Enciclopedia Banatului

Български English Français Deutsch  Magyar Română Српски 

BANATERRA (română)

Site-uri partenere

Copyright © 2006-2015. Asociatia Banaterra. Toate drepturile rezervate.

Obradov, Mimo - Locatarii?

Sfinţii (Phoenix) la Oraviţa, în decembrie 1965Îmi vin în minte: un film straniu – Le Locataire ( 1976 ) – a lui Polanski, cu un tânăr chiriaş polonez de la Paris, împins spre sinucidere, care se arunca de la etaj noapte de noapte şi, după fiecare tentativă, tot mai schilod, se târa în sus, pe scări în cămăruţa lui pentru a repeta apoi actul ce se voia final iar vecinii se plângeau că sunt deranjaţi de zgomot?!, Lodger ( 1979 ), albumul ciudat al lui Bowie, cu care-şi încheie trilogia berlineză ( care mai cuprinde LP-urile Low şi Heroes ) realizată împreună cu Eno pe o dietă cu ouă crude şi cocaină, Locus periucundus şi halbele cu bere de la Cina sau Bănăţeana din faţa lui Monoran, poetul cu plete, concertele ca nişte ritualuri de iniţiere de la Clubul CFR cu Clasic XX, serile de dans la Club T cu Phoenix în tranziţie, când, după plecarea lui Mony, în 1971, cântau “Into The Fire” ( de pe “Deep Purple In Rock”) de trei-patru ori pe seară de i se acrea tânărului Baniciu care până atunci cântase doar folk cu Eugen Eliu şi Adina Dimitriu, apoi “marea taină” – concertul neanunţat oficial cu avanpremiera spectacolului “Cei ce ne-au dat nume” la Teatrul Maghiar la care sunetistul Schwartz a adormit la pupitru de a trebuit Covaci să-l reanimeze cu o cizmă în cap, “Cocoşii negri…” şi marele show de la Olimpia, cu costume arhaice şi caprele lui Sepi,

cenaclul literar din subsolul Casei de cultură municipale în care puteai să tai fumul cu cuţitul dar se sufla în bucium, fascinaţia undelor hertziene recepţionate cu un radio imens produs la Riga, din lemn masiv şi cu un difuzor de care-mi lipeam capul când ascultam Hendrix la volum maxim: By Request – ce muzică! Metronom – ce comentarii!, concertele Pro Musica la Casa Tineretului ( la ridicarea căreia am contribuit prin “muncă voluntară”) şi Nae Tarnoczi cântând The Letter mai pasional chiar decât  Joe Cocker, după ce tocmai îşi luase o pereche de pantofi cu platforme de 15 cm de la Gogo, primiţi de la tatăl său din America, viniluri originale de la Valdi, Miron, Presan, Sandy, postere cu Ian Anderson, Jimi Hendrix, Mark Farner, Mick Jagger de la fraţii Luxemburger, cărţi în engleză ( On The Road, Dharma Bums de Jack Kerouac ) şi reviste Playboy ( cu interviuri cu Marlon Brando, Frank Zappa, Jerry Garcia ) de la Jarko, “piaţa” de discuri la care au început să vină bucureşteni, arădeni, orădeni dar şi miliţia, filiera grecească de introducere a “sculelor profi”: staţii Marantz, Akai, pick-upuri Dual, Tehnics, JVC, audiţii diurne la volum maxim în cartierul Ronaţ la Nelu , care primise un pachet cu discuri din SUA ( de la o tânără pe care o cunoscusem cu ocazia concertului unui cor de tip “Ambasadorii prieteniei”, la Liceul de muzică ), chestii tari: Ted Nugent, Rory Gallagher, Genesis, Jim Croce, Cat Stevens…,cântările de la Clubul Electromotor cu Autostop, care de la formula de trio ajunsese la cinci-şase oameni pe scenă, cu Steve Lazici care cânta hitul Motori al grupului iugoslav Divlje Jagode de ne năucea, sau Pravila… Otto Schroeder, Gery Schibbinger… şi Tavi Iepan, ajuns locatar şef acum!, hoinărelile nocturne în căutare de chefuri, gaşca de hipioţi de vară, pentru o lună-două la Costineşti şi la 2 Mai, unde seara, într-o curte Nicu Vladimir cânta acompaniat de Mircea Florian despre un muncitor rămas fără o mână, treptele ce coborau spre malul Begheiului la Terasa Flora unde ne dădeam întâlnire la "ora 5 seara": primul ajungea la 6, apoi soseau, din jumătate în jumătate de oră şi ceilalţi, apăruse în magazine vodka rusească
 
1
iar pe bicicletă Castravete, cu o mână pe korman şi-n cealaltă cu un recipient învelit în “Drapelul roşu” ( “Ce-ai acolo?” – “Vopsea.” A mai dat o tură la pedale prin parc, a
revenit şi a strigat: “Prindeţi”. Era vodkă. Aşa am aflat că a fost ziua lui. A cântat în Pro Musica, acum e actor.), Adi Dinu, cu chitara sau racheta de tenis în mână, veşnic în căutarea unui auditoriu sau a unui partener de joc…odată se făcuse frig şi mi-a cerut giaca nouă de Levi’s tocmai primită de la Gogo, care, între timp, ajunsese şi el în America şi ne-a trimis primele patru albume AC/DC, setul de 3 LP-uri a lui Zappa cu Joe’s Garage, Double Fantasy şi o carte despre asasinarea lui Lennon, punkerii din Plopi, pogo pe Sex Pistols, Clash şi Stranglers, vin de casă, varză murată, borală…PM 6 reactivat, Metamorf cu Adi Popescu şi Tibi Gajdo… Madness (“they call it madness, I call it gladness”),o casetă cu DAF ( Deutsch Americanische Freundschaft ) primită de la nişte fraţi nemţi blonzi cu piesa Tanz der Musollini şi urechile ciulite ale securiştilor, Verschwende deine Jugend , locatari împrăştiaţi, Alle Gegen Alle…implicarea în organizarea Tim Rock Festival, Pittiş la mine acasă impresionat de tomul “The Rolling Stones – The First Twenty Years!” pe care mi l-a şi cerut ca să-l fotocopieze (pentru totdeauna), Bucureşti, anii de facultate pe strada Pitar Moş, dar mai mult în “triunghiul bermudelor” ( Cina, Lido, Butoiul cu bere ), gaşcă nouă, audiţii Joy Division la Nelu Stănescu, concerte la Teatrul “C. Tănase” prezentate de S. Tănase, acasă la Mircea Florian cu Dan Cimpoeru, atunci chitarist în trupa Florian din Transilvania, nopţi aprinse cu Midnight Summer Dream ( The Stranglers ) pe casetofonul care şifona banda când ţi-era lumea mai dragă, locatarii din ţară se mai adunau vara pe plajă şi în păduricea de lângă gara din Costineşti, în saci de dormit, de unde-i sălta miliţia: Razia , Gitanes, Gauloises, apoi ucigaşele cubaneze Popular, Ligeiros, rom Havana Club sau, pur şi simplu, Carpaţi, Mărăşeşti, Naţionale şi vinul cu “corăbioara” pe etichetă, muzică prog, jazz rock, electronică dar şi Talking Heads şi Bijelo Dugme, “revoluţie” - parcă-i aud vocea lui Vali Sterian!, locatarii s-au cam mutat în Vest…cei rămaşi ţin steagul, Cargo a devenit una din cele mai tari trupe rock, Pro Musica, după Timişoara intră în istorie cu un concert aniversar, Ilie Stepan caută Sensul Vieţii pe Undeva în Europa şi găseşte Lumina, Bujor Hariga îi învaţă pe cei tineri tainele chitarei electrice, Lică Dolga bate toba pe unde apucă şi devine…locatar!
 
Anul e 2009, mileniul trei!
Cine ar fi crezut că se va mai întâmpla vreodată asta?
Locatarii se adună, dar nu se aruncă în gol asemenea eroului întruchipat de Polanski. Compun, repetă, cântă, înregistrează, mixeaza pe ruta Hamburg -Timişoara – Paris - Timişoara şi ţâşnesc din bloc(start) cu un album bine articulat şi aşteptat cu interes de cei care au trecut de iniţiere…Nu te supăra, frate”. E rock. E tare. Ca Locatarul de la 4. Cu chitare electrice, tobe, clape, cu vocea care ne-a cântat despre martirii din decembrie ’89. Cu Tavi Iepan, Mario Florescu, Lică Dolga, Victor Miclăuş, Adi Popescu, Mircea Bunea, Radu Rotaru… cu Gumboots, voci miraculoase ce ne arată partea frumoasă a Africii. Din boxe se rostogoleşte Lumea cu un groove umed şi cald, de la Cimitir, ca buchetul unui vin roşu vechi care, după ce-l bei, ştie să lovească în sentiment...În lumea ta se strecoară experienţele din vieţile paralele din ultimii 30-40 de ani, iluzii, resemnări şi iluminări, evadări din socialism-realism, la şi de La stână.
 
____________________
 
În fotografie: Sfinţii (Phoenix) în decembrie 1965, la Oraviţa
 
                                                                                
                                                                Text şi foto: Mimo Obradov 

Imagine aleatoare

Sondaj

Sondaj de opinie privind interesul față de istoria recentă a Banatului (1938-1956) - Posibile titluri de cărți:
Română
  • 2196 imagini
  • 4170 articole

Display Pagerank