Enciclopedia Banatului

Български English Français Deutsch  Magyar Română Српски 

BANATERRA (română)

Site-uri partenere

Copyright © 2006-2015. Asociatia Banaterra. Toate drepturile rezervate.

Profesionismul în sportul românesc a început la Timişoara

Rudolf Wetzer a intrat în istorie ca fiind primul jucător „cu contract”

„Cred că fotbalul a cucerit globul pentru că e copilăria din noi. Noi, fotbaliştii, suntem zeii. Ei, spectatorii din tribună, care ne aplaudă şi ne huiduie, sunt cei care trăiesc prin noi iluzia că ar fi putut să fie zei. Spectatorul din tribună este sincer revoltat când greşeşti un voleu şi ţi-l corectează, savant, printr-o simplă mişcare de gleznă. Dar ştiţi de ce o face? Pentru a-şi demonstra sieşi, în primul rând, că ar fi putut să fie mai mare decât tine. Această formidabilă candoare va umple întotdeauna stadioanele cu oameni de tot felul şi chiar cu filozofi sau cu matematicieni, care, obosiţi de căutări îndelungate, îi vor invidia mereu pe creatorii capodoperei imediate, Golul”.

Nimic mai adevărat decât această identificare a copilăriei din noi cu fotbalul, făcută pe când însuşi sportul cu balonul rotund se afla la vremea copilăriei. Autorul consideraţiei este de altfel un recordman al începuturilor fotbalistice în România, fiind primul jucător profesionist din ţară - timişoreanul Rudy Wetzer.
Vedeta de pe Bega
Cel mai mare dintre fraţii Wetzer, adevărată dinastie de fotbalişti, Rudolf sau, cum era numit în mod curent de prieteni, Ruda, s-a născut la Timişoara, nu mult după începutul secolului, în primăvara lui 1901. Primul Război Mondial nu a însemnat altceva pentru micul Ruda decât descoperirea fotbalului, la numai 13 ani. Sfârşitul conflagraţiei a prilejuit relansarea activităţii sportive, în anul 1921 Timişoara având nu mai puţin de cinci echipe de categoria întâi. Una dintre ele - Unirea - îl avea înregimentat un an mai târziu şi pe Rudy Wetzer. Deşi nou creat, team-ul timişorean era un adversar redutabil, cu Wetzer în centrul liniei de atac, efectuând două turnee excelente în Italia, câştigând şase meciuri din opt şi învingând, chiar la Roma, pe Lazio, campioana Italiei. Unirea ajunge de două ori la rând în finala campionatului naţional, pierzând însă, în faţa concitadinei Chinezul, ambele şanse de a cuceri titlul. La Unirea ajunge între timp şi fratele lui Rudy, Ştefan Wetzer, dar, în 1924, mezinul rămâne singurul reprezentant al familiei care să apere culorile timişorene. Rudy este convins de conducerea celei mai valoroase echipe iugoslave - Beogradski S.K. - şi pleacă, ce-i drept, nu prea departe, la nici 200 de kilometri de casă, în capitala Serbiei. Nici tânăra echipă naţională (prima reprezentativă nu participase decât la şapte întâlniri interţări) nu se putea dispensa însă de serviciile lui Wetzer şi timişoreanul este convocat pentru meciul României împotriva Olandei, de la Jocurile Olimpice de la Paris. Partida, eliminatorie, se soldează însă cu un dezastru pentru tricolori (0-6).
Cele trei premiere
Wetzer se întoarce acasă şi primeşte o ofertă de nerefuzat din partea foştilor adversari de la Chinezul. Cu echipa de lângă Gara Mare reuşeşte două titluri de campion naţional (1926 şi 1927), ultimele din palmaresul formaţiei care dominase timp de şase ani atât de autoritar fotbalul românesc. În toamna lui 1927, clubul este cuprins însă de o gravă criză financiară, căreia i se adaugă disensiuni la nivelul conducerii. Pentru Chinezul se apropia sfârşitul unei epoci şi pe mulţi jucători îi bătea gândul transferului în străinătate, ţinând cont că, în urmă cu un an, în Europa se oficializaze profesionalismul. Primul dintre ei care semnează un contract de jucător profesionist este Wetzer, achiziţionat de marea echipă budapestană Újpest. O primă… premieră, aşadar, pentru Rudy Wetzer precum şi pentru fotbalul, şi prin extensie, sportul românesc. Nu avea să rămână, însă, singura. Sub numele de Veder Rudolf, Wetzer reuşeşte un sezon de excepţie în 1928, cucerind titlul, Cupa Ungariei şi, mai ales, Cupa Europei Centrale. Trebuie remarcat că această din urmă competiţie reunea practic, cu excepţia formaţiilor britanice, cele mai valoroase echipe de pe continent, participările reprezentantelor Italiei, Austriei, Cehoslovaciei sau Ungariei - puterile fotbalistice ale vremii - făcând din întrecere o merituoasă premergătoare a Cupei Campionilor Europeni şi, mai apoi, a Ligii Campionilor. Cu formaţia maghiară, Wetzer reuşeşte aşadar o a doua premieră, devenind primul jucător român intrat în posesia unui trofeu european intercluburi. Din nou acasă, în 1929, ajunge în Capitală, la Juventus Bucureşti, echipă care, după transformări succesive, avea să devină, după două decenii, Petrolul Ploieşti. Câştigă şi aici un titlu, după care o gravă fractură la picior îl obligă la o pauză competiţională. Revine la Timişoara în 1931, de această dată la primul club profesionist din România - Ripensia. Antrenor-jucător al roş-galbenilor între 1931-1932, Wetzer ia, pentru a treia oară, drumul străinătăţii în toamna lui 1932. Destinaţia era de această dată oraşul francez Hyéres, de la malul Mării Mediterane, Wetzer înregistrând o a treia premieră, aceea de a  deveni cel dintâi fotbalist român care a evoluat în trei campionate străine. Revine la Timişoara în 1934 şi activează, tot ca antrenor jucător, la ILSA Timişoara (1934-1936), Rovine Griviţa Craiova (1936-1937) şi Electrica Timişoara (1937-1939).
Cupa Mondială
La atâtea recorduri, Rudolf Wetzer îşi adăugă în 1930 şi participarea la primul Campionat Mondial de fotbal din istorie, cel organizat dincolo de Atlantic, în Uruguay. Temerara expediţie a Naţionalei sau, după cum era numită în epocă, „Aleasa”, este reprodusă de Wetzer în jurnalul ţinut pe toată perioada Cupei Mondiale, savuroasele rânduri fiind inserate sau cel puţin spicuite în mai multe cărţi semnate de regretatul cronicar sportiv Ioan Chirilă. Să menţionăm că, în epocă, reprezentativele aveau în staful tehnic atât antrenor - al cărui rol era pur şi simplu de a antrena jucătorii, cât şi selecţioner - care hotăra alcătuirea formaţiei, elementele jocului propriu-zis revenindu-i managerului. Or’, în 1930, pentru prima ediţie a Campionatului Mondial, selecţioner nu avea să fie altcineva decât însuşi Regele Carol II, care îl desemnează pe Wetzer căpitanul (şi antrenorul echipei). Cu cei 29 de ani ai săi, acesta era de altfel şi veteranul lotului de jucători. Decizia suveranului, mare amator de fotbal, venise după ultimul meci al „Alesei”, un amical disputat la Bucureşti în compania Greciei, încheiat cu un scor de hochei (8-1) şi în care Wetzer înscrisese cinci goluri. Toate statisticile din România îl creditează şi în prezent pe timişorean pentru această reuşită ca fiind jucătorul român care a înscris de cele mai multe ori într-un singur joc al primei reprezentative. Un alt celebru fotbalist de pe Bega, Ştefan Dobay, este însă de altă părere. 
Golul care nu a fost
„În minutul 79, îşi amintea el acum mai bine de două decenii, Vogl a tras de la 20 de metri. Balonul a nimerit însă pieptul meu, i-am schimbat direcţia brusc şi portarul Giamalis, derutat, se uită cum mingea cade în celălalt colţ al porţii. 8-1 pentru România! A doua zi, însă, am avut o mare dezamăgire: ziarele de luni dimineaţa au scris că acest gol a fost marcat cu pieptul de Rudy Wetzer. Dar toată lumea prezentă la meci ştia că acest gol s-a datorat lui Vogl şi mie! De altfel, Wetzer nu a contestat niciodată adevărul.” Aşadar, din cele cinci reuşite de pe hârtie, Wetzer nu contabilizase de fapt decât patru. Cu toate acestea, „scripta manent”, aşa că în momentul de faţă recordul este deţinut, singular, de Wetzer. Ce-i drept, până în acel moment nu reuşise nimeni nici măcar patru goluri într-un meci al Naţionalei. Recordul, cel adevărat, avea să fie repede egalat de Graţian Sepi, în 1933 (România-Ungaria 5-1) şi, mai apoi, după mai bine de şase decenii, de Florin Răducioiu (1993, Feröe - România 0-4) şi Gică Popescu (1997, România - Liechtenstein 8-0).
Un antrenor în dizgraţia partidului
După război, Rudy Wetzer se consacră exclusiv carierei de antrenor, punând ghetele de jucător în cui. Activează, cu intermitenţe, la mai multe formaţii divizionare, fără a obţine rezultate notabile. De asemenea, a funcţionat în mai multe rânduri în calitate de consilier tehnic la clubul Dinamo, unde îl reîntâlneşte pe un fost elev al său de la Târgovişte, un anume Cornel Dinu. Dacă la nivelul performanţei antrenorul Rudolf Wetzer nu a excelat, el s-a făcut repede cunoscut prin dizgraţia organelor de partid şi de stat, dizgraţie în care căzuse, alături de alţi tehnicieni bănăţeni, printre care Gheorghe Albu, Ştefan Dobay sau chiar fratele său mai mic Ioan Wetzer III, cu toţii foşti internaţionali. Era, să reţinem, perioada luptei partidului conducător împotriva „revizionismului şi ideologiei burgheze, a indisciplinei şi elementelor anarhice şi subversive”. „România Liberă” din 26 august 1958 consemna excluderea din activitatea sportivă a doi antrenori, 14 jucători şi 15 arbitri, unui număr de patru cluburi fiindu-le interzise meciurile ce trebuiau disputate în străinătate. Lui Rudolf Wetzer, precum şi celor menţionaţi mai sus, li se adresase un ultim avertisment, fiindu-le interzis să părăsească clubul la care activau sub ameninţarea aceleiaşi excluderi din corpul antrenorilor. Motivul era, şi el, acelaşi: lipsa de disciplină ca rezultat al tendinţelor liberaliste!
Cel dintâi 
globe-trotter
Deşi în perioada antebelică transferul la o echipă din străinătate se făcea mai uşor ca acum, indiferent dacă destinaţia era o echipă de prin „vecini” (Ungaria, Iugoslavia) ori una din Vest (în general Franţa sau Italia), până în perioada de după 1990 se cunoşteau doar doi jucători care au evoluat în trei campionate străine. Primul dintre ei a fost, din nou, Rudolf  Wetzer care, între anii ’25 - ’35, jucase în Ungaria (Újpest Budapesta), Iugoslavia (Beogradski S.K.) şi Franţa (F.C. Hyéres). Spre sfârşitul perioadei antebelice, Ionică Bogdan a egalat recordul lui Wetzer, evoluând în Franţa, la Roubaix, în Ungaria, la M.T.K., şi în Italia, la Bari. După Revoluţie, numărul globe-trotterilor fotbalului a crescut simţitor. Hagi a jucat în Spania, Italia şi Turcia, Belodedici - în Iugoslavia, Spania şi Mexic, Stelea - în Spania, Belgia şi Turcia, Ilie Dumitrescu - în Anglia, Spania şi Mexic, Prodan - în Spania, Scoţia şi Italia, Selymes - în Turcia, Belgia şi Ungaria etc. Un adevărat pelegrin a fost Florin Răducioiu, care deţine şi acum recordul numărului de echipe străine schimbate, între jucătorii români: nu mai puţin de opt, din cinci ţări: Italia (Bari, Verona, Brescia, Milan), Spania (Espanyol), Anglia (West Ham United), Germania (VfB Stuttgart) şi Franţa (Monaco). Gică Popescu rămâne însă primul român care a evoluat în şase campionate străine: Olanda, Anglia, Spania, Turcia, Italia şi Germania.  
 

Marius Horescu

AGENDA nr. 39/29 septembrie 2007

Imagine aleatoare

Muzeul de Artă Timişoara

Sondaj

Sondaj de opinie privind interesul față de istoria recentă a Banatului (1938-1956) - Posibile titluri de cărți:

Buletin informativ

Fii la curent cu ultimele noastre noutăţi!

Română
  • 2196 imagini
  • 4169 articole

Display Pagerank