Enciclopedia Banatului

Български English Français Deutsch  Magyar Română Српски 

BANATERRA (română)

Site-uri partenere

Copyright © 2006-2015. Asociatia Banaterra. Toate drepturile rezervate.

Marineasa, Viorel - “…şi de n-o fi cu Banat…”*

În perioada de relativă liberalizare de sub comunism (‘64-’71), se dăduse slobod la studiul geografiei .şi al istoriei regionale pentru ciclul al doilea de învăţământ primar. Copiii erau îndemnaţi să ştie cât mai multe despre ţinutul şi chiar despre satul în care trăiau. Dar n-a durat. Dacă maoismul şi kimirsenismul nu i-ar fi luat minţile, am putea presupune că, mergând pe această linie, ca şi pe ideea mandatarilor în comerţ şi în micile meşteşuguri, Ceauşescu ar fi ctitorit (protocronic, cum altfel?) o perestroica şi un glasnost în straie autohtone; ba, mai mult, ar fi pozat ca promotor al integrării Estului în Uniunea Europeană. N-a fost să fie. Şi poate că Popescu-Dumnezeu are o parte din vină. S-au năpustit asupra bietei ţări puzderie de teze, cum ar fi cele cu omul nou, omogenizarea şi poporul unic, iar în vremea asta Kadar-bacsi, de pildă, croia Hungaroring-ul, zicea ca ruşii, dar o cotea binişor către baba Europa. Cât despre Banat, în ultimii ani de ceauşism, acesta se transformase în sud-vestul României, nu era bine şi aproape că nu era voie să-l pomeneşti ca atare, pentru a-i face pe plac conducătorului suprem, obsedat de faptul că, dacă sporeşte numărul provinciilor româneşti, depăşind cele trei admise, cresc şi pretenţiile teritoriale ale duşmanilor externi (altfel, în jargon internaţionalist-comunist, ţări şi partide frăţeşti). Chiar şi istorici reputaţi s-au complăcut şi s-au compromis în acest joc de-a cioara vopsită. 

Povestea nu era tocmai nouă. Centralismul şi provin-cialismele panicate s-au confruntat adesea, gălăgios ori în surdină, scrâşnit sau cu destul saft, dar de fiecare dată fără suficientă învăţătură de minte. Au abundat locurile comune şi reluările, fărbuite de resentimente de doi bani. Persoanele de echilibru au fost puţine şi nu întotdeauna bine înţelese. Una dintre ele – marele-unionist Sever Bocu – a ajuns la rangul de ministru al Banatului (ţinut pe care el l-a numit patetic “patria mea restrânsă”), pentru ca apoi să cadă victimă centralizării guvernului condus de Iorga, asta cu ceva înainte de conflictul cu Octavian Goga (fostul amic cu care combătuse, în 1917, “opt luni la Kiev” pentru cauza României Mari), cel ce, devenit – din ardelean – lider naţional, s-a arătat nevricos şi… protocronic (anticipându-l, deci, pe prim-secretarul Ilie Matei), ca astfel să observe că “Banatul se îneca în propria-i untură, trebuia să i se sloboadă sânge” (v. S. Bocu, Drumuri şi răscruci, I, Timişoara, 1939), un Banat, prin urmare, penibil de conformist, dar, în acelaşi timp, din cale-afară de nesupus, prin prosperitatea pe cont propriu, faţă de centru.

E, într-adevăr, frustrant să vezi că în manualele şcolare pentru uzul tuturor românilor ţi se consacră un rând şi jumătate, că Nicolae Stoica de Haţeg e un cronicar care “bate (doar) marginile”. Cum enervant trebuie să fie a-ţi da cu sârg birurile statului centralizat şi a-ţi reprima, din varii motive, biata-ţi identitate regională. În pofida liberalizărilor de ultimă oră, ce-tăţeanul de rangul doi, cel care-şi rezolvă rapid, într-o dimi-neaţă, treburile din capitală şi apoi se aruncă-n garnitura ce o să-l ducă acasă nu va mai performa “într-o cârciumioară la şosea” cu Cristian Vasile sau într-un budoar al relativizărilor cu Camil Petrescu, nici măcar în podrumul librăriei de la “Cartea românească”, unde-s, în ciuda zdroabei, veşnic cu zâmbetul pe buze Nedelciu şi Iaru. În această lume care ne scapă, vinovăţiile survin în conexiune cu Mersul trenurilor. Moldoveanul observă pentru bucăţica sa “tensiunea culturală şi psihologică, acumulată mocnit, de-a lungul timpului, de către un spaţiu decăzut (abrupt) din condiţia sa de centralitate şi împins (gradual) spre postura tot mai distinctă de periferie” (Codrin Liviu Cuţitaru, Alte isprăvi ale periferiei în drumul său către centralitate, Observator cultural, nr. 38/14.11-20.11.2000, p.14). Iar redutabilul transilvan este nevoit să remarce că, în continuare, “ardelenilor /le e/ indusă mereu nu numai conştiinţa primejdiei, dar şi, subliminal, ideea că ei încă nu s-ar fi emancipat naţional sau că ar fi făcut-o într-un mod atât de fragil încât sunt tot timpul în pericol să regreseze statal spre situaţia din Evul Mediu” (Al. Cistelecan, Discursuri pentru Transilvania, Provincia, nr.3, iunie 2000, p.1).  

Platitudini reprezintă ce am mai putea scoate, cum că “datoria puterii centrale este de a nu sugruma ardoarea Provinciei”, că “centralizarea dezvoltă tendinţele centrifuge”, că prin cultivarea ocoşeniei regionale tip “dăcât domn cu ochelari tăt paure-i mai bine” ori “adă suta, ‘ice Blejia” vom stimula supoziţiile unui ilustru N.I., născut în februarie (stai jos, stai jos) la capitală, mărturisind, ăştia care am mai rămas, că, în prostia lui, are dreptate, adică, vreau să zic, am putea fi mult mai buni.

*Viorel Marineasa - Despre Banat, đn registrul normalEditura Modus P.H.Reşiţa, 2009

Imagine aleatoare

Sondaj

Sondaj de opinie privind interesul față de istoria recentă a Banatului (1938-1956) - Posibile titluri de cărți:
Română
  • 2196 imagini
  • 4170 articole

Display Pagerank