Se întâlneşte în pădurile de deal şi de munte, fiind cel mai mare dintre sturzii de la noi. Partea superioară a corpului este brun-cenuşie, pe piept şi burtă penele sunt nuanţate cafeniu-deschis şi înzestrate cu pete rotunde, de culoare închisă. Se aseamănă cu sturzul cântător la care însă petele de pe piept sunt mai mici şi alungite; de asemenea partea de dedesubt a aripilor nu este galbenă ci albă. Cuibăreşte la înălţimi variabile; cuibul fiind în formă de cupă şi bine tăinuit cu muşchi şi licheni.

Consumă un număr mare de insecte şi de larve dar şi fructe, cu precădere în sezonul rece. Numele de sturz-de-vâsc şi l-a câştigat urmare a preferenţialităţii sale pentru boabele de vâsc pe care le înghite fiind alături de mătăsari (Bombycilla garrulus), unul din vectorii răspândirii acestei plante semiparazite.

În Timişoara apare în parcurile din oraş, prin grădini, numai în sezonul rece, când îl poţi observa izolat, mai degrabă în cârduri mici sau amestecat printre cocoşari, lioată hoinară şi flămândă, aflată în căutare de hrană.

Foto: Cosmin-Ovidiu Manci

Editura „Tempus“, Timişoara - 2008