Munţi în Banat - „La frumuseţea Banatului contribue în mare măsură giganticii săi munţi ce-l acoperă aproape în întregime.
Unii munţi acoperiţi cu păduri şi fâneţe prezintă o plăcută înfăţişare, cu multiple privelişti vesele şi zâmbitoare la soarele cald de vară, sau semănând cu nişte moşnegi gârboviţi de ani, când sunt îmbrăcaţi cu haina sclipitoare a zăpezii imaculate din timpul iernii.
Alţii, din contră, pleşuvi, cu stânci goale şi prăpăstioase, sfredelite de nenumărate peşteri ce te înfioară.
Compoziţia subsolului la unii munţi este de un fel uniform de piatră, iar la alţii cu straturi variate, ce pot să destăinuiască trecutul şi vârsta lor acelor ce s'au învăţat să citească în marea carte a naturii.
În privinţa bogăţiilor subterane, unii oferă zăcăminte de cărbuni, alţii de fier, aramă, argint şi aur.
Nu trebuesc neglijate nici izvoarele termale ce ţâşnesc dela  mari adâncimi, contribuind la vindecarea boalelor de care suferă omenirea.
Dacă privim Banatul în întregimea lui, vedem că numai o mică parte dinspre apus nu este acoperită cu munţi.
Astfel, din uriaşul lanţ al Carpaţilor se desfac în mod minunat numeroase ghirlande de munţi, derivaţi şi înlănţuiţi unii de alţii, până pătrund adânc în inima Banatului. 
În privinţa nomenclaturii, situaţia lor se prezintă astfel:
La graniţă cu judeţul Mehedinţi, coroana Carpaţilor, compusă din munţii Cernei, cu vârful Domogled, înalt de 1.106 m (căruia i-am rezervat o descriere separată) şi munţii Godeanului, cu vârful cel mai înalt de 2.229 m.
Din aceşti munţi se ramifică Cracul Almajului, ce se întinde treptat până spre Baziaş.
La graniţa cu judeţul Huniedoara, munţii Poiana Ruscăi, cu vârful cel mai înalt de 1.359 m., având ceva mai în interior muntele Mic, de 1.805 m şi muntele Ţarcul de 2.190 m.

* * *

Între Moldova Nouă şi Reşiţa-Văliug se află un lanţ de munţi foarte bogaţi în minereuri şi cărbuni, Aceştia au ca ramificaţii munţii Locvei, spre Baziaş; muntele Pleşiva, spre Oraviţa; muntele Semenic, spre Văliug şi Caransebeş, căruia i-am rezervat de asemenea o descriere separată.
Alte ramificaţii mai scunde se desfac spre Fârliug până spre Buziaş.
Sfertul de N.-E, al Banatului, cu mici dealuri şi coline, prezentând în general forma unui platou, cu o altitudine medie de 300 m, este denumit podişul Lipovei.
Spre apus culmile munţilor se micşorează din ce în ce, formând dealuri care se teşesc treptat până se termină printr'un şes foarte roditor ce se cultivă cu diferite grâne."
 

„Frumuseţile naturale ale Banatului cu localităţile climatice-balneare şi cataractele Dunării" - Ing. Ion Păsărică - Monitorul Oficial şi Imprimeriile Statului - Imprimeria Centrală Bucureşti - 1936

Scanare şi corectură: Duşan Baiski