Enciclopedia Banatului

Български English Français Deutsch Magyar Română Српски 

BANATERRA
Site-uri partenere

Știri din vest

Banat-Media

Meseria de potcovar bănăţean îşi trăieşte traiul din urmă, la Giarmata-Vii

Constantin Seculin este unicul „covaci“ de nădejde pentru 20 de localităţi din şesul unuia dintre cele mai mari judeţe ale ţării

Tânărul de numai 30 de ani a îmbrăţişat de la fragedă vârstă o îndeletnicire care avea să-i aducă o mulţime de satisfacţii. A învăţat meseria de fierar-potcovar de la un profesionist pursânge, pe care-l respectă şi astăzi şi-i aduce prinos de recunoştinţă ori de câte ori se întâlnesc. Unica lui grijă e să-şi păstreze meşteşugul îndrăgit şi să nu-l lase să piară.  Este speranţa lui, care moare ultima.  
 
Cu cleştele de foc şi chiar cu iuţeala focului, la aproape 1000 de grade, răsuceşte Costel - că aşa-i spune tot satul - drugul de fier incandescent din vatra de lângă nicovală. De acolo trebuie să iasă „o potcoavă faină”, că de aia-şi aduc oamenii caii la el la potcovit, că altu’ mai meseriaş cum e Costel nu-i la kilometri distanţă de aici. Tot ca nimeni altu’ ştie când „hiţu”-i permite să îndoaie platbandul la precizie de milimetri, ca potcoava să fie uniformă, „că altfel calu’ şchioapă, zice covaciul, şi nu-i bine, că după un timp nu mai e bun de nimic”.
Constantin Seculin e singurul fierar-potcovar din Banat care „încalţă” caii din aproape 20 de localităţi din împrejurimi şi chiar şi de mai departe, spun oamenii despre tânărul meseriaş din Giarmata-Vii, sau „Iberland”, cum îi mai zic localnicii. A îndrăgit meşteşugul de când n-avea decât 18 ani şi l-a învăţat bine de tot de la meşterul Mihai Stanca din Moşniţa Veche, unul care „lucră ca neamţu’”, spune Costel Seculin despre dascălul de la care a deprins meseria. „La el nu stai locului nici o clipă. Cu meşterul Stanca, munca-i până-n pod, dar te şi alegi cu o treabă făcută ca lumea”, mai adaugă el. „Să ai un potcovar priceput şi un veterinar bun de partea ta, e mană cerească”, obişnuia să spună uica Mihai. Numai că potcovarii şi mai ales cei pricepuţi sunt acum rari ca floarea reginei, cât despre veterinari, ce să mai vorbim, cugetă Costel, care are şi el o pereche de cai frumoşi în gospodărie, iar când a avut şi el odată nevoie de don’doctor pentru Vifor, armăsarul iute ca vântul, ia-l pe medic de unde nu-i. Aşa că…
Când Costel mai umbla în pantaloni scurţi, la Iberland era un potcovar tare bun, unul zis Ghiţă „covaciu” dar a murit devreme, timpurile au trecut, caii au devenit din ce în ce mai rari şi satul a rămas fără covaci. Nu că i ar fi furat numaidecât Costel meseria, că s-au mai scurs anii până l-a luat uica Mihai pe lângă el şi l-a învăţat ca să ştie „că din orice faci cu suflet iese un lucru bun”, iar ucenicul de atunci i a ţinut minte vorbele…
Prima „încălţare”  de cal
Primul cal pe care Costel Seculin l-a „încălţat” a fost un muran de tracţiune; pe atunci mai erau ceva cai prin părţile Banatului, iar muranul, tânăr şi puternic, nu l-a speriat câtuşi de puţin. A stat uica Mihai lângă el şi-i mai spunea de-ale potcovarilor. Azi aşa, mâine aşa, Constantin Seculin în nici trei ani s-a făcut meseriaş de ţi-era mai mare dragul, iar meşterul chiar că prinsese drag de băiatul isteţ şi până la urmă priceput chiar şi la lucrări de fierărie. E drept că prima dată caielele intrau cam greu în copite, că sunt nici mai mult nici mai puţin de 32, dar şi pentru treaba asta meşterul avea o vorbă de duh: „Decât 32 la fund, mai bine tot atâtea cuie la uşa ghinionului”. De atunci au tot venit oamenii cu caii la potcovit şi covaciul cel tânăr îi serveşte şi azi ca-ntotdeauna pe toţi „la fix”, cum l-a învăţat uica Mihai, cu o muncă de-i tăt natu’ mulţumit de cum lucră el în „covăcia” lui. Acolo face şi astăzi, ca-n fiece zi când vin sătenii cu bidiviii lor, mai întâi „toaleta” copitei la fiecare animal, o curăţă bine, „de să poată bea omul apă din ea”, zice Costel, că de treaba asta depinde cum şade potcoava. Mânuieşte cu pricepere auflingerul, rundhamerul, apoi raşpila şi tot ce are el acolo în atelier. Cum să nu-şi aducă aminte de prima lucrare... Acum are un ochi potrivit pentru fiecare cal care-i intră în curte. De cum îl vede ştie cam la ce se poate aştepta şi ce potcoavă îi trebuie. E şi el un fel de psiholog şi a învăţat cum să l ia şi de unde să-l ia, oricât de nărăvaş ar fi. Şi totuşi... „Dacă-ţi simte slăbiciunile şi te vede fricos te-a jude-cat iute şi te loveşte fulgerător, că şi calul e animal inteligent”, spune Costel Seculin. Pe el nu l-a lovit decât Vifor, calul lui preferat, şi nu când l a potcovit, ci într-o zi când să-i dea de mâncare. A făcut o greşeală pe care nu şi-o iartă niciodată: „Când intri în grajd trebuie să-l strigi. Eu n am făcut-o şi mi a tras o copită de n-am s o uit cât trăiesc”. Dar nu l-a bătut, pentru că animalul ţine minte şi se răzbună „când ţi e lumea mai dragă”, îşi aminteşte el, iar dac-o face chiar în faielbac „te-a văzut Dumnezeu. Nu-ţi mai stă la potcovit cât e hău şi pământu’”, zice Costel cu aerul covaciului cu experienţă. Într-una din zile a venit un domn cu o iapă sport de rasă hanoverană la potcovit. Îşi aminteşte că era atât de nărăvaşă încât nu s-a putut apropia  nimeni de ea. În cele din urmă au dus-o la spitalul veterinar de la Universitatea de Ştiinţe Agricole, unde au adormit-o. Apoi Costel Seculin a potco-vit-o la toate cele patru picioare în doar 20 de minute. I-a uimit şi pe doctori. Altădată, când a potcovit un cal de la Primăria din Ghiroda, era o iapă greu de strunit, animalul l-a trântit pe grăjdarul care o ţinea şi i-a rupt şi două coaste, pentru că o lovise de câteva ori cu biciul. „Lu’ tata un cal i-a muşcat un deget, aşa că nu i de joacă”, conchide covaciul.
Un  meseriaş  la cota zilei
Dacă te-apuci să cauţi la Costel în covăcie, foale cu burduf sau forjă bătrânească, poţi să cauţi mult şi bine. El e covaci modern. Are şi forjă, şi foale cu „electrică”, şi tot ce-i trebuie la potcovit şi ca să bată fierul cât e cald. De aceea are şi voinţă de „fierar”, ca să potcovească cai din Remetea, Giarmata, Dumbrăviţa, Cernăteaz şi până hăt, la Sânnicolaul Mare. Dacă singurul fierar-potcovar din împrejurimi ar numără toate localităţile de unde-i vin clienţii, nu i-ar ajunge degetele de la ambele mâini ca să le afle pe toate. Să tot fie vreo 20 de comune şi sate, în care ba se duce, ba-i vin oamenii cu toţi caii pe care-i mai au în gospodării. Înainte vreme la Giarmata şi la Iberland erau câte trei sau chiar patru covaci, majoritatea nemţi, ştie Constantin Seculin de la ăi bătrâni. La Timişoara pe o singură stradă erau uneori 4 fierari-potcovari. Acum dacă mai sunt doi în oraş, dintre care unul trecut de 70 de ani, iar în tot judeţul, în cel mai bun caz, 4-5, la 7 sate. Tocmai de aceea Costel Seculin are treabă cât e ziua de lungă. Într-o vară a potcovit 12 cai într-o singură zi. Era o zi record, îşi aminteşte el. Oricum îi trec şi acum prin covăcie zilnic vreo 6-7 cai...Îşi dă seama după auz, dacă e bine potcovit calul şi-l supără de-a dreptul „la ureche” când aude că „floandăre” potcoava, iar pe asfalt în oraş, cât de rare or fi caii şi trăsurile, aude cel mai bine când e lucrul făcut de mântuială. Atunci parcă-i vine să strige la vizitii: „Oameni buni de ce chinuiţi caii?” Parcă-i fug prin faţa ochilor cifrele pe care le ştie de la meşterul său, uica Mihai: „10 14 mm după greutatea calului şi potcoava bine potrivită pe fiecare picior; matematică curată, dacă ai scule bune”. Deşi fostul său meşter îi tot spunea: „Un maistor de clasă e numai acela care face un lucru bun şi cu scule rele”. Dar Constantin Seculin e convins că dacă ai unelte bune, jumătate din meserie e făcută. Iar un covaci care se respectă trebuie să aibă şi o rezervă bună de materiale, cel puţin 6 kg de fier pentru o zi. Asta a învăţat în 12 ani de covăcie cu uica Mihai.
Un Mercedes  pentru un cal 
A lucrat şi fierărie, dar ca potcovitul nu-i nici o meserie, crede Constantin Seculin din Giarmata-Vii. A făcut porţi dintre cele mai frumoase, cu ornamente cum le plac oamenilor de la ţară, garduri din fier de toate felurile, grilaje şi câte şi mai câte. „Dacă m-aş mai naşte odată, tot potcovar m-aş face”, zice tânărul meseriaş din satul de la o aruncătură de băţ de Timişoara. Iar caii îi plac cum nu se poate mai mult. Tresaltă atunci când îi vin clienţi nemţi şi italieni cu cai de echitaţie, ca bunăoară Danilo Vettori cu cei mai frumoşi cai din câţi a văzut în ultimii ani. Îi şi potcoveşte cum scrie la carte, aşa cum o face şi la herghelia de la Izvin sau la manejul de pe şoseaua Lugojului, unde-l cheamă patronii la două săptămâni, alteori chiar mai des. Atunci Costel e-n lumea lui şi i se pare de fiecare dată că potcoavele îi poartă istina noroc. „În rest mai vezi potcoave în maşini de lux, de parcă şi-ar bate roţile cu ele”, spune cel mai tânăr covaci din Banat. „Cică să le poarte noroc”. Ar da, dac-ar avea, zice, şi un „Merţan” pe un cal... Cât despre meserie, crede că e o prostie să zici că se fură. „Dacă eşti om serios o înveţi cu sufletul şi nu pe furate, că nu iese nimic”, îmi spune Costel Seculin. E adevărat că e grea munca la nicovală, mai cu seamă vara pe arşiţă, când toată lumea fuge la umbră, atunci covaciul fuge la căldură, acolo unde dogoarea e mai mare decât afară. Oricum lângă vatră are vreo 45 de grade „la umbră”, glumeşte potcovarul cu cea mai mare căutare din Banat. Chiar şi la Timişoara, unde are locul de muncă, a lucrat multă vreme într-o fierărie. Îşi aminteşte că în-tr-o vară, una dintre cele mai fierbinţi din Banat, afară erau 40 de grade, iar în atelierul lui de la „fabrică”, temperatura trecuse binişor de 50. Acasă, în Giarmata Vii, unde potcoveşte caii satelor din pustă, transpiră el din greu mai tot timpul anului, că muncă e „cât e-n lună şi stele”. „Ehei ! Pentru un ban muncit cu greu, suporţi şi căldura, şi frigul”. Asudă Costel şi vara, dar şi iarna. Mai ales iarna e greu, când afară sunt minus 20-25 de grade, iar în covăcie, 30, „atunci să vezi reumă după un timp”, mai ales dacă pe latura deschisă trage curentul „ca pe biţiclă”. Dar are noroc de muiere bună şi harnică, de-l ajută mai tot timpul. Ba-i ţine calul de copite, ba-i dă la mână uneltele. Frică de cai nu i-a fost muierii niciodată, „că doar e crescută la ţară, cu gospodărie cum alta nu-i în Iberland”. N-ar recomanda meseria asta la multă lume, că-i grea şi ca s-o faci bine trebuie musai să-ţi placă de-adevărat caii şi să ştii să-i struneşti când trebuie. Costel zice că „la meseria asta mai trebuie să fi şi om dur”, că dacă nu eşti cu picioarele pe pământ, „te pierzi pe lângă cal”. De munca de covaci să te apuci de tânăr că „răzbeşti mai iute, mai târziu, n-are rost”, îmi spune potcovarul Costel. Dacă merită? „De îmbogăţit nu te îmbogăţeşti cu ea, dar nici nu mori de foame” spune el.
Simbria unei meserii care moare  Costel îmi face chiar o socoteală a muncii lui de 12 ani de covăcie, în care a potcovit, zice, mai bine de  2 000 de cai, adică 8 000 de perechi de picioare, la care a adăugat şi  picioarele cailor de circ, curăţite cu auflingerul, cum îi spun meseriaşii-potcovari. De fiecare dată când vin dresorii în oraşul de pe Bega, îl cheamă pe el, cel pe care de-acum ştiu de unde să-l ia. A rămas uimit  într-una din zile, când s-a nimerit circul din Bucureşti la Timişoara şi i-au cerut să cureţe nişte... copite de zebră. „Era cam sperioasă vărgata”, îşi aminteşte el de experienţa unică pe care a avut-o atunci. „Dar au plătit bine”, spune Costel şi-mi spune şi preţul pentru caii noştri bănăţeni: pe un picior potcovit, 175 000 de lei vechi, adică 700 000 de lei vechi un cal potcovit complet. Deşi se plânge că mulţi oameni nu-şi potcovesc caii deloc, sau numai la picioarele din faţă, ceea ce zice el, că e o adevărată crimă. „Dar cum se taie acum caii, în curând n-o să-i mai vedem decât în poze”, spune el cu legitima amărăciune a iubitorului celui mai nobil animal, care devine o raritate, iar meseria de fierar-potcovar una care moare încet, dar, se pare, sigur. Destoinicul covaci din Giarmata-Vii mai are o speranţă: exemplul ţărilor care revigorează creşterea cailor şi o dată cu ea una dintre meseriile cele mai căutate odinioară în Banat. Speranţa moare ultima... 
 
 
 
 
Covăcia de fală
Un atelier de „covăcie” care se respectă trebuie să aibă musai o nicovală, un ciocan, apoi câte un baros, un auflinger, un rundhamer, un spiţhamer, un falthamer şi un bandhamer, raşpile şi un faielbac sau boc. Un covaci de soi curăţă mai întâi copita calului de pământ şi pietre cu auflingerul, sau cu coada cleştelui, „tunde” „unghia” crescută a copitei, apoi aşază potcoava după ce s-a răcit, pentru a nu arde copita. Fierul potcoavei se lucrează la o temperatură între 700 şi 1000 de grade, apoi se bate pe nicovală cu bandhamerul şi se încovoaie cu falthamerul. Găurile potcoavei  în care intră caielele se fac cu şpiţhamerul. Un potcovar priceput pregăteşte mai multe sortimente de potcoave destinate cailor de diferite tipuri şi dimensiuni, bunăoară, potcoave de „coseală” pentru animale cu o călcătură ieşită din comun, apoi potcoave de „ţăcăneală”, care produc un sunet deosebit pe drumuri asfaltate, destinate în speţă unor cai de paradă sau de trăsură sau birjă. Potcoavele de „gheaţă”, care mai poartă şi denumirea de „mâţă”, cele „bătrâneşti” sau „ţigăneşti” se aplică peste cele obişnuite, pentru a preveni alunecarea pe timpul iernii pe polei.
 
 
Mic dicţionar de meseriaş
• auflinger - lingură de curăţat impurităţile strânse în copita calului
• caiele - cuie cu care se fixează potcoava
• bandhamer - ciocan de prelucrare a fierului incandescent pe nicovală
• faielbac - trepied de potcovit calul
• falthamer - ciocan de încovoiat fierul din care se confecţionează potcoava
• hiţ - dogoare
• muran - cal de tracţiune grea
• platband - bandă de fier/metal
• potcoavă floandărită-potcoavă desprinsă de pe copită
• rundhamer - ciocan rotund pentru netezirea copitei
• raşpilă - pilă pentru şlefuirea copitei
• şpiţhamer - ciocan ascuţit pentru executat găurile în care se introduc caielele
Gerhard Binder
Agenda nr. 37/10 septembrie 2005

Copyright © 2006-2014. Asociatia Banaterra. Toate drepturile rezervate.

Promovează-ne!
Share this
Imagine aleatoare
Caransebeş, judeţul Caraş-Severin - Casa în care a locuit Luţă Ioviţă
Buletin informativ

Fii la curent cu ultimele noastre noutăţi!

Emite conţinut
Sondaj
Considerați că este necesară o restructurare a datelor de pe site-urile Banaterra?:
Statistici
Română
  • 2193 imagini
  • 4150 articole
Vizitatori

Display Pagerank