Plãcinta intinsã este un desert pe cat de simplu din punctul de vedere al ingredientelor, pe atat de fin. In satele bãnãtene se spunea, odinioara, ca "atunșea-i fata bunã dã mãritat când șcie-ncinje plãșinta" - si nu inainte! Deci abilitatea de a intinde aluatul de plãcintã in foi mai fine decat foita de tigarã era obligatoriu insusitã de orice gospodinã. De fapt, nu e chiar atat de greu sa intinzi aluatul, in esentã e un procedeu simplu, care necesitã un minimum de rãbdare. Rezultatul, insa, e unul delicios. Placinta intinsa se poate umple cu branza dulce sau sarata, cu mere, cu ludaie (ludaie=dovleac), cu visine, mac, nuca - in fine, o diversitate de umpluturi. Eu astazi am optat pentru doua umpluturi, una de visine si cealalta de ludaie:
Eu am invatat sa fac aluatul pentru placinta absolut empiric, framantand atata faina cu atata apa pana cand mi se parea aluatul potrivit. Ei, ca sa fie acest aluat potrivit se pare ca nu chiar asa de simplu, am citit lungi discutii pe forumuri despre consistenta ideala a aluatului de placinta intinsa. Ca sa aveti un punct de plecare eu astazi am masurat tot ce am folosit - insa cantitatile pot sa difere in functie de calitatea fainii pe care o folositi (in orice caz, pentru placinta intinsa e neceara o faina de calitate foarte buna):
800 de grame de faina cernuta 500 ml de apa 1 lingurita de otet 1 lingurita de sare ulei pentur intins
Din toate ingredientele de mai sus se framanta un aluat neted, elastic:
Aluatul se imparte in doua si se unge din abundenta cu ulei, se infoliaza si se lasa sa se odihneasca cel putin jumatate de ora:
Se pune pe masa o fata de masa din panza mai plina - una veche de care sa nu va doara sufletul daca o patati cu ulei:
Luati o bucata de aluat, o ungeti bine cu ulei si o rasuciti in aer asezata pe pumnii stransi, pana cand mijlocul se subtiaza pana la transparenta, apoi o asezati in centrul mesei, cu grija sa nu creati cute in aluat:
Stropiti foaia cu ulei (e utila o sticla cu picurator) si cu rabdare si finete incepeti sa trageti de marginile aluatului, plimbandu-va in jurul mesei. Trageti atat cat simtitit ca permite aluatul fara a se rupe. Repetati stropitul cu ulei si trageti din nou. In final, marginile foii de placinta depasesc tablia mesei - chiar daca are si cateva gauri, nu sunt atat de mari incat sa fie vreo problema:
Se taie marginile aluatului de jur imprejur:
Si foaia este gata de umplut.
Eu am preparat una dintre umpluturi din aceasta ludaie, pe care am curatat-o de seminte si de coaja, am ras-o, am amestecat-o cu zahar si scortisoara si o lingura de gris - desigur, am folosit doar jumatate din dovleacul ras, restul l-am pus la congelator pentru o alta utilizare:
Pentru a doua umplutura am amestecat visine (din congelator) cu zahar si o lingura de gris.
Visinele le-am asezat la o margine a foii de aluat, ca la strudel, si am rulat cu ajutorul fetei de masa:
Din fiecare foaie am facut cate doua rulouri, am rulat alatul cu umplutura pana la mijloc, am taiat paralel cu ruloul si am asezat placinta obtinuta in tava pe hartie de copt, apoi am procedat la fel cu jumatatea ramasa.
Umplutura de dovleac am imprastiat-o pe toata suprafata foii, apoi am rulat la fel, ajutandu-ma de fata de masa :
Placintele asezate in tava se stropesc cu ulei si se introduc in cuptorul preincins la 190 de grade:
Se lasa sa se coaca pana se rumenesc:
Se taie in bucati potrivite, iata-le pe cele cu visine:
Pudrate cu zahar pudra:
Si cele cu ludaie:
Nu stiu nimica mai bun. Un desert simplu dar minunat de savuros, chiar daca e de post, ca cel pe care l-am pregatit eu azi.
