Este un şoim mic, de aproximativ 35 cm, la care masculul este cărămiziu cu pete întunecate pe spate şi abdomenul gălbui-roșcat de asemenea maculat, mai are o mică mustaţă neagră, o bandă neagră lângă vârful alb al cozii, negre fiind şi vârfurile aripilor. Capul şi coada sunt cenuşii-albăstrui. Femela este complet roşcată, pe spate cu benzi late negre care se continuă şi pe coadă. Ventral, ded dedesubt, este colorată gălbui-roşcat, suprafaţă presărată cu pete lunguieţe; nu are capul cenuşiu-albăstrui ca masculul dar are mustaţă, mică şi intunecată. Comun în tot timpul anului, preferă mai recent şi oraşul ca habitat de cuibărit fixându-şi vatra pe diversele platforme aflate la înălţime pe clădiri, turle de biserici şi şarpante. Prin natura biologiei sale, specia este un oomensal fabric sau altfel spus, nu îşi construieşte singură un cuib ci le foloseşte pe cele părăsite ale altor păsări, de preferinţă ale coţofeni sau ale cioareid-de-semănătură; ori de cele din urmă, oraşul nu duce lipsă.

Se hrăneşte aproape exdusiv cu şoared de câmp pe care îi vânează într-o manieră caracteristică speciei, zboară pe loc (adică „bate vântul'', de unde şi numele de vânturél), deasupra zonelor în care detectează şoarecii şi la momentul potrivit se prăvale asupra prăzii. Mai consumă cu plăcere şi insecte, reptile sau păsări mici.

În oraş poate fi văzut tot timpul anului pe clădirile înalte, în zbor circumscris locului de cuibărit sau staţionar pe creanga vreunui arbore mai răsărit, pe colţul acoperişului ori vreo antenă din fier rămasă încă pe bloc. Țipetele stridente, derulate în succesiune rapidă, inconfundabile, îi fac uşor de localizat „kii-kikiki".

Foto: Alexandru-Cornel Harju

Editura „Tempus“, Timişoara - 2008