„Între 7-15 Maiu întreaga ţară va îmbrăca haină de sărbătoare. Direcţiunea ziarului nostru, fiind pătrunsă de înalte simţăminte naţionale, a hotărât ca Numărul din 12 Maiu să-l dedice în totul marilor serbări naţionale. Întru acest scop ne-am asigurat colaborarea a 30 personalităţi intelectuale bănăţene şi vom apare într'un format de circa 40-50 pagini. Iar pe prima pagină o panglică în culori va înfăşura portretele Marilor Suverani făuritori ai României Mari”. („Voinţa Banatului”, 28 aprilie 1929).
Era anul în care se stingeau Emanoil Ungureanu şi primarul pe care l-a avut oraşul Timişoara în 1919, Josef Geml. De altfel, autorităţile locale decideau în acele zile schimbarea denumirii străzii Primăriei în E. Ungureanu, dând unei străzi din Fabric numele de Ernst Baader. Despre E. Ungureanu, Sever Bocu spunea: „Noi pierdem într’însul incontestabil pe cel mai mare bănăţean. Vor fi fost în alte decenii alţii mai străluciţi ca el, n’a fost niciunul care să-l fi întrecut în strălucirea ce-i era proprie, personală: în autoritatea sa morală!”
Proprietăţile municipalităţii
În cele din urmă, săptămânalul care apărea duminica a avut 30 de pagini, ele conturând, sub semnătura unor personalităţi ale urbei, imaginea oraşului - de 100 000 locuitori - la un deceniu de la intrarea trupelor româneşti în Timişoara; nu lipsesc comparaţiile cu anul 1919. Consilierul cultural Emil Grădinariu făcea un inventar al „zestrei” municipalităţii, cu un buget pe 1929 de 500 milioane lei, compusă din: Uzina Electrică, înfiinţată în 1884 de societatea engleză „International Company Limited”, înzestrată cu maşinile prezentate la Expoziţia din Viena (1883) şi cumpărată de oraş la 1 ianuarie 1893 cu 200 000 florini; Tramvaiele, înfiinţate de cetăţeni particulari ai oraşului în 1869, cu linii electrificate din 1899; Uzina de apă şi canalizare - „Apaductul şi canalizarea s’au construit între anii 1908-1912 pe cele mai moderne baze. Apaductul se alimentează din apa subterană aflătoare pe valea Timişului. Se scoate la supra-faţă prin 18 fântâni instalate cu forţe motrice […] Apa se deruginează şi filtrează prin instalaţiuni speciale conducându-se prin presiune în turnurile de apă şi canaluri. Apa industrială se scoate printr’un stabiliment special de pompaj din apa râului Bega, având conduct aparte. Timişoara cu toate că are fără întrerupere şi din belşug apă potabilă excelentă şi apă industrială necesară, lucrările de amplificare sunt în curs […] canalizarea funcţionează ireproşabil […]”; Cinematografele - „în posesia dreptului de monopol” se aflau 3 cinematografe situate în Cetate, Fabric şi Mehala, toate cu grădini de vară; cel din Cetate, cu 2 000 de locuri, apreciat drept „cel mai frumos cinematograf de vară din Europa”; ele aduceau un beneficiu anual de 4 milioane lei, sumă utilizată în scopuri culturale; se intenţiona construirea unui cinematograf nou şi modern (în decembrie 1929 se punea piatra de temelie la „Capitol”); Uzina de gaz, înfiinţată în 1858 ca proprietate a „Societăţii Austriece de Gaz” din Viena şi în pro-prietatea municipalităţii din 1904 - preţul gazului - 13 lei mc, producţie anuală - 13 milioane mc; avea 3 rezer-voare de 4 600 mc şi reţea în patru cartiere (37 km lungime), cu fonduri asigurate pentru „modernizare şi amplificare”; Întreprinderea Funebrală, conform reglementărilor din 1923 „a monopolizat pompele funebre” - avea fabrică de coşciuge din metal şi din lemn, atelier respete, buget de 10 milioane lei; se înregistrau 1 400 înmormântări pe an, 800-850 cu plată, respectiv 550-600 gratuit pentru săraci; Fabrica de Cărămidă, înfiinţată de o societate particulară în 1896, din 1906 în proprietatea „comunei”; avea 100 de muncitori şi o producţie anuală de 4,5 milioane cărămizi; Băile Comunale - „a) Baia de plaje pe ţărmul Begheiului, instalaţie modernă şi cu băi de soare” - 250 000 beneficiari anuali, „b) Baia populară construită în mijlocul oraşului pentru copii şi muncitori”, circulaţie zilnică - 5 000 vizitatori; Fabrica de Gheaţă (1911), producţie zilnică - 11 000 kg; Lăptăria, „în curs de reorganizare pe cele mai moderne baze”, cu o investiţie a primăriei de 15 milioane lei, pentru o producţie zilnică de 25 000 litri. Se adăugau: Horticultura, cu un buget anual de 5 milioane lei; Cariera de piatră de la Şoşanovăţ, 88 jugăre, pentru întreţinerea străzilor; Pădurea de la Tincova, 813 jugăre; 850 jugăre pământ arabil. Se mai aprecia: „În general Timişoara excelează prin comerţul său viu şi industria sa avântată în toate ramurile ei. Numărul muncitorilor din fabricile din oraş se ridică la cifra de 20 000”.
Primăria susţinea un orfelinat, un azil de bătrâni, 5 „căminuri de ucenici şi ucenice în industrie şi comerţ”, Conservator la nivelul „şcoalelor înalte”, 11 şcoli de ucenici industriali şi comerciali cu peste 3 000 de elevi. Avea 3 biblioteci, cu un fond de peste 100 000 volume şi un Muzeu, cu peste 150 000 obiecte muzeale şi Teatrul propriu, inaugurat în 1928 („cel mai frumos din ţară”).
În cele din urmă, săptămânalul care apărea duminica a avut 30 de pagini, ele conturând, sub semnătura unor personalităţi ale urbei, imaginea oraşului - de 100 000 locuitori - la un deceniu de la intrarea trupelor româneşti în Timişoara; nu lipsesc comparaţiile cu anul 1919. Consilierul cultural Emil Grădinariu făcea un inventar al „zestrei” municipalităţii, cu un buget pe 1929 de 500 milioane lei, compusă din: Uzina Electrică, înfiinţată în 1884 de societatea engleză „International Company Limited”, înzestrată cu maşinile prezentate la Expoziţia din Viena (1883) şi cumpărată de oraş la 1 ianuarie 1893 cu 200 000 florini; Tramvaiele, înfiinţate de cetăţeni particulari ai oraşului în 1869, cu linii electrificate din 1899; Uzina de apă şi canalizare - „Apaductul şi canalizarea s’au construit între anii 1908-1912 pe cele mai moderne baze. Apaductul se alimentează din apa subterană aflătoare pe valea Timişului. Se scoate la supra-faţă prin 18 fântâni instalate cu forţe motrice […] Apa se deruginează şi filtrează prin instalaţiuni speciale conducându-se prin presiune în turnurile de apă şi canaluri. Apa industrială se scoate printr’un stabiliment special de pompaj din apa râului Bega, având conduct aparte. Timişoara cu toate că are fără întrerupere şi din belşug apă potabilă excelentă şi apă industrială necesară, lucrările de amplificare sunt în curs […] canalizarea funcţionează ireproşabil […]”; Cinematografele - „în posesia dreptului de monopol” se aflau 3 cinematografe situate în Cetate, Fabric şi Mehala, toate cu grădini de vară; cel din Cetate, cu 2 000 de locuri, apreciat drept „cel mai frumos cinematograf de vară din Europa”; ele aduceau un beneficiu anual de 4 milioane lei, sumă utilizată în scopuri culturale; se intenţiona construirea unui cinematograf nou şi modern (în decembrie 1929 se punea piatra de temelie la „Capitol”); Uzina de gaz, înfiinţată în 1858 ca proprietate a „Societăţii Austriece de Gaz” din Viena şi în pro-prietatea municipalităţii din 1904 - preţul gazului - 13 lei mc, producţie anuală - 13 milioane mc; avea 3 rezer-voare de 4 600 mc şi reţea în patru cartiere (37 km lungime), cu fonduri asigurate pentru „modernizare şi amplificare”; Întreprinderea Funebrală, conform reglementărilor din 1923 „a monopolizat pompele funebre” - avea fabrică de coşciuge din metal şi din lemn, atelier respete, buget de 10 milioane lei; se înregistrau 1 400 înmormântări pe an, 800-850 cu plată, respectiv 550-600 gratuit pentru săraci; Fabrica de Cărămidă, înfiinţată de o societate particulară în 1896, din 1906 în proprietatea „comunei”; avea 100 de muncitori şi o producţie anuală de 4,5 milioane cărămizi; Băile Comunale - „a) Baia de plaje pe ţărmul Begheiului, instalaţie modernă şi cu băi de soare” - 250 000 beneficiari anuali, „b) Baia populară construită în mijlocul oraşului pentru copii şi muncitori”, circulaţie zilnică - 5 000 vizitatori; Fabrica de Gheaţă (1911), producţie zilnică - 11 000 kg; Lăptăria, „în curs de reorganizare pe cele mai moderne baze”, cu o investiţie a primăriei de 15 milioane lei, pentru o producţie zilnică de 25 000 litri. Se adăugau: Horticultura, cu un buget anual de 5 milioane lei; Cariera de piatră de la Şoşanovăţ, 88 jugăre, pentru întreţinerea străzilor; Pădurea de la Tincova, 813 jugăre; 850 jugăre pământ arabil. Se mai aprecia: „În general Timişoara excelează prin comerţul său viu şi industria sa avântată în toate ramurile ei. Numărul muncitorilor din fabricile din oraş se ridică la cifra de 20 000”.
Primăria susţinea un orfelinat, un azil de bătrâni, 5 „căminuri de ucenici şi ucenice în industrie şi comerţ”, Conservator la nivelul „şcoalelor înalte”, 11 şcoli de ucenici industriali şi comerciali cu peste 3 000 de elevi. Avea 3 biblioteci, cu un fond de peste 100 000 volume şi un Muzeu, cu peste 150 000 obiecte muzeale şi Teatrul propriu, inaugurat în 1928 („cel mai frumos din ţară”).
Imaginea vieţii economice
Numărul festiv cuprindea şi descrieri ale unor sectoare de activitate: industrie, bănci, servicii poştale, cale ferată, învăţământ, coruri şi fanfare. Nu lipsea mândria locală: „Timiş-Torontal este cel mai bogat judeţ al ţării”; „Grâul şi făina de Banat este căutată nu numai pe pieţele interne ci se bucură de o bună reputaţie şi peste hotare”.
Astfel, inginerul Victor Catona oferea informaţii amănunţite referitoare la Tramvaiele comunale, la 60 de ani de la înfiinţare (se pregătea o monografie), şi Uzina Electrică. Tramvaiele comunale - „mândrie a oraşului” - fuseseră preluate în 1903 şi aveau în 1928 o lungime totală a liniilor de 33 km (de la 22 km în 1920), 40 de vagoane în circulaţie şi 20 de remorci, un atelier de reparaţii reorganizat în 1921, folosit chiar pentru „construire vagoane noui”, un nou depou vagoane (din 1927), cu dormitor pentru taxatorii şi vatmanii din comunele apropiate, „aparate moderne psichotechnice, pentru examinarea calităţilor psichice a noilor angajaţi”, ambulator pentru bolnavi, 376 angajaţi. Dacă până în 1908 un locuitor făcea anual 50 de călătorii, în 1928 se ajunsese la 190 călătorii (total 19 milioane de călătorii), la tarife reduse de 3, 4, 5 şi 6 lei pentru maximum 6 km, cu „favoruri” la abonamente pentru funcţionari şi muncitori.
Uzina Electrică oferea curent pentru iluminatul particular din 1888 şi utiliza, până în 1909, forţa aburilor; în 1910 apare uzina hidroelectrică, „odată cu regularea canalului din aval a râului Bega”. Uzina avea 17 500 consumatori. Se înfiinţase o centrală de „oroloage publice”, cu ceasuri în diferite puncte ale oraşului.
Cu vechiul regat, oraşul era legat numai prin linia Timişoara - Lugoj - Caransebeş - Orşova, care se cerea dublată. Se mai dorea o mutare a liniei Timişoara - Reşiţa care trecea prin centrul oraşului, precum şi o legătură directă Reşiţa - Caransebeş, fără ocolul prin Timişoara. Zilnic, în Banat circulau 138 trenuri de persoane şi 64 de marfă, cu 178 locomotive remorcă.
Dintre instituţiile bancare erau menţionate: „Timişiana” (Bd. Regina Maria), înfiinţată de E. Ungureanu, prin care se primeau banii din America; „Albina”; „Prima Casă de Păstrare din Timişoara” (Piaţa Sf. Gheorghe), „Banca de Scont”; „Banca Agrară” (cu sediul central la Cluj). Mai erau prezentate Fabrica de Bere, furnizoarea familiei regale, cu 194 lucrători - cele mai răspândite şi căutate sortimente erau „Record Spe-cială”, „Corvin” şi „Casino” - şi Fabrica de Ghete „Turul”, în-fiinţată în 1901, cu o capacitate de 3 000 ghete şi o producţie de 1 500-2 000.
Existau oficiile poştale Timişoara I, II, III, şi cele din capitalele Caraşului şi Seve-rinului, Oraviţa şi Lugoj, şi încă 30 oficii de stat şi 330 contractuale. Dacă în 1919 Oficiul Telegraf-telefonie avea 1 603 abonaţi, după 10 ani se ajunsese la 2 566. Din 1924 se înfiinţase un post de radio-recepţie şi transmisie a telegramelor prin telefon fără fir (o telegramă din Egipt făcea 10 minute), dar şi Şcoala Superioară şi Elementară P.T.T.
De la 5 şcoli secundare de stat (un liceu modern băieţi, un liceu real băieţi, un liceu fete, o şcoală normală, o şcoală de arte şi meserii), 3 şcoli secundare comunale (de limbă maghiară), 6 şcoli con-fesionale în anul 1919, după 10 ani se ajunsese la: 12 şcoli secundare de stat, 12 şcoli secundare minoritare.
Într-un articol semnat de Alma L. Cornea se consemna: în 1919, la Conservatorul de Muzică, din 768 elevi, 37 erau români; în 1929 proporţia crescuse la 40%. Iar prof. Iosif Velceanu, preşedintele Asociaţiei corurilor şi fanfarelor române din Banat, informa despre existenţa a 158 coruri şi 38 fanfare ţărăneşti.
Numărul festiv cuprindea şi descrieri ale unor sectoare de activitate: industrie, bănci, servicii poştale, cale ferată, învăţământ, coruri şi fanfare. Nu lipsea mândria locală: „Timiş-Torontal este cel mai bogat judeţ al ţării”; „Grâul şi făina de Banat este căutată nu numai pe pieţele interne ci se bucură de o bună reputaţie şi peste hotare”.
Astfel, inginerul Victor Catona oferea informaţii amănunţite referitoare la Tramvaiele comunale, la 60 de ani de la înfiinţare (se pregătea o monografie), şi Uzina Electrică. Tramvaiele comunale - „mândrie a oraşului” - fuseseră preluate în 1903 şi aveau în 1928 o lungime totală a liniilor de 33 km (de la 22 km în 1920), 40 de vagoane în circulaţie şi 20 de remorci, un atelier de reparaţii reorganizat în 1921, folosit chiar pentru „construire vagoane noui”, un nou depou vagoane (din 1927), cu dormitor pentru taxatorii şi vatmanii din comunele apropiate, „aparate moderne psichotechnice, pentru examinarea calităţilor psichice a noilor angajaţi”, ambulator pentru bolnavi, 376 angajaţi. Dacă până în 1908 un locuitor făcea anual 50 de călătorii, în 1928 se ajunsese la 190 călătorii (total 19 milioane de călătorii), la tarife reduse de 3, 4, 5 şi 6 lei pentru maximum 6 km, cu „favoruri” la abonamente pentru funcţionari şi muncitori.
Uzina Electrică oferea curent pentru iluminatul particular din 1888 şi utiliza, până în 1909, forţa aburilor; în 1910 apare uzina hidroelectrică, „odată cu regularea canalului din aval a râului Bega”. Uzina avea 17 500 consumatori. Se înfiinţase o centrală de „oroloage publice”, cu ceasuri în diferite puncte ale oraşului.
Cu vechiul regat, oraşul era legat numai prin linia Timişoara - Lugoj - Caransebeş - Orşova, care se cerea dublată. Se mai dorea o mutare a liniei Timişoara - Reşiţa care trecea prin centrul oraşului, precum şi o legătură directă Reşiţa - Caransebeş, fără ocolul prin Timişoara. Zilnic, în Banat circulau 138 trenuri de persoane şi 64 de marfă, cu 178 locomotive remorcă.
Dintre instituţiile bancare erau menţionate: „Timişiana” (Bd. Regina Maria), înfiinţată de E. Ungureanu, prin care se primeau banii din America; „Albina”; „Prima Casă de Păstrare din Timişoara” (Piaţa Sf. Gheorghe), „Banca de Scont”; „Banca Agrară” (cu sediul central la Cluj). Mai erau prezentate Fabrica de Bere, furnizoarea familiei regale, cu 194 lucrători - cele mai răspândite şi căutate sortimente erau „Record Spe-cială”, „Corvin” şi „Casino” - şi Fabrica de Ghete „Turul”, în-fiinţată în 1901, cu o capacitate de 3 000 ghete şi o producţie de 1 500-2 000.
Existau oficiile poştale Timişoara I, II, III, şi cele din capitalele Caraşului şi Seve-rinului, Oraviţa şi Lugoj, şi încă 30 oficii de stat şi 330 contractuale. Dacă în 1919 Oficiul Telegraf-telefonie avea 1 603 abonaţi, după 10 ani se ajunsese la 2 566. Din 1924 se înfiinţase un post de radio-recepţie şi transmisie a telegramelor prin telefon fără fir (o telegramă din Egipt făcea 10 minute), dar şi Şcoala Superioară şi Elementară P.T.T.
De la 5 şcoli secundare de stat (un liceu modern băieţi, un liceu real băieţi, un liceu fete, o şcoală normală, o şcoală de arte şi meserii), 3 şcoli secundare comunale (de limbă maghiară), 6 şcoli con-fesionale în anul 1919, după 10 ani se ajunsese la: 12 şcoli secundare de stat, 12 şcoli secundare minoritare.
Într-un articol semnat de Alma L. Cornea se consemna: în 1919, la Conservatorul de Muzică, din 768 elevi, 37 erau români; în 1929 proporţia crescuse la 40%. Iar prof. Iosif Velceanu, preşedintele Asociaţiei corurilor şi fanfarelor române din Banat, informa despre existenţa a 158 coruri şi 38 fanfare ţărăneşti.
Festivităţi grandioase
„Despre ziua de 20 Maiu vor vorbi mai cu drept cronicarii. Munca mea n’a fost uşoară. De patru luni nu fac altceva decât să lucrez la reuşita acestor serbări. Profanul care le-a văzut îşi închipue că aşa trebuiau să fie. În realitate, au fost rezultatul muncii şi străduinţii a mii de colaboratori. Pentru mine problema era nu numai arhitectonică. A trebuit să înalţ o clădire de proiecte pe sufletele a 18 milioane de români […]“, mărturisea Sever Bocu, ministrul Banatului, cel care a prezidat comitetul de organizare al serbărilor Unirii, în „Voinţa Banatului“ din 2 iunie 1929. În acelaşi ziar, în numărul din 12 mai, Sever Bocu scria: „Cine a făcut România Mare? Bunul Dumnezeu. Răspunsul e prea teologic, însă miracolul României Mari e atât de mare şi a fost atât de neprevăzut, încât el nu poate fi înţeles altfel, ca orice miracol [...] Milităreşte noi am pierdut războiul, am încheiat şi pace separată. România Mare tot s’a făcut“. Iată şi programul acelei zile, la care au participat, după informaţiile din presă, 400 000 de oameni: în zori, 21 lovituri de tun; ora 9 - primirea familiei regale de către primul-ministru Iuliu Maniu şi membrii Guvernului, urmată de pornirea cortegiului şi 101 lovituri de tun; ora 9,30 - Te Deum în Biserica Încoronării; ora 10 - şedinţă solemnă în Sala Unirii, dezvelirea unei plăci comemorative aşezate de „Astra“; ora 11,30 defilarea, în ordinea - veteranii de la 1877, studenţii, cu drapelele dăruite lor pe vremea Memorandumului de către Liga Domnişoarelor de la Sibiu; delegaţii foştilor luptători din războiul Întregirii; junii din Braşov; arcaşii din Bucovina; foştii ofiţeri ai armatelor moldoveneşti din Basarabia; corpul voluntarilor români ardeleni, bănăţeni, bucovineni; reprezentanţii românilor din America (cei 300 intraseră în ţară cu trenul „Pacific“, în 7 mai, pe la Jimbolia, fiind întâmpinaţi de subprefect, parlamentari); au participat la paradă şi „luptători daci“ şi „colonişti romani“; după-amiază - mare masă populară. Deşi nu erau în program, au defilat şi membrii asociaţiei „Chemarea Banatului”: „Grupe de căluşeri cu costume splendide, prapori la picioare şi în opincuţe mici, păşeau plini de mândrie voinicii chemărişti. Fanfarele, corurile şi grupurile chemăriste în costume bănăţene veneau parcă răsăreau din pământ şi curaţi ca din cutie. Unul mai mândru şi mai frumos ca celălalt, cu fruntea ridicată şi sufletul înălţat, că doar suntem bănăţeni. O coloană de nu-i vedeai sfârşitul, iar costumele toate ca de la Expoziţia dela Arta Naţională [...] Şi acum fraţi chemărişti Bănăţeni, care aţi fost mândria noastră, pregătiţi-vă pentru ziua mare de 4 August (intrarea trupelor româneşti în Timişoara), când se vor sfinţi drapelele chemăriste în Timişoara“. Din Banat plecaseră 4 trenuri speciale: din Valcani, peste Timişoara - Arad - Alba Iulia; Oraviţa - Timişoara - Arad - Alba Iulia; Orşova - Lugoj - Ilia - Alba Iulia; Timişoara - Arad - Alba Iulia.
Pentru timişoreni manifestările începuseră cu mult mai devreme: „Anul acesta se împlinesc 10 ani de la marea adunare de protestare a bănăţenilor de pe «Câmpia Libertăţii» de la Lugoj, pentru integritatea Banatului [...] Bă-năţenii preaslăvesc măreţia unirei, dar înainte de a merge la serbările dela Alba-Iulia, vor face pelerinaj la desvelirea monumentului Eftimie Murgu, în Almăjul său natal [...]“ („Voinţa Banatului“, 7 aprilie), evenimentul petrecându-se în 28 aprilie, la Bozovici. Ele continuaseră cu 7 mai, ziua în care românii din America au fost oaspeţii Timişoarei, fiind aşteptaţi în Gara Domniţa Elena de muzica Regimentului 5 vânători (a urmat un banchet la restaurantul „Ferdinand“); 9 mai (Ziua Eroilor); 10 mai şi 12 mai - Sărbătorirea Drapelelor, cu participarea generalului Constantinescu, comandantul Diviziei I şi „oştirei“ din Banat şi a colonelui Carlaonţ, comandantul Şcolii Speciale de Artilerie.
„Despre ziua de 20 Maiu vor vorbi mai cu drept cronicarii. Munca mea n’a fost uşoară. De patru luni nu fac altceva decât să lucrez la reuşita acestor serbări. Profanul care le-a văzut îşi închipue că aşa trebuiau să fie. În realitate, au fost rezultatul muncii şi străduinţii a mii de colaboratori. Pentru mine problema era nu numai arhitectonică. A trebuit să înalţ o clădire de proiecte pe sufletele a 18 milioane de români […]“, mărturisea Sever Bocu, ministrul Banatului, cel care a prezidat comitetul de organizare al serbărilor Unirii, în „Voinţa Banatului“ din 2 iunie 1929. În acelaşi ziar, în numărul din 12 mai, Sever Bocu scria: „Cine a făcut România Mare? Bunul Dumnezeu. Răspunsul e prea teologic, însă miracolul României Mari e atât de mare şi a fost atât de neprevăzut, încât el nu poate fi înţeles altfel, ca orice miracol [...] Milităreşte noi am pierdut războiul, am încheiat şi pace separată. România Mare tot s’a făcut“. Iată şi programul acelei zile, la care au participat, după informaţiile din presă, 400 000 de oameni: în zori, 21 lovituri de tun; ora 9 - primirea familiei regale de către primul-ministru Iuliu Maniu şi membrii Guvernului, urmată de pornirea cortegiului şi 101 lovituri de tun; ora 9,30 - Te Deum în Biserica Încoronării; ora 10 - şedinţă solemnă în Sala Unirii, dezvelirea unei plăci comemorative aşezate de „Astra“; ora 11,30 defilarea, în ordinea - veteranii de la 1877, studenţii, cu drapelele dăruite lor pe vremea Memorandumului de către Liga Domnişoarelor de la Sibiu; delegaţii foştilor luptători din războiul Întregirii; junii din Braşov; arcaşii din Bucovina; foştii ofiţeri ai armatelor moldoveneşti din Basarabia; corpul voluntarilor români ardeleni, bănăţeni, bucovineni; reprezentanţii românilor din America (cei 300 intraseră în ţară cu trenul „Pacific“, în 7 mai, pe la Jimbolia, fiind întâmpinaţi de subprefect, parlamentari); au participat la paradă şi „luptători daci“ şi „colonişti romani“; după-amiază - mare masă populară. Deşi nu erau în program, au defilat şi membrii asociaţiei „Chemarea Banatului”: „Grupe de căluşeri cu costume splendide, prapori la picioare şi în opincuţe mici, păşeau plini de mândrie voinicii chemărişti. Fanfarele, corurile şi grupurile chemăriste în costume bănăţene veneau parcă răsăreau din pământ şi curaţi ca din cutie. Unul mai mândru şi mai frumos ca celălalt, cu fruntea ridicată şi sufletul înălţat, că doar suntem bănăţeni. O coloană de nu-i vedeai sfârşitul, iar costumele toate ca de la Expoziţia dela Arta Naţională [...] Şi acum fraţi chemărişti Bănăţeni, care aţi fost mândria noastră, pregătiţi-vă pentru ziua mare de 4 August (intrarea trupelor româneşti în Timişoara), când se vor sfinţi drapelele chemăriste în Timişoara“. Din Banat plecaseră 4 trenuri speciale: din Valcani, peste Timişoara - Arad - Alba Iulia; Oraviţa - Timişoara - Arad - Alba Iulia; Orşova - Lugoj - Ilia - Alba Iulia; Timişoara - Arad - Alba Iulia.
Pentru timişoreni manifestările începuseră cu mult mai devreme: „Anul acesta se împlinesc 10 ani de la marea adunare de protestare a bănăţenilor de pe «Câmpia Libertăţii» de la Lugoj, pentru integritatea Banatului [...] Bă-năţenii preaslăvesc măreţia unirei, dar înainte de a merge la serbările dela Alba-Iulia, vor face pelerinaj la desvelirea monumentului Eftimie Murgu, în Almăjul său natal [...]“ („Voinţa Banatului“, 7 aprilie), evenimentul petrecându-se în 28 aprilie, la Bozovici. Ele continuaseră cu 7 mai, ziua în care românii din America au fost oaspeţii Timişoarei, fiind aşteptaţi în Gara Domniţa Elena de muzica Regimentului 5 vânători (a urmat un banchet la restaurantul „Ferdinand“); 9 mai (Ziua Eroilor); 10 mai şi 12 mai - Sărbătorirea Drapelelor, cu participarea generalului Constantinescu, comandantul Diviziei I şi „oştirei“ din Banat şi a colonelui Carlaonţ, comandantul Şcolii Speciale de Artilerie.
Vali Corduneanu
Agenda nr. 32/6 august 2005
Versiune pentru tipărire
