După lungi insistenţe, într-o zi de primăvară însorită, pe o stradă lăturalnică din Timişoara, un producător ambiţios din urbe îşi expune planurile. Deşi Ovidiu Hălmăgean nu este omul care să se laude cu realizările sau planurile sale, îşi prezintă hala în care în cursul acestui an se va înfiinţa primul studio de desene animate profesionist din oraş. Vila cu pricina nu diferă cu nimic de casele înconjurătoare. Alături de clădirea propriu-zisă, o grădină cochetă, aranjată simplu, dar foarte natural, are un rol aparte. Unul din secretele pe care artistul timişorean le-a învăţat din nenumăratele sale contacte cu colegi de-ai săi din Europa este acela că, pentru a fi convingător, trebuie să prezinţi încredere partenerilor străini. Tocmai simplitatea şi naturaleţea sunt apreciate de profesioniştii de dincolo, iar căprioara din grădină la care ne referim este doar un element din peisaj. În cursul acestui an, pentru câteva zile, oaspetele său de seamă a fost un celebru actor de pe Broadway. Până la definitivarea proiectelor derulate cu el, artistul preferă să păstreze o discreţie absolută asupra acestui subiect. Deşi a cochetat cu cinematografia încă de mic copil, Ovidiu Hălmăgean a devenit cunoscut în primul rând datorită activităţii sale ca solist al trupei Genius. Încă de pe atunci, Ovidiu a pus bazele unui mic studio de producţie video, pe care l-a denumit firesc Genius Films. Primul lui videoclip regizat a fost cel al piesei „Oraşul trist“. „A ieşit o dată cu piesa celor de la B.U.G. Mafia cu Loredana şi de atunci am început să studiez diverse cărţi din domeniu, zi şi noapte, fiind un autodidact. Deşi m-am înscris şi la o facultate pentru regie din Bucureşti, la fără frecvenţă, sincer n-am învăţat nimic de acolo“. După ce s-a despărţit în condiţii nu tocmai amiabile de colegii din Genius, Ovidiu şi-a continuat activitatea realizând filme de prezentare, reclame şi videoclipuri cu buget mic. Acum doi ani şi-a deschis şi un punct de lucru în Bucureşti, unde se produc videoclipuri sau diverse materiale de prezentare. Anul trecut, a realizat prima lucrare artistică importantă, un film de scurtmetraj de 15 minute pentru Teatrul Regal din Haga, la a cărui premieră a fost prezentă şi familia regală din Olanda. Unul dintre cele mai reuşite videoclipuri profesionale pe care le-a conceput a fost pentru o formaţie olandeză, filmări al căror buget s-a ridicat la 15 000 de euro. La sfârşitul anului trecut, alături de acest concept Ovidiu a pus bazele studioului Genius 3D. „Mi-am descoperit pasiunea şi pentru filmele de lungmetraj de animaţie. Aici, pe asta vreau să mă concentrez. Să realizez filme de genul «Shrek» sau «Ice Age»“. Printre proiectele pentru acest an se numără o coproducţie americano-canadiano-sârbească şi realizarea unui film american.
Un gândac
şi un hamster
Chiar dacă iniţial primul film produs de Ovidiu ar fi trebuit să fie o adaptare a clasicii poveşti „Fram, ursul polar“, graţie întâlnirii lui cu un regizor bucureştean, prioritatea a trecut pe „A Hard Life“. „Am simţit imediat că proiectul conceptual al regizorului Giuliano Drăguleanu are mult potenţial. De aceea, deocamdată, «Fram, ursul polar» a rămas în background“. Chiar în aceste zile, story-ul primului lungmetraj de desene animate produs la Timişoara este prezentat în cadrul Târgului de Film de la Cannes. Dacă e să detalieze povestea, Ovidiu e destul de circumspect. „E povestea unui gândac de bucătărie, Joe, şi a unui hamster. Gândacul e imigrant, ajunge în New York, unde se întâlneşte cu Tommy, hamsterul, şi împreună încep aventurile. Hamsterul îşi caută familia care a fost luată de oameni pentru a face teste de laborator pe ei. Joe trece printr-o transformare de caracter. E recrutat de şeful mafiei locale, ajunge cu nasul pe sus, uită de prietenie şi de unde a plecat. Se încurcă cu femeia şefului mafiei. Filmul se sfârşeşte cum el ajunge să aibă puterea pe care şi-a dorit-o, dar uită de prieteni. Îl lasă să moară pe şeful mafiei, preia puterea, dar îşi dă seama că viaţa n-are nici un sens fără prieteni. Asta e morala. Merge, îi salvează pe părinţii lui Tommy şi îi duce la el. Trebuie să fie un happy ending, doar e film care va rula pe piaţa americană“, conchide Ovidiu.
Consultanţi britanici pentru „A Hard Life“
Oricine ştie că Festivalul de Film de la Cannes reprezintă un eveniment unic în viaţa cinematografiei. Un eveniment în care distribuitorii internaţionali stau la aceeaşi masă cu organizatorii de festivaluri, distribuitorii sau producătorii internaţionali. Şi visul lui Ovidiu a fost să ajungă la Cannes. Pentru aceasta, a pus la punct o serie de amănunte, puţin ştiute de publicul larg, dar absolut necesare pentru o intrare aşa cum se cuvine în lumea bună a filmului.
„Binecunoscutul Festival de la Cannes e o faţadă frumoasă, publicitară, pentru târgul de film, în cadrul căruia există discuţii cu producători şi distribuitori internaţionali. Eu îmi doresc foarte mult ca «A Hard Life» să fie un film care va ajunge pe marile ecrane, nu doar un DVD pe raftul de la WallMart. În acest scop, filmul va fi prezentat în lumea bună de doi consultanţi din Londra, Alan Lowe şi Linda Deacy, care mă reprezintă acolo. Şi aceasta pentru că, dacă te duci singur acolo, nu prea ai şanse. E o mare de oameni. Dacă nu vii de zece ani acolo, n-ai ce să cauţi, pentru că nu ştii cum merg lucrurile. Lumea bună se cunoaşte, iar cei doi britanici fac asta de 15 ani. Mă vor învăţa ce şi cum, mă vor pune în legătură cu oamenii“, spune Ovidiu. Referitor la piaţa cinematografică autohtonă, producătorul primului film de desen animat timişorean care a ajuns la Cannes crede că pe viitor vor exista paşi importanţi în recuperarea handicapului pe care îl avem faţă de ţările vestice. „Nu există industrie naţională de film, doar în Bucureşti. E drept, a apărut «Furia», iar industria de clipuri şi advertising şi filme de prezentare e concentrată exclusiv în Bucureşti.
Acesta e şi motivul pentru care am fost nevoit să-mi deschid un punct de lucru acolo. Toate firmele străine îşi au acolo sediul“. Studioul de animaţie care va funcţiona în Timişoara va prinde contur după luna iunie, când se preconizează să ajungă cea mai mare parte a echipamentelor tehnice necesare unei asemenea activităţi. „După amenajarea studioului, vom face training. Ne vor trebui 20-30 de oameni, pentru un soft care se va folosi într-o hală sau două, echipate cu computere şi oameni. Aceştia trebuie să fie artişti, fiecare specializat pe modelare, textură, set-up, lumină sau animaţie. În ţara noastră există două studiouri mari în Bucureşti şi unul în Braşov. Sper să nu fiu nevoit să deschid şi în Bucureşti, sper să găsesc aici oameni capabili să facă această activitate. În Bucureşti mi-ar fi mult mai simplu să găsesc specialişti, dar prefer să pierd timp. Vreau să rămân în Timişoara din multe motive: cel principal este că urăsc Bucureştiul şi iubesc Timişoara“, adaugă ferm Ovidiu. Pentru că un asemenea studio are nevoie de o finanţare măricică, punerea lui pe picioare nu e tocmai floare la ureche. Deşi nu se compară nici pe departe, din punct de vedere financiar, cu cunoscutele studiouri de la Buftea sau Castel Films, Ovidiu îşi doreşte existenţa unui asemenea studio în oraşul nostru. Până atunci, filmele de desene animaţie vor fi realizate de profesionişti timişoreni. „Sunt în tratative cu o firmă americană pentru a produce un serial de desene animate pentru piaţa din S.U.A. Cred foarte mult în acest proiect şi că în timp va fi rentabil“.
A înv??at de la un produc?tor olandez
Pasul spre Cannes a fost făcut foarte prudent. „Visez la pasul ăsta de mulţi ani, dar nu eram pregătit. Acum cred că e momentul potrivit. Am lucrat şi la lungmetraje şi la scurtmetraje, kilograme de clipuri şi spoturi, cred că e momentul să fac pasul ăsta. Am căpătat o experienţă deosebită şi simt că e momentul oportun“. Noţiunea de producător de filme e mult mai complexă în mediile profesioniste decât ceea ce înseamnă ea în ţara noastră. „În străinătate, un producător nu e cel care dă banii, e cel care administrează banii. Un film porneşte şi se termină cu producătorul. El hotărăşte ce echipamente se folosesc, ce oameni se iau, absolut toată logistica. E ca şi cum ai conduce o firmă cu sute de angajaţi. La noi, producător e şi cel care face o ştire. Partea asta am învăţat-o citind foarte mult şi mai ales de la mentorul meu olandez, care are peste 35 de ani de experienţă în domeniu şi cu care am lucrat în ultimii doi ani“, spune Ovidiu şi îl indică pe Frits Hartema, cel care, de altfel, este şi co-producătorul olandez al filmului timişorean de desene animate. „La noi, o filmare începe la 7 dimineaţa. Adică se beau trei ore cafele, practic lucrul începe pe la 10. Se termină a doua zi la 7 dimineaţa. În străinătate, primul minut care trece peste zece ore de program se plăteşte în plus, e organizare la sânge. La străini, nu ai ocazia să vezi cum cineva din crew-ul de filmare răspunde la telefonul mobil în timpul filmărilor. Trebuie să recunosc că şi noi avem oameni foarte capabili, care atunci când lucrează cu străinii se adaptează foarte bine“. Activând în stilul autohton de vreo 6-7 ani, Ovidiu crede că orice material făcut de un artist trebuie să fie puţin mai bun decât lucrarea anterioară. De aceea, cel puţin la videoclipuri, din cauza bugetelor nu prea generoase, realizările nu pot fi pe măsură. „Dacă la ultimul clip, pe care l-am realizat cu un buget de 15 000 de euro, totul a fost bine, nu-mi pot permite să produc un clip cu o formaţie care are la dispoziţie doar 1 500 de euro. Deocamdată, în acest domeniu lucrăm mai mult pe închirieri de echipamente tehnice, macarale şi toate decorurile necesare filmării“. Pentru ca un film de desene animate să ajungă la marile case de distribuţie, trebuie parcurşi mai mulţi paşi. Având în vedere că el este Made in Romania, procedurile sunt şi mai complicate. De aceea, „A Hard Life“ are parte de o prezentare a scriptului şi a bugetului. Primul pas îl reprezintă un contract de prezentare a conceptului. În acest sens, Ovidiu se va întâlni cu un contabil specializat şi autorizat de Asociaţia Americană de Film, care a lucrat şi pentru Ridley Scott (cel care a
făcut „Troia“). „În momentul în care ai un scenariu, un proiect, un pachet complet, care e semnat de acest accountant, atunci poţi merge la casele de distribuţie mari. De exemplu, Disney. Contabilul are un rol-cheie“. „A Hard Life“ va avea două ore şi va beneficia şi de profesionişti din afara ţării, care vor supraveghea munca celor de aici. „E foarte greu, pentru că un asemenea proiect, de o asemenea anvergură, nu s-a mai făcut în ţara noastră. Vreau să specializez oameni de aici, dar pentru ca totul să fie finisat aşa cum trebuie, am nevoie şi de oameni care au mai trecut prin aşa ceva“. Spre deosebire de alte meserii, în procesul creării de desene animate, oamenii trebuie să pună mult suflet. „Eu am plecat de la zero. În acest domeniu trebuie să formezi oameni, care să pună suflet în ceea ce fac şi să fie dispuşi să înveţe. Oamenii în ţara noastră nu sunt o problemă. Problema e că avem o imagine proastă afară şi, dacă nu ai un capital mare să începi o afacere de genul acesta, minim jumătate de milion de euro, o iei târâş pe burtă“. Evident că primii paşi spre industria filmului trec şi prin videoclipuri şi advertising. Locuri unde e foarte greu să pătrunzi, în opinia lui Ovidiu. „E problematic până reuşeşti să te afirmi. Echipamentele tehnice costă foarte mult. În plus, în Bucureşti e super-mafie în lumea advertising-ului. Nu ai cum să intri în joc dacă nu joci cu ei. Din fericire, mai există şi unii clienţi străini care nu apelează întotdeauna la agenţii“. Parafrazând şlagărul care ne asigură că „dincolo de noapte e zi“, putem concluziona că dincolo de mafie e pasiune. Artă. Dar, oare, ce trebuie pentru ca să devii un adevărat profesionist în domeniu? „În primul rând, să ai încredere în Dumnezeu şi în tine însuţi, să iubeşti ceea ce faci din toată inima şi să nu renunţi, orice ar fi. Să mergi până la capăt condus de dragostea pentru film, trecând prin apă şi foc. Doar aşa poţi trece peste eşecurile inevitabile care, de fapt, vor rezulta în experienţa care te învaţă lucruri noi şi te pregăteşte pentru cele care urmează“. Deşi a avut prilejul să intre în contact cu o serie de producători celebri şi chiar a vizitat studiouri de marcă, timişoreanul decis să pună oraşul nostru pe harta filmului mondial susţine că nu are idoli. „Admir mulţi oameni pentru ceea ce au reuşit să facă. Îmi doresc să lucrez la Timişoara cu actori de talia lui Al Pacino, Robert De Niro sau Tom Hanks şi regizori ca Ridley Scott, Martin Scorsese şi Steven Spielberg. Ştiu că sună cam naiv, dar părerea mea este că visele sunt făcute să devină realitate. Dacă devin sau nu, depinde doar de noi. De oamenii pe care îi adunăm în jurul nostru, de determinarea cu care am pornit la drum, de credinţa pe care o avem“.
Pasul spre Cannes a fost făcut foarte prudent. „Visez la pasul ăsta de mulţi ani, dar nu eram pregătit. Acum cred că e momentul potrivit. Am lucrat şi la lungmetraje şi la scurtmetraje, kilograme de clipuri şi spoturi, cred că e momentul să fac pasul ăsta. Am căpătat o experienţă deosebită şi simt că e momentul oportun“. Noţiunea de producător de filme e mult mai complexă în mediile profesioniste decât ceea ce înseamnă ea în ţara noastră. „În străinătate, un producător nu e cel care dă banii, e cel care administrează banii. Un film porneşte şi se termină cu producătorul. El hotărăşte ce echipamente se folosesc, ce oameni se iau, absolut toată logistica. E ca şi cum ai conduce o firmă cu sute de angajaţi. La noi, producător e şi cel care face o ştire. Partea asta am învăţat-o citind foarte mult şi mai ales de la mentorul meu olandez, care are peste 35 de ani de experienţă în domeniu şi cu care am lucrat în ultimii doi ani“, spune Ovidiu şi îl indică pe Frits Hartema, cel care, de altfel, este şi co-producătorul olandez al filmului timişorean de desene animate. „La noi, o filmare începe la 7 dimineaţa. Adică se beau trei ore cafele, practic lucrul începe pe la 10. Se termină a doua zi la 7 dimineaţa. În străinătate, primul minut care trece peste zece ore de program se plăteşte în plus, e organizare la sânge. La străini, nu ai ocazia să vezi cum cineva din crew-ul de filmare răspunde la telefonul mobil în timpul filmărilor. Trebuie să recunosc că şi noi avem oameni foarte capabili, care atunci când lucrează cu străinii se adaptează foarte bine“. Activând în stilul autohton de vreo 6-7 ani, Ovidiu crede că orice material făcut de un artist trebuie să fie puţin mai bun decât lucrarea anterioară. De aceea, cel puţin la videoclipuri, din cauza bugetelor nu prea generoase, realizările nu pot fi pe măsură. „Dacă la ultimul clip, pe care l-am realizat cu un buget de 15 000 de euro, totul a fost bine, nu-mi pot permite să produc un clip cu o formaţie care are la dispoziţie doar 1 500 de euro. Deocamdată, în acest domeniu lucrăm mai mult pe închirieri de echipamente tehnice, macarale şi toate decorurile necesare filmării“. Pentru ca un film de desene animate să ajungă la marile case de distribuţie, trebuie parcurşi mai mulţi paşi. Având în vedere că el este Made in Romania, procedurile sunt şi mai complicate. De aceea, „A Hard Life“ are parte de o prezentare a scriptului şi a bugetului. Primul pas îl reprezintă un contract de prezentare a conceptului. În acest sens, Ovidiu se va întâlni cu un contabil specializat şi autorizat de Asociaţia Americană de Film, care a lucrat şi pentru Ridley Scott (cel care a
făcut „Troia“). „În momentul în care ai un scenariu, un proiect, un pachet complet, care e semnat de acest accountant, atunci poţi merge la casele de distribuţie mari. De exemplu, Disney. Contabilul are un rol-cheie“. „A Hard Life“ va avea două ore şi va beneficia şi de profesionişti din afara ţării, care vor supraveghea munca celor de aici. „E foarte greu, pentru că un asemenea proiect, de o asemenea anvergură, nu s-a mai făcut în ţara noastră. Vreau să specializez oameni de aici, dar pentru ca totul să fie finisat aşa cum trebuie, am nevoie şi de oameni care au mai trecut prin aşa ceva“. Spre deosebire de alte meserii, în procesul creării de desene animate, oamenii trebuie să pună mult suflet. „Eu am plecat de la zero. În acest domeniu trebuie să formezi oameni, care să pună suflet în ceea ce fac şi să fie dispuşi să înveţe. Oamenii în ţara noastră nu sunt o problemă. Problema e că avem o imagine proastă afară şi, dacă nu ai un capital mare să începi o afacere de genul acesta, minim jumătate de milion de euro, o iei târâş pe burtă“. Evident că primii paşi spre industria filmului trec şi prin videoclipuri şi advertising. Locuri unde e foarte greu să pătrunzi, în opinia lui Ovidiu. „E problematic până reuşeşti să te afirmi. Echipamentele tehnice costă foarte mult. În plus, în Bucureşti e super-mafie în lumea advertising-ului. Nu ai cum să intri în joc dacă nu joci cu ei. Din fericire, mai există şi unii clienţi străini care nu apelează întotdeauna la agenţii“. Parafrazând şlagărul care ne asigură că „dincolo de noapte e zi“, putem concluziona că dincolo de mafie e pasiune. Artă. Dar, oare, ce trebuie pentru ca să devii un adevărat profesionist în domeniu? „În primul rând, să ai încredere în Dumnezeu şi în tine însuţi, să iubeşti ceea ce faci din toată inima şi să nu renunţi, orice ar fi. Să mergi până la capăt condus de dragostea pentru film, trecând prin apă şi foc. Doar aşa poţi trece peste eşecurile inevitabile care, de fapt, vor rezulta în experienţa care te învaţă lucruri noi şi te pregăteşte pentru cele care urmează“. Deşi a avut prilejul să intre în contact cu o serie de producători celebri şi chiar a vizitat studiouri de marcă, timişoreanul decis să pună oraşul nostru pe harta filmului mondial susţine că nu are idoli. „Admir mulţi oameni pentru ceea ce au reuşit să facă. Îmi doresc să lucrez la Timişoara cu actori de talia lui Al Pacino, Robert De Niro sau Tom Hanks şi regizori ca Ridley Scott, Martin Scorsese şi Steven Spielberg. Ştiu că sună cam naiv, dar părerea mea este că visele sunt făcute să devină realitate. Dacă devin sau nu, depinde doar de noi. De oamenii pe care îi adunăm în jurul nostru, de determinarea cu care am pornit la drum, de credinţa pe care o avem“.
Zoltan Varga
Agenda nr. 20/14 mai 2005
Versiune pentru tipărire
