Valea Dunării - „„- Asculţi ?!... Cadâna de pe Babagai se vaetă în noapte. Pe apele negre de smoală vasul tremură din toate încheeturile. Cosava, năpraznicul vânt, aleargă acum chiuind peste fluviu, sfărâmând de mal lotcile surprinse de noapte în larg. E moartea aci, aproape de tot, şi cadâna de pe Babagai se vaeră prelung...
Un paşă domnea în cetate la Columbacă, - aşa începe povestea, - şi între cadâne avea pe una, mai mândră decât luna plină în nopţile senine de Mai. Dar într'o noapte de-acestea frumoasa cadână a fugit cu tânărul căpitan al cetăţii ungureşti de peste fluviu. S'a mâhnit amarnic paşa întâi, apoi a plănuit cruntă răzbunare. Pe beznă, pe lotci, cu o seamă de ieniceri aleşi a trecut fluviul şi dintr'un iureş a ocupat cetatea ungurească, adormită după chef. Frumosul cap al căpitanului a căzut, dovleac copt, sub secure. Iar pe mândra cadână gealaţii au luat-o, şi-au dus-o de-au ferecat-o în lanţuri de stânca ce se nalţă colţuroasă din mijlocul fluviului, lăsând-o acolo osândită morţii grozave în singurătatea apelor... De veacuri moare acolo, pe Babagai, cadâna, şi ori de câte ori suflă aprigul Cosava, vaerele ei înfioară până departe apele marelui fluviu...
Aşa mi-a spus povestea cea veche prietenul meu, moş Rusalin pescarul, în coliba lui de pe mal, în timp ce printre bârnele deslipite şuera ascuţit grozavul Cosava, iar Dunărea gemea în adâncuri...
E ţara poveştilor aci, bătrânul fluviu e leagănul străvechi al marilor legende. Cândva pe aci au urcat, pe uşoară corabie grecească, argonauţii cu Iason, în căutarea lânei de aur.
Şi pe aci a trecut împăratul cel mare oştile lui măreţe, tăindu-şi drumul în stâncă, iar unde piatra a fost mai tare decât omul, întinzând pod solid de alungul fluviului. Dar aci am eşit din legendă: numele împăratului stă şi acum acolo, pe mal, săpat în stâncă de mâni omeneşti. De aceleaşi mâni de legionari, cari au construit şi drumul acesta magnific; de nu ar mai fi supravieţuit nimic altceva, ci singur suficient pentru a dovedi peste milenii forţa şi grandoarea Romei.
Nenumărate puhoaie de oşti s'au scurs de-atunci pe aci. Multe s'au frânt la stăvilarul Dunării. Dar şi multe au trecut, silind bătrânul fluviu să le fie drum deschis spre inima Europei. Veacuri de-arându-l turcii au disputat Europei creştine posesiunea Dunării. Se ştia: cine are malul drept, îl va stăpâni şi pe cel stâng. Veacuri de-arându-l a stat strajă permanentă pe malul stâng nobilimea valahă severineană. Întru paza Dunării s'a irosit această nobilime până la ultimul om. A fost chemarea ei istorică; şi-a împlinit-o cinstit şi frumos: fără gălăgie şi fără nume sonore ţipate strident peste veacuri...
Maiestos şi tăcut e cursul marelui fluviu aci. De pe creste nalte de stânci ruine de burguri se oglindesc în valuri, morminte mari ale trecutului mort. Singură Dunărea a rămas vie şi va rămâne încă şi după ce se va fi măcinat şi cea de pe urmă piatră a ultimului burg. De aceia poate este aşa de maiestoasa şi aşa de tăcută: fiindcă e veşnică.
Cândva în locul marelui şes al Tisei, cuprinzând întreg bazinul încercuit la nord şi est de digul Carpaţilor, se întindea Marea Panonică. Iar Oltenia şi Muntenia nu erau decât un mare golf al Mării Negre. Cele două mări nu comunicau nicăiri. Câte milenii au trebuit să izbească valurile în munte, până ce să deschidă poartă între cele două mări, nimeni nu ştie. A fost o luptă gigantică şi lungă între ape şi stânci. Au învins apele şi rezultatul a fost această magnifică deschizătură a Dunării, pe care s'a scurs apoi spre răsărit întreagă Marea Panonică.
Aşa a luat fiinţă această splendidă vale a Dunării-de-jos, cea mai frumoasă din întreg cursul marelui fluviu...
Dunărea întră în Banatul românesc la Baziaş (însemnat port fluvial, amenajat pentru circulaţie intensă şi legat printr'o linie ferată de Timişoara; înainte de lucrările executate pentru navigabilitatea Dunării între Baziaş şi Porţile-de-Fier, mărfurile erau aduse pe apă numai până aci, apoi erau transportate cu căruţe până după Porţile-de-Fier, unde erau încărcate din nou şi duse mai departe) şi tot de aci încep şi vestitele Clisuri, aceste măreţe strâmlori ale marelui fluviu, unice pe continent şi de o frumuseţă rară.
Pornind cu vaporul dela Baziaş înainte de cataracle în jos, în curând ajungem la insula Kişilova, destul de întinsă (pe ea se află comuna iugoslavă Ostrovo). După ce trecem de insulă, lăsăm la stânga satele româneşti Divici, Belobreşca, Şuşca, Pojejena-de-Jos şi Măceşii, apoi ajungem la al doilea port dunărean românesc, Moldova-Veche (comună mare, cu poziţie pitorească, 2120 locuitori; în locul unde stau azi edificiile portului şi vama, în epoca romană stetea un puternic castru.)
Dela Moldova Dunărea se desface în două braţe, închizând între ele insula Moldova (7 km lung. şi 2? km lat; din cauza inundaţiilor nelocuită). Înainte de reunirea celor două braţe, în apropierea malului românesc se înalţă din mijlocul valurilor stânca aridă şi uriaşă Babagai.
Când suflă Cosava (acest vânt grozav de puternic, mai ales în Aprilie şi Oclomvrie, încât opreşte circulaţia nu numai pe Dunăre, ci şi pe şoseaua tăiată în mal), crestele ascuţite ale stâncei scot sunete şuerătoare, asemenea unor lungi vaere.
Munţii de pe malul drept aci sunt mai puţin înalţi, însă sunt de formaţiune calcaroasă şi au o mulţime de peşteri, dintre cari cea mai cunoscută este Culumbaca, cuibul muştelor columbace, al acestei plăgi a sudului Banatului, care în alţi ani face enorme pagube, omorând sute de vite.
Imediat după Babagai pe malul stâng se înalţă ruinele cetăţii S f. Ladislau, iar pe malul opus ruinele mai mari şi mai impunătoare ale cetăţii medievale Columbacă (Golubaţ), care a jucat un rol foarte însemnat în luptele cu turcii.
După Columbacă intrăm în aşanumita Clisură-de-sus, de unde încep adevăratele strâmtori. Clisura-de-sus ţine până la cataracta Iuţi, la cotitura cea mai de sud a Dunării bănăţene. Aci fluviul se îngustează tot mai mult, cele două maluri formate din pereţi de stâncă, se apropie, aşa că pe malul drept se pot vedea bine urmele drumului roman.
Acest drum a fost început şi executat până la cataracta Iuţi, de către împăratul Tiberius în anii 33-34 (Tablele comemorative din Gospodin la cataracta Cozla, şi mai jos la cataracta Izlaz), reparată sub Vespasian şi Domiţian, şi desăvârşită, prelungindu-o dealungul cataractelor până la Porţile-de-Fier, de către împăratul Traian, a cărui tablă comemorativă se află deasupra şoselei la intrarea în Cazanele Mici. Această şosea e o capodoperă a genului şi pentru construirea ei au trebuit sforţări supraomeneşti, mai ales cu mijloacele tehnice de atunci. Acolo, unde stânca nu a mai putut fi tăiată, s'a construit un fel de pod suspendat pe grinzi, în lungul fluviului. Găurile unde au fost fixate capetele grinzilor se văd şi azi.
Prima cataractă în Clisura-de-sus este acea formală de prelungirea în apă a muntelui Stânca, apoi după ce trecem de micul port românesc Drencova, întâlnim cataracta Cozla, spre malul opus bancul de stâncă Doica, stâncile Bivolii în mijlocul Dunării (asemenea unor bivoli uriaşi culcaţi), iar după ce lăsăm în stânga dealul Trescovăţ, intrăm imediat în vâltorile cataractelor Izlaz, Tachtalia-Mică, Tachtalia-Mare şi Greben, cari înainte de canalizare erau spaima vapoarelor.
Pentru a face navigabilă Dunărea între Baziaş şi Turnu-Severin, în această regiune a Clisurilor, unde cursul fluviului e numai cataracte, bancuri şi vâltori, guvernul austro-ungar din iniţiativa contelui Szechenyi încă în anul 1834 începe îndepărtarea câtorva obstacole din cataractele Clisurii-de-sus şi continuă lucrările până la 1846. La 15 Sept. 1890 apoi în urma contractului încheiat între guvern pe de-o parte şi ing. Hajdu, fabricantul H. Luther din Braunschweig şi Soc. de Discont din Berlin pe dealtă parte, se încep lucrările de canalizare în mod sistematic, şi se termină nu la 1895, cum fusese prevăzut în contract, ci abia la 1898. A fost o lucrare grandioasă, care a necesitat cheltueli enorme şi o extraordinară energie de muncă, însă şi foloasele au fost în raport cu sforţarea depusă, deoarece prin deschiderea Clisurilor s'a dat o desvoltare extraordinară navigaţiei dunărene, ceiace a atras după sine şi o serioasă intensificare a comerţului tuturor statelor riverane, cari au de-atunci drum deschis spre mare.
Limitele canalului deschis în alvia Dunării sunt marcate prin geamanduri, iar pentru o mai mare siguranţă a navigaţiei prin aceste locuri primejdioase, s'a înfiinţat un corp de piloţi speciali, de stat, cari conduc toate vapoarele pe această porţiune.
(O încercare de canalizare a Dunării au făcut şi romanii, săpând la Porţile-de-Fier un canal de peste 3 km lungime).
După Greben Dunărea se lărgeşte puţin, formând cele două insule Porc c i (pe cea mai mare ruinele unei cetăţi şi ale unei biserici, precum şi ale comunei Poreci distruse de turci în 1813). În faţa insulei pe malul stâng e comuna Sviniţa (în apropiere urmele unui castru roman; afirmativ aci ar fi existat şi o cetate regească Zi ni ce.) Ceva mai jos, pe malul drept, se află oraşul sârbesc Milanovaţ, iar în faţa acestuia pe malul românesc se văd ruinele cetăţii Tricule, datând de prin sec. XVI.-lea. Nu peste mult ajungem apoi la cataracta Iuţi, unde este şi punctul cel mai sudic al Banatului.
De aci fluviul curge spre nord-est şi imediat începe Clisura-de-Jos, sprijinită la dreapta de munţii Stretine. Lăsând în stânga Tisoviţa, iar în dreapta G o Iubi n i e, ajungem la Plavişeviţa, unde începe strâmtoarea numită Cazane
Una dintre cele mai frumoase şi mai măreţe privelişti se deschide aci. Dunărea se strânge într'o alvie de abia 170 m lăţime, străjuită de ambele părţi de munţi înalţi, aci ridicându-şi arizi crestele de stânci, aci coborând domol spre valuri cu coaste bogat împădurite. Ici-colo dintre crăpăturile de stânci pâlcuri mari de arbuşti de liliac se nalţă, cari în fiecare primăvară când înfloresc, dau un aspect de neuitat acestui peisagiu superb al Cazanelor. În general climatul e blând aci, de aceia şi vegetaţia bogată, semitropicală.
Cursul apei e aci foarte adânc şi destul de repede, însă tăcut şi maiestos, asemenea tuturor forţelor grandioase ale naturii.
În dreapta vestigiile grandoarei celui mai puternic neam din antichitate: drumul roman. În stânga şoseaua Cazanelor, o capodoperă a tehnicei secolului al XIX-lea. De ambele părţi, aproape de tot, ziduri superbe de munţi cresc până aproape de cerul ireal de albastru. Sus, acolo, vulturi rotesc în cercuri mari. Şi peste tot tăcere desăvârşită...
E unul dintre cele mai frumoase şi mai măreţe peisagii ale continentului.
Munţii cari străjuesc Cazanele, în dreapta Ştârbeţul-Mare (768 m), iar în stânga Sucarul-Mare, în cea mai mare parte sunt din formaţiuni calcaroase şi au o mulţime de peşteri, mai toate bogate în stalactite frumoase, cele mai însemnate fiind pe malul românesc, şi anume Ponicova, prin care curge pârâul cu acelaş nume, apoi aproape de aceasta peştera Liliecilor, un adevărat viespar de lilieci, şi ceva mai jos peştera Veterani (cunoscută de romani sub numele de Piscabara), ce şi-a primit numele dela generalul austriac Veterani, care pusese în peşteră garnizoană penlru paza fluviului împotriva turcilor. Aceştia numai după un asediu foarte serios au putut ocupa peştera.
După ce eşim din Cazane în frumosul golf al Dubovei, imediat intrăm în Caza nele-Mici, formate de strâmtoarea munţilor Ştârbeţul-Mic şi Sucarul-Mic. Aci se pot vedea mai clar urmele drumului lui Traian, precum şi Tabula Traiana, la intrarea în Cazanele Mici. Trecem apoi de insula Ogradena (după ce am lăsat la stânga comunele Ogradena Veche şi Ogradena Nouă), şi încurând zărim pe malul drept localitatea Techia, iar în faţă, pe malul stâng, ceva mai jos,
Orşova
însemnat port dunărean, situat la vărsarea Cernei în Dunăre. Oraşul are 5614 locuitori (împreună cu suburbiile Jupalnic, Tufări şi Coramnic are 8428 loc.), majoritatea români, apoi germani, unguri, puţini sârbi. Este sediul unei preturi, al unei judecătorii de ocol, al unei direcţiuni silvice, precum şi al diferitelor autorităţi de navigaţie fluvială, însemnat centru cultural, funcţionează aci o şcoală superioară de comerţ, un gimnaziu, şi mai multe societăţi culturale şi sportive, cari depun o activitate prodigioasă.
În acelaş timp Orşova, datorită portului său atât de însemnat pentru navigaţia pe Dunăre, este şi un important centru economic, adăpostind o seamă de întreprinderi industriale şi comerciale înfloritoare, printre cari marile rafinării de petrol ale „Industriei de Petrol Orşova-Tileagd", şi Fabrica de Textile Anglo-Română sunt cele mai însemnate.
Oraşul este zidit pe locul vechiului castru şi colonii romane Tierna, înălţată pentru paza Dunării şi a intrării în Dacia. În evul mediu a fost deasemenea cetate şi importanţa ei a crescut pe măsură ce a crescut şi primejdia turcească dinspre Balcani. Dela apariţia turcilor la Dunăre şi până la sfârşitul secolului XVIII-lea această cetate a fost mereu teatrul luptelor, schimbând foarte des stăpânii şi servind turcilor, în epocile când a fost în mâinile lor, ca punct de reazim pentru extinderea în nordul Dunării.
Oraşul e însemnat şi ca teatru al luptelor din 1916 între armata română şi cea autriacă; în apropiere, la poalele muntelui Alion, un frumos şi îngrijit cimitir al Eroilor. Tot În amintirea acestor lupte dl. Pamfil Şeicaru a zidit pe Dealul Moşului (284 m), la nord de Orşova, un frumos schit eroic, legat printr'un drum îngrijit (iarna potrivit pentru bobsleigh) de şoseaua naţională Între Orşova şi Jupalnic.
Aproape de cimitirul Eroilor, la poalele Alionului se găseşte şi Capela Coroanei, ridicată de împăratul Francisc Iosif I pe locul unde a fost găsită coroana Ungariei, ascunsă aci de Kossuth şi tovarăşii săi emigranţi după revoluţia din 1848-49.
La poalele dinspre sud ale Alionului se întinde debarcaderul Orşovei, construit în stil modern şi pus în legătură cu calea ferată.
De aci cu barca putem ajunge imediat la minunata insulă din mijlocul Dunării Ada-Kaleh, foarte mult cercetată de vilegiaturişti, atrăgătoare mai ales prin pitorescul ei absolut oriental. E un colţ de orient musulman, uitat aci pe un ostrov în mijlocul Dunării, cu moscheea şi bazarurile lui, cu micile cafenele şi casele mărunte ascunse între grădini de pomi. Austriecii construiseră aci puternice fortificaţii pentru paza fluviului împotriva turcilor, pe ruinele acestor fortificaţii se înalţă acum micul sat turcesc, având în total vre-o 700 de locuitori. Aceştia trăesc din pomicultură, pescuit, şi mai ales din comerţul cu dulciuri orientale şi cu ţigaretele fabricate de ei şi foarte căutate.
Mergând dela Ada-Kaleh pe Dunăre în jos ajungem în scurt timp la vestitele cataracte Porţile-de-Fier, formate din uriaşe bancuri de stânci cu crestele eşite până aproape la suprafaţa apei şi răsfirate pe toată lăţimea fluviului, pe o lungime considerabilă, constituind un obstacol de neînvins pentru navigaţie. Pentru înlăturarea acestui obstacol s'a săpat în lungul malului drept canalul „Porţile-de-Fier", care deserveşte azi traficul de vapoare.
La porţile-de-Fier Dunărea a eşit deja din Banat.
Şoseaua Cazanelor - o splendidă şosea, construită cu enorme greutăţi pe valea Dunării, duce dela Baziaş la Orşova. Este una dintre cele mai frumoase şosele nu numai din ţară, ci de pe întreg continentul. A fost construită între anii 1834 -1837 din iniţiativa şi sub conducerea contelui Szechenyi.
Porneşte din Baziaş, apoi trece prin satele Divici (654 loc.), Belobreşca (1074 loc. maj, sârbi),
- de aci ramificaţie spre Zlatiţa (comună mare) 1384 loc., maj. sârbi, puţini români; la vest de comună ruinele unei vechi mănăstiri gr. ortodoxe), apoi de aci la stânga spre Câmpia (1405 loc.) şi Socol (comună sârbească fruntaşă, mare, 1749 loc.), iar la dreapta pe o frumoasă şosea nouă, ce duce în sus pe valea Nerei, spre-Lescoviţa (1019 loc.) şi Naidaş (comună mare românească, 2385 loc.). - prin Suşca (669 loc.), Pojejena-de-Jos (938 loc. români) şi Măceşti (768 loc.) la Moldova-Veche, apoi urmărind tot din aproape cursul Dunării prin Coronini (1039 loc. români) întră în strâmtori şi continuă prin comunele riverane Liubcova (1652 loc.), Bârzasca (1944 loc. maj. români), Sviniţa (1680 loc. maj. sârbi), Tisoviţa (322 loc. rom.; în apropiere mine de chrom şi cărbuni) şi Plavişeviţa (531 loc.), iar de aci prin minunatele Cazane la Dubova (508 loc., situată în splendidul golf al Dunării), apoi străbătând şi Cazanele-Mici ese prin Ogradena-Veche (781 loc.), Ogradena-Nouă (250 loc.) şi leşel-niţa (1271 loc.) la Orşova."

„Ghidul Banatului" - Emil Grădinariu. Timişoara, 1936
Scanare, OCR şi corectură: Roşioru Gabi (rosiorug@yahoo.com)
Carte obţinută prin amabilitatea dlui Sergiu Babei.