Proiectul Centrului Reformat Timişoara a fost elaborat de Imre Makovecz, celebrul reprezentant al arhitecturii organice
 

În ultima parte a anului trecut, domnul János Szekernyés a publicat o lucrare prin care se încearcă o reevaluare a multiplelor faţete ale uneia din însemnatele personalităţi ale Banatului începutului de secol XX - Mihály Szabolcska (1861 - 1930). Poet conservator, dar francmason, animator cultural şi preot reformat, acesta şi-a găsit sfârşitul în oraşul de care-şi legase destinul vreme de 30 de ani, după ce se mutase de doi ani în capitala Ungariei.
 
 

 „Cunoscutul pastor reformat şi poet maghiar Michael (Mihály n.n.) Szabolcska s’a stins din viaţă în etate de 69 de ani la locuinţa fiului său din Bulevardul Carol, după o scurtă dar grea suferinţă. Michael Szabolcska a aparţinut figurilor representative ale intelectualităţei din Banat, avea calităţi distinse de pastor sufletesc şi se numără printre poeţii şi literaţii de seamă ai municipiului nostru. Rămăşiţele sale pământeşti vor fi transportate şi înmormântate la Budapesta“. („Vestul”, 3 noiembrie 1930).
În ultimii ani, domnul János Szekernyés, cunoscutul cercetător al istoriei Timişoarei, a publicat, în limba maghiară, două studii consacrate comunităţii reformate din oraşul nostru. Primul, apărută în anul 2000, la Editura Mirton, este monografia „Temesvár Reformátussága” (Reformaţii din Timişoara) şi se ocupă de o perioadă de aproape cinci secole, care începe în 1517. Celălalt, „Az igaz élet a legszebb imádság. Szabolcskától - Szabolcskáról” (Viaţa adevărată este cea mai frumoasă rugăciune. De la şi despre Szabolcska), a văzut recent lumina tiparului la Ed. Aprilia Print şi a fost editată cu prilejul împlinirii a 75 de ani de la  moartea preotului, poetului şi animatorului cultural Mihály Szabolcska (1861-1930). Volumul ilustrează diferitele faţete ale acestei personalităţi extrem de interesante a Timişoarei, preot, ulterior protopop“; timp de trei decenii (1898 - 1928) al bisericii reformate din oraşul nostru, încă din perioada în care ea se construia pe strada Batthány (azi Timotei Cipariu). 
Începuturile promiţătoare ale protestantismului sunt curmate de dominaţia turcească - „Pe parcursul celor 164 de ani cât a ţinut  ocupaţia otomană în ţinuturile timişene, viaţa confesională calvinistă s-a restrâns, s-a atrofiat, apoi s-a stins aproape complet”, scrie dl Szekernyés. Nici începuturile stăpânirii austriece, după 1716, nu au fost favorabile, interzicându-se prin decrete aşezarea şi stabilirea protestanţilor şi curuţilor în această zonă. De abia în anul 1825, evanghelicii (luteranii) şi reformaţii (calviniştii) din Timişoara constituie „parochia protestantă unită”. Peste 14 ani vor ridica împreună, în urma bunei conlucrări, biserica de la actualele Puncte Cardinale; în arcadele acesteia se păstrează două ghiulele din timpul asediului din 1849. Slujbele erau oficiate de preotul paroh evanghelic în limba germană şi de capelanul reformat în limba maghiară. Numărul enoriaşilor a crescut, iar din anul 1890 ei  s-au separat. Din acel an, până în 1898, slujbele confesiunii reformate se oficiază de către părintele Zoltán Futó în sala festivă a Şcolii Superioare Reale de Stat (acum „Nikolaus Lenau“), în urma convenţiei încheiate cu directorul şcolii, cu aprobarea Ministerului Instrucţiunii Publice. Se decide ridicarea unei biserici proprii, dar, din cauza stării materiale precare a celor 400-500 enoriaşi (în majoritate muncitori, oameni de rând, câţiva intelectuali şi doar 2-3 înstăriţi), se alege soluţia mai puţin obişnuită a construirii sălii de rugăciune, pe două etaje, şi a casei de raport, pentru obţinerea de fonduri din închirierea locuinţelor. Iniţial, clădirea trebuia să se construiască aproape de Teatrul Comunal, dar apoi se ajunge la actualul amplasament din Elisabetin, într-o perioadă în care de aici şi până în zona centrală a oraşului nu era nici un imobil. Se apelează la un arhitect vestit din Budapesta, dar cum acesta era ocupat, îi recomandă pentru întocmirea proiectului pe mai tinerii Károly Nagy Jr şi László Jánosházy.
În locul preotului Futó care pleacă la Szentes, enoriaşii îl aleg pe Mihály Szabolcska, care îşi făcuse un nume ca poet în Ungaria, aflat la parohia modestă din Suseni, lângă Reghin. Avea deja doi copii, iar posibilitatea ca aceştia să urmeze şcoala într-un oraş mare şi condiţiile salariale mai bune îl determină să accepte invitaţia. Ţine predica de la Crăciunul lui 1898, vorbind despre tema sa preferată - dragostea, care se află deasupra tuturor lucrurilor, iar în ianuarie este instalat, aducându-şi şi familia. El va fi cel care va mobiliza şi strânge enoriaşii, iar clădirea înălţată sub ochii săi (locuia vizavi, în oficiul parohial de pe actuala stradă Miron Costin) va fi inaugurată în anul 1902. Suprafaţa sălii de rugăciune este de 250 mp, cu 312 locuri pe scaune jos şi 47 sus (mobilierul iniţial s-a păstrat). Amvonul este realizat de tâmplarul Jakob Fischer din Timişoara, iar orga, având un preţ de 1 800 coroane, a fost fabricată de Carl Leopold Wegenstein şi a fost montată în data de 17 mai 1903. 
Din cauza lipsei preoţilor, M. Sabolcska mergea în toate localităţile din zonă, chiar la Vârşeţ, Biserica Albă, pentru a oficia slujbe; în plus, preda singur religia în 19 şcoli, mai apoi fiind a-jutat de un tânăr. În ciuda acestor condiţii dificile, el a refuzat ofertele primite din partea comunităţilor mai numeroase din alte oraşe şi chiar posturile de la Episcopia de Debreţin sau, după 1918, de la Eparhia Reformată de pe lângă Piatra Craiului, cu sediul la Oradea. A rămas fidel Timişoarei, chiar şi după primul război mondial, când conaţionali de-ai săi se stabileau în Ungaria, militând pe această temă prin intermediul articolelor, mesajelor din biserică, poeziilor şi dând astfel un exemplu personal. S-a implicat activ în viaţa spirituală a oraşului. A înfiinţat în 1903 Corul Maghiar - astăzi Corul Bisericii Reformate îi poartă numele -, precum şi Asociaţia Femeilor Maghiare. De asemenea, a fost unul din iniţiatorii fondării Socie-tăţii Literare „Arany János” a scriitorilor maghiari, care şi-a desfăşurat activitatea între anii 1903-1948, fiind unul dintre copreşedinţi, alături de Jenö Szentkláray, autor al unor cărţi despre istoria Banatului. În 1923, la iniţiativa şi sub preşedinţia sa s-a înfiinţat organizaţia din Timişoara a Partidului Maghiar din România. Tot în acel an, a cerut regelui Ferdinand, aflat în prima sa vizită în această regiune a ţării, să fie un suveran al tuturor etniilor. A fost membru al delegaţiilor eparhiei care se deplasau la Bucureşti pentru rezolvarea diferitelor probleme administrative, beneficiindu-se poate şi de faptul că era membru al mişcării francmasonice (în ciuda principiilor sale conservatoare). 
S-a pensionat în anul 1928 şi s-a stabilit la Budapesta, unul din fiii săi, László, succedându-i în funcţie la Timişoara. A fost rugat să ocupe postul de secretar al Societăţii Kisfaludy, devenind şi bibliotecar la secţia literară a Academiei Ungare. În 1930 revine în oraşul nostru, la sfârşitul lunii octombrie, pentru a participa la tradiţionala festivitate a Zilei reformei religioase. A decedat în somn, în oraşul pe care nu-l părăsise vreme de 30 de ani.
 

Arhitectură organică
Din cele spuse de preotul Gazda István am reţinut faptul că biserica din strada Timotei Cipariu a fost gândită încă de la început ca o soluţie provizorie, până la înălţarea alteia, peste câţiva ani. Tocmai de aceea, clădirea a fost prevăzută cu locuinţe pentru închiriat, iar biserica este printre puţinele de pe continentul nostru care se află la etajul I. Biserica reformată era în mare ascensiune la începutul secolului trecut. Dar primul război şi trecerea Banatului sub  stăpânirea românească au schimbat şi lucrurile. Cu toate acestea, în perioada interbelică s-a cumpărat cărămidă şi s-a ales un loc pentru o nouă construcţie. Din nou planurile au fost zădărnicite de izbucnirea celei de-a doua conflagraţii mondiale, iar ulterior de instaurarea comunismului. Încă o tentativă se înregistrează imediat după Revoluţie, în 1990, când se pune piatra de temelie a unui lăcaş în Prinţul Turcesc, pe baza unei aprobări verbale a edililor locali şi se strâng bani. Apar, însă, probleme legate de proprietatea terenului, proiectul cade, iar piatra de temelie este furată. Peste şase ani, în vara anului 1996, episcopiile din Oradea şi Cluj Napoca au organizat întâlnirea reformaţilor maghiari din întreaga lume; cu acel prilej, pe stadionul din Timişoara, s-a desfăşurat o adunare festivă, în cadrul căreia proaspătul primar Gheorghe Ciuhandu a fost rugat să dea un amplasament pentru ridicarea noii biserici. Domnul Ciuhandu a promis şi s-a ţinut de cuvânt. Au fost consultaţi şi Î.P.S. Nicolae Corneanu şi rabinul Ernest Neumann, care au răspuns că reformaţii merită alocarea unui teren. Existau trei alternative, din care celebrul arhitect maghiar Imre Makovecz a ales fosta Piaţă Sarmizegetusa. Acesta s-a oferit să întocmească proiectul Centrului Reformat, acordând astfel Timişoarei şansa de a avea un nou punct de referinţă, aşa cum sunt clădirea Teatrului Naţional, Catedrala Mitropolitană sau actuala biserică, locul de unde s-a declanşat Revoluţia din 1989. Imre Makovecz s-a născut la 20 noiembrie 1935 şi este adeptul şcolii de arhitectură organică, cunoscută în special prin reprezentantul său de marcă Gaudi, cel care a conceput Sagrada Familia (Barcelona). Makovecz a proiectat, printre altele, pavilionul Ungariei de la Expoziţia Mondială de la Sevilla (1990), obţinând medalia de aur, biserici, centre culturale, restaurante etc., iar la noi în ţară: o biserică romano-catolică la Miercurea Ciuc, biserici reformate la Cluj-Napoca şi Virghiş (Covasna), o capelă funerară la Sfântu Gheorghe. Arhitectura organică este una nonconformistă, fără unghiuri drepte, şi militează pentru utilizarea materialelor naturale, mai ales a lemnului.  Lucrările sale au fost prezentate timişorenilor în cadrul unei expoziţii din vara anului 1998.
Ridicarea Centrului Reformat a început în 1999; el va avea o suprafaţă construită de 2 000 mp şi va fi format din: două turnuri cu aripi, înalte de 39 metri; corpul bisericii, cu 470 de locuri pe scaune; o clădire pentru conferinţe, cu 170 de locuri; biblioteca; două corpuri pentru activităţi social-culturale şi de învăţământ. Sunt deja construite ultimele două corpuri, celelalte aflându-se la cota 0. În total, din cei 6 ani, 
s-a lucrat efectiv 3 ani (deloc în 2005), dificultăţile fiind legate de problemele băneşti (costul total este estimat la 
2 milioane euro). Într-o variantă optimistă, execuţia va mai dura încă 5 ani. Se doreşte aplicarea minuţioasă a planurilor lui Imre Makovecz; de exemplu, pentru acoperiş s-a utilizat piatră naturală adusă din Spania, mult mai scumpă decât ţigla.
 

Poet controversat
Domnul János Szekernyés a întocmit - pentru „Dicţionarul Scriitorilor din Banat” (Ed. Universităţii de Vest, 2005) - fişa biobibliografică a lui Mihály Szabolcska. Acesta s-a născut în comuna Tiszakürt, pe data de 30 septembrie 1861, şi a studiat la Institutul Teologic Reformat din Debreţin. În 1891, a început să publice poezii în ziarele şi revistele din Debreţin şi Budapesta. După eşecul dureros al primei legături sentimentale, şi-a cerut transferul la parohia bisericii reformate din Suseni (lângă Reghin). Şi-a continuat  cariera literară, a obţinut un prestigiu naţional, stabilindu-se ulterior pentru trei decenii la Timişoara. În 1909 a fost ales membru corespondent al Academiei Ungare, iar după un an a devenit membru al Societăţii Literare „Petöfi Sándor”. A fost unul dintre principalii reprezentanţi ai curentului conservator din literatura maghiară de la începutul secolului trecut, un exponent mult întârziat al poporanismului - „Textele sale lirice cu tematică rurală se situează la limita romanţelor, a baladelor şi a poeziilor de gen. Evocă în general întâmplări simple, înduioşătoare sau chiar cu un sfârşit tragic petrecute în satul său natal, căruia i-a dedicat nenumărate poezii. Sentimentele personale sunt ascunse cu multă discreţie sub filonul narativ. A scris multe poezii despre familie, despre pacea şi armonia căminului. A fost atras şi preocupat de valorile şi frumuseţile simple şi intime ale vieţii. În lirica lui religioasă a promovat cultul dragostei, al înţelegerii şi păcii”, consemnează dl Szekernyés. Pe versurile sale s-au scris romanţe care se cântă şi acum la petreceri; „Tele van a város akácfavirággal” (Oraşul e plin cu flori de salcâm) este dedicat Timişoarei, amintind de şirurile de salcâmi ale oraşului. Respingând poezia modernă, în prezent, este mai cunoscut datorită disputelor literare avute cu Ady Endre şi tinerii poeţi din jurul revistei literare „Nyugat” (Vestul) şi parodiilor celebrului umorist Karinthy Frigyes. De altfel, autorul prezentării concluzionează: „A rămas până în zilele noastre una din cele mai controversate, discutate şi defăimate personalităţi ale literaturii maghiare, fiind catalogat drept cel mai înverşunat reprezentant al conservatorismului şi epigonismului literar”.
În localitatea natală, strada principală şi o societatea culturală îi poartă acum numele. Tot aici s-a înălţat un bust, iar în cadrul Centrului Cultural există o sală memorială Mihály Szabolcska.
 

Vali Corduneanu
Agenda nr. 3/21 ianuarie 2006