Cimitirul de pe strada Cosminului este locul în care sunt înmormântate mari personalităţi din istoria oraşului, dacă ar fi să-i pomenim doar pe cei care au ocupat, în perioada interbelică, funcţiile de primar al Timişoarei sau de prefect al judeţului Timiş-Torontal: Coriolan Băran, Coriolan Baltă, generalul Gheorghe Domăşneanu, Iuliu Coste, Emil Ţieranu. Printre aceste mari nume se numără şi Alexandru Marta, cel care a ajuns până la venerabila vârsta de 96 de ani, trăind între anii 1869-1965. A fost rezident regal al ţinutului Timiş în perioada 13 august 1938 – 20 septembrie 1940, după ce anterior fusese prim-preşedinte al Curţii de Apel din Timişoara, vreme de 17 ani. De asemenea, în februarie 1920 a înfiinţat Asociaţia Magistraţilor din Ardeal şi Banat, al cărui preşedinte era încă în anul 1939. A fost întemeietor şi preşedinte al Cercului Juridic Bănăţean, asociaţie care edita din 1932 o revistă proprie, fondator al Societăţii de Patronaj, precum şi al Casei Magistraţilor din staţiunea Sovata. A depus strădanii pentru înfiinţarea Episcopiei din Timişoara, Asociaţiei Astra şi ziarului său „Dacia” (primul număr - 20 iulie 1939), Institutului Social Banat-Crişana (preşedinte al Secţiei Juridice).
Această prezentare n-ar fi fost posibilă fără sprijinul doamnei Minerva Bocşa, fostă Marta, cea care păstrează documentele şi fotografiile rămase de la unchiul său, printre ele aflându-se un arbore genealogic care coboară până la un iobag din 1754, precum şi volumul „Rezidentul regal Alexandru Marta în slujba Banatului”, scris de Gheorghe Cotoşman, profesor la Academia Teologică, tipărit în 1940 la Caransebeş. Dna Bocşa l-a cunoscut pentru prima dată în 1931, la vârsta de 4 ani, atunci când l-a vizitat împreună cu mama sa la locuinţa acestuia de pe strada Iosif Gal nr. 1 (în apropierea Pieţei Sf. Maria, perpendiculară pe str. Doja). Ulterior, până la decesul său, Al. Marta a locuit pe strada Severin nr. 1, în apropierea intersecţiei străzilor 1 Decembrie 1918 - Cluj. Deasupra patului lui Alexandra Marta, exista o fotografie, astăzi dispărută, înfăţişându-l în postura de rezident regal, îmbrăcat în uniforma de culoare bleu jandarm, cu nasturi aurii.
Informaţii preţioase ne sunt furnizate de primul număr din anul 1940 al Revistei Cercului Juridic Bănăţean, dedicat lui Al. Marta, la împlinirea a 70 de ani de viaţă. El fusese sărbătorit în cadrul unei solemnităţi desfăşurată în 21 decembrie 1939 la Curtea de Apel , iar revista reproducea cuvântările ţinute cu acel prilej. Astfel, dr. Ioan Doboşan, prodecanul Baroului Timişoara, spunea: „Sărbătorim astăzi o viaţă plină de muncă rodnică, cinstită şi conştiincioasă – o activitate prodigioasă a unui om de o bunătate şi amabilitate pilduitoare, sărbătorim astăzi pe bănăţeanul sobru, caracterizat prin fineţea sufletului şi blândeaţa inimii, care întotdeauna sever, dar drept, a cumulat recunoştinţa tuturor. Fiind chemat pe vremuri de Ministerul Justiţiei maghiare de a ocupa postul de consilier la Curtea de Apel din Seghedin, avocatul român, modest, dar harnic şi priceput, a fost pus la încercare de a-şi arăta şi valida cunoştinţele sale juridice, repartizându-i-se anume procesele cele mai grele şi mai complicate; prin rapiditatea şi temeinicia soluţionărilor date în cauzele ce vi s’au încredinţat, Excelenţa voastră, aţi câştigat admiraţia şi respectul colegilor şi al preşedintelui Curţii, şi cari astfel au fost înfrânţi în aşteptarea lor.” Din prezentarea făcută de dr. Gheorghe Labonţiu, vicepreşedinte al Cercului Juridic Bănăţean, aflăm că Al. Marta s-a născut la Căprioara (judeţul Severin), lângă Săvârşin, pe celălalt mal al Mureşului, în familia ţăranului Ioachim Marta, născut în anul 1832, şi a făcut liceul la Arad, fiind printre cei mai buni elevi. „Casa mare” natală, cea mai impozantă din sat (care încă există), este la poalele unui versant abrupt („Stean”), în faţa sa aflându-se un izvor cu o apă foarte bună. Ca bursier al Fundaţiei Gojdu a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universităţii din Budapesta, fiind nevoit să-şi suplimenteze veniturile, insuficiente, prin meditarea unor copii. După ce a făcut practica de stagiar în cele mai bune birouri avocaţiale din Arad, şi-a început practica de avocat în Lipova. Fiind apreciat, este numit consilier la Curtea de Apel din Szeged; a fost singurul avocat român care a ajuns într-o astfel de funcţie. Devenit indispensabil, este scutit de serviciul militar. După sfârşitul Primului Război Mondial, la adunarea de la Alba Iulia de la 1 Decembrie 1918 este ales în Marele Sfat Naţional Român (era menţionată calitatea sa de jude de tablă -consilier – la Seghedin). Ulterior a fost instalat în funcţia de secretar general al Resortului Justiţiei (condus de Aurel Lazăr) din Consiliul Dirigent de la Sibiu, unde a avut drept scop, în condiţii extrem de precare, organizarea justiţiei româneşti din Ardeal şi Banat – numărul magistraţilor români era de 38, plus 31 de stagiari, dintr-un necesar de 1 400 de posturi rămase fără titulari. După desfiinţarea Consiliului Dirigent (4 aprilie 1920) a fost prim-preşedinte la curţile de Apel din Oradea, pentru scurt timp, şi Timişoara (iniţial consilier), rămânând în funcţie până în august 1938.
În data de 13 august 1938, la ora 12,30, la Palatul Regal din Bucureşti, în cadrul unei festivităţi la care au participat toţi membrii Guvernului condus de patriarhul Miron Cristea, cei zece rezidenţi ai ţinuturilor administrative, majoritatea militari de carieră, neimplicaţi politic, au depus jurământul. Apoi, Regele Carol II i-a felicitat şi a stat de vorbă cu fiecare în part, după cum informa săptămânalul „Cuvântul Satelor”. Ţinutul Timiş, format din judeţele Timiş-Torontal, Arad, Caraş, Severin, Hunedoara, urma să fie condus de Al. Marta, pe o perioadă de 6 ani; secretar general al ţinutului a fost desemnat Gheorghe Ciupe, consilier la Curtea Administrativă Timişoara. Rezidentul regal va fi instalat o săptămână mai târziu, în cadrul unei festivităţi, precedată de un serviciu divin oficiat de episcopul de Arad Andrei Magieru, la care au luat parte premierul Miron Cristea şi ministrul de interne Armand Călinescu, precum şi personalităţi locale, inclusiv din cele cinci judeţe – prefectul col. Gheorghe Praporgescu, primarul gen. Rodrig Modreanu, Liviu Gabor, Coriolan Băran, Coriolan Baltă, foşti primari, episcopul Vasile Lăzărescu, episcopul Augustin Pacha etc. Cu acest prilej, Al. Marta spunea: „Nimic nu este mai străin sufletului meu decât strâmbătatea, ilegalitatea, nedreptatea, imoralitatea şi lipsa de milă faţă de cel slab şi abandonat”. Cu acest prilej se remarca faptul că prefectul va fi funcţionar de carieră, consilierii comunali nu vor mai fi aleşi pe liste de partide, iar administraţiile locale vor primi, în plus, 1 miliard de lei (impozitul agricol trecea de la stat la comune). Rezidenţa Regală îşi avea sediul în Palatul Prefecturii, trecut în proprietatea Ţinutului (Piaţa Unirii). Imediat, Al. Marta a trecut la aplicarea treptată a legii administrative. La începutul lui septembrie a înfiinţat trei noi servicii în cadrul Ţinutului – Cultural (condus de Emil Ţieranu), Economic (Ervin Stanca), Personal (Emil Petrovici), pe lângă cele existente (Administrativ, Apărare Pasivă, Financiar, Contencios). De asemenea, se întocmesc bugetele Ţinutului şi judeţelor. Ziarele anunţau şi unde va fi noul sediu al Rezidenţei Regale: în clădirea în roşu a Şcolii de Menaj (actualul Palat Administrativ), care urma să primească o despăgubire de 9 milioane de lei, pentru a-şi ridica alt local.
După abdicarea lui Carol II şi venirea la putere a generalului Ion Antonescu, Ţinuturile sunt desfiinţate (anunţa „Cuvântul Satelor” din 29 septembrie 1940); judeţele îşi recapătă personalitatea juridică. Sâmbătă, 21 septembrie, noul prefect prof. Ilie Ghenadie depunerea jurământul în faţa Conducătorului Statului, fiind instalat după două zile. Între timp - semn al noilor vremuri - în 22 septembrie, el participase la parastasele pentru legionarii morţi. În acest context trebuie să amintim faptul că Al. Marta a scăpat de rigorile regimului de după 6 martie 1945, graţie ajutorului dat unui evreu în perioada în care legionarii se aflau la putere.
În calitatea sa de preşedinte al Cercului Juridic Bănăţean, Alexandru Marta a sprijinit mutarea osemintelor lui Vincenţiu Babeş la Hodoni şi ridicarea bustului luptătorului bănăţean (2 octombrie 1938), operă a lui Romul Ladea. A înfiinţat Societatea de Patronaj, una din cele mai bine organizate din ţară, înzestrând-o cu 10 iugăre de pământ, cu un azil, amenajat cu tot confortul pe strada George Pop de Băseşti nr. 23, şi un atelier în care minorii puteau învăţa o meserie.
Duminică, 22 septembrie 1935, la Prefectura Timiş-Torontal s-a desfăşurat o adunare dedicată înfiinţării episcopiei de Timişoara, ea prefaţând Congresul Naţional Bisericesc de la Sibiu, care urma să ia o hotărâre în acest sens în 14 octombrie. Invitaţiile purtau semnătura lui Alexandru Marta, ele fiind trimise din 11 septembrie. Un amănunt interesant este semnalat în cotidianul „Vestul”: Sever Bocu, unul din promotorii proiectului, nu figura iniţial pe lista invitaţilor, el fiind sunat de Al. Marta doar cu o seară înainte. A refuzat să participe, iar articolele din ziar, chiar dacă îl criticau pe iniţiator, îi recunoşteau meritele de magistrat eminent. Al. Marta a deschis conferinţa, luând apoi cuvântul mari personalităţi: Avram Imbroane, Cornel Corneanu, Anton Bogdan, fost prefect, Caius Brediceanu, ambasadorul României la Viena, George Dobrin, fost prefect de Severin etc. Se adoptă o moţiune prin care se cere înfiinţarea printr-o lege urgentă a Episcopiei Timişoara. Evenimentul se va produce însă de abia în 7 noiembrie 1939, când va fi adoptat Decretul-Lege nr. 3 998, Andrei Magieru, episcopul de Arad fiind însărcinat pentru organizarea noii episcopii. La prima şedinţă a comitetului de organizare, din data de 16 decembrie 1939, a participat şi rezidentul regal Al. Marta, alături de primarul Emil Ţieranu şi prefectul col. Virgil Popovici.
Chiar dacă nu a avut nici un urmaş direct, a crescut cinci copii. După moartea avocatului din Lipova al cărui stagiar era, s-a căsătorit cu văduva acestuia, Hermina Lazăr, născută Papp (1868-1949), care avea trei copii: Valeria (căsătorită Cuteanu), farmacistă, fără descendenţi; Romi, dispărut la un moment dat, fără a se mai şti nimic de el; Alexandrina, cea care pe la vârsta de 14-15 ani s-a îmbolnăvit de scarlatină şi a rămas cu deficienţe de auz, căsătorită cu Arcadie Luchin. Al. Marta a mai crescut încă doi copii, cei ai fratelui său Gherasim: Ioachim, născut în anul 1888, tatăl doamnei Bocşa, (locotenent în Primul Război Mondial, combatant pe frontul italian, participat la adunarea de la 1 Decembrie 1918, ca reprezentant al Căprioarei) şi Susana (Sanica), care a trăit în Arad, căsătorită cu preotul Martir Ioan Ciordaş, iar ulterior cu Alexandru Furnică.
La înmormântarea din 1965, sicriul a fost purtat de patru bărbaţi veniţi din Căprioara, îmbrăcaţi în frumoase costume naţionale, pentru a mulţumi astfel pentru eforturile lui Al. Marta pentru satul natal (ridicarea bisericii etc.). Încheind în registrul anecdotic, vom spune că în cripta familiei corpul său se află, aşa cum gurile rele spun că a fost şi în viaţă, la picioarele femeilor (soţia sa – Mutti - a fost o femeie autoritară).
VALI CORDUNEANU
Versiune pentru tipărire
