Enciclopedia Banatului

Български English Français Deutsch  Magyar Română Српски 

BANATERRA (română)

Site-uri partenere

Copyright © 2006-2015. Asociatia Banaterra. Toate drepturile rezervate.

Marineasa, Viorel - O şansă ratată: Banatul cantacuzinesc

Mi-am achiziţionat volumul cu ocazia unui târg de carte,
fiindu-mi recomandat de doamna Georgeta Naidin-Dimisianu.
Câteva mii de lei pentru vreo 600 de pagini. O carte fascinantă
despre care n-am găsit consemnări. Mărturisesc că, poate, e
vina mea. Deci e vorba de O mie de ani în Balcani (O cronică a
Cantacuzinilor în vâltoarea secolelor). Editura Albatros, Bucureşti,
1996, datorată lui Ion Mihai Cantacuzino sau, în varianta
ţării de adopţie, Jean Michel Cantacuzene (ediţia franţuzească
a apărut în 1992), profesor titular la Universitatea din Paris,
fost consilier ştiinţific la ambasadele Franţei de la Moscova şi
Washington, actualmente preşedinte al Agenţiei Franceze de
Stat pentru Difuzarea Informaţiei, ofiţer al Legiunii de Onoare.
Istoria acestei ilustre familii este centrată, în bună parte,
pe cursul Dunării (şi gândul te duce iarăşi la cât de inspirat a
fost Claudio Magris constituindu-şi propria-i epopee"), cea
care-i „o axă a invaziilor şi o barieră care poate fi opusă înaintării
trupelor şi epidemiilor sau pur şi simplu libertăţii oamenilor”,
iar gurile fluviului „au fost, dintotdeauna, un refugiu pentru dezmoşteniţi”.
Semnificativ e faptul că povestea, în datele esenţiale,
începe şi se termină aici: în 1094, când împăratul Alexios Comnen
Îl trimite pe un Cantacuzino să verifice informaţia primită de la
un şef valah, cum că Danubiul ar fi fost trecut de cumani, şi în
1987, când tânărul Matei din neamul Cantacuzinilor traversează
Dunărea pentru ca, după zece zile de peregrinări, să ajungă în
lumea liberă (O mie de ani..., pp. 5-6)
Las cititorului satisfacţia să parcurgă pe cont propriu
această saga non-fiction (Amatorilor de istorii tari le recomand
capitolul cu Cantacuzinii "tătăriţi" în Crimeea – Hassan, Haci,
Şelamet, Şeyitsah, dar mai ales Hatidze, cea trecută prin sovhozul
„Maladaia gvardia", prin lagărul de la Graz, ca să moară în 1973,
de atac cerebral, pe o plajă a Cannes-ului) şi mă voi opri asupra
unor episoade care au atingere şi cu provincia noastră nu îndeajuns
de pustie.
Ultimul domn pământean al Ţării Româneşti, Ştefan
Cantacuzino, a fost suprimat/sugrumat în noaptea de 8 iunie
1716, în închisoarea de la Bostangi-paşa din Constantinopol.
Văduva sa, Păuna, reuşeşte să evadeze din capitala otomană,
pe o corabie englezească, dimpreună cu cei doi fii, Radu (devenit
apoi Rudolf) şi Constantin. Rudolf Cantacuzino, fire uşuratică şi
înclinată spre aventură, a ajuns la curtea de la Viena şi, în
calitate de colonel, a comandat regimentul de husari din Iliria,
în alcătuirea căruia erau numeroşi români. Datorită intrigăraiurilor
sale, cade în dizgraţia împărătesei Maria-Thereza.
Înainte de aceasta, îl atrage pe fratele său, ridicat Ia rangul de
general-maior în Imperiul ţarist, într-un plan de revoltă împotriva
împărătesei, cu uneltirile de rigoare, ce i-ar fi adus mai
ponderatului Constantin despoţia Serbiei sub oblăduirea sultanului
sau domnia asupra Banatului Timişoarei. „Istoria va
demonstra că va trebui să mai aşteptăm încă 175 de ani şi un
război mondial pentru ca Banatul pe care el voia să-l ridice
contra Habsburgilor să fie desprins de la Imperiul austro-ungar
şi alipit jumătate la Serbia şi jumătate la România, prin Tratatul
de la Trianon..." (p. 211). Pretendentul la aceste demnităţi a
sfârşit în temniţa de la Graz, aşa că Iorga conchide că aceşti fraţi
au încercat fără prea multă abilitate să se bată cu vremurile,
fiind „prea mândri pentru a merge pe jos, prea săraci pentru
a-şi plăti datoriile".
Pentru o contrapondere, ar trebui pomenit de jalbele
trimise de boierii Ţării Româneşti prinţului Eugeniu de Savoia,
eliberatorul Timişoarei, căuia-i cereau sprijin pentru înlăturarea
domnului fanariot pus de turci şi pentru învestirea ca voievod a
lui Gheorghe Cantacuzino, fiul răposatului domnitor Şerban.
Să trecem la paşopt. Aşa-numitul complot din Moldova
se lasă cu arestări. Mihail Sturdza vru să-i expedieze pe com75
plotişti turcilor la Brusssa, cu concursul unor ofiţeri ruşi, însă
parte din aceştia au izbutit să scape pe Dunăre datorită faptului
că nevestele îi îmbătară pe cei care îi păzeau. Sosiţi la Brăila, au
profitat de protecţia Consulatului britanic, ca apoi să ajungă, pe
cursul invers al fluviului, la Orşova, în Banatul stăpânit de
austrieci. Oamenii noştri sunt colonelul Alexandru Cuza, cel ce
avea să fie domn al Principatelor Unite, Vasile Cantacuzino, fiul
marelui logofăt Nicolae Canta, Lascăr Rosetti ş.a. Toţi aceştia
vor fi prezenţi la Blaj, la marea adunare din 3/5 mai .
Important este că Ion Mihai Cantacuzino evită accentele
apologetice, aşa cum tentaţia bizantină pare să dicteze.
Închizând tomul, vom fi de acord cu ultima formulare
de pe copertă a lui Ion Vianu, că avem a face cu o „pasionantă
sinteză”, cu „formidabila carte a unui muschetar-filozof călărind
spaţiul-timp!”
Reflex”, nr. 10/2001

Imagine aleatoare

Tirol - Monument 200 de ani

Sondaj

Sondaj de opinie privind interesul față de istoria recentă a Banatului (1938-1956) - Posibile titluri de cărți:
Română
  • 2196 imagini
  • 4170 articole

Display Pagerank