Devenită deja o mică celebritate a ringului din România, tânăra forţează acum consacrarea internaţională

 

 

A vorbi astăzi despre egalitatea dintre sexe implică riscul de a cădea în derizoriul unor deja bătătorite truisme. Nu mai miră pe nimeni prezenţa sexului slab - eroare gravă, a sexului frumos vroiam să spun - în domenii altădată tabu, rezervate exclusiv bărbaţilor. Avem aşadar de la manageri de firme, medici şi profesori femei la macaragiste sau şoferiţe, într-un cuvânt nu prea mai sunt sectoare de activitate „unisex”. Poate mai abitir decât în domeniile vieţii economice, sportul ilustrează pe deplin această egalitate a şanselor. Rând pe rând, doamnele au cucerit toate citadelele sportive ale bărbaţilor, fotbalul, rugbyul, halterele chiar, alăturându-se disciplinelor în care, în mod curent, sunt prevăzute ace-leaşi probe pentru atleţi şi atlete. Considerat ca ultima fortăreaţă a sportului masculin, boxul s-a predat şi el, existând în momentul de faţă în România cam două sute cincizeci de femei care „dau cu pumnul” în fiecare zi şi o fac la modul cel mai serios. Croşee, upercuturi, directe de dreapta sau de stânga, tot arsenalul de lovituri pe care le pune la bătaie (la propriu) un boxer nu mai e de mult străin fetelor. Defectiv de feminin, cel puţin în conformitate cu Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, cuvântul boxer este folosit totuşi din ce în ce mai mult la acest gen. Nu numai doamnele şi domnişoarele cu mănuşi au cucerit pugilismul, fetele luând loc chiar şi la masa arbitrilor sau trecând dincolo de corzi în calitate de judecător de ring. Nu sunt multe aceste arbitre femei în România, abia le poţi număra pe degetele de la o mână. Dintre acestea, doar una are licenţa forului mondial de specialitate - A.I.B.A., cea mai importantă calificare din arbitraj în boxul amator. Spre bucuria noastră, este vorba de o timişoreancă.
O inedită atracţie a galelor de pugilism
Când o întâlneşti prima oară de Ramona Chirhoc, ştiind mai ales că este singura femeie din ţară care poate arbitra la turnee internaţionale, ai o mare surpriză. Să recunoaştem, noţiunea de box feminin te duce oarecum cu gândul la o anumită tipologie feminină, niţel mai... bărbată. Or, Ramona e o tânără de 27 de ani (i-a împlinit acum o lună) mult mai potrivită podelei podiumurilor de prezentare a modei decât ringului. Eventual, ai vedea-o la o gală de pugilism prezentând în pauză spectatorilor cartonul acela cu numărul reprizei următoare, ca în spectacolele boxului profesionist de peste Ocean. Odată bătut gongul însă, arbitrul îşi intră în rol cu toată seriozitatea. Prezenţa ei nu avea cum să rămână neremarcată, drept care ziarele sportive s-au grăbit să insereze ştirea referitoare la noua atracţie a galelor de pugilism. „Puţini sunt arbitrii din România care se bucură de o puternică simpatie din partea publicului. Cu siguranţă, unul dintre ei este timişoreanca Ramona Chirhoc, care a oficiat, atât în ring, cât şi la masă, meciurile din cadrul Campionatului Naţional de box feminin desfăşurat în perioada 29 martie - 1 aprilie la Câmpulung Muscel. O brunetă focoasă, mereu cu zâmbetul pe buze, dar extrem de serioasă în ring, timişoreanca a fost principala ţintă a spectatorilor prezenţi în sala de sport a Şcolii Generale nr. 3. Şi pentru a nu o pierde probabil, şeful corpului de arbitri care a oficiat această competiţie i-a interzis tinerei să acorde un interviu televiziunii locale, pe motiv că... «arbitrii nu au voie să vorbească!». Dacă era invitat oricare dintre ceilalţi «cavaleri» prezenţi în sală, acesta putea acorda o scurtă declaraţie, lucru demonstrat de altfel...” Aşa a fost prezentată în presa sportivă, cam la unison, par-ticiparea Ramonei la Naţionalele feminine de anul trecut de la Câmpulung Muscel. 
O idee devenită pasiune
„În privinţa atracţiei mele către box, ereditatea n-a jucat niciun rol. Nimeni din familia mea n-a făcut box”, mărturiseşte zâmbind arbitra internaţională Ramona Chirhoc. Transmisiile televizate de pe Eurosport şi, mai ales, interesul pentru „nobila artă” din cercul ei de prieteni i-au trezit însă până la urmă apetitul pentru sportul cu mănuşi. Ideea, chiar şi în stare incipientă, exista aşadar, astfel încât în urmă cu şase ani, când un arbitru cu vechi state de serviciu i-a făcut propunerea, n-a mai stat pe gânduri şi s-a înscris la cursurile de arbitri organizate de, pe atunci, Direcţia Judeţeană pentru Tineret Timiş. Trei luni mai târziu, avea prima ei calificare în arbitraj. „Sunt mai multe categorii, explică Ramona. Eşti, pentru început, stagiar, apoi dai concurs pentru categoria a III-a, a II-a şi, în final, I. Sunt examene destul de serioase, chiar şi la prima testare am avut o comisie de la Bucureşti. Ce-i drept, eu am sărit peste categoria a II-a, dând direct examenul următor”, zâmbeşte ea de parcă ar fi mărturisit o boacănă. Tot în 2000 avea să ia parte în noua sa calitate la primul campionat de box feminin. Este mai greu de arbitrat un meci între băieţi? „Nu prea e nici o diferenţă din punctul de vedere al dificultăţii pentru arbitru. Ce-i drept, mă simt mai bine cu fetele pentru că le cunosc aproape pe toate, pe cele din lotul naţional oricum. Dar e bine şi la băieţi. Băieţii sunt parcă mai… ordonaţi în mişcări, sunt mai tehnici, aşa că sarcina mea e mai uşoară. Nu e o regulă însă - se grăbeşte ea să completeze, nedorind să a-corde prea mult credit sportivilor în dauna sportivelor - sunt şi multe fete care boxează foarte curat”. Deşi a trecut cam multişor, îşi aduce aminte de primul meci arbitrat: „era în iulie 2000, la sala U.M.T.” În acelaşi an, avea să ia parte la prima întâlnire interţări, o gală România-Ucraina organizată la Reşiţa.
Participare internaţională
Pentru a arbitra un turneu oficial internaţional, era necesară însă licenţa cel puţin a forului european de box amator - E.A.B.A. Pasul avea să fie făcut în 2003, pentru ca, anul trecut, Ramona să obţină şi licenţa A.I.B.A. „Examenul a fost scris şi oral, dar nu mi s-a părut foarte dificil. Mă bucur că l-am luat şi că am devenit prima femeie din România cu licenţa A.I.B.A.” declara în 2005 timişoreanca; după numai câteva zile, avea să fie singura femeie din corpul de arbitri care oficia la ediţia de anul trecut a „Centurii de Aur - Omniasig”. Tot în 2005, s-a petrecut şi botezul internaţional al Ramonei Chirhoc: un puternic turneu internaţional cu participarea a pugilişti reprezentând 32 de ţări, în Turcia. A urmat apoi Campionatul European din Norvegia, de la Tonsberg, cu o numeroasă participare românească. Fi-reşte, ecourile din presă au continuat. „O apariţie inedită în lumea ringului, chiar la «Centura de aur». între jude-cători, o tânără!? Numele ei, Ramona Chirhoc. Este din Timişoara şi va împlini pe 4 iulie 26 de ani. Nu a practicat boxul. A apropiat-o de ring un prieten al ei. Aşa a ajuns să urmărească mai toate galele prezentate pe micul ecran. Iar ulterior să urmeze cursuri de arbitraj. Recent a obţinut licenţa A.I.B.A. Şi de aici prezenţa ei la Polivalenta bucureşteană, împărţind legea în ring, ca în cazul întâl-nirii dintre Eugen Gacear din Republica Moldova şi Yakup Kilig din Turcia. S-a descurcat excelent, ca o profe-
sionistă consacrată. Ce-i drept - din câte am aflat - a mai oficiat anterior, dar în gale feminine, chiar la europenele din Norvegia. Succes, Ramona!”.
Femeile, la cratiţă?
Urarea avea să fie de bun augur, Ramona, ajunsă deja o mică celebritate în lumea boxului românesc începând să fie tot mai mult cunoscută şi pe plan internaţional. Drept urmare, în acest an tânăra timişoreancă lua parte la o altă gală internaţională în Turcia, arbitrând mai apoi meciuri din cadrul primului campionat de box al Uniunii Europene, ce a avut loc în oraşul Porto Torres din Italia. „Mă pregătesc acum de Campionatul European de la Varşovia” spune Ramona Chirhoc, care refuză din capul locului ideea de a renunţa la o ocupaţie destul de puţin obişnuită pentru o femeie. „Desigur, am avut şi dificultăţi - recunoaşte ea - n-au lipsit nici clasicele «încurajări» din partea publicului de genul „femeile, la cratiţă», dar am trecut peste ele pentru că îmi place ceea ce fac şi doresc să continui”. Poate deveni pentru o tânără arbitrajul o meserie în sine, se poate trăi din aşa ceva? „Deocamdată nu - ne asigură simpatica noastră concitadină. Ce-i drept, dacă ai arbitra în mod regulat şi, mai ales, dacă ai arbitra gale profesioniste, unde, fiind bani mulţi în joc, se câştigă mai bine, ar fi o variantă demnă de luat în seamă”. Ca orice amator de sport, mai cu seamă unul implicat direct în fenomen, Ramona Chirhoc are preferaţii ei în ring. „Dintre fete, le simpatizez mult pe cele din lotul naţional, pe care le cunosc foarte bine şi împreună cu care de multe ori plec în delegaţii la turnee”. O notă în plus pe foaia de arbitraj a Ramonei are însă cu siguranţă Mihaela Cijevschi, prima campioană mondială din boxul feminin românesc, pentru recenta căsătorie a acesteia cu Adrian Lăcătuş, nimeni altul decât antrenorul lotului naţional, arbitrul A.I.B.A. Chirhoc renunţând la ţinuta de concurs în favoarea unei rochii de seară. „Dintre băieţi nu prea am favoriţi, cel puţin dintre boxerii români. Mi-au plăcut, e adevărat, fraţii Vladimir şi Vitali Klitschko, campionii ucraineni. Nu pot să spun însă în momentul de faţă că am un boxer favorit”.

O alegere deloc dificilă
Interesant este că în viaţa „civilă”, în afara arbitrajului aşadar, Ramona lucrează în Timişoara într-un magazin al unei bine cunoscute firme de lenjerie intimă, un decor oricum mult mai potrivit pentru o tânără de vârsta ei decât ringul. „N-am scăpat de boxeri - râde ea în faţa rafturilor de prezentare, făcând un inspirat joc de cuvinte - în ring îi arbitrez, aici îi vând. Vorbind serios, am, din fericire, şefi înţelegători care mă lasă să particip la competiţii şi să lipsesc de la slujbă. Atunci când merg la box, nu sunt plătită la serviciu, dar nici nu sunt dată afără. Sunt bucuroasă că nu mi s-a mai întâmplat ca la locurile de muncă anterioare, în care mi s-a pus în vedere să aleg între serviciu şi arbitraj.” Ce se va întâmpla însă când alegerea va trebui făcută între pasiune şi familie? Ramona rămâne câteva secunde gânditoare, apoi răspunde ferm: „Da, viaţa de familie ar complica puţin situaţia. Ei bine, după ce mă voi căsători şi voi avea un copil, voi rămâne acasă timpul cuvenit, după care voi reveni la arbitraj”. Clar, nu? Pentru realizările sportive de până acum şi, mai ales, pentru această perseverenţă care va conduce cu siguranţă şi la altele pe viitor, ne alăturăm celor care îi spun singurei arbitre A.I.B.A. din România: Succes, Ramona!
 
 

Scurtă cronologie
Boxul în varianta sa feminină are o istorie surprinzător de îndelungată, primele meciuri disputându-se, cum altfel, în Anglia, patria sportului cu mănuşi. Ce-i drept, se „lucra” cam fără mănuşi în acele gale ad-hoc care făceau, pe la 1720, deliciul spectatorilor londonezi. Regulile erau puţine, în luptă folosindu-se nu numai pumnii, ci şi picioarele, fiind permise cam orice fel de lovituri. Istoria sportului consemnează apoi un meci disputat la Hills Theater din New York, în 1872, când Nell Saunders şi Rose Harland se luptau în prima dispută pugilistică de pe teritoriul Statelor Unite, premiul pus în joc fiind o… untieră. Ce-i drept, de argint. Boxul îşi făcea debutul la Jocurile Olimpice la a III-a lor ediţie, desfăşurată în 1904, tot în S.U.A., la Saint Louis. Aici boxul feminin îşi făcea la rândul său intrarea în arena internaţională, fiind o disciplină demonstrativă. În 1920, boxul făcea deja parte din pregătirea fizică a tinerelor din Boston, pentru ca trei decenii mai târziu, în 1954, Barbara Buttrick, una dintre cele mai faimoase pugiliste din toate timpurile, să devină prima sportivă ce evolua într-o gală televizată pe plan naţional. În fine, în 1975, Eva Shain era desemnată ca prima femeie arbitru la un meci de box profesionist. Doi ani mai târziu, ea marca o nouă premieră, fiind prima femeie ce a arbitrat un meci pentru titlul mondial al greilor.
 
 

Campioane „made in Romania“
Cu siguranţă că pentru cunoscătorii pugilismului autohton, boxul feminin se identifică cu Mihaela Cijevschi, cea care anul trecut cucerea prima medalie de aur pentru România (categoria 54 kg), la Campionatul Mondial din Rusia. Tot aici, Camelia Negrea obţinea bronzul la categoria 48 kg. Rezultate care au depăşit cele mai optimiste aşteptări au fost consemnate şi la Europenele din Norvegia, palmaresul final: (Adriana Hosu - medalie de aur la 86 kg, Camelia Negrea - argint la 46 kg şi cele 4 medalii de bronz prin Steluţa Duţă, Mihaela Cijevschi, Larisa Pop şi Gabriela Mitran) având de ce să fie invidiat şi de lotul băieţilor. Cu toate că popularitatea în creştere a boxului feminin a determinat Comitetului Executiv al Comitetului Internaţional Olimpic să analizeze printre alte solicitări ale unor organisme internaţionale de a schimba şi/sau adăuga unele probe şi discipline în programul viitoarelor Jocuri Olimpice ce vor fi organizate de capitala Chinei în 2008 şi pe cea a forului de box (doleanţa vizând boxul feminin cuprinzând participarea a 32 de sportive la patru categorii de greutate), în cele din urmă participarea a fost respinsă. Ca atare, campioana mondială „en titre”, românca Mihaela Cijevschi, nu se va putea bate, la propriu şi la figurat, pentru titlul olimpic de la Beijing.

 

Marius Horescu
Agenda nr. 31/5 august 2006