Enciclopedia Banatului

Български English Français Deutsch  Magyar Română Српски 

BANATERRA (română)

Site-uri partenere

Copyright © 2006-2015. Asociatia Banaterra. Toate drepturile rezervate.

Banat

 
Harta Banatului în anul 1740
Banatul reprezintă provincia istorică situată în extremitatea sud - estică a entităţii teritoriale Mitteleuropa.
Arealul Banatului, având aproximativ forma unui pătrat, are, ca limite naturale, la nord râul Mureş, la vest râul Tisa, la sud fluviul Dunărea, iar la est un traseu prin vestul Carpaţilor Meridionali şi prin sudul Carpaţilor Occidentali.
 Suprafaţa Banatului, de 28 526 kmp este astăzi împărţită între trei ţări. Cea mai mare parte, cca. două treimi, aparţine României (18 966 kmp), cca. o treime aparţine Serbiei (9 276 kmp), iar o mică parte, 284 kmp aparţine Ungariei. Din punct de vedere administrativ, teritoriul Banatului este, în prezent, divizat astfel:
 
În România:
 
- judeţul Timiş, în întregime
- judeţul Caraş - Severin, mai puţin localităţile Băuţar, Bucova, Cornişoru, şi Preveciori, formând, împreună, comuna Băuţar
- judeţul Arad, doar partea de la sud de râul Mureş
- judeţul Mehedinţi, numai Baia Nouă, Dubova, Eibenthal, Ieşelniţa, Orşova şi Sviniţa. Câteva localităţi din arealul tradiţional bănăţean au dispărut sub apele lacului de acumulare Porţile de Fier. 
- judeţul Hunedoara - localităţile Sălciva şi Pojoga

 
În Serbia:
 
   partea situată la est de Tisa a provinciei Voivodina:
 - Districtul Banatul de Nord (sârbă: Severni Banat) (mai puţin municipalităţile Ada, Senta şi Kanjiza , situate la vest de râul Tisa)
 - Districtul Banatul Central (sârbă: Srednji Banat)
 - Districtul Banatul de Sud (sârbă Južni Banat)
   precum şi în Serbia centrală:
 - Zona numită Pančevački Rit, formând partea din stânga Dunării a municipalităţii Palilula, inclusă zonei metropolitane Belgrad
 
   În Ungaria:
 
 - O mică parte din comitatul Csongrád şi anume partea situată în unghiul sudic format de râurile Tisa şi Mureş, până la frontiera de stat cu România şi Serbia.
 
 

 
  Istoric
 
După înfrângerea revoluţiei de la 1848, răsplătind fidelitatea sârbilor, care s-au plasat, în timpul conflictului, de partea autorităţilor imperiale, s-a constituit, urmare hotărârii împăratului din 18 noiembrie 1849, provincia Voivodina Sârbească şi Banatul Timişean (Woiwodschaft Serbien und Temescher Banat).  Provincia cuprindea teritorii din Banat (cu excepţia graniţei militare), Bačka şi Syrmia. În fruntea provinciei, formal, se afla Marele Voievod, unul dintre numeroasele titluri purtate de împărat. Operativ provincia era condusă de o locotenenţă imperială avându-l în frunte pe guvernator. Provincia a fost organizată în 5 cercuri (Kreise) împărţite în plăşi (Bezirke), astfel:
 - cercul Timişoara cu plăşile Aradu Nou, Lipova, Buziaş, Ciacova, Vârseţ şi Timişoara (193 sate şi 280808 locuitori)
 - cercul Lugoj cu plăşile Făget, Lugoj, Bocşa şi Oraviţa (234 sate şi 219803 locuitori)
 - cercul Becicherecu Mare cu plăşile Tőrőkbecse, Kikinda Mare, Sânnicolau Mare, Biled, Jimbolia, Modoş si Becicherecu Mare (108 sate şi 336763 locuitori)
 - cercul Neusatz (Novisad)
 - cercul Zombor
Ultimele două cercuri cuprindeau teritorii din afara Banatului istoric.
Populaţia provinciei era, din punct de vedere etnic, foarte diversă. Aici trăiau 347.459 de români, 321.110 sârbi, 335.080 germani, 221.845 maghiari şi alte etnii.
Oraşul de reşedinţă al provinciei a fost Timişoara.
Limbile oficiale au fost germana şi sârba.
 
Provincia Voivodina sârbească şi Banatul timişan a fost desfinţată în octombrie 1860, revenindu-se, în Banat şi Bačka, la sistemul comitatens maghiar. Teritoriul Syrmiei a fost integrat Slavoniei. Conducerea administrativă în comitate o aveau primcomitele (prefectul), vicecomitele (subprefectul), pretorii (şefii plăşilor), Congregaţia comitatensă.
 

 
   Banatul românesc
 
Urmând modelul sovietic, în 1950 autorităţile comuniste au introdus, prin Legea nr.5 / 6 septembrie 1950, organizarea administrativ teritorială pe regiuni. Deşi a durat doar până în 1968, împărţirea teritoriului naţional în regiuni şi raioane a cunoscut, pe parcurs, restructurări importante.
Iniţial teritoriul Banatului românesc a fost distribuit unui număr de trei regiuni, foarte asemănătoare judeţelor actuale: Arad (doar parţial bănăţeană), Timişoara şi Severin. Această structură a durat doar doi ani, până în 1952, când regiunea Severin a fost desfiinţată, cele două regiuni rămase cunoscând redistribuiri importante de teritoriu. În 1956 a dispărut şi regiunea Arad, pentru ca, din 1960, regiunea Timişoara să fie redenumită Banat. Iată o descriere succintă a acestor transformări succesive:
Regiunea Arad, având reşedinţa la Arad, cuprindea, în perioada de maximă expansiune, după 1952, un teritoriu cu puţin mai mare decât actualul judeţ Arad. La început regiunea nu cuprindea zona Sânnicolau Mare, care i-a fost atribuită prin reorganizarea din 1952.
Între 1952 şi 1956 regiunea era împărţită în 6 raioane: Arad, Criş ( cu reşedinţa la Chişineu Criş), Gurahonţ, Ineu, Lipova şi Sânnicolaul Mare, doar ultimele două raioane fiind bănăţene. În 1956, odată cu desfiinţarea acestei regiuni, teritoriul i-a fost împărţit între regiunile Timişoara şi Oradea.
Regiunea Severin, situată în sudul Banatului, a avut cea mai efemeră existenţă: doar doi ani (între 1950 – 1952). Oraşul de reşedinţă a fost Caransebeş. Din punct de vedere teritorial, avea o suprafaţă doar cu puţin mai întinsă decât actualul judeţ Caraş-Severin, incluzând şi zona tradiţional bănăţeană aflată astăzi în sud - vestul judeţului Mehedinţi
Regiunea Timişoara, cu reşedinţa la Timişoara, cuprindea, la început, o suprafaţă cu puţin mai mare decât cea a actualului judeţ Timiş. Era împărţită, atunci, în trei raioane: Deta, Sânnicolau Mare şi Timişoara. În 1952 a pierdut zona Sannicolau Mare, care a trecut la regiunea Arad, dar i s-a adăugat întreg teritoriul regiunii Severin. Între 1952 şi 1956, în componenţa acestei regiuni erau nouă raioane: Almaş (Mehadia), Caransebeş, Deta, Făget, Lugoj, Moldova Nouă, Oraviţa, Reşiţa şi Timişoara. În 1956, prin Decretul nr. 12 cu privire la modificarea Legii nr. 5/1950 pentru raionarea administrativ-economică a teritoriului RPR (publicat în Buletinul Oficial al R.P.R. nr. 1 din 10. ian. 1956), regiunii i s-a adăugat şi partea sudică a fostei regiuni Arad.
Regiunea Banat A fost înfiinţată prin Legea nr. 3 / 27 decembrie 1960 pentru îmbunătăţirea împărţirii administrative a teritoriului R.P.R., cuprinzând spaţiul fostei regiuni Timişoara, dar şi teritorii din fosta regiune Arad. Reşedinţa regiunii a fost la Timişoara. Regiunea se întindea pe teritoriile actualelor judeţe Timiş, Caraş-Severin şi, parţial, Arad, partea sudică, inclusiv municipiul Arad, până la nord de localităţile Macea şi Pâncota, incluzând o fâşie importantă situată la nord de râul Mureş, din afara Banatului tradiţional.
Astfel, suprafaţa totală a acestei entităţi administrativ – teritoriale, amintind de Banatul istoric, era, în 1961, de 21.000 km² pe care trăiau 1.234.340 locuitori.
Regiunea Banat era împărţită în 12 raioane şi 16 oraşe, dintre care 4 aveau un statut special, de oraşe regionale (Timişoara, Reşiţa, Arad şi Lugoj). Cele 321 de comune din regiune cuprindeau, în total, 601 sate.Regiunea cuprindea raioanele: Arad, Bozovici, Caransebeş, Deta, Făget, Lipova, Lugoj, Moldova Nouă, Oraviţa, Orşova, Sînnicolau Mare, Timişoara, dar şi oraşul regional Reşiţa, a cărui suprafaţă şi  număr de localităţi erau similare celor ale unui raion.
 
18 decembrie 1964 - prin Decretul 799 au fost făcute schimbări de nume ale unor localităţi;
 
În 1968, prin Legea nr. 2 / 16 februarie 1968 privind organizarea administrativa a teritoriului Republicii Socialiste Romania, s-au desfiinţat raioanele şi regiunile, revenindu-se la denumirea de judeţe pentru noi entităţi administrativ – teritoriale care, cel puţin în cazul Banatului, seamănă mai mult cu regiunile din 1950 decât cu judeţele antebelice. Cu această ocazie colţul sud – estic al Banatului, cu oraşul Orşova, a fost alipit unui judeţ oltenesc – Mehedinţiul. Iar nordul Banatului, vreo 40 de sate, oraşul Lipova şi Aradu Nou, au fost atribuite judeţului Arad. Şi, pentru ca tacâmul să fie complet, judeţul Caraş-Severin a primit câteva sate hunedorene, în timp ce alte două sate bănăţene, de la Mureş, au fost integrate judeţului Hunedoara. Şi iată cum, după fărâmiţarea Banatului de la sfârşitul primului război mondial, procesul a continuat, astfel încât astăzi găsim localităţi bănăţene în cinci judeţe româneşti, într-unul unguresc, în trei districte şi într-o zonă metropolitană din două provincii sârbeşti. Ce să mai spunem de situaţia inedită că trei oraşe mari, din afara Banatului – Belgrad, Szeged şi Arad au, astăzi, cartiere în Banat.
Prin aceeaşi Lege nr. 2 au fost schimbate unele nume de localităţi, în timp ce numeroase altele au dispărut, operându-se, pe cale administrativă, numeroase comasări.
 

 
  Banatul sârbesc

   Repere cronologice

 - 25 nov.1918 - Adunarea sârbilor şi a altor slavi de la Novi Sad a proclamat unirea Voivodinei (Banat, Bačka şi Baranja) cu Regatul Sârbilor.
 - 1918 - 1922 - Banatul sârbesc a format districtul Veliki Bečkerek.
 - 1922 - 1929 - Teritoriul Banatului sârbesc a fost împărţit între provinciile (oblast) Belgrad şi  Podunavlje, ultima cu reşedinţa la Smederevo.
 - 3 oct. 1929 - apr. 1941 - Teritoriul ţării este divizat în banovine (banate). Cea mai mare parte a teritoriului Banatului sârbesc a fost inclusă în Dunavska Banovina, având capitala la Novi Sad. Oraşul Belgrad, împreună cu Zemun şi Pancevo au constituit o unitate administrativă separată de banovine.
 - apr. 1941 - 23 oct. 1944 - Banatul sârbesc, Šumadija şi Braničevo au format o Dunavska Banovina restrânsă, ca parte a statului sârbesc marionetă, sub ocupaţie militară germană.
Banatul s-a aflat doar nominal sub autoritatea Serbiei, practic fiind administrat de minoritatea germană.
A fost condus de un vice-ban (Vize-Banus) care era, formal, subordonat ministrului de interne de la Belgrad. Limbile oficiale erau germana şi sârba.
Banatul sârbesc a fost împărţit, în acea perioadă, în următoarele subdiviziuni administrative (districte): Pančevo, Vršac, Bela Crkva, Kovin, Jaša Tomić, Veliki Bečkerek, Velika Kikinda, Novi Becej, Nova Kanjiža, Kovačica şi Alibunar.
Întreaga administraţie bănăţeană provenea din rândurile minorităţii germane. Demnitarii locali de rang superior erau numiţi de către guvernul marionetă de la Belgrad, la propunerea vice-banului. Chiar şi judecătorii şi notarii erau etnici germani. Administraţia poştală, a căilor ferate şi a fiscului erau în mâinile grupului etnic german.
Administraţia civilă a minorităţii germane era dublată de ocupaţia militară a armatei germane, coordonată de un comandament militar.
 - după război - A fost constituită provincia Voivodina, pe bazele vechii banovine dunărene.
 - 1948 - Localităţile Borča şi Ovča au fost incluse în aria administrativă a oraşului Belgrad
 - 7 apr. 1963 - Provincia autonomă socialistă Voivodina, având capitala la Novi Sad. A inclus şi teritoriul Banatului sârbesc.
 - 5 iul. 1989 - A fost revocat statutul de autonomie al Voivodinei
 - 28 sept. 1990 - A fost înfiinţată Provincia Autonomă Voivodina
 
   Evoluţia populaţiei pe teritoriul Banatului sârbesc 1910 - 1991 (locuitori):
 
etnia
1910
1921
1931
1948
1953
1961
1971
1981
1991
sârbi
229568
235148
261123
358067
374258
423837
434815
424765
423475
germani
125374
126519
120541
17522
-
-
165
-
-
maghiari
108662
98463
95867
110446
112683
111944
103093
90445
76153
români
73303
66433
62365
55678
55094
54447
49455
43474
35935
slovaci
16223
17595
17900
20685
21229
22306
22139
21392
19903
alte etnii
13270
14840
27783
39238
 53899
43334
 56092
 92808
 93924
total
 566400
559096
585579
601626
617163
655868
665759
 672884
 648390

Notă: Populaţia localităţilor Borča şi Ovča, incluse din 1948 în teritoriul administrativ al oraşului Belgrad, a fost scăzută din populaţia Banatului sârbesc. Pentru întocmirea tabelului au fost folosite datele recensămintelor maghiare respectiv iugoslave (sârbeşti) din anii corespunzători.
 

 
    Schimb de teritorii
 
  Un protocol referitor la câteva insule dunărene şi la un schimb de localităţi între România şi Regatul sârbilor, croaţilor şi slovenilor a fost încheiat la Belgrad la 24 noiembrie 1923.
  Urmare acestuia, în 1924 localităţile Jimbolia (pana atunci Dzombolj), Checea Croată, Beba Veche, Pusta Cherestur, Ciorda şi Iam, care aparţinuseră  Regatul sârbilor, croaţilor şi slovenilor au intrat în componenţa României, în timp ce Modoş (Modoš, astăzi Jaša Tomić), Părdani (Ninčićevo, astăzi Međa ), Şurian (astăzi Šurjan), Căptălan (astăzi Busenje), Krivobara (astăzi Markovićevo) şi Gaiu Mare (astăzi Veliki Gaj), care aparţinuseră României, au fost cedate Regatului sârbilor, croaţilor şi slovenilor. Jimbolia a fost efectiv predată Statului Român la 10 aprilie 1924.
 

 
 

 
Bibliografie:
Lemkin, Raphaël - Axis rule in occupied Europe. Laws of Occupation. Analysis of Gouvernment Proposals for Redress, The Lawbook exchange, ltd., Clark, New Jersey, 2005, pag. 252-253, 603
 
Documentar: Ionel Crăciun
 

 

Imagine aleatoare

Doclin, sigiliul localităţii

Sondaj

Sondaj de opinie privind interesul față de istoria recentă a Banatului (1938-1956) - Posibile titluri de cărți:

Buletin informativ

Fii la curent cu ultimele noastre noutăţi!

Română
  • 2196 imagini
  • 4169 articole

Display Pagerank