Vechiul termen depreciativ local „barabă" îşi are originea în... „bahn arbeiter"

 Împlinirea în această toamnă a 130 de ani de la darea în exploatare a liniei Timişoara - Caransebeş - eveniment anunţat de revista „Familia" din Oradea: „Calea ferată Timisióra - Caransebesiu s-a deschisu la 22 oct. cu pompa oficială, asistând la această ceremonie şi reprezintanţii guvernului" - a fost marcată prin aşezarea unei plăci aniversare în gara Lugoj. Pentru a evoca pagini din istoria acestei staţii de cale ferată ne-am adresat cunoscutului colecţionar lugojean Dan Traian Demeter, cel care ne-a pus cu amabilitate la dispoziţie cărţi poştale ilustrând vechea înfăţişare a gării, cea de dinaintea reamenajării din anii 1970-1972 (de remarcat că după 1945 nu s a mai scos nici o carte poştală care să reprezinte acest obiectiv). Prima ilustrată este din 1898, anul în care se inaugurează tronsonul Lugoj - Ilia (17 septembrie); podul de cale ferată din Cotu Mic se construise în 1897, cu 5 ani înaintea podului de fier din centrul oraşului. Dl Demeter ne spune că vechea clădire era o gară tipică din Imperiul Austro-Maghiar, fiind asemănătoare cu aceea din Burdujeni (Suceava); în perioada interbelică, pentru o scurtă perioadă, în parcul gării s-a aflat bustul fostului premier liberal I.G. Duca, cel care a interzis mişcarea legionară, iar gestul său n-a rămas nepedepsit. Cele două poduri au rezistat foarte bine vremurilor, comportându-se foarte bine inclusiv la marile inundaţii din 1912. Din timpul construirii căii ferate a rămas o expresie, folosită acum din ce în ce mai rar: „Nu fi barabă!", care şi are originea în caracterul îndoielnic al muncitorilor - bahn arbeiter. Fenomenul de adaptare în limba română mai poate fi exemplificat prin: strada Măgeruţa (Magyari utcza) sau legenda care spune că în 1918, pentru a primi trupele franceze, Ion Vidu trebuie să-I înveţe pe corişti „Marseillaise" şi recurge la „o sarmă să tăiem, să tăiem" pentru... „aux armes citoyens" (vezi şi interviul Valentinei Gomboşiu în „Lumi în destine", Ed. Nemira, 2000). Un alt episod, pe care dl Demeter îl ştie de la un martor ocular, s-a petrecut acum 50 ani. În iunie 1956, după vizita în Uniunea Sovietică, trenul albastru al lui Iosip Broz Tito ajunge la Bucureşti. După întâlnirea cu Gheorghiu-Dej, în drum spre casă, garnitura opreşte şi la Lugoj. Mirat de faptul că peronul era ocupat doar de puţinii activişti, Tito spune că... nu are barda la el (făcând aluzie la afişele epocii), cerând să fie lăsată marea mulţime din spatele gării; cel care era văzut ca un simbol al legăturii cu Vestul este, însă, refuzat.
Seria evenimentelor emoţionante trăite de lugojeni în 1919 şi descrise de ziarul local „Drapelul"  începe în 11/24 mai: „Ieri, Vineri, la ora 5 după masă, 550 de jandarmi români sub conducerea oficerilor lor au sosit la Lugoj, venind din Deva. Ce au simţit oamenii văzându-I e greu de redat în cuvinte. De o mie de ani de când aşteptăm ziua aceasta sfântă (...) Dela gară flăcăii noştri au mers în piaţa oraşului, unde d-l primar, în faţa unui numeros public, le-a urat bună venire. Când tricolorul român a fost urcat pe casa oraşului, am văzut mulţi ochi umezind". O altă ştire din aceeaşi zi: „Bănăţeni la Békés-Csabá. Vineri d.m. a plecat din Lugoj cu tren special o delegaţie de bănăţeni, să salute în numele Banatului şi să depună la picioarele tronului omagiile lor de fidelitate. Delegaţiunea va fi primită de suveran în Békés-Csabá. La pornirea trenului din Lugoj a domnit mare însufleţire". În trenul care ducea delegaţia bănăţenilor la întâlnirea cu Ferdinand I au urcat prefectul George Dobrin, episcopul Frenţiu, protopopul George Popovici, membrii corului „Lyra" etc. În 22 iulie, după o lungă aşteptare a mulţimii, care începe de la 7 şi durează până spre ora 14, cu o vreme ploioasă, sosesc trupele române: „Dela gară la sunetele goarnelor porneşte armata în marş de ţinută solemnă. În frunte cu corurile satelor, cu autorităţile şi reprezentanţii tuturor asociaţiilor din loc, după cari venia armata, legănându se ca un lan de grâu la adierea unei bori şi după ei o mulţime imensă de oameni, aclamând mereu România-mare şi armata bătută cu flori din fereştri". Iată şi pregătirile pentru marea adunare din Timişoara din 10 august: „Dimineaţa la 6 pleacă din Lugoj al 2-lea tren. A mai plecat la 5 unul, totuş e aproape tixit şi acesta. Corul maestrului Vidu intonează cântări vesele, cari abia în gări pauzează, unde ne mai aşteaptă sub flamură câte un sat întârziat".
De o primire entuziastă are parte şi regele Ferdinand, în noiembrie 1923, la prima vizită în Banat: „Oraşul s-a îmbrăcat de sărbătoare. Începând de la gară, pe întregul parcurs al străzilor, o mulţime de stâlpi stilizaţi cu gust şi legaţi prin ghirlanduri de verdeaţă, împodobiţi cu drapele, dau oraşului un aspect de sărbătoare (...) Podul de fier este cu desăvârşire îmbrăcat în verdeaţă". (albumul „Regele Ferdinand I şi Banatul", 1928, tipărit la Lugoj)
Entuziasm juvenil
Acum câţiva ani, o persoană s-a prezentat la o şedinţă de schimb a Asociaţiei Filatelice Timişoara cu o piesă rarisimă: un manuscris inedit al compozitorului lugojean Filaret Barbu, conţinând un jurnal din intervalul 1918-1920, de care nu avea cunoştinţă nici familia. De la domnul Cornel Hamat, manuscrisul a ajuns exact unde trebuia: la medicul Dan Traian Demeter. În anul centenarului lui Filaret Barbu (1903-1984), la Editura „Eurostampa" vede lumina tiparului „Jurnal de adolescent" (prefaţă de Gelu Barbu), un document revelator pentru perioada de efervescenţă a redeşteptării sentimentului naţional de la sfârşitul Primului Război Mondial şi al marilor evenimente din viaţa românilor din zona Lugojului. Jurnalul începe din momentul schimbărilor politice de la Budapesta, prin instalarea guvernului condus de Károly Mihály (31 octombrie 1918) şi prezintă evenimentele din viaţa oraşului: venirea unor mari personalităţi politice (I.I. C. Brătianu, Constantin Argetoianu) ori artistice (Constantin Nottara, Mişu Fotino, Ion Manolescu etc.), aflate în turneu. Sunt vremuri în care gara este locul unor vibrante manifestări, aşa cum este cea din 23 mai 1919, când ajung primii militari români: „Am căpătat ştire că la Lugoj va sosi un regiment (500) de jandarmi. Cu mic cu mare am fost la gară, corul greco-ortodox şi toţi fruntaşii din Lugoj. Corul greco-catolic nu a putut să ieie parte fiind dus cu mai mulţi intelectuali şi membrii de «Casină română» la Békéscsabá, întâmpinând Familia Regală. Trupa au sosit la 3 oare dupa amiază. Din depărtare se auzea cântarea: «Ne trebuie Banatul să ştim că ne-ngropăm de vii». Domnul Băltescu primariul I-au întâmpinat şi după multe urale au plecat trupele în oraş, tot cântând. De pe faţa poporului s au putut ceti bucuria cea mare. După jumătate de oare nici o cocardă n-au mai fost ungurească ci tot română şi steagurile fâlfâiau care foarte de mult au stat în poduri şi aşteptau ziua cea mare - unde să iasă şi ele la lumină. (...) În decursul acesta m-am dus eu la Lupea şi cerând un steag naţional l-am pus «CU MÂNA MEA PROPRIE» pe liceul unguresc unde 5 ani de zile nici o vorbă nu auzam românească. Şi acum fâlfâia steagul nostru tricolor pe Gimnaziu". Şi apoi continuă însemnările zilei: „Am căpătat ştire că de la Békéscsabá sosesc Domnii noştri şi că Domnul Dobrin soseşte tot cu acelaşi tren şi că vine să preie Imperiul fiind denumit de regele Ferdinand al României, ca prefectul Caraş-Severinului. Mare propagandă în oraş... Corul «Vidu» a mers la gară unde sute de oameni l-au aşteptat pe prefectul prim românesc. Trenul a sosit... Mari urale... Trăiască... Corul a intonat «Mântuirea» (de Ion Vidu, n.n.), apoi domnul Vălean cu o vorbire foarte frumoasă l-a primit. Dl. Dobrin a mulţumit la toate acestea şi ne-au explicat cum stă treaba: «Imperiul vine preluat», «Acum suntem acas»... etc. «Nu-i român ca bănăţeanu, Bănăţean ca lugojanu». (finişu)." După trei zile consemna: „Acum şcolarii din şcoalele elementare subt conducerea învăţătorului Liuba au cântat mai multe cântări naţionale şi publicul întreg au plecat la tren (Gară) aşteptând iar, cu mic cu mare, «Trupa artiştilor din Bucureşti» care de mult au fost avizată că va sosi şi în Lugoj unde va da mai multe reprezentaţii. (...) Acum se formează mai multe grupuri de incvartirare şi pleacă spre oraş, iar numerosul public au izbucnit în mari urale." Iată şi o altă relatare în aceeaşi notă referitoare la evenimentul din 10 iulie 1919: „A 3-zi de Rusale: «ADUNAREA MARE  DE LA LUGOJ». O mulţime... 70 000 de oameni. Noi studenţii, ca aranjeri am primit trenurile separate..." O primire triumfală este rezervată şi unui grup de profesori şi savanţi francezi din Paris, printre care se afla şi fratele preşedintelui Raymond Poincaré, aflaţi în drum spre Băile Herculane. Seria momentelor înălţătoare nu se opreşte aici: „1919, 22, VII. În ziua aceasta a intrat armata română de mult aşteptată. ... S-au tras clopotele, au sunat tocile şi toţi au fost ca nou născuţi. Corurile «Vidu» şi «Lyra» au fost ca întotdeauna prezente. Prefectura i-a aşteptat cu domnul prefect în frunte. Trenul a sosit întâmpinat cu mari urale. Domnul prefect şi protopopul i-au întâmpinat"; „Am avut  şi noi lugojenii norocul să-l vedem la noi pe primul ministru al României, Ion I.C. Brătianu. Populaţia nerăbdătoare l-a aşteptat de la ora 8 dimineaţa. O mulţime de fruntaşi lugojeni au fost decoraţi cu cele mai mari ordine şi decoraţii ale României. În jurul orei 10 au plecat spre gară corurile lugojene. Domnul Avram Imbroane, care s-a întors de la Timişoara, unde a asistat la sosirea armatei române, a ţinut o frumoasă cuvântare până la intrarea în gară a trenului mult aşteptat. Domnul prefect Dobrin l-a întâmpinat pe primul ministru cu întregul personal al prefecturii, al administraţiei financiare şi al altor instituţii".
Aşteptat la gară, ministrul C. Argetoianu soseşte în cele din urmă cu automobilul. 
  
 

Personaj de legendă
Printre cei nominalizaţi la campania „Mari lugojeni" a unui cotidian local se numără şi Ion Butoiescu, un personaj poate mai puţin cunoscut azi, dar intrat în legendă în anii ‘50, prin atitudinea şi acţiunile împotriva noilor autorităţi; sfârşitul lui s-a petrecut în preajma podului de cale ferată din zona Cotul Mic. După cum ne povesteşte domnul Demeter, căpitanul de aviaţie Butoiescu făcuse parte în perioada celui de-al Doilea Război Mondial din escadrila celebrului Horia Agarici, fiind se pare rudă a generalului Nicolae Rădescu, ultimul prim-ministru necomunist, înainte de instalarea noului regim, dar şi veriga de legătură dintre rezistenţa anticomunistă din munţi şi cea locală. Era o personalitate puternică, un bărbat atletic, frumos, iubit de femei, care se spăla în zăpadă, şi un duşman înverşunat al comunismului (bătuse un miliţian). Era considerat nebun, find închis în secţia de alienaţi a Spitalului azil de cronici din Lugoj. În data de 1 Mai, care coincidea în acel an cu Paştele, a încolonat nebunii şi a ieşit în curtea spitalului. Pe fundul bolnavilor, puşi să stea în drepul gardului, a scris câte o literă care forma „Trăiască 1 Mai". El însuşi, s-a îmbrăcat într-un cearceaf alb, avea o coroană de spini pe cap şi a încălecat un măgar. În acea perioadă, şeful Securităţii locale era un fost evreu sticlar, celebrul Zoltán Kling (numit în unele lucrări „torţionarul Văii Timişului"), care ulterior este promovat în Ministerul Afacerilor Interne. În această calitate vizitează spitalul, ajungând şi în salonul lui Butoiescu. Era o oră de vizite, aşa că unitatea era plină de lume. Fostul aviator îl dezarmează pe colonel şi-i spune să cânte la fereastră „Garda şi căpitanul". Kling refuză spunând că este evreu şi nu cunoaşte cântecul. Atunci i se ordonă, sub ameninţarea împuşcării, să cânte, în cadrul ferestrei deschise, „Trăiască regele". Kling nu are de ales şi spre stupefacţia tuturor execută ordinul. Butoiescu îl conduce apoi până la poarta spitalului, unde îi înapoiază arma, spunându-I: „Acum mă puteţi împuşca!". Kling a preferat să plece în trombă, iar răzvrătitul a fugit, fiind atenţionat de iubita sa, medic psihiatru (ea fost arestată pentru această faptă şi a murit în închisoare). Timp de vreo doi ani nu s-a ştiut nimic de fostul aviator, vreme în care circulau zvonuri despre persoana sa. Apoi s-a aflat că a fost găsit împuşcat pe malul Timişului, în apropierea podului de fier din cartierul Neumann Telep (Terenul lui Neumann). Ce se întâmplase de fapt: Butoiescu este surprins la o razie efectuată de trei miliţieni la birtul din apropierea podului. Cum spune că nu are actele la el, este invitat la secţie şi condus de doi miliţieni. Pe drumul care trece pe malul râului, într-o zonă pe atunci puţin circulată,  pretextează că şi-a amintit că are actele şi scoate pistolul din buzunar. Îl împuşcă pe un miliţian, se bate cu celălalt şi-l loveşte cu arma peste cap, după ce fusese implorat să-l ierte. În timp ce trece Timişul, puţin adânc, este secerat din spate. 
 

Vali Corduneanu
Agenda nr. 50/16 decembrie 2006