Enciclopedia Banatului

Български English Français Deutsch  Magyar Română Српски 

BANATERRA (română)

Site-uri partenere

Copyright © 2006-2015. Asociatia Banaterra. Toate drepturile rezervate.

Poiana Mărului

Poiana Marului

Plecând din Caransebeş pe
DN 68, după 20 km, ajungem la Oţelu Roşu, îl depăşim şi în gara comunei
Zăvoi facem la dreapta, peste calea ferată; după 12 km ajungem la barajul
Măru şi după alţi 8 km pe un pitoresc drum betonat intrăm în staţiunea
Poiana Mărului.

Dezvoltarea zonei Poiana
Mărului a început odată cu Ordonanţa de Guvern dată în 1936, cu privire
la înfiinţarea celor două staţiuni, Muntele Mic şi Poiana Mărului. Interesul
pentru această zonă s-a manifestat de pe vremea dacilor, găsindu-se aici
numeroase vestigii, dintre care cel mai important este un altar păgân la
altitudinea de 1200 m pe versantul nordic al masivului Muntele Mic. Denumită
de localnici „Pietrele Scorile”, zona pare a fi fost locul de vânătoare
preferat de daci. Pe traseul turistic Muntele Mic - Poiana Mărului, pe
valea Scorilo, legenda spune că ar fi îngropat acolo regele dac Scorilo,
tatăl lui Decebal (la Sarmizegetusa s-a descoperit celebra inscripţie „Decebalus
per Scorilo”). 

Odată cu înfiinţarea oţelăriei
în oraşul Oţelu Roşu (fost Ferdinand), în anul 1880, au fost colonizaţi
şi atraşi spre acest oraş un număr important de muncitori. Poiana Mărului
a devenit o zonă de exploatare forestieră, dar şi o zonă de recreare, aşa
cum o demonstrează fostele trenuri forestiere, la care se ataşau vagoane
pentru călători. Linia forestieră Zăvoi - Poiana Mărului a fost construită
în 1907, iar din 1937 a circulat un automotor cu remorcă (asemănător cu
un tramvai).

Primele spaţii de cazare
au fost Vila „Aca de Barbu”, aparţinând unei familii italiene şi Vila Bistra,
construită de timişoreni, în aceeaşi perioadă când pe Muntele Mic au început
primele construcţii. Pe vremuri, aici a existat şi un sanatoriu al bolnavilor
de tuberculoză.

„Staţiunea climaterică Poiana
Mărului”, aşa cum a fost numită după cel de-al II-lea Război Mondial, cu
noi posibilităţi de extindere odată cu finalizarea lucrărilor hidrotehnice
de pe Bistra Mărului, a cunoscut o dezvoltare maximă odată cu construirea
şi darea în folosinţă a hotelului „Scorilo”. Hotelul a funcţionat din anul
1977 până în 1997. A avut aceeaşi soartă ca şi hotelul Sebeş de pe Muntele
Mic. Are o capacitate maximă de 412 locuri de cazare în 72 de camere.

LacUn
moment important în dezvoltarea turistică a staţiunii a fost începerea
barajului de anrocamente Măru. Actualmente acumularea de apă existentă
reprezintă o atracţie a staţiunii. Depunerile în baraj au început în anul
1984 şi s-au terminat în anul 1992, când s-a ajuns la înălţimea de 125
m. Odată cu această construcţie s-a modificat şi drumul de acces în staţiune,
amenajându-se un nou drum care trece pe deasupra barajului şi continuă
pe malul sud-vestic al lacului, vechiul drum fiind actualmente inundat.
Potenţialul hidrografic din zonă a fost valorificat încă din anul 1930,
când s-a construit o centrală electrică - aducţiunea de apă fiind construită
din doage de butoi. Acum aducţiunea principală Măru - Ruieni, cu un diametru
interior betonat de 4,9 m şi o lungime totală de 9,8 km, duce apele, pe
sub munte, în centrala de tip subteran de la Turnu Ruieni – centrală cu
o putere de 153 MW – şi apoi le debuşează în lacul tampon Zerveşti.

Ansamblul de relief cu climă,
floră, faună, a favorizat apariţia staţiunii Poiana Mărului, situată într-un
decor deosebit de pitoresc, dominat de păduri de conifere şi foioase, răspândite
între Muntele Mic, Nedeia şi Vârful Pietrii. Din staţiune ni se oferă o
perspectivă mai îndepărtată a munţilor Retezat şi Ţarcu. De aici pleacă
mai multe trasee montane: prin Şaua Iepii (1727 m), între Masivul Bloju
şi Baicu, spre Gura Apei, unde se află un mare lac de acumulare pentru
hidrocentrala Râu de Mori; prin Valea Şucului, spre culmile Cuntu şi Ţarcu;
pe valea pârâului Scorila, spre Muntele Mic; de la păstrăvărie, pe Culmea
Nedeii, spre Vârful Nedeii.

LacDin
legendele care abundă în zonă, credem tot mai mult că dacii aveau o viaţă
religioasă ce se lega de munte şi de măreţia acestor înălţimi. Poiana Mărului
a fost, de veacuri, locul de popas al oierilor ce urcau spre locurile de
păşunat de pe aceste înălţimi, lucru ce a făcut ca locuitorii satelor ce-şi
păşteau oile în zona masivului Gugu să poarte numele de gugulani („Gugulan
cu car cu mere / Şi cu frumoasă muiere”, spune cântecul). Una dintre cele
mai interesante legende ale zonei, se pare a fi aceea legată de comoara
lui Scorilo. Pietrele Scorile, Cleanţul Scorilo, Cioaca (Creasta) Scorilo
sunt nume vechi, încă din timpul dacilor, care au rămas şi s-au transmis
peste veacuri, împreună cu credinţa că ar exista o comoară a regilor daci
în această zonă. În urma unui sondaj printre ciobanii mai în vârstă, s-au
desprins mai multe lucruri interesante, ce duc la o cunoaştere a locului
din multe puncte de vedere. Ei spun că, în stânca lui Scorilo, cu un perete
drept, se găseşte, undeva în centru, la o distanţă de 40 m de la poale
şi 40 m de la culme, o peşteră unde este ascunsă o comoară. Locul ar fi
marcat de prima rază de soare ce-şi trimite lumina peste creasta numită
Buza Nedeii şi cade pe mijlocul peretelui, la răsăritul soarelui, în ziua
de 21 iunie, ziua solstiţiului de vară. Acest lucru este destul de greu
de acceptat. Într-o stâncă formată din şisturi cristaline, peşterile naturale
nu se pot forma. Printr-o cercetare mai amănunţită a stâncii, nu a fost
găsită decât o încăpere laterală ce pare că a fost săpată în stâncă, ca
un adăpost pentru ciobanii ce urcau spre Muntele Mic. În urma unor observaţii
amănunţite ale locului indicat, se poate vedea un fel de copertină, ca
o adâncitură. Pentru elucidarea acestei legende, pot fi efectuate cercetări
amănunţite ale acestui perete din stânca lui Scorilo. În general, ciobanii
nu doresc să vorbească despre această zonă, considerând zona, o zonă tabu,
zonă sacră. Acum, în urma descoperirilor de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa,
ştim că a existat un rege dac cu numele Scorilo, iar numele lui s-a păstrat
în zonă fără a fi schimbat.

Localitatea Poiana Mărului
a fost, la început, un loc cu o casă de pădurar, mai târziu au apărut alte
case, de vânători şi pescari, apoi case de agrement.

În prezent, staţiunea se
dezvoltă rapid, construindu-se numeroase vile de agrement, o bisericuţă
şi mai multe minihoteluri.

Pentru buna funcţionare a
staţiunilor turistice Poiana Mărului şi Muntele Mic este necesară realizarea
unor legături mai uşoare între acestea, prin continuarea drumului din Valea
Şucului şi construcţia unei linii de telecabină. Se are în vedere accesul
la domeniul schiabil Pietrele Scorile si străpungerea din Valea Vâlsanu
la Muntele Mic.

Toate acestea, împreună cu
hotelul, ce este în curs de renovare, creează premizele renaşterii turismului
în zonă.


 

Text şi foto:
Alexandru Stănescu


www.caransebes.ro

Imagine aleatoare

Sondaj

Sondaj de opinie privind interesul față de istoria recentă a Banatului (1938-1956) - Posibile titluri de cărți:
Română
  • 2196 imagini
  • 4170 articole

Display Pagerank