După epidemia de ciumă, în urma unui jurământ din anul 1738, duminica localurile din Cetate erau închise  

„Hotel Ludig «La Cerbul de Aur». Nou mobilat, confort ultramodern. Hotel categoria I. Timişoara - în centrul Cetăţii. Staţie de tramvai. Trăsuri la fiecare tren în gară. Se primesc bilete de tren spre toate direcţiile la hotel. Cafenea şi restaurant proprii. Grădină de vară frumoasă, plăcută şi umbroasă. Berărie Schwechat cu mic dejun bogat. Iluminat electric în toate încăperile. Camere de de la 1,60 coroane în sus. Bucătărie şi pivniţă renumite. La o şedere mai lungă, preţuri moderate. Locul de întâlnire a elitei timişorene şi a regiunii. Telefon judeţean şi orăşenesc Nr. 156. Deservire precisă şi cordială. Ludig Janos, hotelier.”
Aşa suna, acum aproape un veac, în anul 1909, o reclamă a hotelului „Cerbul de Aur”, a cărui clădire se afla în actuala Piaţă Sf. Gheorghe (colţ cu str. Augustin Pacha). Este, credem, cel mai bun început pentru o călătorie prin lumea hotelurilor, restaurantelor, grădinilor de vară şi cafenelelor de altădată. Drept călăuză, deja tradiţională, ne-a fost colecţionarul Octavian Leşcu, cel care a adunat monografii şi ghiduri ale Timişoarei, lucrări care oferă date despre locurile de atracţie din vremuri de mult apuse. Tot domnia sa ne-a pus la dispoziţie cărţile poştale care ilustrează materialul. 
În ordine cronologică, prima lucrare care ne-a ajutat în demersul nostru este monografia realizată de ziaristul Berán Oszkár în anul 1891, cu prilejul Expoziţiei industriale şi economice din Ungaria de Sud. Ne sunt prezentate: „Leul de Aur” - „hotel în apropierea gării din Iosefin, cu staţie de omnibus, cu amenajare confortabilă, se remarcă printr-o curăţenie exemplară. Are o grădină şi o curte frumoasă, o sală de recepţie minunată, mari săli de mese şi cea mai frumoasă cofetărie din suburbiile Timişoarei. Bucătăria şi pivniţa proprietarului Dobranszky se bucură de recunoaştere unanimă”; în Cetate - hotelul „Prinţul moştenitor Rudolf”, din clădirea teatrului, cu 60 camere mobilate cu lux şi „La Cei şapte electori” din Piaţa Domului, condus de proprietarul Christa, ocupat mai ales de comercianţii călători, dispunând de camere pentru familii („Bucătăria, pivniţa de vinuri, precum şi cafeneaua merită toate laudele”) şi cel mai vechi hotel din oraş „Gornistul” („Trompeta”, „Hungaria”), care funcţiona de peste 150 de ani; din Fabric, autorul recomanda hotelul lui Menczel „La Păun”, de lângă actuala Piaţă Badea Cârţan - „Călătorii care vin de la Orşova sau Lugoj găsesc aici cel mai apropiat şi cel mai respectabil restaurant. Oferă camere comode, bucătărie şi pivniţă excepţionale, iar de cafeneaua frumoasă se ataşează o grădină de vară cu umbră, unde călătorul obosit poate găsi o odihnă reconfortantă”. Lista restaurantelor şi berăriilor cuprindea: în Iosefin - în clădirea gării şi vizavi, „La Coroana”, apoi „Leul de Aur”; Elisabetin - restaurantul lui Hladik, cu o frumoasă grădină de vară; Cetate - „Prinţul moştenitor Rudolf”, berăria Lenz, ce oferea berea excepţională din Schwechat (Austria), berăria lui Pummer (bere Pilsen), hotel „Hungaria”, berăria „La Orologiu” („Ceasul cântător”), hotelul „Cei şapte electori”, cea mai bună bucătărie maghiară fiind la localul lui Zsigmond, „La Porumbelul Alb”; Fabric - berăria „La Ursul negru”, restaurantul „La Păun”, fiecare cu grădină de vară.
Trei ani mai târziu, în ghidul Asociaţiei Carpatice de Sud (1894) sunt prezentate restaurantul „Coroana”, de lângă Gara de Nord, iar nu departe de aici „Leul de Aur”, cu o curte mare şi curată, sală de mese mare şi „cea mai frumoasă cafenea din Iosefin”; din Fabric, cartierul cu cele mai multe restaurante, unde veneau locuitori şi din alte zone ale oraşului - grădina de vară „Privighetoarea”, lângă gară, „Câmpul Ciocârliei”, hotelurile „Marocan” şi „Păunul”, prevăzute cu restaurante, berăriile „Ursul negru” („cea mai vizitată”) şi cea din curtea Fabricii de Bere, unde duminica şi în zilele de sărbătoare sala mare iluminată era plină de locuitorii cartierului, fiind angajată o fanfară militară, restaurantul „Tigrul”, cu teren de popice şi cele mai căutate cafenele - „Trei Roze”, „Cerbul”; la stânga liniilor ferate din Fabric se găseau restaurantele „Svájcz” (Elveţia), „America”, „Australia”, hanul „Pummer”, cu grădină de vară şi teren de popice, aflat în proprietatea lui Witzenetz Marton, cel care deţinea şi restaurantul „Prinţul moştenitor Rudolf” din Cetate; din Cetate menţionăm „Cerbul de Aur”, aflat vizavi de Palatul Episcopal, cu „bucătăria cea mai renumită din oraş”, restaurantul „Porumbelul Alb”, situat vizavi de Liceul Superior Real, berăria Wolf, cafeneaua-casino Schenk, «Ceasul cântător», restaurantul lui Kralik, cafeneaua «Cele două chei»; Elisabetin - restaurantele lui Nowotny (azi Piaţa Bălcescu) şi Hladik, cu grădină mare şi teren de popice.
Cele mai consistente informaţii ne sunt oferite de Ármin Barát, în schiţa sa monografică „Die königkle Freistadt Temesvár” (Timişoara oraş liber regal, 1902). Autorul scrie că la începutul secolului XVIII, oraşul avea hoteluri şi hanuri corespunzătoare: „Pentru oaspeţii sosiţi în trăsuri se găsea lângă fiecare poartă a oraşului câte un hotel spaţios, fără etaj; aici trăgeau căruţaşii şi ţăranii cu căruţele şi caii lor. Pentru domni erau hoteluri mai distinse. Dintre cele mai renumite era hotelul „Trompetistul” (azi „Hungaria”). Aici a tras şi regele Francisc când a trecut prin Timişoara în anul 1807. Era cel mai îndrăgit loc de cazare al moşierilor bogaţi şi al străinilor distinşi, dar cu toate acestea preţurile nu erau mari. O cameră de călător costa, în 1780, 15 creiţari; iarna dublu. Călătorii mâncau împreună şi primeau cu 10 creiţari o masă îmbelşugată. Hoteluri mai renumite mai erau în oraşul interior: «Cerbul» şi «Cei şapte prinţi electori». Acestea existau, asemenea hotelului «Trompetistul», deja în prima jumătate a secolului al XVIII-lea; intrările lor în boltă arată încă şi astăzi că aparţin celor mai vechi clădiri ale Timişoarei. Hoteluri sau hanuri de rangul doi erau încă pe la 1780 în oraşul interior: «Cununa», «Leul», «Trei Coroane», «Căluţul», «Goarna Poştală», «Trei Mauri» şi «Boul Roşu». Majoritatea aveau restaurant, ospătării bune, berării şi crame de vin”. Aflăm că restaurantele şi birturile erau închise tocmai în ziua liberă, duminica, în urma jurământului din 1738, după epidemia de ciumă. S-a găsit o portiţă, afirmându-se că jurământul se referea numai la Cetate, aşa încât suburbiile au cunoscut în ziua de sărbătoare o mare afluenţă. În cele din urmă s-a renunţat la interdicţie şi în Cetate. 
Autorul aminteşte hotelurile şi restaurantele distinse din Fabric, din 1780: „Căluţul Alb”, „Balanţa”, mai târziu „Regina Angliei”, în ale căror grădina exista deja la sfârşitul secolului XVIII Arena, unde vara se ţineau reprezentanţii teatrale („În afară de cafenea, acolo era şi o sală mare de dans, o cârciumă mare şi multe camere de oaspeţi).” Mulţi clienţi atrăgea curtea Fabricii de Bere. Hanuri de rang inferior erau „Trei Ciocârlii”, „Trei Broscoi”, „Trei Regi”, „Trei Iepuri”, „Trei Husari”, „Ciorchinele”, „Depozitul Turcesc”, care erau vizitate mai ales de ardeleni şi comercianţii turci. Cel mai îndrăgit hotel şi restaurant din Iosefin era atunci „Steaua de Aur”. „Majoritatea hotelurilor, restaurantelor şi chiar a birturilor mai mici din secolul XVIII există şi astăzi, ele păstrându-şi chiar şi vechile denumiri. În Cetate mai există şi astăzi «Trompetistul», un hotel deosebit de modern şi îndrăgit, cu două etaje, 50 camere elegante, apoi «Cerbul», vizitat de moşieri (34 camere) şi «Cei şapte prinţi electori» (28 camere), cât şi hotelurile de înnoptare de rangul doi: «Căluţul» şi «Boul Roşu». În vremurile mai recente s-au construit în Cetate numai un hotel de prim rang: «Prinţul moştenitor Rudolf» (Kronprinz Rudolf), care exista în 1873 şi acum va fi renovat în totalitate şi utilat cu ascensor, grădină de vară. Hotelul are peste 50 de camere”, mai scrie autorul. Sunt amintite ca mai existând: berăriile Pilsner (pe vremuri Pummer), Trimmel, din Palatul Casei Timişorene de Economii, Ceasul Muzical (Spieluhr); în Fabric - „Păunul”, cel mai bun hotel, care urma să fie complet reamenajat, frecventate fiind şi restaurantele „Andrassy”, „Trei Regi” şi „Ursul Negru”; în Iosefin, pe lângă multe mai mici, precum „Pasărea Struţ”, erau „Coroana”, „Leul de Aur”, berăriile Pilsner din Palatul Orăşenesc cu chirie (Piaţa Küttl), Stenzel şi restaurantul Gării Centrale.
Cafenelele se dezvoltă încă de la începutul secolului al XVIII-lea, pe la 1850 cele mai distinse fiind cele deţinute de Johann Barth, Delpondio şi Rudolf Magdenburg. Aici obişnuiau să se tundă şi să se radă clienţii. În jurul anului 1870 erau: în Fabric, cele mai renumite - „Păunul de Aur”, „Regina Angliei”, cu mese de biliard şi săli separate pentru jucătorii de cărţi; în Iosefin - „Vaporul Alb”. Mai erau 25 de cafenele şi prăvălii care vindeau cafea, dar ele nu se puteau compara în privinţa luxului cu acelea din Viena sau Budapesta. Cele mai importante - „Prinţul moştenitor Rudolf”, al lui Florian Schenk - Cafeneaua Civilă din Palatul Primei casei Timişorene de Economii, „Hungaria”, „Cerbul de Aur”, de la Cazinoul Militar, „Cei şapte electori”; din Fabric - „Andrassy” (înainte „Regina Angliei”), „Cerbul”, „Păunul”, „Trei Roze”, „Trei Regi”; din Iosefin - „Spacil”, în casa cu chirie din Piaţa Küttl, „Leul de Aur”, „Central”. Aici se practicau: biliard, şah, domino, jocuri de cărţi. În afara oraşului erau localurile „Petöfi-Csarda”, „America”, „Elveţia”, „Câmpia Ciocârliei” şi cel de la poligonul de tir de la Pădurea Verde.
În „Timişoara veche” (1934), Franz Binder scrie despre deschiderea, la sfârşitul secolului al XIX-lea, a liniilor de cale ferată spre Sânnicolau Mare, Buziaş, Radna-Lipova, Modoş, Variaş şi construirea hotelurilor „Coroana” (vizavi de Gara de Nord) şi „Royal” (în apropierea actualei Pieţe Iosefin), care au făcut ca în 1930 Iosefinul să aibă 18 201 locuitori. 
Peste 7 ani, în „Ghidul oraşului Timişoara”, al lui Ion Stoia-Udrea se găseşte informaţia că societatea de asigurări „Agronomul” s-a mutat de la Arad în Piaţa Brătianu nr. 4, într-o clădire reparată şi amenajată la interior şi exterior în acelaşi stil – „una dintre cele mai frumoase case vechi ale Timişoarei, fostă pe vremuri vestitul local «Cerbul de Aur»“. În clădirea „Cei şapte electori” („Panonia”) , una din cele mai vechi din oraş, se afla Federala „Agraria Bănăţeană” - Raiffeisen.
Din „Timişoara - monografie istorică” (1943), de dr. Nicolae Ilieşiu, aflăm că hotelul „Coroana” a fost devastat de revoluţionari în 1 noiembrie 1918 şi că „Cerbul de aur” a funcţionat până în anul 1937, aici instalându-se „Agronomul”, iar la parter magazine moderne. 
În 15 aprilie 1895, „Reuniunea română de cântări din Maiere” a dat un concert în sala hotelului „La Leul de Aur”, iar în 1898 comitetul parohial ortodox român din Elisabetin se reunea la restaurantul „Novotni” (aici va funcţiona mai târziu cinema „Victoria”).

Vali Corduneanu

AGENDA nr. 32/11 august 2007