În veacul al XIX-lea, bănăţenii şi ardelenii au fost cei care au întemeiat comunităţile româneşti de peste Ocean. La această oră, comunitatea românilor este a 17-a după mărime în Statele Unite ale Americii, numărând printre americani oameni de seamă şi grupuri de lobby demne de luat în considerare. Valuri de emigraţie au fost mai multe. Inclusiv după 1989 destui tineri şi mai puţin tineri români şi-au căutat fericirea în Lumea Nouă. Dar nu despre ei este vorba acum, ci despre cei care îşi canalizează eforturile să facă Statele Unite cunoscute românilor din România şi, invers, să facă România cunoscută şi apreciată în S.U.A. Spre pildă, la Timişoara, luna trecută, a fost inaugurat Colţul American - American Corner, la Biblioteca Judeţeană din Piaţa Libertăţii, ca punct de informare-documentare privind realităţile americane, ca spaţiu de contact între cultura americană şi cea românească. Nu e singurul eveniment „american“ local: de cinci ani, fiinţează, la Universitatea „Tibiscus“ din Timişoara, Biblioteca Harry Morgan, una dintre cele mai complexe biblioteci specializate (cu specific de ştiinţe ale comunicării) cuprinzând cărţi ale autorilor americani, inaugurată, la vremea sa, de ambasadorul James Rosapepe. În biblioteci se aşază, temeinic, superba carte semnată de profesorul timişorean Miodrag Milin împreună cu istoricul american Keith Hitchins, Relaţii româno-americane, o incursiune în începuturile raporturilor diplomatice dintre cele două ţări. Dar nici despre aceste cărţi nu vine vorba acum, ci despre un portret. Adus în faţa contemporanilor prin grija Fundaţiei George Pomuţ, care şi-a făcut din relaţia româno-americană un vector important de acţiune. Fundaţia, care poartă numele unui ilustru bărbat de arme de origine română, dar care a adus faimă şi beneficii noii sale patrii, America, în secolul al XIX lea, a găsit cu cale ca, de ziua Americii, 4 iulie, în acest an să scoată în prim-plan figura unui român deosebit: Policarp Moruşcă. Ce este ieşit din comun şi unde apare punctul de contact între românul-ardelean, fost episcop la Bodrog (judeţul Arad) şi S.U.A.? Policarp Moruşcă a fost înscăunat prim episcop al românilor din S.U.A. exact de 4 iulie, în urmă cu şapte decenii. Aşa că Fundaţia George Pomuţ, condusă de părintele Stelian Borza de la Parohia Ortodoxă III, a ales să elogieze figura lui Policarp Moruşcă printr-un parastas oficiat la Troiţa din faţa Catedralei din Mehala. „Poate aşa se va şti mai multe şi la noi despre Policarp Moruşcă, şi se va auzi şi în America despre cum ştim să ne cinstim pe cei a căror viaţă e pildă peste vremuri“, a conchis părintele Borza, iniţiatorul acestei serii de acţiuni.
Liant: biserica
Românii ajunşi dincolo de Ocean şi-au pus problema, la un moment dat, să se organizeze religios, ca să-şi păstreze tradiţiile şi fiinţa. Biserica Română Americană şi Canadiană fusese fondată de către laici, care s-au unit, au construit biserici şi au chemat clerici din Lumea Veche. Clerul a venit din două Mitropolii: a Ardealului (cu sediul la Sibiu) şi a Moldovei (cu sediul la Iaşi). Prima a influenţat comunităţile româneşti din Statele Unite, iar a doua, pe cele din Canada. În acea perioadă, ortodocşii din America de Nord şi Canada aparţineau, indiferent de originea lor etnică, de Eparhia rusă. La 15 august 1904, românii din Cleveland au hotărât să întemeieze prima Parohie Ortodoxă Română din S.U.A., cu hramul „Sf. Maria“”. În decembrie 1905 soseşte în Statele Unite părintele Moise Balea, primul preot ortodox care a venit să slujească comunităţile din America. La 1 septembrie 1906, părintele Balea începe tipărirea primului ziar românesc, numit „America”. În 1911, vine în America, trimis de Mitropolia Sibiului, părintele Ioan Podea, cu misiunea de „a organiza parohiile din America într-un protopopiat”. În anul 1912, s-a organizat primul protopopiat românesc pe tărâm american, condus de părintele Podea, având în componenţa sa 16 parohii. La 25 aprilie 1922, şapte preoţi care fuseseră hirotoniţi în România au înaintat un memorandum Sfântului Sinod, cerând înfiinţarea unei Episcopii a Românilor-Ortodocşi din America. Doleanţa le-a fost dusă la îndeplinire cu multă trudă. Chiar dacă între 25-28 aprilie 1929, cu prilejul Congresului bisericesc al clerului şi credincioşilor din cadrul parohiilor ortodoxe româneşti din S.U.A. şi Canada, întrunit la Detroit-Michigan, s-a constituit Episcopia Ortodoxă Română din America, sub oblăduirea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, episcopia mai avea de aşteptat. La 1 noiembrie 1930, Patriarhul României, Miron Cristea, semnează decretul nr. 10219, prin care Episcopia Ortodoxă Română din America este recunoscută canonic. Între 26-28 aprilie 1934, Parlamentul României votează Legea înfiinţării Episcopiei Misionare Ortodoxe Române din America, lege semnată de Regele României Carol II, la 5 mai 1934. În urma alegerilor din 24 martie 1935, arhimandritul Policarp (Pompiliu) Moruşcă, stareţul mănăstirii Hodroş-Bodrog, este ales şi hirotonit drept Episcop al românilor din America. La congresul din 4-5 iulie 1935, episcopul Policarp este instalat la Detroit, în Catedrala Sf. Gheorghe.
Românii ajunşi dincolo de Ocean şi-au pus problema, la un moment dat, să se organizeze religios, ca să-şi păstreze tradiţiile şi fiinţa. Biserica Română Americană şi Canadiană fusese fondată de către laici, care s-au unit, au construit biserici şi au chemat clerici din Lumea Veche. Clerul a venit din două Mitropolii: a Ardealului (cu sediul la Sibiu) şi a Moldovei (cu sediul la Iaşi). Prima a influenţat comunităţile româneşti din Statele Unite, iar a doua, pe cele din Canada. În acea perioadă, ortodocşii din America de Nord şi Canada aparţineau, indiferent de originea lor etnică, de Eparhia rusă. La 15 august 1904, românii din Cleveland au hotărât să întemeieze prima Parohie Ortodoxă Română din S.U.A., cu hramul „Sf. Maria“”. În decembrie 1905 soseşte în Statele Unite părintele Moise Balea, primul preot ortodox care a venit să slujească comunităţile din America. La 1 septembrie 1906, părintele Balea începe tipărirea primului ziar românesc, numit „America”. În 1911, vine în America, trimis de Mitropolia Sibiului, părintele Ioan Podea, cu misiunea de „a organiza parohiile din America într-un protopopiat”. În anul 1912, s-a organizat primul protopopiat românesc pe tărâm american, condus de părintele Podea, având în componenţa sa 16 parohii. La 25 aprilie 1922, şapte preoţi care fuseseră hirotoniţi în România au înaintat un memorandum Sfântului Sinod, cerând înfiinţarea unei Episcopii a Românilor-Ortodocşi din America. Doleanţa le-a fost dusă la îndeplinire cu multă trudă. Chiar dacă între 25-28 aprilie 1929, cu prilejul Congresului bisericesc al clerului şi credincioşilor din cadrul parohiilor ortodoxe româneşti din S.U.A. şi Canada, întrunit la Detroit-Michigan, s-a constituit Episcopia Ortodoxă Română din America, sub oblăduirea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, episcopia mai avea de aşteptat. La 1 noiembrie 1930, Patriarhul României, Miron Cristea, semnează decretul nr. 10219, prin care Episcopia Ortodoxă Română din America este recunoscută canonic. Între 26-28 aprilie 1934, Parlamentul României votează Legea înfiinţării Episcopiei Misionare Ortodoxe Române din America, lege semnată de Regele României Carol II, la 5 mai 1934. În urma alegerilor din 24 martie 1935, arhimandritul Policarp (Pompiliu) Moruşcă, stareţul mănăstirii Hodroş-Bodrog, este ales şi hirotonit drept Episcop al românilor din America. La congresul din 4-5 iulie 1935, episcopul Policarp este instalat la Detroit, în Catedrala Sf. Gheorghe.
Firele
Nu ne leagă de puternica (şi îndepărtata) Americă doar istoria sau amintirea figurilor de români care şi-au legat destinele de Lumea Nouă. Iată, spre pildă, cum idealul democraţiei americane rodeşte pe sol românesc prin proiectul educaţional „Cetăţeanul“, în care partener este Institutul Intercultural din Timişoara. Graţie acestui proiect, de educare civică a tinerei generaţii, s-au editat manuale, s-au organizat seminarii, s-au derulat schimburi de delegaţii şi s-a „importat“ stilul prietenos, simplu de descifrare a „abecedarului“ democraţiei. Apoi, ne-am putea gândi la un alt exemplu american, introdus ca modalitate de strângere a relaţiilor interumane: Micul dejun cu rugăciune. Pastorul baptist Petru Dugulescu, invitat constant la Casa Albă la evenimentul internaţional anual ce aduce peste 5 000 de lideri politici şi religioşi din întreaga lume la mărturisirea credinţei, a mijlocit invitarea multor lideri români timişoreni sau de anvergură naţională la Casa Albă, conducând, până la urmă, la adoptarea modelului, sigur, la scară mai modestă, în Timişoara. Tot lui Dugulescu i s-a datorat şi interesul special pe care congresmanul Cristopher Smith, unul dintre puţinii parlamentari americani care s-au specializat pe probleme româneşti, îl manifestă pentru Timişoara. Nu sunt de trecut sub tăcere nici concertele Ambasadorilor Prieteniei - coruri americane care efectuează turnee menite să scurteze distanţele dintre oameni şi culturi. Sau, cel mai recent, simpozionul de jazz pe care profesori şi muzicieni americani l-au susţinut la Timişoara şi Făget, cu speranţa că muzica de gen va rodi într-o facultate cu specialitatea jazz-pop în oraşul de pe Bega. În sfârşit, deşi nu e ultimul exemplu pe care l-am putea trece în revistă gândindu-ne la prezenţe americane în Timişoara, avem un fost specialist la FBI care acum predă drepturile omului la Liceul „William Shakespeare“, David Stedman.
Nu ne leagă de puternica (şi îndepărtata) Americă doar istoria sau amintirea figurilor de români care şi-au legat destinele de Lumea Nouă. Iată, spre pildă, cum idealul democraţiei americane rodeşte pe sol românesc prin proiectul educaţional „Cetăţeanul“, în care partener este Institutul Intercultural din Timişoara. Graţie acestui proiect, de educare civică a tinerei generaţii, s-au editat manuale, s-au organizat seminarii, s-au derulat schimburi de delegaţii şi s-a „importat“ stilul prietenos, simplu de descifrare a „abecedarului“ democraţiei. Apoi, ne-am putea gândi la un alt exemplu american, introdus ca modalitate de strângere a relaţiilor interumane: Micul dejun cu rugăciune. Pastorul baptist Petru Dugulescu, invitat constant la Casa Albă la evenimentul internaţional anual ce aduce peste 5 000 de lideri politici şi religioşi din întreaga lume la mărturisirea credinţei, a mijlocit invitarea multor lideri români timişoreni sau de anvergură naţională la Casa Albă, conducând, până la urmă, la adoptarea modelului, sigur, la scară mai modestă, în Timişoara. Tot lui Dugulescu i s-a datorat şi interesul special pe care congresmanul Cristopher Smith, unul dintre puţinii parlamentari americani care s-au specializat pe probleme româneşti, îl manifestă pentru Timişoara. Nu sunt de trecut sub tăcere nici concertele Ambasadorilor Prieteniei - coruri americane care efectuează turnee menite să scurteze distanţele dintre oameni şi culturi. Sau, cel mai recent, simpozionul de jazz pe care profesori şi muzicieni americani l-au susţinut la Timişoara şi Făget, cu speranţa că muzica de gen va rodi într-o facultate cu specialitatea jazz-pop în oraşul de pe Bega. În sfârşit, deşi nu e ultimul exemplu pe care l-am putea trece în revistă gândindu-ne la prezenţe americane în Timişoara, avem un fost specialist la FBI care acum predă drepturile omului la Liceul „William Shakespeare“, David Stedman.
Portret de episcop
Policarp Moruşcă s-a născut la 20 martie 1883 la Cristeşti-Dealul Geoagiului, în judeţul Alba, într-o familie de preot. Şi-a făcut studiile gimnaziale în Alba lulia şi Blaj, apoi a urmat cursurile Institutului teologic din Sibiu (1902-1905). A lucrat, pe rând, ca învăţător la şcolile primare confesionale din Sebeş-Alba, Luduş-Sibiu şi Pâclişa-Alba (1905- 1908), preot paroh în Sibiu (1908-1919), confesor militar (1917-1918), consilier referent economic la noul Consistoriu eparhial din Cluj (1919-1920), secretar general al Asociaţiei clerului „Andrei Şaguna“ din Transilvania (1920), duhovnic la lnstitutul teologic din Sibiu (1920- 1921), director al Oficiului de Statistică al Mitropoliei Ardealului (1921), redactor al „Revistei Teologice“ din Sibiu (1921-1922), director al Internatului fiilor de preoţi din Sibiu (1921-1925). În 1925 a fost tuns în monahism, sub numele Policarp, încredinţându-i-se stăreţia mănăstirii Hodoş-Bodrog (1925-1935), hirotonisit protosinghel (1925) şi arhimandrit (1926). Ales episcop misionar pentru românii ortodocşi din America în 1935, a păstorit efectiv comunitatea ordodoxă română de dincolo de Ocean până în august 1939. Între marile sale realizări se numără: organizarea eparhiei (cu 6 protopopiate, 44 parohii, 62 filiale, cu 43 biserici şi 5 paraclise, deservite de 34 de preoţi); iniţierea foii „Solia“ şi a „CalendaruIui eparhial Solia“ care apar până azi; punerea bazelor reşedinţei eparhiale „Vatra Românească“, cu o fermă, cămin pentru bătrâni şi un început de mănăstire.
Merită menţionat faptul că trecerea lui Policarp pe la mănăstirea Hodoş-Bodrog n-a rămas fără urme. Episcopul Grigore Comşa împreună cu stareţul (pe atunci) Policarp au îndătinat, după 1925, Procesiunea Drumul Crucii, după modelul Patriarhiei Ortodoxe de la Ierusalim, credincioşii refăcând, de atunci încoace, negreşit, pelerinaje la 14 cruci amplasate în preajma mănăstirii, în amintirea celor 14 popasuri unde Iisus s-a oprit, pe Golgota, sub povara Crucii.
Activitatea „americană“ a episcopului Moruşcă s-a oprit neaşteptat şi pentru el, şi pentru credincioşii pe care i-a păstorit. În 1939, el a decis să facă o vizită în ţară. Nu-şi văzuse de multă vreme mama bolnavă, mai voia să dea seamă şi Sfântului Sinod de cele făptuite. Dar a început războiul… Ruperea relaţiilor diplomatice dintre România şi S.U.A., intrigile bisericeşti, obstacolele birocratice l au oprit în ţară. A ajuns, în ţară fiind, locţiitor de episcop al Cetăţii Albe-Ismail (1941-1944), director al Internatului teologic din Bucureşti (1944-1945), locţiitor de episcop al Maramureşului cu reşedinţa în Sighet (1945-1946). Nici după război nu s-a mai putut întoarce în America. Pensionat în 1948, Policarp Moruşcă a fost închinoviat la Catedrala Reîntregirii din Alba lulia între anii 1955 şi 1958, stareţ al mănăstirii Sf. loan Botezătorul din Alba lulia. A şi decedat la Alba Iulia, în 1958, fiind înmormântat în curtea mănăstirii Sf. Ioan Botezătorul (acum - Centrul Misionar Sfântul Lazăr), considerând că a fost „surghiunit în propria ţară“.
Policarp Moruşcă s-a născut la 20 martie 1883 la Cristeşti-Dealul Geoagiului, în judeţul Alba, într-o familie de preot. Şi-a făcut studiile gimnaziale în Alba lulia şi Blaj, apoi a urmat cursurile Institutului teologic din Sibiu (1902-1905). A lucrat, pe rând, ca învăţător la şcolile primare confesionale din Sebeş-Alba, Luduş-Sibiu şi Pâclişa-Alba (1905- 1908), preot paroh în Sibiu (1908-1919), confesor militar (1917-1918), consilier referent economic la noul Consistoriu eparhial din Cluj (1919-1920), secretar general al Asociaţiei clerului „Andrei Şaguna“ din Transilvania (1920), duhovnic la lnstitutul teologic din Sibiu (1920- 1921), director al Oficiului de Statistică al Mitropoliei Ardealului (1921), redactor al „Revistei Teologice“ din Sibiu (1921-1922), director al Internatului fiilor de preoţi din Sibiu (1921-1925). În 1925 a fost tuns în monahism, sub numele Policarp, încredinţându-i-se stăreţia mănăstirii Hodoş-Bodrog (1925-1935), hirotonisit protosinghel (1925) şi arhimandrit (1926). Ales episcop misionar pentru românii ortodocşi din America în 1935, a păstorit efectiv comunitatea ordodoxă română de dincolo de Ocean până în august 1939. Între marile sale realizări se numără: organizarea eparhiei (cu 6 protopopiate, 44 parohii, 62 filiale, cu 43 biserici şi 5 paraclise, deservite de 34 de preoţi); iniţierea foii „Solia“ şi a „CalendaruIui eparhial Solia“ care apar până azi; punerea bazelor reşedinţei eparhiale „Vatra Românească“, cu o fermă, cămin pentru bătrâni şi un început de mănăstire.
Merită menţionat faptul că trecerea lui Policarp pe la mănăstirea Hodoş-Bodrog n-a rămas fără urme. Episcopul Grigore Comşa împreună cu stareţul (pe atunci) Policarp au îndătinat, după 1925, Procesiunea Drumul Crucii, după modelul Patriarhiei Ortodoxe de la Ierusalim, credincioşii refăcând, de atunci încoace, negreşit, pelerinaje la 14 cruci amplasate în preajma mănăstirii, în amintirea celor 14 popasuri unde Iisus s-a oprit, pe Golgota, sub povara Crucii.
Activitatea „americană“ a episcopului Moruşcă s-a oprit neaşteptat şi pentru el, şi pentru credincioşii pe care i-a păstorit. În 1939, el a decis să facă o vizită în ţară. Nu-şi văzuse de multă vreme mama bolnavă, mai voia să dea seamă şi Sfântului Sinod de cele făptuite. Dar a început războiul… Ruperea relaţiilor diplomatice dintre România şi S.U.A., intrigile bisericeşti, obstacolele birocratice l au oprit în ţară. A ajuns, în ţară fiind, locţiitor de episcop al Cetăţii Albe-Ismail (1941-1944), director al Internatului teologic din Bucureşti (1944-1945), locţiitor de episcop al Maramureşului cu reşedinţa în Sighet (1945-1946). Nici după război nu s-a mai putut întoarce în America. Pensionat în 1948, Policarp Moruşcă a fost închinoviat la Catedrala Reîntregirii din Alba lulia între anii 1955 şi 1958, stareţ al mănăstirii Sf. loan Botezătorul din Alba lulia. A şi decedat la Alba Iulia, în 1958, fiind înmormântat în curtea mănăstirii Sf. Ioan Botezătorul (acum - Centrul Misionar Sfântul Lazăr), considerând că a fost „surghiunit în propria ţară“.
Comunitate divizată
La plecarea sa, în 1939, în România, episcopul Policarp lăsa înlocuitor pe preotul Simion Mihaltan pentru comunitatea pe care nu credea că n-o va revedea curând. Instaurarea comunismului în România a complicat şi mai mult relaţiile religioase. Nu se punea doar problema „îngheţării“ relaţiilor laice, ci şi cea a credibilităţii unui nou împuternicit al Patriarhiei Române în America. De pildă, la 28 martie 1947, Congresul Special al Episcopiei, convocat la Detroit, a refuzat să accepte pe nou-numitul episcop al autorităţilor de la Bucureşti, în persoana lui Antim Nica, votând pentru autonomie administrativă totală faţă de Patriarhia Română. În paralel, oarecum, câţiva preoţi au încercat să stabilească un nou episcopat sub jurisdicţia Patriarhiei Române, înregistrându-l, în 1950, sub denumirea de Episcopatul Român Ortodox Autonom pentru America de Nord şi de Sud. Din punctul de vedere al autorităţilor religioase române, Episcopatul a urmat o cale ascendentă: în 1974, Sf. Sinod a hotărât să-l ridice la rang de arhiepiscopie, sub titulatura de Arhiepiscopia Ortodoxă Română din America şi Canada. Cel mai recent eveniment din viaţa acestei instituţii a fost instalarea P.S Nicolae Condrea ca arhiepiscop, în iulie 2002. Lucrurile au rămas, însă, complicate, căci autorităţile americane au dat mai mare credibilitate celor ce nu aveau legături cu statele comuniste şi au recunoscut dreptul de continuitate al episcopiei condusă de Policarp, apoi - de Valerian Trifa şi în prezent de Nathanael Popp, cel din urmă fiind şi primul episcop român născut în America. În final, biserica română din S.U.A. a rămas divizată, din punctul de vedere al organizării sale, chiar şi după căderea comunismului, o ramură independentă continuând tradiţia statornicită pe timpul lui Policarp Moruşcă, alta revendicându-se din ierarhia creată în 1950, sub autoritatea Patriarhiei Române de la Bucureşti.
La plecarea sa, în 1939, în România, episcopul Policarp lăsa înlocuitor pe preotul Simion Mihaltan pentru comunitatea pe care nu credea că n-o va revedea curând. Instaurarea comunismului în România a complicat şi mai mult relaţiile religioase. Nu se punea doar problema „îngheţării“ relaţiilor laice, ci şi cea a credibilităţii unui nou împuternicit al Patriarhiei Române în America. De pildă, la 28 martie 1947, Congresul Special al Episcopiei, convocat la Detroit, a refuzat să accepte pe nou-numitul episcop al autorităţilor de la Bucureşti, în persoana lui Antim Nica, votând pentru autonomie administrativă totală faţă de Patriarhia Română. În paralel, oarecum, câţiva preoţi au încercat să stabilească un nou episcopat sub jurisdicţia Patriarhiei Române, înregistrându-l, în 1950, sub denumirea de Episcopatul Român Ortodox Autonom pentru America de Nord şi de Sud. Din punctul de vedere al autorităţilor religioase române, Episcopatul a urmat o cale ascendentă: în 1974, Sf. Sinod a hotărât să-l ridice la rang de arhiepiscopie, sub titulatura de Arhiepiscopia Ortodoxă Română din America şi Canada. Cel mai recent eveniment din viaţa acestei instituţii a fost instalarea P.S Nicolae Condrea ca arhiepiscop, în iulie 2002. Lucrurile au rămas, însă, complicate, căci autorităţile americane au dat mai mare credibilitate celor ce nu aveau legături cu statele comuniste şi au recunoscut dreptul de continuitate al episcopiei condusă de Policarp, apoi - de Valerian Trifa şi în prezent de Nathanael Popp, cel din urmă fiind şi primul episcop român născut în America. În final, biserica română din S.U.A. a rămas divizată, din punctul de vedere al organizării sale, chiar şi după căderea comunismului, o ramură independentă continuând tradiţia statornicită pe timpul lui Policarp Moruşcă, alta revendicându-se din ierarhia creată în 1950, sub autoritatea Patriarhiei Române de la Bucureşti.
Mariana Cernicova
Agenda nr. 30/23 iulie 2005
Versiune pentru tipărire
