Să scrii despre tot ceea ce a realizat domnul învăţător Panta Cebzan pe parcursul a nouă decenii de viaţă este o adevărată satisfacţie, însă este dificil să prezentăm în cadrul unui singur articol o viaţă atât de bogată în realizări obţinute în domeniul învăţământului, dar şi pe plan cultural-artistic. Nici după pensionare nu a încetat cu munca creatoare, fiind prezent în mod activ la diverse manifestări culturale în oraşul Vârşeţ şi în împrejurime. Şi ce este mai important, a consemnat toate cele pe paginile săptămânaului nostru, spre a nu fi date uitării.

* Stimate domnule învăţător, aţi lăsat urme vizibile atât în domeniul învăţământului, cât şi pe tărâm cultural. Propun să depănăm împreună firul amintirilor şi să ne spuneţi când şi unde a început povestea dumneavoastră.

- Poveste vieţii mele a începutul în îndepărtatul an 1919, la Sân-Mihai. Acolo am văzut pentru prima dată lumina zilei şi acolo am frecventat primele clase ale şcolii elementare. Apoi, m-am îndreptat spre capitala Banatului, Timişoara, unde am absolvit Şcoala Normală în anul 1940. Ca elev normalist, am înfiinţat în satul natal societatea culturală, am înjghebat un cerc alcătuit din tineretul şcolar şi studenţi, am organizat serbări culturale şi am participat pentru prima dată la Festivalul de la Alibunar. Parlel cu activitatea cultural-artistică, am desfăşurat şi o muncă în domeniul instruirii agricultorilor, prin conferinţe despre formele de cooperare cu coperativa agricolă şi despre folosirea metodelor agrotehnice. Ca iniţiator şi organizator a vieţii cultural-artistice, am fost ales în calitate de membru în comisiile de formate de Uniunea Societăţilor Culturale din Voivodina la diferite treceri în revistă şi festivaluri.

* Ne este cunoscut faptul că pe parcursul aniilor, aţi îndeplinit mai multe funcţii...

- Da, pentru că niciodată nu am fugit de responsabilitate. În anul 1950 am îndeplinit funcţia de inspector şcolar pentru fostul cerc al Vârşeţului. În perioada aniilor 1951 – 1960, am îndeplinit funcţia de director al şcolii din Mărghita şi am contribuit la înfiinţarea şcolii cu opt clase în acest sat. Aici am înfiinţat un cor mixt, cu care la fel am avut succese frumoase. Din anul 1960 şi până la pensionare, timp de 20 de ani, am funcţionat la Şcoala de Aplicaţie a Şcolii Normale, respectiv a Academiei Pedagogice din Vârşeţ. Pe plan cultural m-am angajat cu mult entuziasm pentru reorganizarea S.C.A. „Petru Albu”, actualmente „Luceafărul”, unde am fost responsabil pentru activitatea orchestrei, a secţiei de teatru şi a formaţiei de dansatori. În cadrul acestei societăţi am îndeplinit mai mulţi ani funcţia de funcţia de secretar. În cadrul Şcolii Generale „Olga Petrov-Radišić“, am organizat formaţia de dansatori, cu care am participat la multe festivaluri. În anul 1970 am fost ales preşedinte al Activului Învăţătorilor cu limba de predare română de pe lângă Societatea de Limba Română din Voivodina. Am fost activ şi pe plan socio-politic, unde la fel am îndeplinit mai multe funcţii responsabile.

*Presupun că despre realizările dumneavoastră s-a scris prea puţin în perioada aceea şi că tocmai acest fapt va determinat să începeţi să scrieţi.

- Exact. S-a scris puţin, sau nu s-a scris deloc. Şi eu am considerat că tot ceea ce este frumos şi bine, trebuie consemnat. Succesele pe care le-am obţinut cu elevii mei de la Sân-Mihai erau demne de toată stimă. Chiar în perioada în care am funcţionat ca dascăl la Sân-Mihai, am scris primul articol pentru săptămânalul „Libertatea“, dar eram şi colaborator permanent al revistei pentru copii, „Bucuria copiilor“. Am debutat odată cu „Libertatea“. Începutul ei, era şi începutul meu. Am tradus şi piese de teatru pentru copii din limba sârbă şi acestea au fost publicate în „Libertatea“. Referitor la articole, pot să vă spun că am scris în general despre cultură, despre festivalurile şi manifestările la care am participat, dar şi despre realizările în domeniul învăţământului. Azi, se scrie mult şi se scrie bine. „Libertatea“ de azi are un conţinut diversificat, o concepţie bine definitiă. Însă eu consider că trebuie să se scrie mult mai mult despre succesele realizate pe tărâm cultural, despre ceea ce este frumos şi mai puţin despre sălbiciuni, pentru ca astfel cititorii să redobândească încredere în societatea de azi. Mi-a plăcut în mod aparte articolul din numărul de săptămâna trecută, referitor la succesele eleviilor de liceu. Este de admirat ceea ce fac aceşti elevi, la îndemnul profesorului Ion Berlovan. Deci, este necesar să se scrie despre succese, pentru ca acesta să fie un stimulans şi petru alţii, să ajungă la succese.

* Aveţi vreo dorinţă neînplinită?

- Două! Îmi doresc să organizez două manifestări de suflet: una la care s-ar reuni foştii mei elevi şi alta la care s-ar întruni preşedinţii ce s-au aflat în fruntea Societăţii Cultural-Artistice „Luceafărul“. Din păcate, unii dintre aceştia s-au stins din viaţă, astfel că prin manifestarea ce sper că se va organiza, va fi adus un omagiu celor trecuţi în nefiinţă. Şi pentru că dispun de foarte mult material documentar şi poze vechi, aş putea să le expun într-o încăpere.

* Cîteva gânduri pentru final...

- Doresc ca „Libertatea“ să aibă succesele pe care şi le doreşte şi pe care le-a demonstrat de mai multe ori. Să ne bucurăm împreună de noi succese.

* Vă mulţumesc şi vă doresc multă sănătate, putere de muncă şi să ne reîntâlnim la jubileul de 75 de ani ai „Libertăţii“, când dumneavoastră veţi avea 101...