În ultimii ani, doamna conf. dr. Minerva Bocşa şi-a concentrat atenţia asupra începuturilor Facultăţii de Matematică şi a marilor personalităţi din istoria instituţiei, realizând, împreună cu prof. dr. Mihail Megan, monografii consacrate prof. dr. doc. Gh. Th. Gheorghiu (1908-1979), publicată în 2005; conf. dr. Maria Neumann (1905-2003), în 2006; prof. dr. doc. Ioan Curea (1901-1977), primul rector al Universităţii din Timişoara. Astfel, îşi aduce aminte că, acum şaizeci de ani, în toamna anului reformei învăţământului (1948), după modelul sovietic, apărea în presă un anunţ referitor la organizarea examenului de admitere la Institutul Pedagogic din Timişoara, cu o singură facultate, cea de Matematică-Fizică, cu durata studiilor de trei ani. Acest institut reprezintă nucleul din care, peste 14 ani, în octombrie 1962, a fost înfiinţată Universitatea, un vis de decenii al bănăţenilor, cel care stârnise de-a lungul timpului numeroase pasiuni (vezi „Semicentenarul Facultăţii de matematică (1948-1998)”, editori prof. dr. Adrian C. Albu şi prof. dr. Mihail Megan). Instituţia, înfiinţată în baza Deciziei nr. 263327 din luna octombrie 1948 (publicată în „Monitorul Oficial” nr. 249/1948), era un hibrid între şcoală medie (liceu) şi universitate şi avea menirea să pregătească cadre didactice pentru învăţământul mediu; diploma era asimilată cu aceea de absolvire a universităţilor din Bucureşti, Iaşi şi Cluj.

După cum îşi aminteşte dna Bocşa, absolventă a primei promoţii şi ulterior cadru didactic la institut, existau 80 de locuri, pentru care s-au înscris doar 18 candidaţi; doi dintre ei însă au solicitat comisiei de admitere să fie respinşi, deoarece nu doreau să devină profesori de matematică, fiind obligaţi de părinţi să se înscrie. Examenul a constat în trei probe orale, la disciplinele Matematică, Fizică şi Constituţie; comisia era formată din prof. dr. ing. Ilie Murgulescu (fizică), viitorul academician şi ministru al învăţământului, prof. dr. Mihai Ghermănescu (1899-1962; matematică), încadrat la Institutul Politehnic, dar numit şi director al Institutului Pedagogic, şi şef de lucrări, ulterior încadrat conferenţiar la Institutul Pedagogic, Stănică Trăilescu (Constituţie). Toţi candidaţii care îşi aşteptau înfriguraţi rândul la examinare, pe un hol întunecos de la etajul I al clădirii Facultăţii de Mecanică din cadrul Institutului Politehnic, au fost, evident, declaraţi admişi; restul locurilor s-au completat de candidaţi de la alte facultăţi (Chimie Industrială, Agronomie, Medicină etc.), admişi „fără loc” (având media peste 6). Până la urmă, prima promoţie va fi formată din 38 de absolvenţi. Şef de promoţie va fi dna Bocşa (pe vremea aceea Marta-Labonţiu), deşi cel mai bun era Emerich Deutsch, de origine etnic evreu (ulterior va fi profesor la Politehnica din New York). Nici ea nu era scutită de emoţii, numele ei fiind asociat cu al unchiului Alexandru Marta (1869-1965), fost preşedinte al Curţii de Apel Timişoara şi rezident regal (1938-1940).

Profesorul Ghermănescu a făcut demersuri pentru obţinerea unui sediu, s-a făcut un plan de învăţământ şi s-au găsit primele cadre didactice. În acel an I (1948/1949) se predau 8 materii: Analiză matematică (prof. dr. Ghermănescu), Geometrie analitică (prof. Gh. Th. Gheorghiu), Algebră (prof. dr. Emanoil Arghiriade), Matematici elementare (conf. Petre Murariu), discipline de cultură generală - Socialism ştiinţific, Pedagogie (prof. dr. Nicolae Apostolescu), Psihologie (conf. dr. Gheorghe Oancea Ursu) şi Limba rusă (lect. Ioana Nicolau Gandelmann).

Din lipsă de spaţiu, cursurile au început abia în luna ianuarie 1949, când Institutul Politehnica a acordat o primă sală în clădirea „Lloyd”, unde era rectoratul. În prima zi, în data de 9 ianuarie 1949, studenţii au fost rugaţi să aducă scaune de la cinematograful „Victoria”, din Piaţa Lahovary (azi Piaţa Nicolae Bălcescu). Prima lecţie a avut loc a doua zi, fiind susţinută de prof. Gh.Th. Gheorghiu, la disciplina Geometrie analitică. Studenţii erau aşezaţi pe scaune, cu caietele pe genunchi, iar tabla era plasată pe alte două scaune. Cu o voce clară şi melodioasă, cadrul didactic s-a prezentat: „Sunt profesorul GheTe Gheorghiu. Veţi face cu mine Geometria analitică”, apoi a început expunerea: „Avem un punct pe o dreaptă orientată…”

În primul an de funcţionare, directorul Ghermănescu a făcut demersuri pentru constituirea unei biblioteci cu lucrări de specialitate, prin donaţii şi achiziţii. În acelaşi timp făcea intervenţii stăruitoare pentru construirea unui local propriu. Studenţii au fost cazaţi în cămin, într-o clădire din actuala Piaţă Eftimie Murgu, de lângă Universitatea de Medicină şi Farmacie; masa era servită la cantina aflată peste drum (în spatele Palatului Administrativ). Se înfiinţase deja Uniunea Naţională a Studenţilor din România (U.N.S.R.).

În vara anului 1949 s-a alocat un spaţiu pentru ridicarea unei clădiri a Institutului Pedagogic, în zona unde funcţiona Politehnica (Bd. Mihai Viteazul). În prezent este Bd. Vasile Pârvan nr. 4, dar în acea epocă exista pe lângă Bega un drumeag de pământ pentru căruţe, care ajungea aproape de strada Pestalozzi. Pe terenul învecinat erau loturi date de Primărie solicitanţilor pentru a fi cultivate, multe dintre ele cu porumb, iar mai încolo era un câmp unde un bătrân îşi păştea capra. Acela era locul unde studenţii jucau volei sau fotbal, acum aici găsin-du-se sala de sport a Universităţii de Vest. În zona nelocuită de pe malul stâng al Begăi fusese construit un pod de lemn, mai înalt, cu trepte de la nivelul malurilor, pe sub care puteau trece ambarcaţiuni sportive (mai târziu podul a fost înlocuit cu unul de beton - zona Michelangelo).

În cadrul unei scurte ceremonii a fost pusă piatra de temelie pentru clădirea institutului (azi Universitatea de Vest - „clădirea veche”). Au fost prezenţi câţiva studenţi, care terminaseră primul an, oficialităţi, luând cuvântul numai excelentul vorbitor prof. dr. Nicolae Apostolescu. Imobilul a fost ridicat repede, era extrem de sobru, ca o uriaşă cărămidă cu acoperiş plat, cu subsol, parter şi două etaje, cu săli de curs şi laboratoare orientate spre nord, cu vedere spre Bega, cabinete pentru profesori, o sală şi o cameră pentru rectorat şi secretariat (spre sud) şi cu o terasă spre sud, la etajul I, de unde se puteau face observaţii astronomice. Aici s-a desfăşurat activitatea didactică începând din ianuarie 1951; încă existau loturile agricole, iar şcoala era denumită… „Sorbona din cucuruz”.

În acea vreme funcţionau facultăţi muncitoreşti, care pregăteau pe foştii muncitori ce nu făcuseră liceul; ei erau pregătiţi pentru a deveni ingineri şi cadre de conducere în industrie. Beneficiau de lecţii speciale, individuale, după-amiaza, în afara celor oficiale, din partea studenţilor de la institut care mergeau în camerele de cămin.

Primul director al institutului, prof. dr. Ghermănescu, avea un renume de dur, necruţător cu studenţii. Cunoscându-l mai bine mai târziu, în cursul diferitelor acţiuni dinafara orelor, studenţii şi-au dat seama că „Mişu” era prietenos, apropiat, mare iubitor al muzicii clasice (jucase rolul lui Rigoletto într-un spectacol), dar şi al fotbalului şi implicit al echipei Ştiinţa, la care juca şi studentul Octavian Brânzei. Iarna se mergea în tabere la Muntele Mic sau pe Semenic; un timp, Politehnica instala un cort uriaş, între staţiunile Vasile Roaită (fostă Carmen Sylva) şi Eforie Nord, cu saltele aşezate pe plajă. Între timp, o parte din studenţi au devenit preparatori, conducând seminariile la anii mai mici. În anul II se studia Astronomia, cursul fiind predat de prof. dr. Ioan Curea, care utiliza instrumentele personale; în acelaşi timp, profesorul era cadru didactic la Politehnică, păstrându-şi aparatele în clădirea fostului Liceu Piarist (Electro Vechi).

După absolvirea primei serii, în vara anului 1951, programa se schimba, apăreau noi discipline, pentru care era necesară bibliografie. Printre momentele importante pot fi menţionate: numirea în 1955 a unui cadru didactic cu studii în U.R.S.S., un tânăr văzut de cei de aici „mai sus cu un cap” - prof. dr. Mircea Reghiş; susţinerea doctoratului de către un absolvent al institutului - prof. Virgil Obădeanu, în data de 3 iulie 1968. La conducerea institutului de 3 ani (1948-1952), mai târziu 4 (din anul 1952/1953) sau 5 ani (din anul 1957/1958), s-au aflat: prof. dr. Mihai Ghermănescu, decan delegat (1948-1950), director (1 ianuarie-15 octombrie 1951), conf. Ioan Bâtea (1951-1952), prof. Borislav Popovici (1952-1956), prof. dr. Gh. Th. Gheorghiu, director (1956-1958), rector (1958-1962), prof. dr. Ioan Curea (26 februarie-1 octombrie 1962). În anul 1962, institutul s-a transformat în universitate, primul rector fiind bănăţeanul prof. dr. Ioan Curea (1962-1971). De la 1 septembrie 1956 se înfiinţează Facultatea de Filologie, cu 4 secţii şi durata de 5 ani. Din toamna anului 1957 instituţia se va numi „Institutul Pedagogic de 5 ani Timişoara”, funcţionând cu două facultăţi: Matematică-Fizică şi Filologie. Prin Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 999/27 septembrie 1962, Institutul Pedagogic de 5 ani din Timişoara s-a transformat în Universitatea din Timişoara. De la 1 octombrie 1962 s-a înfiinţat Facultatea de Fizică. În acest mod, anul universitar 1962/1963 s-a deschis cu trei facultăţi: Matematică-Mecanică, Filologie şi Fizică. Adunarea festivă de inaugurare a avut loc în 27 octombrie 1962, în sala Teatrului, în prezenţa ministrului învăţământului, prof. Ilie Murgulescu.

 

 

„Gh. Th. Gheorghiu“