Enciclopedia Banatului

Български English Français Deutsch Magyar Română Српски 

LIVE

Timisoara - Piata Victoriei- webcam

Timişoara, live

 

 

BANATERRA
Site-uri partenere

Știri din vest

Banat-Media

Bigăr

localitate în componenţa comunei Berzasca din judeţul Caraş - Severin, România

În limba maghiară: Bigér
În limba germană: Schnellersruhe
Alternativ, în limba română: Şnelersruhe
În limba cehă: Bígr, Biger, Bigar
Codul poştal: 327026
 

Legături:

- Harta de la Mapquest

 
Bigărul este aşezat în sudul Banatului, între oraşele Moldova Nouă şi Orşova.
Coordonatele sale geografice sunt de 22.104722° longitudine estică şi 44.664722° latitudine nordică.
 

 
Cehii din Banat şi esenţa vieţii 
Izolaţi de societate, etnicii slavi de pe Clisura Dunării trăiesc într-un timp şi spaţiu stranii 

 Între Orşova şi Moldova Nouă, pe Clisura Dunării se află şase sate populate de cehi. Această zonă a Banatului este singura din România care a adunat cea mai numeroasă şi mai compactă comunitate de cehi. Departe de ţara lor natală, dar şi de civilizaţia românească, slavii din Banat trec prin viaţă, urmând un stil inedit de a trăi. 

 Şoseaua care se prelinge pe lângă malul Dunării coteşte la dreapta, undeva după localitatea Cozla. Cei 17 km de drum pietruit se opresc într-unul din satele ceheşti, Bigăr. La capătul serpentinelor, frumuseţea peisajului urcă spre unica aşezare în formă de cruce. Zece ceasuri pe zi, satul este cufundat într-o linişte deplină. Doar seara se însufleţeşte pentru un ceas-două, ca să revină apoi la muţenie. Am aşteptat tocmai acea oră când ferestrele se luminează şi se aude zgomot de paşi. Aflasem că pe aceste dealuri bănăţene, câţiva cehi au modelat spaţiul şi timpul după propria inspiraţie. 
 De-o parte şi de alta a drumului, casele sunt văruite în aceeaşi culoare. Nuanţa cerului. Uliţa era însă, pustie. În punctul în care se întâlnesc cele două alei înguste se înalţă bi-serica romano-catolică a Bigărului, pe care este inscripţionat anul 1876. Ca orice călător, m-am oprit în cârciuma din drumul satului. În spatele uşii, câteva mese goale, un televizor la care se prinde doar un post naţional şi un bărbat blond, trecut de prima tinereţe. „Cu ce vă pot fi de folos?" mă, întreabă. După siguranţa mişcărilor intuiesc că barul este în casa lui. „Am auzit că pe aici oamenii trăiesc altfel, răspund şi îmi fixez privirea asupra mâinilor lui. Ce faceţi voi în această seară de sâmbătă?". Nu pare impresionat de întrebarea mea, dar zăboveşte câteva momente înainte de a spune. O clipă mai târziu, un zâmbet în colţul gurii este urmat de un semn spre uşă. „Sunt tinerii noştri şi din păcate, singurii de pe aici. Foarte mulţi pleacă la muncă în Cehia, ori în alte oraşe, unde viaţa le oferă mai multe şanse. Dar chiar dacă nu mai locuiesc aici, ei nu părăsesc satul. Bigăr nu va muri niciodată". Se aprinsese la faţă. Cu cinci băieţi şi două fete, barul lui Adam Mlezyca era deja plin. „Ce îi aduce înapoi?", întreb din nou. Cehul îşi aprinde o ţigară, trimite fumul spre tavan şi tace, realizând că nu poate da un răspuns care să descrie dorul. „De obicei se strâng la Căminul Cultural, însă acum este perioada Postului mare şi locul este închis". Nu încearcă să evite întrebarea, ci doar să-mi ofere o imagine a vieţii lor. „Seara, oamenii din Bigăr sărbătoresc ziua care s-a terminat. O dată ce asculţi muzica şi păşeşti în dansul cehilor, e greu să te mai rupi de ritm. Înainte de 1993 nu exista lumină în sat. Aveam doar un generator pe motorină care dădea curent numai câteva ore, seara. Soarele dicta ora de pornire a motorului. Atunci era mai frumoasă viaţa. Nu lipsea nimeni. Ne strângeam toţi cei 260 de bigăreni şi cântam. Când se oprea curentul, satul cădea în beznă şi numai luna nu te lăsa să-ţi bagi degetele în ochi. Acum avem lumină, sunt condiţii de viaţă civilizată, e drept, dar ne întâlnim în grupuri mai mici, şi parcă nici atmosfera nu mai este aceeaşi". 

  Spiritualitate în formă de cruce
 Duminica este ziua când cehii se întâlnesc cu divinitatea. Cu o oră înainte de miezul zilei, drumul în formă de cruce se umple pentru câteva clipe. Oamenii, îmbrăcaţi în hainele cele mai bune, se îndreaptă spre centrul satului, la biserică. De mai bine de 165 de ani, în ziua de odihnă, satul rămâne gol în timpul rugăciunilor. Preotul nu vine în fiecare duminică, din cauza celor 17 km de drum pietruit pe care nu-i străbate cu uşurinţă. Slujbele se ţin doar la sărbătorile mari. Totuşi, ab-senţa părintelui nu-i împiedică pe cehi să se închine. Ei ştiu să se roage şi singuri. Ca să fie o rân-duială, cineva trebuie să înceapă rugăciunile. Şi acesta este Iosif, de 54 de ani. Doar cei bolnavi lip-sesc de la slujbe. Asemeni preotului, şi doctorul urcă arareori. Distanţa i-a învăţat pe oameni să se îngrijească singuri. Cu leacuri băbeşti sau cu vitamine. Cele mai bătrâne femei din sat sunt, la ne-voie, moaşe. De câţiva ani, de când cinci dintre bigăreni şi-au cumpărat maşini, femeile au ajuns să nască în spitalul din comuna Berzasca. Acolo ajung şi copiii care termină cele patru clase primare. Cu fiecare an care trece, numărul micuţilor scade. Dar satul nu va muri niciodată, după cum susţin aproape toţi bătrânii. „La noi, totul ajunge cu mare întârziere, spune o femeie. Chiar şi despre sfârşitul lumii vom afla mult mai târziu". 

 Veşnicia s-a născut în Bigăr 
 În anul 1827, când a luat fiinţă, satul se numea Schnelleruhe. Se spune că varianta germană a numelui aminteşte de generalul Andreas Schnelle care se pare că înnoptase în acele locuri. Cu ani în urmă, satul era condus de garnizoana militară din Berzasca, iar după cel de-al doilea război mon-dial, populaţia ajungea la aproximativ 900 de locuitori. Statul român, în urma unei colaborări cu Cehia a făcut o repatriere, în jurul anului 1947. 
 Începând de atunci, în fiecare an, bigărenii pleacă să muncească în Cehia. Dar în perioada concediului şi mai ales a sărbătorilor, aproape toţi se întorc să petreacă împreună. Mulţi dintre cehii care au rămas în Banat au format familii mixte. „Românii din casele bigărene n-au avut niciodată sentimentul că trăiesc într-o comunitate străină, povestea Adam. Toţi cehii de aici vorbesc şi scriu foarte bine româneşte, iar una din lecţiile învăţate de la părinţi constă tocmai în simţul de a nu folosi limba maternă atunci când în preajmă se află o persoană ce nu o înţelege". 

 Spectacolul vieţii 
 În ultima duminică din luna octombrie a fiecărui an, aşezarea e în plină sărbătoare. Nedeia, asemeni rugilor de prin alte sate, este una dintre cele mai sfinte sărbători şi aminteşte de data când a fost sfinţită biserica din sat. Lăcaşul poartă hramul Sfintei Tre-imi şi a fost târnosit în ziua de Sf. Havel. Mai există şi alte două sărbători la care bigărenii ţin foarte mult - Fărşang şi Festivalul popu-lar al cehilor. Fărşang se ţine în ultima duminică dinaintea începutului Postului mare. 
 Sărbătoarea începe, de fapt, de sâmbătă şi se încheie luni seara. Deschiderea aparţine tinerilor, care prin balul pe care îl organizează dovedesc că sunt urmaşii pământurilor de pe coline. Duminica e destinată celor căsătoriţi şi bătrânilor. Atunci distracţia e mai domoală, căci nu se cade ca oamenii, stăpâni pe ograde, să „salte" laolaltă cu ultima generaţie. Sărbătoarea se încheie cu un bal, Voracky, ţinut în ziua de luni. Începutul de săptămână este momentul întâlnirii dintre tineri şi vârstnici în jurul unui pom împodobit cu roadele pământului. Cu două săptămâni înaintea Paştelui, fetele umblă prin sat cu materiale pictate şi lucrate de propriile mâini, pe care sunt înscrise motto-uri celebre. Înzestrate de natură cu voci răsunătoare şi melodioa-se, fetele îşi dedică talentul tinerilor pretendenţi la mâna lor. Tinerele anunţă sosirea Paştelui, a sfârşitului chinurilor şi al suferinţelor. În schimbul cântecelor, ele primesc ouă aprins colorate. 
 Oamenii din Bigăr au ales ca şi sărbătoarea dintre ani să se desfăşoare într-un mod inedit. Sub „haina" unei piese de teatru, sătenii sunt actorii propriilor vieţi. În seara de revelion, bigărenii joacă subiecte din propriile destine. Şi cum în orice viaţă există momente dramatice, conflicte, încercări psihice şi răsturnări de situaţii, spectacolul reuşeşte să prindă ca-ntr-o ţesătură cele mai interesante şi neprevăzute întâmplări şi să le aducă în faţa consătenilor. 

 Colonizarea Banatului  cu cehi 
 Sosirea primului val de colonişti cehi în Banatul românesc a fost impulsionată de un anume Magyarly, negustor de lemne originar din Oraviţa care, prin promisiunile lui, a atras câteva zeci de familii cehe în această zonă. Astfel, în 1823 a luat fiinţă primul sat cehesc, Sf. Elisabeta, care a dispărut ulterior din cauza lipsei de apă. Un alt sat, Sf. Helena, a fost înfiinţat cu cea mai mare probabilitate în anii 1824-1825. Se spune că cele două aşezări au purtat numele fiicelor lui Mag-yarly. Acesta nu şi-a respectat însă promisiunile şi o dată ajunşi la strâmtoare, coloniştii cehi au cerut să fie încadraţi în unităţile de grăniceri din zonă. Cel de-al doilea val de colonişti cehi, care au venit în anii 1827-1828, a fost organizat deja de autorităţi militare care şi-au asigurat astfel grănicerii într-o zonă nelocuită. În această perioadă au luat fiinţă, după planuri strategice militare, celelalte sate: Bigăr, Eibenthal, Gârnic şi Şumiţa, precum şi Frauenwiese care a dispărut în anii '60 ai secolului XIX. La ultimul recensământ al populaţiei, cel din 1992, minoritatea cehă din toată România număra 5 800 de persoane. 
 

 Celebritate în vale 
 Un motiv de mândrie al bigărenilor este faptul că unul dintre cei mai renumiţi pictori naivi din Cehia a trăit în satul lor, Řehak Iosif a pictat interiorul bisericii, dar şi propria locuinţă. Pereţii casei înfăţişează portrete şi peisaje din lumea care l-a impresionat. Una dintre picturile admirate de cei mai mulţi cehi este cea în care Ceauşescu apare alături de preşedintele american Regan. Familia rămasă după moartea sa afirmă că această „întrevedere" era un vis neîmplinit al lui Ceauşescu, pe care Řehak a putut să-l realizeze cu pensula. Despre pictor, soţia Magdalena poveşte că a fost unul din cehii care au refuzat să plece din Bigăr, chiar dacă în ţara natală se bucura de o mai mare popularitate. „Frumuseţea locului, liniştea şi cerul au fost îndeajuns pentru ca Řehak să nu renunţe la Bigăr şi decizia asta i-a oferit fericirea după care toţi alergăm", a spus femeia care a împărţit cu el fericirea. 

Adriana Nica
Agenda nr. 13/30 martie 2002


Copyright © 2006-2013. Asociatia Banaterra. Toate drepturile rezervate.

Imagine aleatoare
Hodoni, județul Timiș - Cruce în curtea Bisericii romano-catolice
Buletin informativ

Fii la curent cu ultimele noastre noutăţi!

Emite conţinut
Sondaj
Considerați că este necesară o restructurare a datelor de pe site-urile Banaterra?:
Statistici
Română
  • 2193 imagini
  • 4148 articole
Vizitatori

Display Pagerank