Întâiul dadaism,

sau dadaismul de Bucureşti – Gârceni

 (România)

Prima atitudine avangardist-dadaistă de lirism programatic-desolemnizat, într-un limbaj sfidând normele sintactico-topice, se iveşte în România anilor 1912 şi 1915, fiind rodul colaborării ludice a tinerilor poeţi, Ion Vinea (Giurgiu-România, 17 aprilie 1895 – 6 iulie 1964, Bucureşti) şi Tristan Tzara (Moineşti-România, 16 aprilie 1896 – 24 decembrie 1963, Paris).

Într-o „fază de recunoaştere“, din anul 1912, spiritul avangardist al foarte tine-rilor poeţi din Bucureşti, Ion Vinea (Ioan Eugen Iovanachi) şi Tristan Tzara (Samyro / Samuel Rosenstock), se încearcă în elaborarea / redactarea şi tipărirea revistei Simbolul. Sunt încurajaţi / sprijiniţi şi de prietenul lor, pictorul / graficianul Marcel Iancu (descoperitorul pictopoeziei ce asigură partea grafică şi – ca „bancher al revistei“ –, «fondurile necesare tipăririi», deoarece «avea părinţi bogaţi» – CrohL, II, 336). Cei trei fac impresie foarte bună elitei poeziei parnasiano-simboliste din România acelui anotimp, de vreme ce la Simbolul colaborează mai toată „floarea cea vestită” a poeziei noi: Alexandru Macedonski, Ion Minulescu, Iuliu Cezar Săvescu, Adrian Maniu, Al. T. Stamatiad, Emil Isac, N. Davidescu, Eugen Ştefănescu-Est ş. a. Nu este exclusă, în această perioadă de căutare a deosebiţilor colaboratori pentru Simbolul, cunoaşterea lui Urmuz (Demetru Dem. Demetrescu-Buzău: 1883 – 1923), „precursorul avangar-dismului / absurdului“, judecător / grefier la Înalta Curte de Casaţie, chiar din 1912 (cf. CPes, 39). La Simbolul, după cum certifică şi Ov. S. Crohmălniceanu, pe tânărul poet Tristan Tzara (Samyro – numele real al po-etului este Samuel Rosenstock) îl aflăm «dând iama prin toată recuzita simbolismului» (CrohL, II, 366). Poemele publicate în revista Simbolul (1912) de Tristan Tzara (alias Samuel Rosenstock), sub pseudoni-mul Samyro, stau sub pecetea căutărilor unui drum propriu. După cum observă cri-ticul literar Eugen Simion, «adolescentul din 1912 reintroduce simbolurile curente (sicriul ca mesager al morţii, marea înde-părtată, călătorul care înaintează pe râul vieţii în căutarea marilor enigme şi a ela-nurilor albe, eternul şi durerosul mai departe) într-o schemă simbolistă şi ea previzibilă (Pe râul vieţii); se remarcă, aici, fără difi-cultate, ecouri din poemele lui Baudelaire insuficient asimilate; Cântec (publicat în Simbolul, ca şi Poveste şi Dans de fee) aduce imaginea Timpului care plânge în cadenţă la fereastra iubitei şi a amorului alb care moare; nu este uitat simbolul cifrei trei care vine de la Minulescu...» (SPT, 7 sq.).

Cu poeme puţin mai îndrăzneţe de-cât ale „colegului de redacţie“ se înfăţişează – în revista Simbolul – Ion Vinea (ce le semnează cu numele real: I. Iovanachi).

Într-un Sonet de Ion Vinea, publicat în Simbolul, nr. 2 / 15 noiembrie 1912, p. 10 (cf. VOp, I, 494) –

Supremă floare-a toamnii-ntârziate,

Răsare-n nesfârşiri pălitul soare,

Şi tainic, ca-n chilii de închisoare,

Pătrunde-ncet prin neguri sfâşiate.

S-aşterne-n larguri palida-i ninsoare

Şi-n calmul blond de raze-mprăştiate

Miresme de corole re-nviate

Plutesc, şi iară vin să ne-mpresoare.

Ca un surâs pe buzele de moartă

Seninătăţi de zile ce dispar,

Apuse veri, azuru-n unda-i poartă.

Şi ochii trişti ne urmăresc himera

Privesc spre cer, la norii cari par

Galere roze-n drum către Cythera.

(VOp, I, 127) –,

criticul literar Şerban Cioculescu constată o «melancolie uşor convenţională, fluenţă me-lodioasă, stăpânirea precoce a meşteşugului ce caracterizează aceste versuri de începător abil» (CAlc, 25).

În aceeaşi manieră „aproape clasi-că“ sunt: sonetul Lewdness (engl. „desfrâu“ / „destrăbălare“, „prostituţie“), publicat în Simbolul, nr. 3 / 1 decembrie 1912, p. 49, cu titlul schimbat în Lowness („abjecţie“) – potrivit textului dactilografiat din volumul de versuri pregătit în 1956 pentru tipar –, sonet în al cărui vers final parcă reverbe-rează avangardist Un sfinx lasciv îmbrăţi-şând Pustia... (VOp, I, 495), poezia Mare (despre care Şerban Cioculescu ne spune că are versuri «saturate de vocabularul roman-ţelor minulesciene» – CAlc, 25 –, însă, în cazul lui Vinea, înrâurirea minulesciană nu devine ca la Tristan Tzara «înrâurire-obse-sie») etc.

Analiza poeziilor publicate de Ion Vinea şi Tristan Tzara în prima lor revistă, Simbolul, din 1912, dovedeşte la ambii a-leasa însuşire a marii lecţii de poezie (par-nasiano-simbolistă) din acel anotimp liric.

Desigur, „munca redacţională“ de la Simbolul îi „oboseşte“ pe tinerii poeţi / pic-topoeţi, determinându-i să renunţe la ase-menea eforturi pentru o vreme „de între-mare“.

Textul integral al cărții se află în atașament.