Enciclopedia Banatului

Български English Français Deutsch  Magyar Română Српски 

BANATERRA (română)

Site-uri partenere

Copyright © 2006-2015. Asociatia Banaterra. Toate drepturile rezervate.

Vatriș, Cosmin - Evenimente tragice în istoria Banatului

         Viaţa satelor din Banat a fost zguduită în vremurile trecute de multe calamităţi. Ciuma, holera şi variola au  împuţinat populaţia, lăsând în urmă suferinţă şi mizerie. Anii de foamete, iernile grele şi inundaţiile au înmulţit suferintele. La acestea s-au alăturat nesfârşitele războaie, crizele economice, inflaţiile, consemnate „spre ştiinţa“ pentru posteritate.
         Despre ciuma  din 1738–1740, documentele afirmă că a nimicit  două treimi din populaţia Banatului.
          Holera  a bântuit în întreaga Europă până în 1836, iar distincţia dintre aceste două epidemii ce au îngrozit omenirea se face târziu. Un învăţător din Bazoș consemna: „În anul 1831, boala holeră şi în 1836 iaraşi mai vârtos, cât multe case or rămas pustii.“
Pe o carte bisericească de la Comloş s-a notat: "La anno 1831 s-au întâmplat un beteşug şi s-au numit coleră; şi au murit mulţi oameni, mare parte, au murit pe lângă ape; de temut au fost durerea de cap, zgârcituri, a voma şi ţinea 24 de ceasuri, după aceia muria şi au murit şi mulţi de frică".
        Şi în Jebel au murit foarte mulţi oameni de holeră. De exemplu, în 1856 au murit 357 oameni, în 1857 au murit, 228, iar în 1858 au pierit 170.
        Ultimul caz de holeră se păstrează notat într-o carte de la biserica din Racoviţa şi datează din iulie 1872.
          Cazurile de variolă, foarte numeroase, s-au împuţinat din 1804, când s-a introdus  în Imperiul Austro-Ungar vaccinarea obligatorie a populaţiei.
          Cele mai multe însemnări se referă la anii de foamete, care aduceau suferinţă nu numai fiinţei umane. În anii 1794, 1814, 1815, 1816, 1817, 1841, 1847, 1863, 1864  a fost foamete mare din cauza secetei. În acei anioamenii au mâncat: rânsă de aluni, coajă de tei, rădăcină de ferigă, mălai de urzică, ciocan de cucuruz, iar bietele marve ziua la amiaz veneau de la câmp mugind de foame încât omul trebuia să plângă de jalea lor .... apoi s-au prăpădit multe de foame.  Şi oamenii erau supuşi morţii de nu ar fi capătăt ajutoriul de la guvern, parte bucate, parte bani gata. Cei mai sărmani căpătau făina cu funtu de la casa satului. (Preotul  Damsa din Murani). 
          Ţăranul Gheorghe Iacobescu din Jebel a scris: "În anu de la Hristos 1847, să să şcie, că au fost foamete mare; cu  35 florini banca sineagu dă grâu şi iarnă multă".
          În 1863, pe o Cazanie de la Cutina s-a consemnat: La curgerea anului 1863 au fost mare secetă şi în urmarea aceleia secete nu s-au făcut bucate în Banat, în ţara ungurească şi mare foamete şi între oameni şi între dobitoace. marve cu coarne au murit, dar caii de tot s-au prăpadit viţa lor în multe părţi".
          Viaţa a fost deasemenea grav afectată de iernile grele, de îngheţuri târzii,  de lăcuste şi omide. La Mehadia, în 1782, din cauza gerului s-au uscat nucii şi piersicii, iar în iarna anului 1785 "au nins aşa nea, cât au nămeţit case şi tot le-au acoperit, cât oamenii pe coş au eşit, alţii au sepat şi pe supt nămeţi au eşit din căşi" (Nicolae Stoica de Hateg)
          În 1808,  la Banloc, „nea au fost cu ger iute până la 28  a lunii martie şi ger sec ... şi multă marvă au murit dă foame şi dă frig, iar meii toţi au pierit“
          Nicolae Stoica de Haţeg  a consemnat „năvala lăcustelor“ din  22 iulie 1780 şi paguba pricinuită  de „omida păroasă de care n-am mai văzut“, în anii 1782, 1783 şi 1784, care a mâncat  toată frunza pomilor.
          Inundaţiile, prin neprevăzutul, spaima şi pagubele provocate, au impresinat totdeauna.
          Cea mai veche însemnare se păstrază pe forzatul unei Psaltiri provenite de la Botineşti: "la 23 ianuarie anu 1799 aşa au venit apele de mari, cât au necat Logoju şi au găsit peşti prin pimniţi, câte 12 oche".
          Un tăran din Jebel a notat: "vărsarea apelor ce au venit în anul D.1859 şi au început din 6 iunie şi au scăzut în 18 iunie şi lipsă au fost în  toate bucatele şi scumpete mare, că s-au vândut numere de pământ"
          Însemnările cele mai detaliate se referă la cataclismul din 1912. Au fost inundate Ghertenişul şi Gătaia. Podul de fier de la Şag s-a prăbuşit, iar la Cebza „n-a rămas decât biserica, şcoala i primăria, celelalte edificii s-au nimicit prin apa“.
          Au mai fost inundate satele: Macedonia şi Petroman. Hotarele Ciacovei şi Ghiladului au fost sub apă şi a fost ameninţat şi Obadul.
          Crizele economice şi inflaţiile periodice din Imperiul Austro-Ungar au afectat negativ şi în mare măsură viaţa satelor.
          Cutremurele de pământ au impresionat profund prin natura lor. Pe cărţile vechi bisericeşti de la toate parohiile din Banat s-au păstrat 28 însemnări despre cutremurele de pământ. Cea dintâi a fost semnalată în 5 mai 1737, ora 1 noaptea (Psaltirea de la biserica din Vălişoara), iar a doua din 1746
(Molitfelnic de la biserica din Curtea).
          Secolele 19 şi 20 cunosc o serie de cutremure. Amintim doar anii în care s-au semnalat: 1802, 1818, 1821, 1825, 1829 , 1838, 1871, 1879, 1881, 1893, 1913, 1916, 1936, 1957, 1977, 1990, 1991, 2000.
          În cărţile vechi bisericeşti din Folea nu s-au găsit notări referitoare la vreunul din aceste evenimente tragice, dar nici ea (Folea) n-a fost scutită de ele.

Imagine aleatoare

Sečanj - Bustul eroului național Vlado Tomanović

Sondaj

Sondaj de opinie privind interesul față de istoria recentă a Banatului (1938-1956) - Posibile titluri de cărți:
Română
  • 2196 imagini
  • 4170 articole

Display Pagerank