Tăierea porcului reprezenta unul dintre evenimentele cele mai aşteptate de către ţăranii bănăţeni, indiferent de etnie. Decurgând după un adevărat ceremonial, tăierea porcului asigura hrana pe un an de zile, după cum se exprimau paorii. Participa întreaga familie, dar şi persoane specializate în abatorizare, din cadrul comunităţii. Aproape orice parte din animal îşi găsea întrebuinţare, era preparată şi conservată pentru consum de-a lungul întregului an.

   Existau deosebiri mai mult sau mai puţin importante în tehnologia de tăiere a porcului, la diversele etnii din Banat. O diferenţă esenţială se evidenţia la metoda de curăţare a părului de pe animalul sacrificat. Românii şi sârbii pârleau porcul, la un foc de paie numit bârdzău, în timp ce şvabii opăreau animalul într-o albie din lemn.