Enciclopedia Banatului

Български English Français Deutsch  Magyar Română Српски 

BANATERRA (română)

Site-uri partenere

Copyright © 2006-2015. Asociatia Banaterra. Toate drepturile rezervate.

Marineasa, Viorel - Replieri provinciale. Cazul revistei Reflex din Reşiţa

În scurta şi echivoca perioadă de liberalizare prin care a trecut comunismul românesc (1964-1971), au apărut cu timi-ditate, în manualele pentru ciclul elementar, tentative de pu-nere în discuţie a geografiei şi a istoriei regionale, îndemnuri ca elevii să afle cât mai multe despre ţinutul, despre oraşul şi chiar despre satul în care trăiau.

A fost ca o părere. Ştim ce a urmat: puzderia tezelor de sorginte maoist-kimirsenistă, ce vizau crearea omului nou, omo-genizarea indivizilor şi a locurilor, în vederea obţinerii unei ţări standardizate şi a poporului unic. În cazul Banatului, ultimii ani de ceauşism l-au transformat în sud-vestul României, pornind de la ideea că nu e bine şi, de multe ori, este interzis să-i pomeneşti numele ca atare, conform obsesiei că, dacă sporeşti numărul provinciilor româneşti, depăşind cele trei admise, cresc şi pre-tenţiile teritoriale ale statelor învecinate. Din păcate, destui is-torici s-au complăcut în alimentarea acestei strategii politice nefaste, făcând demonstraţii docte la comanda puternicilor zilei.

Datele nu erau tocmai noi. Centralismul cu accente dure şi provincialismele panicate s-au confruntat adeseori, gălăgios sau în surdină, şi în pasajul interbelic. Dacă „Transilvania a fost mereu o margine cu veleităţi de centru”1, Banatul şi-a dezvoltat mai degrabă vocaţia de provincie de graniţă, de „spaţiu cu valoare turnantă”2, făcând, după Marea Unire, din naţionalismul regionalist un câmp de rezistenţă în faţa agresiunii politice a centralismului dâmboviţean3, iar în ultimele decenii de comunism – dintr-un regionalism neoficial, „centrat pe tole-ranţă, dar şi pe pragmatism” şi vehiculat „atât în forme intelec-tuale, cât şi în forme populare”, o modalitate de a se opune dictatului naţional-comunist, demonstrând ambiţia de a rectifica drastic poziţia oficială despre istoria şi cultura naţională, locul „spaţiului omogen construit de [noii] centralişti” fiind luat de cel al regiunii ca element capital4. (Urmând o observaţie a lui Virgil Nemoianu, Monica Spiridon apreciază că „într-o eco-nomie culturală europeană […], Banatul [reprezintă] o vamă de tranzit, un fel de porto-franco”, „o paradigmă a liberalismului democratic, stimulând în plan spiritual, dar nu numai, individu-alismul responsabil şi laborios-productiv”, în contrast sau, mai degrabă, în complementaritate cu Transilvania „nostalgico-pro-fetico-mesianică” 5.)

Dacă dorinţa bănăţenilor de a nu fi confundaţi mereu cu ardelenii pare legitimă (vezi, măcar, momentele 1848 şi 1918)6, situaţia se complică atunci când regionalismul se fragmentează ori se îngustează necruţător. Pentru scriitorul Virgil Birou şi pentru sculptorul Romul Ladea, „Bănat numai în Căraş este”, adică în zona montană, spectaculoasă, proteică şi nepervertită. (Deci iarăşi perspectiva înfruntării cu un centru – e drept, situat „în imediata apropiere” – incomprehensiv şi orgolios. Să nu ne grăbim însă.) Cornel Ungureanu ne asigură că nu trebuie să vedem în această formulare sentimentaloidă decât „un aforism polemic”, căci, după 1920, centrul de greutate al culturii bănăţene se mută, volens-nolens, în „metropola Banatului”, adică la Timişoara7.

Numai că mica „definire prin diferenţiere” a supravieţuit şi în condiţiile comunismului, alimentată pervers de regim, interesat să menţină tensiuni între modelul revoluţionar al „cetăţii de foc” (Reşiţa) şi centrul regional (reşedinţă de regiune, pentru scurt timp numită chiar Banat!) văzut drept cuib al po-sibilelor derapaje intelectual-burgheze (Timişoara), îndeosebi după anul 1956. În contrapartidă, a existat şi o imagine scăpată parţial de sub controlul puterii, cea a unei ruralităţi demne şi insubordonate oficialităţii în Banatul montan, surclasând pe-isajul flasc al satului bănăţean de câmpie, subjugat total comandamentelor agriculturii socialiste. („Patriotismele locale” atingeau cel mai de jos nivel în competiţiile sportive, atunci când echipa susţinută de „clasa muncitoare” se confrunta cu cea a „studenţilor”.)

Interesant este că, după decompensarea morală (şi nu numai!)8 provocată de eşecurile consecutive ale privatizării în „cetatea de foc”, a apărut (dar nu din neant), în căutarea demnităţii pierdute, un nou stereotip ce tinde să definească Reşiţa, care chiar şi-ar afla în oarecare măsură acoperirea: „oraşul cu poeţi”, sintagmă însuşită, nu ştiu cât de în serios sau de concesiv, de către critici literari cu nume. E într-asta o revanşă peste decenii a celor ce au reprezentat „trifoiul cărăşan” (Romul Ladea, Ion Stoia-Udrea, Virgil Birou), convinşi că aici se manifestă autenticitatea, „trăirea vie” a provinciei.

 

*

 

În condiţiile „mediamorfozei” fără precedent petrecute după 1989, pe fondul „redescoperirii spaţiului cultural local” s-a petrecut un spectaculos şi complex „proces de recompunere a teritorialităţii mediatice”9.

Limitându-ne la Reşiţa, fără a mai panorama şirul tatonărilor şi al ratărilor din ultimul deceniu al secolului trecut, semnalăm că primul număr al revistei Reflex a apărut abia în iulie 2000, sub auspiciile Centrului Judeţean Caraş-Severin de Conservare şi Valorificare a Tradiţiei şi Creaţiei Populare (director: Gheorghe Ţunea; redactor-şef: Octavian Doclin; redactor: Ada Cruceanu), propunându-şi modest „să prezinte aspecte din viaţa instituţiei” şi „să semnaleze stări de fapt ale fenomenului cultural […] în comunităţile locale, în toate domeniile: etnografie, folclor, muzică, literatură, arte vizuale”10. Schiţa de program al publicaţiei capătă consistenţă prin intervenţia poetului Octavian Doclin, care leagă istoria noastră culturală de ideologia Luminilor şi reabilitează adevăratul sens al culturii de masă (pervertită în perioada comunistă), cea manifestată abundent şi fast prin „casele naţionale – ca forme ale strategiei de stat – şi/sau prin asociaţiile culturale – ca forme ale reacţiei comunitare”. În zilele noastre, „marcate de «regionalizarea» dispersiei culturale […], dar şi de reaprecierea particularităţilor zonale”, o instituţie specializată în conservarea şi valorificarea produsului cultural are şansa să-şi dezvolte o strategie de anvergură într-un areal de tipul Banatului montan, caracterizat prin inter- şi multi-culturalitate11.

Reflex nu venea pe un teren gol. Timp de trei decenii (începând cu 1972) a apărut caietul de literatură, artă şi cultură Semenicul, fără periodicitate fermă, devenit revistă format carte din 2001, dar astăzi fiind în primejdia de a sucomba. Redactor responsabil i-a fost cărturarul Gheorghe Jurma, cel care a scris o importantă istorie a presei şi a literaturii din Caraş-Severin (1978), iar motorul publicaţiei l-a reprezentat cenaclul literar Semenicul de la Casa de Cultură a Sindicatelor din Reşiţa12, dovadă că „oraşul cu poeţi” a existat cu mult înainte ca expresia să prindă această notorietate cam agasantă.

Să revenim la Reflex. Publicaţia capătă aplomb progra-matic. Îşi fixează şi un model: revista Banatul din Timişoara, condusă din 1927, de la nr. 2, de Aron Cotruş13, cea care-şi pro-pusese să surprindă „fizionomia ciudată şi barocă a unui colţ de ţară”, însă fără a cădea în capcana regionalismului mărunt şi fără a se angrena în cabală politică. Deci Reflex vrea să devină „o revistă despre arta, cultura şi civilizaţia Banatului de azi şi din totdeauna, scrisă de oamenii lui, dar deschisă şi celor care au ceva de spus despre această provincie românească, ţinut cu o istorie mai altfel, o tradiţie şi un statut cultural mai aparte”14. Aici intervine elementul anecdotic, dar care nu trebuie omis, căci ambiţiile mari pot fi stârnite uneori de pricini aparent ne-însemnate (însă tocmai în spiritul acelor relaţii deloc exemplare dintre centru şi provincie pe care le-am evocat anterior): pro-motorul publicaţiei explică nevoia de a-i da anvergură acesteia, dincolo de coloratura etnografică şi de considerentele culturii de masă, prin afirmaţia recentă a unui scriitor bucureştean de oarecare notorietate, cum că Banatul nu l-ar fi dat în cultură, în ultima jumătate de mileniu, decât pe Lenau. De aceea trebuie scoase la iveală „fapte şi documente mai puţin cunoscute ori contestate, vai, chiar şi în limba română”, pentru a reafirma prestigiul cultural al provinciei15, dar şi standardele sale civili-zaţionale. Chiar dacă are acest zvâc polemic, revista nu e scrisă pentru uzul acelui scriitor bucureştean care dispreţuieşte pro-vincia. Blaga afirmase anterior că Banatul, pe fondul unei ridicate culturi medii, nu s-a prea întrecut cu vârfurile. Însă fenomenul plugarilor gazetari şi condeieri stârnise interesul şi admiraţia unui Camil Petrescu, iar calitatea şi disciplina artistică a corurilor şi a fanfarelor din ţinut îl impresionaseră profund pe Ciprian Porumbescu.

Părând iniţial să se limiteze la „conservarea şi valori-ficarea” unei culturi ce abia aşeza pietre intermediare pentru edificarea unei culturi a elitelor, Reflex-ul are meritul de a fi repus în circulaţie personalităţi căzute într-un con de umbră sau insuficient evidenţiate. Pentru Florica Dimitrescu, Palia de la Orăştie (1582), operă a trei bănăţeni, Moisi Peştişel din Lugoj, Ştefan Herce şi Efrem Zacan din Caransebeş, „rod în egală măsură al unui efort colectiv şi al priceperii şi culturii fiecărui colaborator, rămâne un monument de seamă al limbii române, o carte care, prin calităţile sale estetice şi prin valorificarea sur-selor de expresie a cuvintelor, a jucat un rol major în conturarea profilului viitor al limbii noastre literare”16.

Livius Ciocârlie îl consideră pe Nicolae Stoica de Haţeg „cel mai nedreptăţit dintre cronicari”, dar unul important prin faptul că îi prevesteşte pe alţi doi scriitori de vază ai Mehadiei, Virgil Nemoianu şi Dumitru Ţepeneag17. Şi pentru Ada D. Cruceanu, cronicarul în cauză, „om al barocului târziu infiltrat în «luminismul» lui Iosif al II-lea”, având un destin literar ase-mănător cu al lui Ion Budai-Deleanu, ar fi structurat un program literar cu obligaţii regionale, de care a trebuit „să se ţină” un prozator ca Sorin Titel, dar şi autori cunoscuţi din generaţia optzecistă18.

Radu Ciobanu constată „o veritabilă ebuliţie în eforturile, sistematice de data aceasta, de recuperare şi corectă situare a problematicii bănăţene, susţinute de Grupul de studii «A treia Europă», coordonat de Adriana Babeţi şi Cornel Ungureanu”, chiar dacă recunoaşterile „de la centru” vin capricios sau uneori nu mai vin deloc19. Prin valoarea multor autori, nu numai din literatură, ci şi din celelalte arte, „e de presupus că a fost depăşit […] pericolul băltirii într-un provincialism narcisiac, al supralicitării localismului diletant şi pitoresc, […] cultivând[u-se] spiritul critic, detaşarea autoironică şi emanciparea de vechile complexe (de inferioritate sau superioritate)”20.

Enumerările de acest tip ar putea continua: facem o mare nedreptate pomenind doar în treacăt de secţiunile consacrate unor Damaschin Bojincă, Paul Iorgovici, Eftimie Murgu, I. D. Sârbu, Anton Golopenţia, Petre Stoica, Vasile Tudor Creţu, unor compo-nenţi ai insurgentei Aktionsgruppe Banat, dar şi de numărul desti-nat naşterii metalurgiei la Reşiţa, în urmă cu un sfert de mileniu.

Chiar dacă nu a scăpat total de tuşa materialelor con-juncturale şi ocazionale, de bolile aniversaritei şi comemoraturii, prin deschiderile pe care le operează cu febrilitate (vezi ultima ediţie a Colocviilor Naţionale Reflex, Băile Herculane, iulie 2004, cu o secţiune consacrată incitantei colecţii EGO-grafii a Editurii Polirom), revista Reflex se anunţă a fi una dintre publicaţiile de cursă lungă din cultura română actuală.

 

                (Simpozionul Naţional de Jurnalism,

Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Octombrie 2004)

Note:

 

1 Alexandru Cistelecan, Provincia ratată. Eseu despre Transil-vania, în Altera, anul IV, nr. 9, 1998, p. 80. Publicat iniţial în Gazeta de Mureş, nr. 4 şi 5, 1993.

2 Mircea Muthu, Europa Centrală – Europa de Sud-Est, în Adriana Babeţi, Cornel Ungureanu (coordonatori), Europa Centrală. Nevroze, dileme, utopii, Polirom, Iaşi, 1997, p. 103.

3 Liviu Chelcea, Regionalism bănăţean înainte şi după comu-nism: transformări sociale, relaţii etnice şi memorie istorică, în Altera, anul V, nr. 10, 1999, p. 39-45 passim. Deşi a fost unul dintre campionii Unirii de la 1918 (în Banat, survenită la 3 august 1919), Sever Bocu îşi numea patetic ţinutul drept „patria mea restrânsă” (Drumuri şi răscruci, I, Timişoara, 1939, p. 91). În zile mai apropiate de ale noastre, eseistul şi prozatorul Radu Pavel Gheo observă că „noi, «bănăţenii», ne simţeam diferiţi mai degrabă faţă de ardeleni sau munteni decât faţă de nemţi şi maghiari. Ne raportam spaţial la un «acasă» pentru care satele timişene Liebling, Charlottenburg, Beşenova sau chiar Szegedul maghiar şi Vrsacul sârbesc erau mai apropiate, deci mai familiare decât Bucureşti, Moreni sau Constanţa” (Românii e deştepţi, Polirom, Iaşi, 2004, p. 48). Noi înşine, cu oarecare arţag şi cu fală caracteristică, exage-rând, fireşte, ne identificam astfel într-o anumită împreju-rare: „din punctul meu de vedere, Griselini, Ehrler şi Nicolae Stoica de Haţeg sunt mai importanţi decât Ureche sau Cantemir, iar pe Slavici şi pe Sorin Titel îi citesc cu mai mult folos decât pe Caragiale sau pe Ştefan Bănulescu” ([Răspuns la Ancheta revistei], în A treia Europă, nr. 1, Polirom, Iaşi, 1997, p. 20).

4 Ibidem, p. 42-43. „Raportul dintre periferie şi centru este întotdeauna greu; cel ce trăieşte pe o graniţă, fie ea geogra-fică ori culturală, se simte neînţeles de însuşi restul naţiunii în cauză” (Claudio Magris, Danubius. Traducere de Adrian Niculescu, Editura Univers, Bucureşti, 1994, p. 320).

5 Monica Spiridon, Banatul paradigmatic, în Viaţa românească, nr. 5-6, 1996, p. 132 ş. u.

6 Fără a face caz dintr-asta, merită menţionate însemnările de călătorie ale ardeleanului Rebreanu despre capitala Bana-tului, la 1931: „Timişoara are alură de oraş european. […] Ce păcat că e încă atât de străină! […] Cred că a fost o mare greşeală a guvernului naţional-ţărănesc excesul de libertate acordat minorităţilor.” (Liviu Rebreanu, Jurnal, în A. Babeţi, C. Ungureanu (coord.), Europa Centrală. Memorie, paradis, apo-calipsă, Polirom, Iaşi, 1997, p. 360). Faţă de acesta, „regăţeanul” Camil Petrescu, la 1921, are o poziţie mult mai relaxată: „Iată o Timişoară cu aspecte exotice pentru călătorul din «Regat», pe care oraşul, cu înfăţişarea de «operă» a unui inginer, îl izbeşte imediat.” (Timişoara… Impresii întrerupte…, în Camil Petrescu, Publicistică, I. Ediţie, prefaţă şi note de Florica Ichim, Editura Minerva, Bucureşti, 1984, p. 333).

7 Cornel Ungureanu, Lumea lui Virgil Birou, în Studii de limbă, literatură şi folclor, IV, Reşiţa, 1978, p. 298-299, apud Gheorghe Jurma, Descoperirea Banatului, Editura Timpul, Reşiţa, 1994, p. 108.

8 Drama oraşului a fost surprinsă cu forţă de poetul Ion Chichere, decedat de curând: „foametea şi sărăcia sunt rimele perfecte/ la «România»/ gândeam scriind// «trăiesc orwellian/ în ţara în formă/ de calcan/ înnebunesc/ în absurdistan»// deo-dată macaraua şi-a băgat capul/ pe geam/ şi m-a întrebat/ cu cât s-a scumpit/ carnea de pitbull” (Ion Chichere, Transatlanticul şi păpădia (Poeme nonzeciste), Editura Marineasa, Timişoara, 2004, p. 144).

9 Marian Petcu, Tipologia presei româneşti, Institutul European, Iaşi, 2000, p. 170-171, 274, 277.

10 Gheorghe Ţunea, Început de drum, în Reflex, anul I, nr. 1, iulie 2000, p. 1.

11 Octavian Doclin, Un poet la… locul de muncă, în Reflex, anul I, nr. 1, iulie 2000, p. 2.

12 Semenicul la 30 de ani, în Semenicul, serie nouă, anul XXX, nr. 1, 2002, p. 96-98.

13 Alexandru Ruja, Itinerar literar cotruşian (Aron Cotruş), în vo-lumul Alexandru Ruja, Literatura prin vremi, Editura Universităţii de Vest, Timişoara, 2004, p. 110.

14 Octavian Doclin, Încă două-trei precizări necesare, în Reflex, anul I, nr. 3, decembrie 2000, p. 1.

15 Ibidem, p. 1.

16 Florica Dimitrescu, Despre arta cuvântului în „Palia de la Orăştie”. Sinonimia, în Reflex, anul III, nr. 7-8-9, iulie-august-septembrie 2002, p. 57-58.

17 Livius Ciocârlie, [Ţin în raft…], în Reflex, anul II, nr. 1-2-3, ianuarie-februarie-martie 2001, p. 15.

18 Ada D. Cruceanu, Un „program” literar, în Reflex, anul II, nr. 1-2-3, ianuarie-februarie-martie 2001, p. 18.

19 Radu Ciobanu, Ancheta „Reflex”, în Reflex, anul II, nr. 1-2-3, ianuarie-februarie-martie 2001, p. 13-14.

20 Ibidem, p. 13-14.

 

*Viorel Marineasa - Despre Banat, đn registrul normalEditura Modus P.H.Reşiţa, 2009

Imagine aleatoare

Timișoara - Cetate - 1938

Sondaj

Sondaj de opinie privind interesul față de istoria recentă a Banatului (1938-1956) - Posibile titluri de cărți:
Română
  • 2196 imagini
  • 4170 articole

Display Pagerank