Enciclopedia Banatului

Български English Français Deutsch  Magyar Română Српски 

BANATERRA (română)

Site-uri partenere

Copyright © 2006-2015. Asociatia Banaterra. Toate drepturile rezervate.

Rezervaţia ornitologică Satchinez, judeţul Timiş

Desi de origine foarte diferita, fauna Rezervatiei ornitologice de la Satchinez este bogata in ansamblul ei. Pe o suprafata relativ mica (104 ha.), isi gasesc adapostul o multime de vietuitoare, intre care numarul speciilor de pasari a caror existenta este legata de mediul acvatic (balta, mlastina, stufaris) se ridica la 25 la suta din numarul total al faunei ornitologice din tara noastra. Desi ecosistemul sau este unicat, un loc de referinta privind viata si dinamica speciilor de pasari, in special a pasarilor acvatice, despre rezervatia de la Satchinez s-au intocmit putine lucrari si ar fi fost necesare, mai ales ca in urma activitatii umane peisajul mlastinos s-a redus la dimensiuni critice, din punct de vedere al avifaunei, ceea ce ne face sa venim in sprijinul cunoasterii si aprecierii la justa sa valoare ecologica a acestui ultim refugiu al pasarilor in mlastina straveche de la Satchinez.

De-a lungul istoriei, pe campiile joase ale Banatului, din cauza inundatiilor si a deselor schimbari de cursuri, raurile au transformat mari suprafete in terenuri mlastinoase. Situatia reala ne-o prezinta harta provinciei, realizata intre anii 1723- 1725 din ordinul generalului Mercy. Conform acestei harti, la inceputul secolului al XVIII-lea, in regiunea istorica Banat existau patru mlastini stravechi, statornice si de intindere apreciabila, dintre care doua, Mlastina Adanca (Trockner Morast) si Mlastina Uscata (Morast durch Welchen nicht zu Kommen ist) se intindeau la nord de raul Bega, intre Timisoara si Becicherecul Mare ( azi, Zrenjanin), iar celelalte doua, cea de la Ilancea (Ilancser Morast) si de la Alibunar (Alibunar Morast), se aflau la sud de raul Timis, intre Dolat si Virset. Pe langa acestea, existau zone mlastinoase de-a lungul raurilor Mures, Bega, Birda, Birzava si Poganici. Si pe paraul Ier, care izvoraste din dealurile Vingai, trecand pe la hotarul localitatilor Mana-stur-Barateaz-Satchinez-Biled-Becicherecul Mic, alimentand cursurile raului Bega Veche (Beghei), puteau sa existe terenuri mlastinoase, cu inundatii temporare, chiar daca nu erau mentionate in harta amintita. Absenta astazi a stufarisurilor intinse, care se formau din revarsarea Begheiului si Timisului, absenta stejarilor seculari de lunca, a padurilor de stejar pufos (Quercus pubescens) din campia inalta a Vingai, lipsa unor pasari rapitoare si acvatice rare (Haliaetus albicilla, Falco cherrug danubialis, Egretta alba, Platalea leucorodia, Phalacrocorax carbo si pygmaeus, Pelecanus onocrotalus, Recurvirostra avosetta, Plegadis salcinellus s.a.), de existenta carora ne informeaza totusi literatura, ne intaresc convingerea ca infatisarea acestor terenuri a fost modificata radical. Dupa desecarea mlastinilor de mare intindere si regularizarea Tisei, precum si a principalelor rauri din campia banateana, locuri ca Satchinez, Valea Izvorin, Valea Ierului, au devenit importante datorita aglomerarii pasarilor acvatice, care s-au retras acolo, ele fiind apreciate si de vanatori. Dionisie Lintia, renumitul ornitolog banatean, desi viziteaza valea Ierului in scopuri cinegetice inca din 1910, semnealeaza in scris de abia in 1936 zona Becicherecul Mic - Satchinez. La propunerea sa, intra sub ocrotire cca. 200 ha, cuprinzand terenuri mlastinoase in aval de Satchinez (Jurn. Cons. Min. nr. 1166/1942). Mlastinile cele mai mari erau Ratul Mare (6 ha.), Verbuncu (2 ha.) si Cotu Morii (8 ha.), care, la cererea Asociatiei Banatene pentru Protecta naturei - infiintata si prezidata de Lintia, au fost declarate monumente ale naturii, impreuna cu egreta mica ( Egretta garzetta) si egreta mare ( Egretta alba), ce puteau fi intalnite acolo, probabil nu ca specii clocitoare. La 25 iunie 1939, D. Lintia viziteaza coloniile de starci aflate in aval de satchinez, el fiind insotit de S. Pascovschi si E. Nadra. Au constatat atunci cuibaritul a 70 perechi de Nycticorax nycticorax si a 35 de perechi de Ardeola ralloides. In apropiere, au descoperit si o colonie pura, compusa din 15 cuiburi de Ardea purpurea. Cuiburile erau asezate intr-un stufaris foarte des, amestecat cu rogoz, la apa adanca. Puii, care nu au sarit in apa, stateau pe niste platforme curios construite langa cuiburi, la 1 m. inaltime de apa, pe cateva fire de trestie ale caror varfiri erau indoite. Curios, la data vizitei nu au vazut nici un exemplar de Egretta garzetta! Vanatoarea nechibzuita, pescuitul, recoltarea trestiei pentru acoperisuri, a papurei si a rachitei pentru impletituri, erau obiceiuri vechi ale localnicilor. Cuiburile erau deranjate si din cauza jefuirii oualor de catre copii, iar incendierile vegetatiei erau frecvente. Din cauza unui incendiu, probabil in 1924 sau 1925, s-au distrus cuiburile de la Ratul Mare si Verbuncu, odata cu trestia si rachitisul cloniilor. Pasarile si-au refacut colonia in stuful des de la Cotul Morii, l a3,5 km N.E., dar acest loc fiind in apropierea localitatii Satchinez, deranjul coloniei a fost si mai mare, recoltatul stufului fiind si el mai intens. Pasarile parasesc si acest loc , si dupa o scurta revenire la Ratul Mare si Verbuncu, se stabilesc la cca. 3 km. NE, in amonte de Satchinez, La locurile numite Marasesti si Ratul Dutin. Din anul 1947, colonia mixta de starci se afla in aceasta zona. E. Nadra a precia ca acest loc "poate fi considerat... ca un ultim refugiu". Despre primii ani ai coloniei, amintim ca in anul 1946 au aparut, 6n numar mare, egretele mici, putand fi observate pescuind si cate 40 de exemplare. Pete un an, o pereche a incercat sa cuibareasca, dar a intervenit un vanator grabit sa impuste o pasare necunoscuta pentru el. In 1949, cateva perechi au cuibarit cu succes, pe dreapta caii ferate care traverseaza stufarisul rezervatiei, in salciile mai mari de langa canalul Ier, intr-o colonie mixta de 20-25 de cuiburi. In perioada cand pasarile s-au stabilit acolo, vaile apelor curgatoare erau intretinute prin curatare manuala si reprofilare periodica, permitand luarea in cultura a cca. 450 ha, dar intre timp fenomenul de impotmolire a acestor vai s-a accentuat. Ratul Mare si Ratul Marasesti, prin H.C.M. nr. 518/1954, au primit statut de rezervatie, fiind astfel ocrotite cca. 40 ha. si inca 76 ha. din terenul vechii "rezervatii", de acum areal sigur pentru pasari. Incepand cu anul 1957, se elaboreaza o serie de documentatii, care prevedeau combaterea inundatiilor prin retinerea viiturilor in cinci lacuri de acumulare situate in amonte, in zone colinare. In zona de campie joasa, in preajma rezevatiei, se prevedeau atat indiguirea, cat si regularizarea paraielor Ier si Niarad, prevazandu-se si desecarea zonelor mlastinoase! Pana a se trece la realizarea acestor planuri, rezervatia ornitologica cunoaste o perioada de varf a cercetarilor, in special cele ornitologice. Incepand din anul 1962 si pana in 1971, in zona mlastinilor Satchinez-Barateaz, INCEF Timisoara (fost ICSPS, prima statiune de acest fel din Romania, infiintata in 1935 la Timisoara) a organizat cercetari permanente pentru cunoasterea aprofundata a ornitofaunei Pe "Fondul experimental 32", care cuprindea si rezervatia. Pentru ca activitatea sa continue tot timpul anului, s-au construit doua observatoare din lemn, tip cabina, inalte de 4 m, precum si bordeie si gropi in apropierea ochiurilor deschise de apa. Pe langa metodele de observare si fisare, s-a aplicat si colectarea speciilor rare intalnite acolo, colectia aflandu-se in posesia INCEF Timisoara. Tot in acea perioada de cercetari au fost experimentate cuiburile artificiale din papura trestie si rachita, pentru ratele salbatice, iar in iernile grele s-a procedat la hranirea cu porumb. Din pacate, dupa INCEF, administratia terenului a preluat-o Directia Silvica, care in ciuda recomandarilor protectioniste a valorificat pe deplin vanatul de acolo, chiar prin vanatori din strainatate. Problemele ecologice complexe ridicate de biocenozele din Bazinul Ierului au impus organizarea unui colectiv de specialisti, care sa elucideze intreaga problematica din zona. Initiativa din 1964 a fost relansata in 1977 de catre Sectia de Stintele Naturii a Muzeului banatului, urmand ca lucrarile sa fie publicate intr-o monografie. Lipsa fondurilor a inabusit insa aceasta ultima incercare de a se aduce in centrul atentiei stiintifice si publice a "Problemei Satchinez". S-au cristalizat, totusi, o serie de concluzii valabile si astazi. S-a constatat o reducere substantiala, atat a speciilor de pasaj, mai ales a celor ce formeaza obiectivul vanatorilor, cat si a celor clocitoare. S-a mai constatat ca baza trofica nu satisface nici pe departe cerintele de hrana a le pasarilor ce se concentreaza pe circa 300 ha de balti, stufarisuri, lacuri si fanetele naturale umede. din acesta cauza, pasarile , in special starcii, pleaca in aval si amonte de Satchinez, pe terenuri inca favorabile din valea Ierului, care insumeaza 17.000 ha sau pe vaile Niaradului si Beregsaului. Pe aceste vai, la sfarsitul anilor '60, existau canale impotmolite si pline cu vegetatie, iar la ploi erau inundate si fanetele naturale. S-a propus, in final, crearea unui lant de rezervatii faunistice in vestul tarii, prin pastrarea unei suprafete de cca. 100 ha din zona inundabila a raurilor mari, in vederea mentinerii vechiului drum de pasaj, ce urmarea, in linii mari, un drum paralel cu linia Tisei. Dar iata ca, in 1969, se elaboreaza un nou proiect pentru combaterea inundatiilor si a excesului de umiditate in zona Vinga - beregsau. Scopul lucrarilor a fost desecarea 506 ha. prin canale deschise care aveau ca emisar valea Izvorin si Manastur. Dupa executarea lucrarilor au inceput sa apara o serie de fenomene care semnalizau un dezechilibru, degradand accelerat biotopul specific Satchinez. Stuful,care se recolta in cantitati apreciabile, s-a pipernicit, cedand locul masiv papurei. El a mai fost atacat de mana stufului, un praf negricios careataca varful lastarilor tineri, impiedicand aparitia inflorescentelor. Salciile , unele de peste 60 de ani, se usuca treptat si ele, dar putem constata si un atac masiv de diptere daunatoare, care nu cruta nici exemplarele tinere. Salciile uscate au fost parasite treptat de pasari, prima data de ciorile de semanatura, apoi de starcii de noapte si de egretele mici ( sa nu uitam ca cuibaritul egretei mici a generat activitatile de protectie si cercetare acolo!). Daca specii de Passeriformes isI gasesc in stufaris o ascunzatoare buna, iar anumite specii, ca Acrocephalus scirpaceus, chiar se inmultesc, o parte din efectivele de starci au parasit zona formand colonii mixte la Cenad, la Murani sau de-a lungul Timisului. De subliniat ca toate activitatile din ultimii 30 de ani nu au avut nici o acoperire legala, deoarece HCM nr.518/1954 prevedea ocrotirea stricta a coloniei mixte de starci, 40 ha. in aval de comuna! In urma Deciziei nr.1581 / 4 sept.1982 a Consiliului Popular Timis aflam ca "Art.2 - trec sub ocrotire provizorie (!), pana la primirea calitatii de rezervatie naturala sau monument al naturii, urmatoarele obiective: 1. rezervatia "Mlastinile cu pasari Satchinez". Scopul ocrotirii lor - de ciubarire a starcului alb mic (?!) (Egretta garzetta) si pentru flora si vegetatia specifica". Masura a intarziat aproape 30 de ani, timp in care fenomenul degradarii biotopului a devenit atat de evident, incat in legatura cu viitorul acestei bioceneoze specifice, unicat in vestul Romaniei nu ne putem ascunde ingrijorarea. 

 

Dr. Andras Kiss, licenţiat în biologie, cercetător ştiinţific gradul I, 
coordonatorul Secţiei de Ştiinţele Naturii din cadrul Muzeului Banatului

Imagine aleatoare

Reşiţa în imagini (5)

Sondaj

Sondaj de opinie privind interesul față de istoria recentă a Banatului (1938-1956) - Posibile titluri de cărți:

Buletin informativ

Fii la curent cu ultimele noastre noutăţi!

Română
  • 2196 imagini
  • 4169 articole

Display Pagerank