Proteste formale
Despre starea de tensiune creată de iminentul atac german asupra vecinilor noştri aflăm din „Biruinţa” din 4 aprilie: „Nu mai poate fi nici o îndoială asupra ţelurilor de războiu ale Jugoslaviei, pe care le urmăreşte nu numai împotriva puterilor Axei, dar şi faţă de ţările vecine, ca România şi Bulgaria, cu care Belgradul a dorit să fie întotdeauna în relaţiuni bune”. Iată şi descrierea raidurilor iugoslave („Curierul Banatului”, 9 aprilie): „Preşedinţia consiliului de miniştri comunică: deşi guvernul român nu a făcut nici un act de angajare a României în ostilităţile începute cu Jugoslavia, totuşi teritoriul românesc a fost bombardat. Eri (6 aprilie, n.n.) la ora 14 un avion de bombardament bimotor jugoslav au aruncat bombe asupra Aradului. Una din bombe a căzut asupra unei ferme rănind 5 persoane, din care două au murit la spital. Tot eri la ora 14,30 două avioane trimotoare jugoslave au aruncat bombe asupra oraşului Timişoara. Unul a aruncat şapte bombe din care numai două au explodat, fără pagube şi victime. Celălalt a aruncat cinci bombe spărgând geamurile la câteva vagoane şi deplasând o cisternă de apă, fără a face victime. Guvernul român a adresat protestul său formal guvernului jugoslav.”; „Stamora-Moraviţa. În cursul zilei de 6 aprilie au trecut mai multe escadrile de avioane germane spre Vârşeţ-Belgrad, oraşe care au fost în aceeaşi zi puternic bombardate. Deasupra comunei Stamora s'a încins o luptă aeriană între 2 avioane jugoslave şi 3 germane. Ultimele au părăsit lupta, iar cele două avioane şi-au continuat drumul spre România. Seara podul c.f.r. dintre Stamora şi Votin a fost aruncat în aer.”; „Deta. Trei avioane jugoslave şi'au făcut apariţia în ziua de 6 deasupra aeroportului încercând să'l bombardeze. Din avioane s'a aruncat o singură bombă, dar n'a explodat. Germanii au deschis foc de artilerie. Două avioane au fugit, iar unul s'a prăbuşit cu un pilot şi un soldat, cari s'au carbonizat. Căpitanul sârb aflat în avion s'a aruncat cu paraşuta, dar s'a aprins şi aceasta, aşa că căpitanul şi-a găsit moartea. Avionul era de tip englezesc.”; „Orşova. Duminică 6 aprilie dimineaţa la ora 4 a început bombardamentul artileriei germane depe malul românesc al Dunării, la care a răspuns artileria jugoslavă bombardând oraşul Orşova, unde au omorât un om şi au cauzat stricăciuni”.  Avioane iugoslave au aruncat 6 bombe asupra staţiei şi uzinei electrice din Oraviţa, fără să existe victime.

„Prisonierii”
Ca la orice confruntare armată, apar şi prizonieri. În articolul „Prisonieri sârbi la Timişoara” („Dacia”, 24 aprilie) se scria: „Încă de la începutul ostilităţilor germano-iugoslave au trecut prin Timişoara grupuri mai mici mai mari de prisonieri sârbi, majoritatea fiind duşi la Săcălaz, unde s'a amenajat un mare lagăr pentru colectarea lor. După victoria armatelor germane în Iugoslavia, convoaele de prisonieri sârbi, în trecere prin Timişoara, au sporit tot mai mult. Pentru a se putea face faţă numărului mare de prisonieri în trecere prin Timişoara, autorităţile militare au amenajat un alt lagăr, pe calea Buziaşului, în faţa vămii comunale. Printre iugoslavii capturaţi se găsesc prisonieri de toate naţionalităţile: sârbi, germani, români, unguri, croaţi. După unele svonuri, autorităţile militare germane vor face o triere a acestora, menţinând în captivitate numai prisonierii de origine sârbească şi trimiţând la vetrele lor pe germani, pe români, pe unguri şi pe croaţi”. În prima zi de Paşti (4 mai), secţia timişoreană a Crucii Roşii împarte daruri prizonierilor: alimente, ţigări, haine etc. şi îi identifică pe cei de origine română - 425 la Timişoara şi  1 112 la Săcălaz: „Tuturor celor identificaţi li s'a împărţit tricolorul român, pentru a fi recunoscuţi şi pentru ca românii din cele două tabere de prisonieri să se cunoască între ei”. 800 de pachete împarte şi Natalia Pop, directorul Liceului „Carmen Sylva”, aduse de elevii timişoreni, unele chiar şi sârbilor. Trierea este anunţată în „Dacia” din 10 mai: „Joi, 8 Mai, autorităţile militare române din Timişoara au primit primul lot de prisonieri de origine etnică română din fosta armată jugoslavă, conform înţelegerii cu misiunea militară germană. Oraşul Timişoara, frumos pavoazat cu acest prilej cu drapele româneşti şi germane cu svastică, a primit sărbătoreşte pe fraţii noştri de sânge. Primul transport de prisonieri de origine etnică română, luaţi în primire de armata noastră, a defilat joi la amiazi pe străzile Timişorii, mergând la locurile lor de cazare dela Ghiroda şi Remetea cu muzica militară şi cu o companie de onoare din Reg. 5 vânători. Pe Bulevardul Regele Ferdinand o mare mulţime de români a aşteptat cu flori şi cu urale pe fraţii noştri, cărora o soartă vitregă le-a hărăzit să lupte sub steag străin. După ce a parcurs câteva străzi din Cetate, coloana de prisonieri a făcut un popas în faţa Comandamentului Corpului de Armată, unde, în acordurile muzicii militare, s'a făcut o impresionantă manifestaţie pentru România, pentru M.S. Regele Mihai I şi pentru Conducătorul Statului, d. general Ion Antonescu. Mulţimea din faţa Comandamentului a aclamat îndelung şi pe d. general Corneliu Dragalina - absent din localitate - şi pe d. general Emanoil Bârzotescu care se afla în balconul Comandamentului, încadrat de un grup de ofiţeri superiori dela Corpul de Armată, Divizie şi Tribunalul Militar”. Traseul parcurs: „Bulevardul Eroilor de la Tisa - Politechnică - Bulevardul Regele Ferdinand - Strada Alba Iulia - Piaţa Libertăţii - Piaţa Sf. Gheorghe - Bulevardul Regina Maria”. Zile la rând, ziarele au publicat un apel pentru ajutorarea cu hrană a prizonierilor: „Ofrandele se primesc pe adresa Biroul Informaţiilor, aflat în localul Comandamentului Diviziei din Piaţa Libertăţii, telefon 34-01”. De asemenea, a fost publicată lista prizonierilor. 
 Au urmat emoţionantele vizite ale autorităţilor în tabere. Duminică, 18 mai, generalii Corneliu Dragalina (1887-1949), comandantul Corpului VI de Armată, Emanoil Bârzotescu (1888-1968), comandantul Diviziei I Infanterie, preotul Adam Fiştea, reprezentantul autorizat al românilor din Banatul de Vest, au fost la Remetea şi Ghiroda, împreună cu artiştii de la Teatrul Naţional şi Opera Română. Au fost întâmpinaţi cu Imnul Regal, s-au intonat „Deşteaptă-te române!” şi „Pe al nostru steag e scris unire” şi s-a pornit „Hora Unirii”, în frunte cu generalul Dragalina („Pe braţul stâng fiecare prisonier purta tricolorul român, iar capelele sârbeşti au fost înlocuite cu capele donate de armata noastră”). La Moşniţa merg generalul Dragalina, prefectul, colonel Alexandru Nasta (1891-1962), primarul Timişoarei, Eugen Pop, intelectuali timişoreni, fiind primiţi de călăreţi înfăşuraţi în tricolor; iarăşi s-a jucat „Hora Unirii”.

Întoarcerea
Presa vremii consemnează şi manifestările prilejuite de întoarcerea românilor în Banatul de Vest, la sfârşitul lunii mai: „Vineri 30 l.c. dimineaţa, au sosit la Timişoara cei 1 800 de prizonieri cantonaţi la Remetea, Bucovăţ, Ghiroda şi Moşniţa. Ceaiul l-au luat la Regimentul din localitate, după care, încolonaţi, au fost conduşi în Grădina cinematografului «Capitol» unde a fost organizată festivitatea. După terminarea programului, a avut loc o foarte reuşită defilare a coloanelor de prizonieri, în frunte cu ofiţerii lor şi ofiţerii Români. Defilarea a avut loc pe Bulevardul Regele Ferdinand I [...]” („Dacia”, 1 iunie); „Prizonierii români din fosta armată iugoslavă vor părăsi mâine Timişoara, plecând la căminurile lor. Plecarea din gara Domniţa Elena e fixată pentru ora 7 dimineaţa. Înainte de plecare, în grădina «Capitol» s'a ţinut azi la 9,30 o adunare de adio. Au luat cuvântul dnii primar al municipiului, părintele Fiştea, inginer Ardeleanu, sublocotenent prizonier Molcuţiu, generalul Bârzotescu şi colonelul Henblein. După adunarea de la «Capitol» românii din fosta armată iugoslavă au defilat în faţa dlor general Bârzotescu şi col. Henblein, pe Bulevardul Ferdinand”; „O garnitură de 53 vagoane a dus la vetrele lor pe cei 2 400 români ajunşi în prinsoare. Salutul frăţesc de despărţire temporară a fost dat de d. general Corneliu Dragalina, comandantul iubit al regiunii noastre şi un ocrotitor neobosit al fraţilor români din prinsoare. Momentul despărţirii a fost plin de duioşie. Lacrimile bucuriei se prelingeau pe feţele celor ce plecau. La orele 11 a.m. trenul părăseşte gara Timişoara…” („Biruinţa”). Colonelul Henblein era comandantul trupelor germane din oraş.
 Cu câteva zile mai devreme, generalul Dragalina participase la Turnu Severin la festivităţile prilejuite de repatrierea celor 2 500 de etnici români care au trecut Dunărea; ei fuseseră în lagărul de la Odaia (Turnu Măgurele).
 
 

Întâlnire cu Antonescu
 „Pe la 8.30 seara a venit colonelul Mişu Marinescu să-mi spuie ce-a făcut şi ce-a văzut la Timişoara, de unde s-a întors azi după-masă, la ora 6. El a găsit acolo o atmosferă de război. Toată lumea ştia că trupele noastre vor ocupa Torontalul de îndată ce Hitler va ataca Iugoslavia, care atac se va produce dintr-o zi în alta. La Timişoara, el a întâlnit delegaţi ai diferitelor ministere, care pregătesc măsurile necesare referitoare la administrarea Torontalului. [...] Marinescu mai spune că frontiera noastră din lungul Torontalului este înţesată de trupe româneşti, în timp ce ungurii concentrează trupe imense la frontiera Croaţiei. În Timişoara el a văzut convoiuri întregi de germani refugiaţi din Serbia care se îndreptau spre Ungaria şi Germania“ - nota în „Jurnal politic“ un membru marcant al Partidului Naţional Ţărănesc, Ioan Hudiţă. A doua zi, fruntaşul P.N.Ţ. va fi primit de Ion Antonescu, căruia îi va înmâna un memoriu. Iată şi reacţia: „Referindu-se la pasagiile din memoriul nostru, în care vorbim de prietenia noastră veche cu sârbii, Antonescu găseşte că noi greşim, întrucât ei nu ne-au fost «chiar atât de prieteni», întrucât în 1919 ei au făcut la Paris tot felul de intrigi în contra noastră, revendicând «fără pic de dreptate» întregul Banat şi protestând violent când Aliaţii le-au dat numai o parte din el, Torontalul. «Cu toate că am făcut parte atâţia ani din tot felul de alianţe cu ei, a spus Antonescu, Mica Înţelegere sau Uniunea Balcanică, iugoslavii au persecutat tot timpul elementul românesc nu numai din Torontal, dar şi pe cel din Valea Timocului şi Macedonia; domnul Maniu probabil că nu ştie că, de când am aderat la Pactul Tripartit, bunii noştri prieteni iugoslavi au concentrat forţe puternice în tot lungul frontierei cu noi»“.
 
 

Recursul la 1919
„După 22 de ani, Banatul trunchiat îşi vede zorii reîntregirii. Statul conglomerat jugoslav pe calea desmembrării lasă descătuşat Torontalul, pe care nimic nu-l mai poate opri ca să revină astăzi la Patria Mumă. Cu răni sângerânde încă, Ţara noastră are datoria să ia sub ocrotire teritoriul care de veci ne aparţine [...]“ („Curierul Banatului“, 13 aprilie 1941); „La 1919 Banatul a fost sfâşiat în două, la masa verde, din consideraţiuni politice duşmănoase nouă, iar nu după starea de fapt etnică şi istorică a acestui pământ cuvenit României“. („Biruinţa“, 4 mai 1941). Acesta este tonul articolelor aproape zilnice, unele pe pagini întregi, care apăreau în ziarele vremii, sub titluri precum: „Momentul istoric al Banatului“; „Pretindem Banatul întreg“; „Românii din Torontal cer anexarea la Patria Mumă“; „Situaţia românilor din Timoc“; „Soarta românilor din Timoc“ („O problemă scoasă de destin la răspântia istoriei şi care nu se poate rezolva decât prin împlinirea ideii de unitate a tuturor românilor“); „Trăiască România Mare cu Banatul şi Timocul alipite pentru vecinicie! Deschis şi răspicat românii cer dreptul la viaţa cea adevărată şi istorică“; „Banatul unitar şi românesc! Torontalul are dreptul la o reparaţie istorică“. Generalii Ion Antonescu şi Corneliu Dragalina erau declaraţi cetăţeni de onoare ai Timocului. Reprezentanţii românilor din fosta Iugoslavie - părintele Adam Fiştea, Alexandru Butoarcă, Gheorghe Suveică - sunt primiţi de autorităţile locale şi de Ion Antonescu, căruia îi adresează un memoriu, şi participă la toate evenimentele legate de prizonierii din Timiş.

 

Agenda nr. 33/13 august 2005