Givan cu limba bătrânească
Bătrâniască limbă dulşie,
Dă măicuţa mea vorbită,
Mama-i dusă să să culşie,
Tu-ai ugit năfolosâtă.
Când vin şî mai caut în cine
Alinare, dau dă jăle:
Şi-o făcut vremea dân mine?
Unge-s paşî mamei mele?
Tăt acuma piptu-mi mare,
Să umple cu-a ta dulşeaţă.
Şî mi-i bine, bine care
Mă-ngeamnă la altă viaţă.
Cât dă bine mi-i acuma
Când în jiuru meu nepoţî,
Cântă, ş-au în grijă numa
Să să jioaşe fain cu toţî!
Alex pă computer jiocă,
Teodora mă mângâie,
Mai picteadză câce-o moacă.
Ioana scrie-o poezâie.
Maria, ca a mai mică,
Râge şî dă dân pişioare,
Gângureşce, să răgică,
Plânjie când şieva o doare.
Mult mi-i dragă viaţa asta,
Când ăi draji dân jiurul meu,
Nepoţ şî copii, nevasta,
Sănătoş îs tăt mereu.
Vreau să afle aşcea toace,
Într-un vis, pă altă lume,
Mama mea, dacă să poace.
D-aia scriu poveşci şî glume
În bătrâna limbă dulşie,
Dă moş şî strămoş vorbită;
Ea buneaţă îmi aduşie:
Viaţa trăbuie trăită!
Ioan Văcariu (Tata Nică)
Timişoara, 19.03.2008
Boală de piele
S-o-mbătat, s-o făcut criţă,
Ş-acuma cage-n uliţă:
Ba pă şanţ, ba pă cărare;
Nu-i ajiung două pişioare.
Cin` să fie? Cin` să fie?
Îi veşinul meu Ilie,
Fişioru lu` Păulina,
Însurat cu Mădălina,
A lu` Pătru-a lu` Tănasă…
Cum să fac să-l duc acasă?
Îl răgic cumva în cârcă,
Ajiutat dă a lu` Sârcă,
Şî-l duc la ei în avlie
Pă beţâcu dă Ilie.
Mumă-sa, da` şî nevasta
Când or vădzut iar năpasta,
Înţăleasă d-altă dată,
Pun mâna pă câce-o boată,
Şî îi dau nănumărace,
Pă pişioare, mâni şî space,
Lovituri să îi ajiungă,
Care lasă câce-o dungă
Neagră, poace vânăţie,
Ca prunili dă răchie.
El nu sâmce, nu să plânje;
Pot să-l facă numa` sânje…
S-or oprit, şî uşurace
L-or dus pă pat. Stă pă space.
Şăge lat, jieme a boală,
Patru zâle nu să scoală…
Treaz să-ntreabă a mirare:
Şie-i cu mine, şi-o fi oare,
Dă-s dân cap până-n pişioare,
Numa dungă lângă dungă?…
Atunci, dup-o pauză lungă,
Împreună îi spun iele:
-Poace ai boală dă piele!
El ascultă şî primeşce
Zâsa lor; nişi nu crâcneişce.
După aia, la birt iară
Să duşie şî până-n sară,
Bea şî bea şî bea întrună
Bere, vin, zamă dă prună,
Până pică mut sub masă.
Şineva l-o dus acasă.
În ocol l-o pus grămadă.
Muierile, fără sfadă,
Cu bâcile pregăcice,
I-or dat iar nişce lovice,
Cu dunjile cunoscuce,
Dacă tot miroas-a buce.
La tredzâre, întrebare:
Di şie dunji mai mulce are?
Iele, molcom şî cu jele:
-Iară ai boală dă piele!
Mult să miră, mai nu crege,
Da, boala şî el o vege.
Hai la birt! Dă astă dată,
S-o-ntâlnit cu Tie Boată.
Să nu tacă, Tie-ntreabă:
-Şin` ţ-o făcut aşa treabă?
Ba că-i plină, ba că-i goală!
Zâşie că- i vorba dă boală.
-Nişi vorbă; asta nu-i boală!
Ieşci bătut cu rânduială!
Vrei să şci tu agevăru,
Cum dă ieşci bătut ca măru?
Nu mai bea nimic, veşine,
Toarnă răchia pă cine,
Ce prefă că ieşci biat turtă,
Jieme, ţânie-ce dă burtă!
Ş-ai să vedz cum să cuvine,
Boala ta dă unge vine.
Cum îi zâsa şî făcuta.
Acasă, iar săre bâta.
Ei, da` s-o schimbat povasta!
Plânje mama şî nevasta,
După şi-or primit şî iele
Boata, dă boală dă piele.
Ioan Văcariu (Tata Nică)
O mamă
Şieru îş apleacă jiana
Pă a bolţî civitură,
Bribeţî-ş perie piana
Pă streşîna dă la şură.
Satu umbrile-ş aşcernie,
Să ascunge într-o doară.
Norii, păntru lună pernie,
Cătră zare-nşiet coboară.
Firea-ntreagă a hogină
Cu sfială-ş pleacă fruncea,
Toace florile-n grăgină
Însărării îi trec puncea.
În tîrnaţ, p-o ladă mică,
Mama-ş varsă-n gând năcazu,
Iar în poala ei Ionică
Îş dăzmiardă iar obrazu.
Acolo îi cât mai mare
Bucuria chiar măruntă,
Acolo mică îi pare
Supărarea a mai cruntă.
Poala mamei îi vrăjâtă,
Plină cu poveşci şî visă,
Viaţa acolo-i păzâtă,
Doar la bucurii dăschisă.
Binie adormit odoru,
Mama-l poartă lin pă braţă,
Să îş culşie-n pat cu doru
Şî năgejgea ş-a ei viaţă.
Îl păzăşce ş-adormită
Cum el mişcă ea îi trează;
Nu să sâmce obosită,
Somnului cale-i răcează .
Umbre prind să să răsfire,
Satu să umple dă viţă,
S-o trezât dân amorţâre
Într-o nouă gimineaţă.
Mama copilaşu-ş ţucă
După noapcea petrecută.
Dă lucru iar să apucă,
Zâua bine-i înşiepută.
Ioan Văcariu (Tata Nică)
Pă furiş
Ca o fată bolnăvioară
Luna mult înşiercănată,
În oglinz clare dă ape,
Pântră nori cu greu s-arată.
Păstă satu-n adormire
Linişcea-i cu tot stăpână,
Când o poartă ostănită
Suspină dântr-o ţâţână.
O copilă, umbră vie,
O treşie cu binişoru
Îmbrăcată în visare
Pă furiş îş caută doru.
Sub un cei cu floare multă
În chimeaşă albă, spume
O aşceaptă el fişioru
Pă buze cu al ei nume.
Înţălept, ceiu bătrânu,
Sub poalile lui dă floare
Două umbre-acum adună
Într-o lungă-mbrăţâşare.
Boranjicu fin dă ie
Stăpânişce tari odoare
Care în bătăi dă inimi
Caut-aleasă dăzmirdare.
Buzâle-n taină şî ele
Zoitace-s în dulşi săruturi
Ceiu şî el firea-ş pierge,
Caută-n floare înşiputuri.
Ar vrea vremea s-oprească,
Bucuria lor să ţână
Cât viergile-n frunză vinie
Pă coroana lui bătrână.
Norii niegri dă tăşiunie
Şiern d-odată stropi dă ploaie.
Ceiu vrea dân frunză gheasă
Să le facă o hodaie.
Ploaia tare-i încheţăşce,
Vrea pân frunză să străbată,
Să se vadă-n ia udă
Frumoase forme de fată.
Şî cum vremea nu îi iartă
Mai târzâu în plină noapce,
Să dăspart lângă porciţă
Cu săruturi şî dulşi şoapce.
Biţiglu
Dă doi ani şî două luni
Laie a lu moş Pătruţ
Ş-o luat mă, oameni buni,
Un biţiglu nou-nouţ.
Cum să-l mânie o-nvăţat,
Nişi prea greu,nişi prea uşor.
Acuma ori unge-n sat,
Pă biţigu-i parcă-n zbor.
O mers fără nişi un bai
Până mai alaltăieri,
Când s-o dus la Ion Mihai
S-oltoniască nişce meri.
Pă drum şie o fi păţât?
Şie rău pă cap i-o vinit?
Că d-odată s-o trezât
Cu biţiglu-nţepenit.
Roata mică, dă pă lanţ,
Nu să suşie baş dăloc.
Şie să facă? Hai la Hanţ!
Că ţ-o faşie neamtu ştoc.
Caută Hanţi cu folos
Şî p-acolo, şî p-aişi
Apăi spune serios:
-Tu l-ai uns pre mult! Şie zişi ?
-Nu l-am uns! N-ai nimerit!
Râge Hanţ –Oil nu-i dai
Biţigli tău ţepenit
Asta fost la el tot bai!
Ioan Văcariu (Tata Nică)
Colinda zâlei dă vară
Răsărind dă gimineaţă soarile
Poleieşce ierbii firişoarile.
Mângâie în ape limpez pietrile.
Somnoroase ne trezăşce vetrile.
Soare, bună gimineaţa, soare!
Păst-o vreme bolta toată spunie că
Supărată-i tare, şî să-ntuniecă.
Năcuprinsa-i jiană încruntată
Lasă păstă noi ploaia ei bogată.
Nori, bună după-amiaza, nori!
O trecut, şî vremea-ş caută cătră-amurg
Hogină pă ştreşânile şie mai curg.
Plin dă bălţ rămas-îi baş întregul sat,
Holgile cu toace binie s-or udat.
Ploaie, sănătace bună, ploaie!
La zănit zâmbeşce şierul norocos,
Cocostârcu-ş bacie aripi bucuros.
Bolta-mpodobită cu cununi dă flori
Scapă-n năcuprinsuri minuni dă colori.
Curcubeu, bună vremea, curcubeu!
Luna-ş scutură dă aor poalile,
Vrând parcă să-ş aereză ţoalile,
Şî îş strânjie a hogină buzîle
Lăsând să nie vină-n casă muzîle.
Lună, bună sara, lună!
Păstă sat cihna-i stăpână pă dăplin,
Şieru s-o umplut dă stăle şî sănin.
Firea-ntreagă, lumea toată s-o culcat,
Nu s-auge nişi un murmur păstă sat.
Stăle, somn uşor, stăle!
Timişoara, mai 2008
Ioan Văcariu (Tata Nică)
Toamna la Smiclăuş
Într-o noapce, cătră zori,
S-o dus vara pântră flori
Ş-o lăsat toamna bolândă,
Care tot şăgea la pândă
După şură în grăgină,
Să şearnă stropi dă rujină,
Păstă vergeaţa dă vară,
Păstă zâuă, păstă sară,
Păstă cânt dă păsărele,
Păstă gândurile mele.
S-o lăsat acuş, acuş
Toamna păstă Smiclăuş,
Păstă sacile dân jiur,
Nori-ş ciern lacrămi pân ciur.
Dân cer negru, afumat,
Pică zloată pă Banat.
Păstă Murăş, păstă pustă
Toamna rea ca o lăcustă
Rujineşce tot şe-i verge.
Holda dân culoare-ş pierge,
Şî ugeşce pustiită,
Sângură şî părăsâtă.
Smicloşănii, oameni buni,
Ş-ai bătrâni şî ai mai jiuni,
Gată lucru a hogină
Păntru iarna şi-o să vină,
După şie or rânduit
Tăt şie holda o rogit:
Grâu-n pod, făina-n ladă,
Comina dân vie-n cadă,
Cucuruzu-ş caută parcă
Hogina într-o cotarcă,
Porcu-i gras, îi numa bun
Păntru zâua dă ajiun,
Când piţărăi să adună,
S-aducă o veste bună.
La tăţ oamenii dân sace.
Le urează sănătace,
Să petreacă tăţ frumos
Naşcerea lu`Domn Hristos!
Ioan Văcariu (Tata Nică)
Olcuţa
Frământat zâle la rând
Pă masă dân şier, un gând,
L-am rocit în pălmi căuş
Până l-am făcut un buş,
Bun dă pus p-a vieţî roată,
Să-l fac olcuţă-nflorată.
Olcuţa am smălţuit
Cu colori dă şier topit
Şî dă mândru curcubeu,
Dîn adânc sufletul meu.
Am ars-o la foc dă dor
În al dragostei cuptor,
Ca să fie păstrătoare
Dă grai vechi, dîn vechi izvoare,
Păntru săcea cui o vrea
Să asculce vorba mea.
Arsă dân pământ d-aişi,
S-o cauce şî mari şî mişi,
Să le răcorească vreau
Dorurile şie le au!
Iar d-o fi să să şî spargă
Olcuţa mea-n lumea largă,
Fiii mei cu gânduri bune
Cioburile să le-adune,
Ş-or lipi cum s-o pucea
Frumoasă olcuţa mea,
Să ţână pă mai dăparce
Vorba mea, măcar în parce.
Şî dă şcirbă ea rămânie
Pună-n ea jar şî tămânie.
Să cureţ-aşa prân fumuri
Casa lor şî a lor drumuri;
Fumul sfânt mirosâtor
Le fie dă ajiutor,
Să-i ferească orişâcând
Dă rea faptă, dă rău gând,
Să nu uice nişiodat’
Olcuţa şine le-o dat!
Tata Nică (Ioan Văcariu)
Timişoara, 07.05.2008
Vara (audio, înregistrare la Radio Timişoara)
La seceriş (audio)
Materiale trimise de: Ioan Văcariu
Versiune pentru tipărire
