Enciclopedia Banatului

Български English Français Deutsch  Magyar Română Српски 

BANATERRA (română)

Site-uri partenere

Copyright © 2006-2015. Asociatia Banaterra. Toate drepturile rezervate.

Moşniţa Veche - Formaţia de căluşari

Căluşarii, în 1960“Sunt fecior zdravăn, fecior de munte….”

            Cam aşa sună primul vers dintr-un refren, care pentru cei mai tineri dintre noi nu reprezintă nimic. Pentru bunicii, şi pentru unii dintre părinţii noştri, aceste cuvinte pătrund adânc în cufărul amintirilor, de unde scot la suprafaţă o poveste de mult uitată… CĂLUŞARII. 

Ca orice poveste, şi povestea căluşarilor din Moşnita Veche începe cu …. a fost odată.

            A fost odată un sat de oameni harnici şi gospodari, cu frică şi credinţă în Dumnezeu, iubitori de frumos şi cu respect faţă de datinile şi tradiţiile primite în dar de la înaintaşi. Oameni care, deşi au trăit ororile războaielor, umilinţa sărăciei sau constrângerile morale ale comunismului, au reuşit să conserve tradiţiile locului pentru a le transmite celor ce vor veni. Iar când vorbim despre tradiţiile locului, cu siguranţă că ar trebui să începem cu DANSUL CĂLUŞARILOR.

Datină străveche, dansul căluşarilor a început la Moşniţa înainte de secolul al - XIX -lea, dar nici măcar bătrânii nu îşi mai amintesc cu exactitate poveştile din acele vremuri. Astfel că, am stat de vorbă si am aflat povestea căluşarilor din secolul trecut, de la unii dintre ultimii dansatori care au dansat acest dans in perioada sa de glorie, la începuturile anilor 1950. Domnii Momir Emilian, Băbuţ Iosif, Raia Crişmariu Ion, Drăgoi Valeriu au avut bunăvoinţa de a ne povesti în amănunt ritualul acestui dans.

            Echipa căluşarilor era formată numai din bărbaţi, de regulă în număr par, care erau conduşi de un vătaf, acesta fiind atât conducătorul, cât şi instructorul căluşarilor. Cel mai renumit vătaf la Moşnita Veche a fost Surdu Ion (Floca), care a învăţat tainele căluşarilor de la cel care fusese vătaf pană atunci, Crişmariu Vichentie  (Ciupa)  

Dansul căluşarilor se dansa întotdeauna la Ruga satului (în ziua de Ispas) si în seara de Bobotează, la tradiţionalul joc de Sf. Ion. Dansatorii îşi făceau intrarea în mijlocul mulţimii, printre spectatori, unde făceau un cerc, cântând marşul căluşarilor: “Sunt fecior zdravăn, fecior de munte / Sabia, puşca, sunt viaţa mea/ În timp de pace şi-n zile crunte / Oricât de bine le ştiu purta / Vie duşmanul oricând îi place / Pururea gata mă va găsi / Buciumul, toba, semn de-mi va face/ Ager ca leul m-oi repezi / Si vai de-acela ce-o să cuteze / Să îmi atace patria mea / Sângele-n vine o să-i înceteze / De lovitura pe care-i voi da.” După ce dansatorii cântau marşul, iar cercul era format, se cânta un al doilea marş pe care căluşarii dansau hora: “Azi în sat e sărbătoare / Noi aici ne-am adunat / Ca să facem voie bună / Lăutarii ne-au chemat / Hăi, sună şi răsună / Cimpoierii suflă-n vant / Haideţi cu toţii-mpreună / Bateţi iarba la pământ.” Dansul continua cu un număr de 12 figuri diferite, pe patru tacturi, pe care le executa mai întâi vătaful, pe două tacturi, fiind apoi repetate de căluşari pe tempo de joc. În acest timp, Ion Stângaciu,  renumitul cântăreţ la vioară, despre care se ştie ca mânuia vioara cu mâna stângă,  începea melodia “Hai Ileană la poiană”, melodie pe care căluşarii dansau “bătuta”, al doilea moment coregrafic al dansului, diferit de primul, care era compus din 4 figuri pe patru tacturi. După fiecare figură, căluşarii executau câte o “ţesătură” în doi sau în patru.

Costumul căluşarilor era compus din “chimeşă” de borangic albă, brodată cu modele colorate (roşii, albastre, negre) încinsă la mijloc cu un brâu lat, tricolor. Peste chimeşă, căluşarii purtau în diagonală acelaşi tricolor, iar peste acesta un “chintuş” din postav alb cu broderii albastre. Partea de jos a costumului era formată din “izmene” albe, ciorapi albi peste care erau fixaţi “zurgălăii”, cu sârme de 3 metri lungime,  iar în picioare opinci. Pe cap purtau “căciulă de astrahan”, la care aveau prinsă o pană de fazan cu o panglică tricoloră.

Vătaful purta în plus faţă de căluşari, peste chimeşă, două panglici tricolore, care se împreunau pe piept, fiind astfel foarte uşor de recunoscut.

Deşi dansul căluşarilor se dansa în majoritatea satelor bănăţene de pustă, bătrânii susţin că cel de la Moşniţa Veche avea anumite particularităţi care nu se regăseau în căluşarii celorlalte sate, fapt pentru care erau renumiţi în Banat. Tot ei ne spun că la toate concursurile zonale sau regionale la care participau, căluşarii de la Moşniţa erau întotdeauna pe primul loc. Dintre moşniţenii care au jucat de-a lungul anilor căluşarii îi amintim pe: Surdu Ion (Floca) - vătaf, Momir Emilian - căluşar si ulterior vătaf,  Babuţ Iosif (Bendă), Căluşeriu Ion (Cărabă)  Uglaşici Ion, (Bucovana), Farchescu Vichentie ( Ţîntă), Crişmariu Vasile (Parola), Olariu Oliviu ( Pitpalac), Avrămuţ Aurică (Buca), Pătruţ Mitică ( Guran), Sturzan Ion (Tilă), Muţiu Aurel (Cucu), Crişmariu Ion (Brăica), Raia Crişmariu Ion (Ciupa), Iorga Ion, Casap Viorel ( Mereuţu),   precum şi reprezentanţii generaţiilor mai tinere, Chevereşan Sorin, Drăgoi Valeriu, Ivan Mircea, Covaci Ştefan, Ticuşan Didu, Momir Aurel, Gherghina Iosif, Belinţan Dinel, Belinţan Sorin,  Lazea Lucicu,  Gruiţă Tiberiu, Drăgoi Remus, Picoş Constantin, Radivoi Puiu.

 

                                                                                                Loredana Haidău

                                                Asociaţia din Moşniţa pentru Iniţiative Comunitare

 

Foto: Formaţia de căluşari în 1960

Imagine aleatoare

Sondaj

Sondaj de opinie privind interesul față de istoria recentă a Banatului (1938-1956) - Posibile titluri de cărți:
Română
  • 2196 imagini
  • 4170 articole

Display Pagerank