Enciclopedia Banatului

Български English Français Deutsch  Magyar Română Српски 

BANATERRA (română)

Site-uri partenere

Copyright © 2006-2015. Asociatia Banaterra. Toate drepturile rezervate.

Sânnicolau Mare - Tezaurul

Când e vorba de Sânnicolau Mare, orașul e amintit în manualele școlare de istorie ca fiind locul unde s-a descoperit o mare comoară. În „Monografia orașului Sânnicolau Mare“, apărută în anul 2000, sub semnătura lui Ioan Romoșan, autorul pomenește de peste 150 de lucrări și monografii care tratează subiectul respectivei comori. Despre cum a fost ea găsită, sunt consemnate mai multe legende, al căror numitor comun îl constituie locul: cartierul Sighet, pe terenul unde se află acum casa cu nr. 19 de pe str. Comorii și unde, în anul 1881 s-a pus o piatră comemorativă. Un al doilea numitor comun e numele țăranului sârb care a descoperit comoara/tezaurul: Pera Vuin. Al treilea element comun este confiscarea comorii de către autorități, la solicitarea contelui Nacu. Actualmente, o copie a celor 23 de piese ale comorii se poate vedea la Kunsthistorisches Museum din Viena.

Referitor la data descoperirii, putem lua ca veridică ziua de 3 iulie 1799, așa cum este aceasta consemnată de către abatele Neumann, pe atunci director al cabinetului imperial de numismatică și antichități din Viena. Considerăm că exactitatea datei se regăsește în rapoartele administrației locale, care a confiscat comoara. Ori austriecii erau foarte scrupuloși inclusiv în Banat. Valoarea de atunci a celor 23 de vase de aur  de 22 de karate (peste 10 kg) s-ar fi cifrat la mai mult de trei milioane de florini.

Același abate mai notează faptul că țăranul (Neva) Vuin a dat de comoară în timp ce săpa un șanț de fundație în curtea casei sale, pentru a-și ridica un acaret. Autorii articolului „Tezaurul de la Sânnicolau Mare“, respectiv Otilia Tomescu și Ioan Romoșan, referindu-se la însemnările aceluiași prelat, spun că primul vas a fost găsit la primul hârleț, deci cam la 30 cm. Iar ultimele vase se aflau la 80 cm sub pământ.

Desigur, ne putem închipui bucuria țăranului care tocmai a dat de 10 kg de aur. Dar și cea a soției sale (în alte legende, a mamei) sale Iconia. Aceasta din urmă și-a împodobit casa cu piesele găsite, atârnându-le pe pereții tindei. Iar la apă mergea cu un vas de aur. E greu de crezut că au fost atât de naivi și au considerat piesele ca fiind din aramă.

Cert este că, după cum notează același abate, dar cum spun și legendele, soții Vuin au început să înstrăineze piesele pe sume ridicol de mici. Lucru de care până la urmă s-a aflat și autoritățile au confiscat atât cât au mai putut, adică 23 de vase de aur. Cercetătorii afirmă însă că opt dintre vase ar fi avut perechi, a căror greutate totală ar fi fost de peste 6 kg de aur. Iar V. Grozăvescu spune în „Istoria românilor de la Mureșul de Jos“ că Vuin ar fi găsit și o cruce mare, de valoare, pe care ar fi dăruit-o mănăstirii sârbești din Bezdin, de lângă Arad, iar aceasta ar fi dispărut fără urmă după anul 1887.

De asemenea, O. Tomescu și I. Romoșan amintesc și de teoria conform căreia unele vase ar fi fost încrustate cu pietre prețioase, îndepărtate din neatenție de către Iconia, în timp ce curăța vasele de pământ.

În timp, tezaurul a fost cercetat de către istorici maghiari, bulgari, cehi, greci, germani și români, însă aceștia nu sunt unanim de acord cu privire la originea, apartenența etnică a posesorului de drept a pieselor și semnificația istorică a tezaurului. Unele teorii spun că vasele au fost lucrate în ateliere diferite, dar aurarii cunoșteau puritatea aurului și stăpâneau foarte bine arta gravării, ajurării, emailării și sudării metalelor prețioase.

Referitor la stil, în urma studierii ornamentațiilor și inscripțiilor de pe vase de către diferiți cercetători, s-au formulat numeroase teorii și ipoteze cum că există o îmbinare de elemente bizantine și iraniene. Cât despre inscripțiile gravate, unele sunt considerate rune turcice, altele ca fiind în limba turcă dar cu litere grecești, altele grecești cu caracter creștin. Nu există un consens nici cu privire la descifrarea lor, doar pentru textele de pe vasele 9 și 10 existând nu mai puțin de 12 lecturi cu sensuri și traduceri diferite. Referitor la proprietarul original, cel mai probabil acest tezaur ar fi aparținut cuiva din actualul Cenad, aflat la câțiva kilometri distanță:

În cartea sa „De la Țara Luanei la Ieud“, apărută în 1998, Paul Lazăr Tocilescu vehiculează o teorie îndrăzneață și consideră „Inscripția de pe vasul nr. 21 de la Sânnicolau Mare, cel mai vechi document epigrafic în limba română“. Analizând cuvânt cu cuvânt această inscripție, respectiv „+BUILA ZOAPAN TECI DIRETOIRI BUTAUL ZOAPAN TARGORI ITZIRI TAICI“, el consideră că asta înseamnă: „Jupan Buila [are] toate drepturile, jupan Butaul [are dreptul de] ițiri [în] toate târgurile”. În opinia sa,  „...inscripția de pe vasul nr. 21 din tezaurul de la Sânnicolau Mare prezintă numele a doi români din secolul al IX-lea sau poate chiar din secolele anterioare, precum și drepturile pe care aceștia le aveau în calitate de conducători. Cronologic, existența lor este confirmată de menționarea zupanilor/jupanilor în documentele citate, precum și de faptul că ne aflăm într-o perioadă în care ungurii de-abia ajunseseră în Pannonia și nu-și începuseră expansiunea dominației politice la est de Dunăre și Tisa. Ca atare, vama târgurilor încă mai aparținea conducătorilor români de tipul zoapanilor.” Și, în fine, același Tocilescu spune că „... inscripția este un document în limba română arhaică și consemnează un act de recunoaștere a puterii politice și militare din partea obștilor unui conducător feudal local, conducător din neamul căruia, după cum va afirma mai târziu Anonymus, se va naște Ahtum, ucis în cetatea sa de la Cenad.“

Text: Dușan Baiski

Foto: Radu Trifan

Imagine aleatoare

Jena - sigiliul localității (a)

Sondaj

Sondaj de opinie privind interesul față de istoria recentă a Banatului (1938-1956) - Posibile titluri de cărți:
Română
  • 2196 imagini
  • 4169 articole

Display Pagerank