Enciclopedia Banatului

Български English Français Deutsch Magyar Română Српски 

Timisoara - Piata Victoriei- webcam

Timişoara, live

 

 

BANATERRA (română)

Știri din vest

Banat-Media

Copyright © 2006-2014. Asociatia Banaterra. Toate drepturile rezervate.

În Mehala trăieşte unul dintre ultimii crescători de cai de rasă din împrejurimi

Timişoreanul Traian Bădeanţ, fost feroviar şi performer  de lupte greco-romane, deţine o miniherghelie de 15 frumoase exemplare

Este un personaj cunoscut în oraş, deţine cele mai frumoase exemplare de cai de rasă şi a rămas, în ciuda vârstei, un pasionat al preocupării pe care a îndrăgit-o de tânăr. Cu toate că pretenţioasa îndeletnicire este cât se poate de costisitoare, Traian Bădeanţ depune eforturi imense pentru a-şi menţine efectivul în gospodăria de la marginea Timişoarei, unde cultivă furajele pentru cai şi se îngrijeşte de sănătatea lor. 
  
 
La Festivalurile berii timişorene, un harabagiu care atrăgea atenţia prin jovialitatea cu care saluta mulţimea a devenit, o dată cu trecerea anilor, un personaj familiar pentru orăşeni. Am mers pe urmele simpaticului vizitiu, fiindcă văzusem pe „viu” şi aflasem apoi că are cei mai frumoşi cai din Timişoara şi aşa iată, l-am reîntâlnit pe cel care de o bună bucată de vreme se afla în fruntea alaiului festivalurilor devenite tradiţionale, purtând butoiul de bere al fabricii, pe un car  tras de doi murani puternici, frumoşi şi sănătoşi. E drept, l-am reîntâlnit nu fără un periplu istovitor prin „celebrul” cartier timişorean Mehala, acolo, la marginea oraşului, pe o stradă cu case de gospodari cu stare, un loc în  care mai pluteşte şi acum un vag aer de romantism din ceea ce fusese cândva „capitala” Timişoarei, cum le place măhălenţilor să-şi alinte locurile copilăriei.
Nea Traian nu mai e om baş tânăr, cum ai zice când îl vezi pe capra trăsurilor sale, ele însele piese de o autentică raritate, trase de cai, de ai zice că eşti la paradă şi care de multă vreme le-au luat ochii timişorenilor. Nici bine n-au trecut două luni de când cel mai cunoscut crescător de cai din Timişoara şi vizitiu de elită şi-a împrumutat caii, doi trăpaşi de toată frumuseţea, pentru o demonstraţie hipică, unde s au admirat cele  mai frumoase exemplare din Banat. Tot la un concurs hipic în Parcul Rozelor din Timişoara, i-a fost înmânat un trofeu la care ţine foarte mult: o cupă de cristal. A participat opt ani la rând la Festivalul Berii din oraş, unde şi-a câştigat un renume binemeritat, tocmai pentru caii săi şi frumoasele sale trăsuri. Are şi o vârstă nea Traian, ceva probleme cu „reuma, bat-o s-o bată”, dar în ciuda celor 72 de ani bătuţi pe muchie nu se lasă cu una cu două. „La ultimu’ festival nu s a ieşit cu căruţele”, îmi spune, „dar m-or chema la ălălalt”, zice şi se pregăteşte de-acum. Vrea să iasă atunci în lume nu numai cu cei mai frumoşi cai pe care-i are, ci şi cu o platformă şi o căruţă ţărănească, pentru că aşa-i şade bine bănăţeanului „cu nevastă frumoasă, căruţă bună şi cai zdraveni”...
Herghelia de pe strada Dragoş Vodă
Se supără rău de tot nea Traian dacă-l faci căruţaş sau birjar. El se vrea, şi chiar este, vizitiu de „domni şi doamne cu pretenţii”. Mândru ca orice măhăleanţ de ispravă, se consideră gospodar, dar înainte de toate crescător de cai, „cum n-are multă lume de prin părţile astea” şi-l doare tare că oameni ca el şi alţii care se ocupă de cel mai nobil animal din lume nu sunt băgaţi în seamă cum ar trebui. Îl mai supără că vin, fără să-l întrebe, nişte oameni cu câteva „gloabe de vai de ele”, pe păşunea de la Aviasan, unde-s caii lui acum şi pentru care plăteşte o taxă de-l usucă la buzunar. Numai păşunatul îl costă 150 000 de lei vechi pentru un singur cal. A scos acum la izlaz toată miniherghelia de 15 cai din rasa Orlov de viţă veche, crescută pe vremuri de nobilimea rusească, lipiţani şi murani semigrei, la care ţine ca la ochii din cap... A început de la 15 ani să crească animalele care i-au adus multe bucurii, dar şi necazuri. Acum, doar el şi cu soţia, Liubiţa, se zdrobesc cu munca, să păstreze ce i-au lăsat părinţii drept moştenire. Aşa a ajuns să crească rasele care acum se mai găsesc doar în herghelii de soi din ţară. De fapt, a apucat să le vadă pe cele mai mari din România, cea din Sâmbăta de Jos, din Târgu Mureş, Izvin şi Arad, de unde a învăţat multe lucruri care i-au fost de folos, mai cu seamă pentru sănătatea cailor. Cele mai multe cunoştinţe, însă, le are de la tatăl său, care a fost la rându-i un vestit crescător de cai în Banat. De altfel şi bunicul, husar în armata austro-ungară, fusese un împătimit al cailor, iar tatăl, cavalerist în Regimentul de călăraşi, în aceeaşi măsură. Primele iepe au venit cu mânjii de la Herghelia din Izvin, apoi a avut un mânz de la un armăsar ardenez, considerat la acea vreme „regele” hergheliei de acolo. Mai târziu a rămas nea Traian cu soţia şi singuri au răzbit în toţi anii care au urmat...
Îşi aminteşte de o iapă din rasa Nonius pe care a salvat-o  în 1964 de urgia colectivizării. A încrucişat-o cu un armăsar trăpaş Orlov rusesc. I-a făcut patru mânji, ultimul la 24 de ani, o vârstă considerabilă pentru un cal. A trăit 26 de ani în gospodăria de pe strada Dragoş Vodă şi a îngrijit-o cu toată dragostea... Iar mânjii îi sunt cei mai dragi, ca nişte copii zburdalnici. De la o altă iapă, a avut 6, în nici trei ani. Atunci, îşi aminteşte că a dormit în grajd, „că nu-i medic veterinar pe-aproape să te ajute”, spune măhăleanţul nea Traian Bădeanţ, grijuliu cu herghelia pe care o îngrijeşte, cu ştiinţa învăţată de la alţi crescători, din cărţi şi de la părinţi. A citit cât cuprinde şi a avut rezultate. Iar cu necazurile, iacă şi cu ele s-a descurcat. Odată, de Paşti, după ce a tăiat un miel, unul din caii lui preferaţi, un trăpaş, l-a lovit rău de tot cu copita atunci când, imprudent, s-a dus în grajd să l furajeze. „Calului nu-i place mirosul de sânge”, îmi spune, „nici de fum de ţigară, iar  de alcool, să nu mai vorbim“.
Amintiri cu orlovi  şi trăpaşi                   
Parcă-i creşte inima atunci când iese cu bidiviii în lume. Chiar în primăvara acestui an l-a solicitat o familie de nemţi reveniţi din Germania, care-şi redobândise casa din Săcălaz, o casă frumoasă, îşi aminteşte nea Traian. Auziseră şi ei de caii lui tare frumoşi. „Şi-au făcut alai ca de «kirwai», că şi puseseră casa la punct şi voiau s-o sfinţească cu preotul catolic din Mehala. Eu l-am adus cu birja şi cu cei mai frumoşi trăpaşi pe care-i am în grajd”, îmi povesteşte nea Traian despre ieşirea cu nemţii din Săcălaz. Şi tot acolo, altă familie, tot de nemţi, au făcut nunta de argint, cu trăsurile şi caii aduşi de nea Traian. „Apoi să vezi distracţie cu fanfară nemţească adusă din Germania. Era ca-n poveşti, doar că năzdrăvanii mei nu scot flăcări pe nări. A fost tare frumos. Când s-o gătat distracţia, tăt io i-am dus cu birjele şi cu caii mei acasă, iar după aia, m-am «repatriat» şi io în Măhala mea iubită”... I-a rămas însă în memorie o demonstraţie hipică de la Târgu-Mureş. Era în 1985, când primarul de atunci, Kelemen Attila, îmbrăcat elegant şi cu mănuşi albe a condus un atelaj cu trăpaşi de toată frumuseţea, iar apoi a vorbit despre creşterea cailor de rasă. L-a impresionat ataşamentul omului faţă de aceste animale de care el, nea Traian, se simte legat trup şi suflet. Ar vrea să vadă mai multă dragoste pentru cai, pentru promovarea creşterii lor în condiţii mai bune, „că doar România a fost cândva una din cele mai renumite ţări din lume la creşterea cailor”. „Caii îmbătrânesc şi puţină lume ştie cât de greu se cresc“, spune nea Traian. Acum are o iapă de 25 de ani, cel mai bătrân cal din miniherghelia sa. „Dar trage la fel de bine ca unul tânăr. N-o dau pe Olghiţa pentru nimic în lume”... 
Hrană pentru zeci  de milioane   
Pentru întreţinerea unui cal de rasă, mai cu seamă al unuia de călărie, se plătesc astăzi pe puţin 100 de euro pe lună. Pe măhăleanţul Traian Bădeanţ, hrana unui cal din herghelia sa îl costă 60 de milioane de lei vechi pe an, o sumă uriaşă, dacă ne gândim că doar munca depusă pentru cultivarea furajelor este valoric aproape la fel de mare. Pe o suprafaţă de 10 ha îşi cultivă singur furajele pentru miniherghelia sa.  Într-un fel spus, nea Traian, crescătorul din pură pasiune, se află într-o continuă pierdere. Dar e totuşi pasiune şi rămâne. Întristat pe bună dreptate, măhăleanţul îşi rezumă deznădejdea parafrazând, dureroasă cugetare, titlul unui film „Şi caii se împuşcă, nu-i aşa“? A auzit că vor să facă undeva, aproape de Timişoara, un abator de cai pentru export de carne. Îl îngrozeşte ideea că „umblă oamenii să taie caii”. Ştie că în Franţa şi Italia carnea de cal e o delicatesă şi foarte scumpă. Dar asta nu-l încălzeşte câtuşi de puţin. Şi-a stocat de acum proviziile pentru iernatul minihergheliei sale de pe strada Dragoş Vodă, într-o gospodărie model pentru mulţi crescători de cai din împrejurimi. Are pregătiţi 1 000 de baloţi de fân, paie şi tot ce-i trebuie unui cal de rasă pură. De fapt, mai sunt crescători în Banat. Au şi ei într-adevăr cai frumoşi, mai ales cei din partea Lugojului, Făgetului şi apoi la Variaş. „Acum”, zice nea Traian, „iarna poate să vină şi mâine”. Mă invită la o plimbare, mai încolo, în decembrie, de Crăciun, cu una din săniile sale domneşti, la care înhamă cai cu zurgălăi, aşa cum face el în fiecare an, cu moşul în spatele vizitiului, „că şi el e domn”. Atunci, continuă o tradiţie pe care el o cultivă an de an: trage sania în faţa bisericii din Mehala, cu trăpaşii bătând din copite, face câteva ture în jurul ei, „iar moşu’ împarte darurile la tăţi copiii care vin acolo, numa’ zăpadă şi sănătate să fie”... La aşa cai, trebuie musai să ai şi căruţe şi sănii ca lumea. Nea Traian le are pe toate. Are o trăsură mai veche de 100 de ani, care a aparţinut unui grof ungur. A recondiţionat-o şi a făcut-o ca nouă. Doar că banii-s puţini, dacă vrei să le întreţii pe toate. Şi caii şi trăsurile, parcă e peste puterile lui... şi mi-a împărtăşit unul din gândurile lui de om descumpănit: să lichideze herghelia, s-o vândă sau s-o dea? Parcă n-ar vrea. A avut odată şi nişte cumpărători. S-a tocmit cu ei. Dar nu l-a lăsat inima să renunţe la frumuseţe de cai. A rămas cu ei, iepele au mai avut mânji, au crescut şi uite aşa au trecut anii. Dar, zice el, tot se mai gândeşte. Poate că fostul feroviar, şef  în mai multe gări din Banat şi performer în tinereţe la lupte greco-romane, tot în echipa C.F.R.-ului, îşi mai adună puterile să lupte şi cu viaţa asta, care din trudă i-a adus totuşi şi multe bucurii: cei mai frumoşi cai din câţi s-au văzut în Timişoara şi împrejurimi... 
Nea Traian are amintiri de scris o carte. Dacă s-ar aşterne la povestit, i-ar trebui fără îndoială zile şi nopţi. I-au fost bunăoară oaspeţi în săniile şi trăsurile din „colecţia” sa cântăreţii de muzică populară Laza Knejevici, Delia Musunea, Tiberiu Ceia, apoi Costică Mărăscu, realizator de emisiuni de la TVR Timişoara, pe care i-a însoţit de atâtea şi atâtea ori... Inspirată de atmosfera străvechiului oraş de pe Bega, o echipă de cineaşti a realizat în centrul civic un film în regia lui Mircea Veroiu. Pe nea Traian îl încearcă şi astăzi emoţiile când îşi reaminteşte de „rolul” pe care l-a avut el acolo în filmul renumitului cineast bucureştean: un vizitiu cu „ştaif” într-una din caleştile sale de epocă şi caii lui de „nu-şi mai luau ochii de la ei”. „Coleg de platou” i-a fost cunoscutul actor Mircea Albulescu, unul din cei care l-au onorat pe inimosul măhăleanţ... Neobositul crescător de cai nu uită câtuşi de puţin toate momentele care-i mai ţin de tovărăşie în clipele de tihnă. Privirile îndărăt îl tămăduiesc sufleteşte şi parcă-l revigorează.
 
 
Tractorul  vs. cabaline 
În memoria crescătorilor tradiţionali de cai din România, mai persistă amintirea celor mai nefaşti ani, când „agricultura socialistă” se afla în mâinile demolatoare ale ministrului Bucur Şchiopu. Tractorul, considera el atunci, va trebui să înlocuiască calul, iar nobilul animal urma să ia drumul abatoarelor. Au fost sacrificaţi în acei ani, într-un măcel fără noimă, zeci de mii de cai, indiferent de rasă sau utilitate. Abia târziu, ocârmuitorii acelor zile au realizat că tractorul nu poate înlocui cabalinele pe toate tipurile de sol. Imensa pagubă provocată atunci, nu doar agriculturii româneşti, ci şi hipismului şi crescătorilor de cai din pasiune, nu a putut fi recuperată în totalitate nici până astăzi. Din acei ani de tristă amintire, în memoria foştilor specialişti din agricultură, a rămas o vorbă de duh: „Apa, focu’ şi Bucur Şchiopu”. În ultimii ani, tradiţia a fost reînviată pe fondul unor herghelii şi depozite de armăsari de rasă, existente şi în trecut. Astfel, în prezent, în România fiinţează 11 herghelii şi 4 depozite de armăsari de rasă. Totodată, câţiva crescători particulari din ţară încearcă să refacă potenţialul de cai pentru diferite utilităţi, între care pentru crescătorii şi echitaţie.                                              
 
 
D’ale lu’ nea Traian
Nea Traian îşi mai aminteşte cu nostalgie de prima nuntă la care a ieşit cu trăsura grofului şi cu cei mai frumoşi trăpaşi pe care-i avea atunci. Se mărita doctoriţa Ieliţa Iancovici. „Era cea mai frumoasă nuntă pe care a văzut-o Timişoara vreodată”, povesteşte bătrânul crescător de cai măhăleanţ. „Am trecut prin tot oraşul şi ne-am oprit la Catedrală. Atmosfera era ca pe vremuri în Mica Vienă”, crede nea Traian. „Doar că naşii erau din America, iar eu, absolut întâmplător, aveam o pălărie ca JR din «Dallas»> şi nişte ochelari de soare. Două doamne din public au întrebat cu voce tare: Te pomeni că l-or fi adus şi pe vizitiu din America!”.
Într-o iarnă a ieşit la plimbare cu prietenii, cu una din cele două sănii şi cu doi cai „faini”. Când au trecut prin faţa „Continentalului”, unul din poliţiştii de la Rutieră, care nu mai văzuse aşa ceva, a exclamat: „Ce-i nene, a venit circul?” Ceva n-a priceput nea Traian multă vreme: „Cum e posibil să-i pui calului sac la fund? Oare regina Angliei pune saci la caii ei? Că doar l-a plimbat şi pe Ceaşcă prin Londra cu caleaşca regală şi fără sac la fundul cailor”, spune indignat nea Traian, măhăleanţul gospodar şi vechi crescător de cai.   
 
Gerhard Binder
Agenda nr. 34/20 august 2005

Buletin informativ

Fii la curent cu ultimele noastre noutăţi!

Imagine aleatoare

În pustă

Sondaj

Considerați că este necesară o restructurare a datelor de pe site-urile Banaterra?:
Română
  • 2194 imagini
  • 4154 articole

Display Pagerank