Peşte râvnit printre pescarii de zonă colinară nu atât pentru calitatea cărnii cât mai ales  pentru dificultatea prin care este prins. Scobarul este locuitorul apelor mari, după ce  acestea părăsesc muntele şi până la câmpie. Îi place curentul de apă dar şi locurile adânci. 
Aspectul elegant al corpului este întărit de o simetrie aproape perfectă a curburilor dorsală şi ventrală. Coloraţia solzilor mărunţi este în brun-cenuşiu pe spate  şi argintiu fără luciu puternic pe laturi. Uneori este stropit cu mici pete negre. Înotătoarele au o nuanţă sângerie, mai intensă la bază. Poate fi confundat la prima vedere cu morunaşul (Vimba vimba) care are însă gura mai puternicăşi corpul mai cocoşat, sau cu mreana (Barbus barbus), aceasta însă având mustăţi este lesne de diferenţiat. 
Hrana lui este cu predilecţie vegetală, raclând cu gura suprafaţa înverzită de alge a pietrelor. Consumă şi larve mici şi insecte bentonice (de fund) mai ales în sezonul rece, de aceea şi raritatea cu care este prins la undiţă.
Statut: Convenţia de la Berna (Anexa 3)
Locaţie: Bega
Situaţie actuală: specie relativ comună