Numele păsării se potriveşte cântecului pe care îl produce, o rostogolire de silabe tot mai rapidă finalizată printr-un sunet scurt şi urcător. Cântă în zbor aşa cum cântă şi prin coroana copacilor. Nu are alte apelative, probabil şi pentru faptul că este greu de observat; chiar văzută fiind este prea puţin diferită de celelalte neamuri de pitulici pentru a oferi un plus de detalii deosebitoare. Mărimea este cumva mai accentuată faţă de cea a suratelor ei. Gălbuie pe piept, guşă şi obraz, cu sprânceană galbenă distinctă, nuanţată într-un amestec de verde-galben pe aripă şi spate, are doar abdomenul alb. Printre pitulici este specia cea mai activă, în mişcare permanentă, deloc văzută prin subarboret, orişicând în coroana arborilor înalţi.

Pasăre migratoare, poposeşte şi cuibăreşte la noi în jumătatea potolită a anului.

Atenţi la cântecul păsărilor o putem lesne recunoaşte ca prezentă în parcurile oraşului.

Foto: Lucian Pârvulescu

Editura „Tempus“, Timişoara - 2008