Enciclopedia Banatului

Български English Français Deutsch  Magyar Română Српски 

BANATERRA (română)

Site-uri partenere

Copyright © 2006-2015. Asociatia Banaterra. Toate drepturile rezervate.

Moldovan, Gheorghe - Istoria învățământului special în Timișoara

 

Moldovan, Gheorghe - Istoria învățământului special în Timișoara

Editura Politehnica, Timișoara

1. CUVÂNT ÎNAINTE

 

Într-o carte publicată în anul 1890, Karl Schäffer definea Timişoara ca „oraşul ce are vocaţia de a fi în avangardă” *. Remarca nu constituia o exagerare, deoarece, în multe privinţe capitala Banatului se dovedise a fi promotoarea ideilor şi iniţiativelor novatoare.

Eliberată de sub ocupaţia turcească la 1716, Timişoara se avântă rapid pe calea dezvoltării unei economii puternice, total diferite de feudalismul menţinut cu forţa de ieniceri şi spahii. În tot Banatul** sunt colonizate grupuri de germani, cehi, italieni, slovaci, francezi etc., cu scopul de a ridica această regiune la standardele ţărilor din care proveneau. În scurt timp, rezultatele încep să se vadă. Industria, agricultura şi comerţul înregistrează o dezvoltare fără precedent, aducând cu sine un progres al celorlaltor domenii : social, cultural, învăţământ, ziaristică, justiţie etc.

Se cuvine să punctăm câteva realizări ale Timişoarei, fără pretenţia de a epuiza această listă [26,27].

În 1718 se înfiinţează prima fabrică de bere de pe teritoriul de azi al României, iar în 1728 îşi începe activitatea Fabrica de Tutun. Începând din 1723 produsele bănăţene se exportau pe noul canal navigabil al râului Bega (primul din România), care făcea legătura cu Dunărea şi prin ea, cu restul Europei.

În domeniul sanitar, călugării mizericordieni deschid în 1732 prima farmacie şi în 1737 primul spital. Mult mai târziu, în 1886 la Timişoara se înfiinţează primul serviciu de ambulanţă din Ungaria şi din România.

În domeniul cultural putem nota anul 1756 când îşi deschide porţile primul teatru permanent. Începând din 1796, când în acest teatru se prezintă premiera operei lui Mozart, Flautul fermecat, acesta devine şi sediul operei timişorene (prima din România). În 1771 în cartierul Fabric se înfiinţează prima tipografie şi în acelaşi an vede lumina tiparului primul ziar din România, „Temeswarer Nachrichten”, care a fost şi primul ziar de limbă germană din estul Europei. Tot la Timişoara, tipograful Josef Klapka deschide la 1815, prima bibliotecă publică de împrumut din Imperiul Habsburgic.

Iluminatul public a constituit şi el, prilejul altor succese timişorene. Introducerea, în 1760 a iluminatului cu lămpi cu petrol şi în 1855 a celui cu gaz, constituie premiere în Imperiul Habsburgic, însă seara zilei de 12 noiembrie 1884 a plasat Timişoara ca primul oraş european cu străzile iluminate electric.

Se mai cuvine să amintim că la 1819 Timişoara este primul oraş din Europa Centrală în care s-a administrat vaccinul antivariolic şi tot aici, în noiembrie 1823, Bolyai János a pus bazele primei geometri neeuclidiene din lume.

Enumerarea ar mai putea continua cu primul serviciu telegrafic (1852), tramvaiul cu cai (1869), Societatea Filarmonică (1871), reţeaua de telefonie (1879), prima stradă asfaltată (1895), primul tramvai electric (1899) şi primul meci de fotbal (1899), toate premiere pentru teritoriul de azi al României.

Învăţământul nu a rămas, nici el, mai prejos. La doi ani după alungarea turcilor din Timişoara (1718), călugării iezuiţi deschid prima şcoală publică, în cartierul Cetate***, iar în 1758 în cartierul Maiere (viitorul Elisabetin) se înfiinţează prima şcoală publică românească. În anii care au urmat, numărul şcolilor creşte continuu şi în 1775 se deschide prima şcoală normală. Acest eveniment are o importanţă deosebită, deoarece avea loc la doar patru ani (!!!) după înfiinţarea primei şcoli normale din Viena, capitala imperiului [5]. În preajma Primului Război Mondial, Timişoara avea 72 de şcoli de diferite niveluri (36 de şcoli elementare, 10 şcoli cetăţeneşti şi gimnaziale, 25 de şcoli specializate pe diferite meserii şi o şcoală superioară de teologie catolică), plus 8 grădiniţe de copii [5 ; 19].

Problema grădiniţelor merită să fie tratată separat. Prima grădiniţă din lume a fost înfiinţată în Germania de către pedagogul Friedrich Fröbel în anul 1840 [10]. Sistemul pedagogic pus la punct de Fröbel s-a răspândit la început în zonele locuite de germani, şi cum Banatul avea o comunitate germană foarte bine organizată, prima grădiniţă se deschide aici în 1843, deci la doar trei ani (!!!) de la premiera mondială [24]. Şi în privinţa acestei date există unele controverse. În monografia scrisă de Borovsczky [5], se menţionează o dată şi mai timpurie, 1841 (!). În 1881, când la Bucureşti se deschide prima grădiniţă din vechiul regat al României [14], Timişoara dispunea de o experienţă de patru decenii în acest domeniu.

Învăţământul medical a fost şi el un domeniu în care s-a remarcat spiritul de avangardă al Timişoarei. În cadrul Institutului Obstetric s-a înfiinţat o şcoală de moaşe. Aici, pentru prima dată în Ungaria şi România, s-a instituit un curs pentru asistentele pediatre, iar conducătorul acestui curs, Dr. Szana Sándor, a publicat în anii 1901 şi 1906 primele manuale destinate îngrijirii sugarilor şi a copiilor mici [5].

În paginile care vor urma ne vom ocupa de apariţia, la Timişoara, a învăţământului pentru persoanele suferinde de un anumit handicap. Acesta se mai numeşte şi învăţământ special.

Preocupări privind soarta diferitelor categorii de handicapaţi s-au semnalat şi din modul în care s-a făcut recensământul populaţiei din 1890, când s-au consemnat handicapurile diferitelor persoane. Rezultatul acestui recensământ este prezentat de Karl Schäffer [18]. Astfel, la nivelul întregii Ungarii existau 19.024 surdomuţi, 18.363 de orbi, 10.536 cu debilitate mintală uşoară şi 17.622 cu debilitate mintală gravă. Aceasta însemna un total de 65.545 de handicapaţi, ceea ce reprezenta 0,37% din totalul populaţiei, sau un handicapat la 263 de cetăţeni. La nivelul Banatului (judeţele Torontal, Timiş şi Caraş-Severin), acelaşi recensământ precizează că la un total al populaţiei de 1.441.923 de locuitori existau 4.526 handicapaţi. Aceasta reprezenta 0,31% din total, sau un handicapat la 318 cetăţeni. Dintre aceşti handicapaţi, 1.295 erau surdomuţi, 1.447 orbi, 673 cu debilitate mintală uşoară şi 1.808 cu debilitate mintală gravă.

Numărul handicapaţilor era destul de însemnat şi se impunea luarea unor măsuri în privinţa lor. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi primii ani ai secolului al XX-lea, Timişoara a experimentat patru forme de învăţământ special. Acestea au fost : învăţământul pentru surdomuţi, pentru corectarea defectelor de vorbire, pentru orbi şi pentru debili mintali. Iniţiatorul acestora a fost învăţătorul de etnie germană, Karl Schäffer. Cine a fost el şi cum s-au pus în practică aceste iniţiative, vom încerca să arătăm în capitolele care urmează.

* Cartea se numeşte : „Istoria şcolii de surdomuţi a oraşului Timişoara”. Vezi lucrarea bibliografică [17].

** Este vorba de Banatul istoric cuprins între Mureş, Tisa, Dunăre şi Carpaţii Meridionali.

*** Informaţia este preluată din lucrarea bibliografică [19]. În lucrarea [5], anul înfiinţării primei şcoli publice este 1726. 

AtaşamentMărime
moldovan_gheorghe_inceputurile_invatamantului_special_in_timisoara.pdf2.15 MO

Imagine aleatoare

Sondaj

Sondaj de opinie privind interesul față de istoria recentă a Banatului (1938-1956) - Posibile titluri de cărți:
Română
  • 2196 imagini
  • 4170 articole

Display Pagerank