Este cea mai comună şi mai uşor de observat pasăre dintre toate speciile prădătoare din Europa. Coloritul este variabil în funcţie vârstă sau regiune. Cel mai adesea putem observa forma întunecată, deci cu penaj maroniu- închis pe spate, cu partea ventrală striată pe fond deschis. Coadă este rotunjită, aripile late şi nu foarte lungi. Ceea ce se vede limpede când pasărea planează sunt cele două câmpuri deschise la culoare spre extremităţile ciripilor; această particularitate o face uşor de recunoscut între răpitoare. Pentru a-şi găsi hrană pândeşte răbdător de pe un suport (stâlp, claie de fân ori movilă) sau planează în cercuri. Vânează cu predilecţie şoareci - de unde şi numele pe care şi l-a câştigat - dar prinde şi păsări terestre sau pui încă nezburători. Nu este un prădător feroce care să atace animalele de casă; complet excepţionale sunt atacurile asupra găinilor din gospodăria câmpeanului, de unde uneori îşi atrage ocara ţăranilor îngrijoraţi de soarta orătăniilor din ogradă.

Putem observa şorecari în zona limitrofă a oraşului. Iarna, ca urmare a sosirii exemplarelor nordice, populaţia de şorecari creşte semnificativ, aproape în fiecare pâlc de copaci înalţi găsindu-şi refugiu şi odihnă câte unul.

Foto: Lucian Pârvulescu

Editura „Tempus“, Timişoara - 2008