Enciclopedia Banatului

Български English Français Deutsch  Magyar Română Српски 

BANATERRA (română)

Site-uri partenere

Copyright © 2006-2015. Asociatia Banaterra. Toate drepturile rezervate.

Marineasa, Viorel - Ripensiştii*

 

Predilecţie pentru oameni vechi – cărturari, politicieni,
fotbalişti, păguboşi, săriţi, pierde-vară – având aer interbelic şi
părând a poseda un secret.
Tentaţia de a cădea în copilărie. Impuritatea exerciţiului.
Păţitul de pe vremuri îşi îndreaptă pătimirea – prin cel ce sunt
astăzi. Fluxul memoriei e îmbâcsit de duh analitic. (…) Sistematizând
efortul recuperator, aş spune că aveam deja modele:
silvicultori, bucovineni, soldaţi, măşti de gaze.
Limfaticul răzvrătit. Se va întoarce asupra tatălui. Fetiţa
limfatică. Stă mult cu ochii închişi. Majoritatea o consideră
retardată. Peste câţiva ani se va mărita cu Fentosul, colegul ei
cu un talent incredibil la fotbal, poreclit fără imaginaţie Pelé.
Revolta ei împotriva Bărbatului se traduce prin muţenie. Tatăl
nu mai există: într-o seară, la bodegă, a pus rămăşag că bea un
kil de monopol pe nerăsuflate; l-a şi băut; dimineaţa l-au găsit
ţeapăn pe buza fântânii. Maică-sa îi pregătea şi-i mai pregăteşte
în ale dragostei pe cei de la şcoala de mecanizatori. Şi Fentosul
va deveni beţiv, stricat; îşi va irosi talentul; nu va depăşi stadiul
diviziei C.
M-ar ajuta să-i cunosc pe foştii ripensişti. Nick se oferă
să-mi facă legătura. Îmi cere, în schimb, să-i ţin o rubrică în
programele pentru „Poli”. Obsesia de a face joncţiunea cu
interbelicul prin „derizoriu” şi „nesemnificativ”. Dialogul-hobby
cu moşii (şi acesta nu lipsit de asprimi şi de arţag) , oameni care
mai poartă, în forme trunchiate, însemne ale vechii Românii.
„Ripensia” a apărut dintr-o criză prelungită a campioanei
decăzute „Chinezul”. Exista pe atunci la Timişoara un gust
rafinat pentru fotbalul de calitate. „Chinezul” s-a destrămat din
pricină că n-a izbutit să-şi apropie al şaptelea titlu. Doi conducători
şi şapte jucători au format noul nucleu.
Inginerul Traian Vuia a fost secretarul clubului „Ripensia”
între 1928 şi 1938. Coincidenţă de nume cu pionierul aviaţiei. A
ţinut rubrica sportivă la ziarul Vestul sub pseudonimul Dopping.
În numărul de miercuri, 2 septembrie 1930, comenta meciul
T.M.T.E – Stăruinţa Oradea: „Jocul a fost tot timpul vehement,
iar dacă ploaia n-ar fi intervenit, publicul cu siguranţă putea
admira un joc clasic”. Se izbea de lipsa termenilor specifici sau
de insuficienta lor fixare.
Mai încoace a purtat corespondenţă cu Hadrian Daicoviciu.
Numele echipei venea de la Dacia Ripensis. Un nume frumos,
dar nejustificat, după opinia istoricului, deoarece provincia
respectivă s-a aflat mult mai la sud faţă de Banatul de astăzi.
În 1934, preşedintele clubului, dr. Cornel Lazăr, s-a dus
să-i ceară socoteală lui Sever Bocu, director la Vestul pentru un
articol critic publicat în gazetă, ca urmare a unui eşec în cupă.
Bocu, un bonom bâlbâit, a rămas pe poziţii: „A-a-ascultă, dragă
Co-Co-Cornel, Vuia a avut dreptate. Ri-Ri-Ripensia-i Ripensia,
Vestu-i Vestul!”
Sever Bocu, Drumuri şi răscruci, vol. I, Timişoara, 1939:
„Înfrângerea lui Horia ne mai transmite o moştenire (…): istoricitatea
trădării. Îi avem cu numele nu numai pe martiri, pe
călăi, ci şi pe trădători, cari nu sunt străini, ci din sângele
martirilor.”
În casa lui Bocu din Lipova, prin '50 şi ceva – şcoala
sovietică (pentru copiii ofiţerilor din garnizoană). De 7 noiembrie,
schimb de daruri cu elevii români. Maiakovski, cartonat.
„Dar Fiş, / ce pare un limbric / molâu / şi costeliv, / ce sarcini
are-acest nimic? / El e / instructorul sportiv”.
Marţi, 24 noiembrie 1987. Cartierul Fabric, azilul de
bătrâni. Paul Schiller (93 de ani) stă într-o cămăruţă cu soţia sa,
Ana. A fost centru înaintaş în primul meci oficial al „alesei”
României (8 iunie 1922, cu Iugoslavia, la Belgrad). Nick m-a
avertizat că-i place să umble vandra, că mai trage câte-un
păhărel. Pe vremuri frecventa „Calul bălan”, turna câte-un deţ
de rom în halba cu bere. Într-adevăr, nu-l găsesc acasă. Bătrâna,
supărată, pufăie. Apare într-un târziu. Ştie prost româneşte. Îşi
aminteşte fără probleme scoruri de acum 60 de ani. Descrie şi
câteva faze de poartă. Îl compară pe Dobrin cu vienezul Uridil:
nu-şi priveau picioarele în timp ce conduceau mingea.
Partida din '22 au câştigat-o românii cu 2-1. Golul
decisiv l-a marcat Aurel Guga. A dat în patima beţiei. A nimerit
cu automobilul în Bega şi s-a înecat. Beat fiind.
„Viaţa ta ne aparţine. Trăieşte-o frumos, aşa cum am
gândit-o noi. O să fii încântat de o asemenea viaţă.”
Pe când eram copii, ziceam că Dobay are piciorul stâng
ştampilat (sinonimie parţială: sigilat, asta trebuie să fie).
Înainte de a-i fi pus sub interdicţie ar fi băgat trei portari în
mormânt.
Îmi povestea Lazăr Sfera că Skwareck, celebrul interstânga
de la Ujpest, i-a pus o talpă (pe atunci regulamentul
permitea procedeul) de pe urma căreia s-a ales cu o fractură.
N-a mărturisit accidentul, nici n-a întrerupt antrenamentele şi
jocurile. Calusarea s-a făcut pe nesimţite, doar că timp de doi
ani n-a lovit mingea cu piciorul drept. Adversarii şi spectatorii
nici nu şi-au dat seama.
Dicţionarul de simboluri: Buddha măsura universul făcând
şapte paşi în fiecare direcţie a spaţiului.
Pentru psihanaliză, piciorul are o semnificaţie falică, iar
încălţămintea e un simbol feminin.
Dar şi simbol al puterii sufleteşti (Paul Diel).
Care ar fi statutul unei echipe de fotbal feminin? Efemeridă.
O încercare contra naturii. Să ne imaginăm o frumuseţe
fragilă cocoţată pe crampoane.
Bărbaţii cu trupuri adolescentine, echipaţi cum se cuvine,
au ceva de păsăroi picaţi din cuib. Simţi nevoia să-i ajuţi, dar ei
dau cu pliscul.
Cele trei creiere ale Evei. Avem o puternică indicaţie că
două sau mai multe personalităţi pot exista alternativ într-un
singur corp (Eduard Pamfil).
Mâinile lui Miti Pavlovici, marele portar, sunt rădăcini
răsucite tragic. Picioarele de sub pătură trebuie să fie la fel.
Reumatism poliarticular degenerativ. L-a prins o răceală zdravănă
după un meci pe ploaie la Zagreb. A ieşit furios din teren, fără
să se mai schimbe. Văzându-l plin de noroi, taximetriştii n-au
oprit. A ajuns la hotel într-un târziu.
La egipteni, numele – o dimensiune esenţială a individului.
La pronunţarea numelui cu voce tare, toată lumea va fi
cuprinsă de stupoare.
Indivizi cu acelaşi nume. Nu Popescu, ci Vuia, Bocu,
Hampu!
Cine zice că fotbalul dintre cele două războaie mondiale
a fost în întregime romantic? Ediţia 1937/38 a campionatului
naţional. Pavlovici este convocat la poliţie de către Ovidiu
Gritta. „Ce-oi fi făcut? Iar vreo prostie cu golâmbii mei?” (Are
crescătorie în Mehala). Dar chestorul, amabil, îi oferă cafea,
ţigări. „Mâine trebuie să câştigăm…” Miti, prompt: „Cum nu,
domnu Gritta, batem noi Venusul, cum nu.” „Băiete, nu înţelegi
că noi trebuie să câştigăm?!” Aha, acum Pavlovici înţelege:
bucureştenii sunt susţinuţi de Gavrilă Marinescu, prefectul
poliţiei Capitalei. Portarul Ripensiei refuză sumele în creştere şi
e dat afară din birou. Îl încunoştinţează pe dr. Lazăr despre
tentativa de corupere. Dar lucrurile merg prost a doua zi: unii
coechipieri n-au fost la fel de virtuoşi. Ba preşedintele clubului
îl bănuieşte şi pe candidul Miti, iată-l în spatele porţii, manevrând
periculos bastonul cu măciulie de argint: „Pita mă-tii,
multe mai ai de gând să slobozi?” 6-1 pentru Venus. În retur
Pavlovici se bate aproape de unul singur cu adversarii dezlănţuiţi
şi Ripi câştigă cu 1-0, devenind a patra oară campioană.
Ultima dată.
Vestul, luni, 1 septembrie 1930: Programul la Radio
Bucureşti: ora 13 Plăci de gramofon; 13,30 Informaţiuni, bursa
de cereale, bursa de efecte, cota apelor Dunării, semnal orar;
18 Doamna Maria Anda de la Opera Română, canto – Saint
Saëns, arie din „Samson şi Dalila”; Verdi arie din „Aida”; 18,40
prof. dr. Zota: Malaria; 19,00 D-nii Bugeanu şi Constantin
(harmonică şi clarinet): arii naţionale.
„Nu avem opoziţie, ci doar grupuleţe politice chinuite
de pofte guvernamentale.”
Conferinţa agrară de la Varşovia. Ideea uniunii vamale.
Madgearu propune convenţiuni regionale de durată. Colaborarea
statelor Europei Orientale faţă de concurenţa transoceanică.
„Iau patru elevi în gazdă, îngrijire strict pedagogică.”
„Casă boierească în centrul oraşului cu localităţi în
souterain, grajduri, garaje, parc admirabil cu baie liberă – potrivită
îndeosebi pentru sanatoriu, penzionat ori asemenea scopuri.”
Groaznica nenorocire din comuna Regele Ferdinand provocată
de un taur înfuriat. Primăria i-a sorocit moartea, tăindu-l
mâine zi pentru nedeia din sat.
Şerban (la 5 ani): „Tată, eu am visat numai vise urâte, repezite.
Nici n-am văzut bine ce era. Ăia voiau să-l taie pe taur.”
Celălalt portar celebru al Ripensiei, Zombori, mă conduce
pe coridorul întunecos. Pe neaşteptate îmi arată o vioară.
A cumpărat-o de mult, în urma unui turneu în ţările arabe. Ar
trebui acordată. Cu ani în urmă, dădea mici „concerte de casă”,
acompaniat de soacra sa, o redutabilă pianistă.
Din Nordul Africii venise Maître Jean (Eshkia) sefardul,
care patrona restaurantul „Élite” (astăzi „Sinaia”). Acolo se întâlneau
ripensiştii în fiecare joi seara, după antrenament.
Cu Genu în cimitirul unde-i înmormântat fostul centru
înaintaş Ciolac. Miroase a trandafir şi a muşcată. Până la el,
mormântul primului protopop român al Timişoarei. Mai încolo:
„Dar după ani de picurare / Eterne bălţi de lăcrămioare…” În
fine, „Aici odihneşte Ghiţă Ciolac (1908-1965) fost fotbalist 45
ori internaţional – Simpatizanţii!” Prunii se îndoaie de poamele
încă verzi. Ascultăm fâşâitul cosaşilor. O bătrână, târşind un
picior, duce strâmb o găletuşă din care apa dă peste margine.
Bela Steiner a jucat pe postul de fundaş dreapta în
echipa României la primul Campionat Mondial (Uruguay, 1930).
Competiţia s-a terminat pentru el în minutul 33 al primului
meci. Atunci a agăţat o minge şi, în loc s-o trimită portarului
Lăpuşneanu, se pregătea să-şi lanseze atacul. Venit din spate,
peruanul Souza s-a repezit asupra sa cu amândouă picioarele,
de parcă ar fi sărit în lungime. Dublă fractură! Medicii au insistat
să mai rămână la Montevideo după terminarea întrecerii. A
refuzat. A avut parte de o îmbarcare specială, odată cu automobilele.
După o lună de călătorie cu Dulio, o adevărată citadelă
plutitoare, au ancorat la Genoa. Cum să coboare cu piciorul în
ghips? Rafinsky, care era tare ca un taur, l-a luat în spate şi a
parcurs aşa cele 102 trepte ce legau vaporul de ţărm. La dus
merseseră cu Conte Verde, un fel de pereche a lui Dulio. Pe vas
era Şaliapin, care împărţea cabina cu două admiratoare.
Silviu Bindea este stânjenit în mers de o veche coxartroză.
Era cel mai rapid fotbalist român – 10,6 pe sută (vărul
său, Moina, deţinea recordul naţional, cu 10,4). Lansat în adâncime
de interul Beke, nu alerga paralel cu tuşa, ci pătrundea
(„diagonala lui Binduţ”) în driblinguri derutante, spre marginea
careului de 16 m. De aici, în funcţie de situaţie, şuta sau centra,
de preferinţă celeilalte extreme, Dobay, venit lansat (şi acesta,
la 1,90 m, făcea sub 11 secunde pe sută!), ori centrului Ciolac,
întotdeauna excelent plasat, dar mare rateur.
Insul de la Urgenţă – îşi pândeşte figura îndurerată în
oglindă.
Pantofi cu talpă de crep. Pantofi marca DORCO:
Meci de propagandă al „Ripensiei” la Deta. Fanfară.
Admiratori şi admiratoare. La un moment dat se sparge mingea
şi se trimite alta în teren. Un jucător localnic o aruncă în propria
poartă. „Gol!” zice arbitrul. „Cum, gol?”, „Gol, asta e”, nu
se lasă celălalt.
 
„Orizont”, nr.23/1990
 
_________________________
 
*Viorel Marineasa - Despre Banat, în registrul normal
Editura Modus P.H.
Reşiţa, 2009

Imagine aleatoare

Sondaj

Sondaj de opinie privind interesul față de istoria recentă a Banatului (1938-1956) - Posibile titluri de cărți:
Română
  • 2196 imagini
  • 4170 articole

Display Pagerank