Enciclopedia Banatului

Български English Français Deutsch  Magyar Română Српски 

BANATERRA (română)

Site-uri partenere

Copyright © 2006-2015. Asociatia Banaterra. Toate drepturile rezervate.

Marineasa, Viorel - Enervările lui Franz Xaver Kappus*

 

Un spirit cultural se formează în timp. Timişoara, trebuie
spus, a fost – multă vreme – un oraş locuit preponderent de
nemţi, de unguri, de evrei. Rascienii (români şi sârbi) au avut
destul de târziu drept la cetate. Chiar şi mai încoace, în copilăria
mea, auzeai când şi când vorbindu-se româneşte pe stradă.
Sau, dacă ţineai neapărat să auzi, trebuia să umbli prin anumite
zone. Punctele de sprijin pentru spiritualitatea românilor bănăţeni
se aflau în altă parte: la Caransebeş, la Lugoj, la Oraviţa, la Lipova,
şi, de ce nu, chiar la Budapesta. Pe deasupra, „mica Vienă” părea
mai preocupată de comerţ, de meşteşuguri, de industrie. Totuşi,
un cunoscător ca Aurel Cosma ne asigură că, în veacul trecut,
„românii din suburbia Fabric au avut o viaţă socială, culturală şi
artistică proprie”. Aici s-au născut ori şi-au căutat un drum Petru
Lupul(ov), Meletie Drăghici, Iulian Grozescu, Emeric Andreescu,
Emilia Lungu (Puhallo). Sigur că un spirit cultural al oraşului o fi
existat, cuminte şi snob, cum îl prezintă gazetele contemporane,
dar va fi fost şi o variantă superioară, un duh, acea quelque chose,
adică o fascinaţie greu de explicat şi de definit (dar asta poate
surveni şi în ambianţe cu totul umile!), căci nu întâmplător o fi
încolţit tocmai aici în mintea locotenentului de la serviciile
fortificaţiilor Janos Bolyai ideea primei geometrii neeuclidiene;
cum acelaşi aer, ieşind în afara zidurilor cetăţii, prin Palanca
Mare, în cartierul cu coşuri de fabrică, dar şi cu berării, l-o fi prizat
tânărul sufleur Eminescu, călăuzit de amicul său din partea
locului. Poate că aşa ceva caută să capteze Milos Crnjanski în
nesfârşitele sale migraţii. Dar probabil că a existat aici şi o stare
de spirit contraproductivă pentru cultură, cel puţin aşa a
acuzat-o Franz Xaver Kappus, cel care a corespondat cu marele
Rilke. Ar fi fost o şansă după primul război, când regăţenii Camil
Petrescu şi George Călinescu au făcut pasiune pentru urbe, însă
aceştia au văzut, au plecat şi au învins în capitală. Ştiu eu,
35
gruparea culturală de la ziarul Vestul, întâlnirile de la cafeneaua
„Spieluhr” să fi însemnat alte piste de luat elan. Şi după al doilea
război ar fi putut creşte aici o generaţie oarecum contingentă
cu cea a Albatrosului. Însă a venit tăvălugul comunist, iar lipsa
unei tradiţii solide a făcut ca viaţa culturală a locului să fie pradă
uşoară pe frontul ideologizării. Până şi „aspectul polietnic” a
fost exploatat propagandistic. Au existat în anii următori destule
oportunităţi, cu performanţe ale grupului (de plasticieni)
Sigma, cu folia numită Phoenix, cu stagiunile memorabile ale
Teatrului de Stat, cu momente faste ale Orizontului şi ale
Forumului studenţesc, cu erupţia numită Aktionsgruppe ş.a. Din
păcate, puterea politică (aşa cum se va vedea, pe bună dreptate)
a considerat oraşul virtual periculos şi a avut inventivitatea
diabolică de a crea mereu (mai mult decât aiurea)
rupturi în solidaritatea intelectuală pe cale de a se înfiripa, a
provocat scurgeri de energie pentru a cuminţi şi pentru a blaza
spiritele (de pildă, despărţirea de Timişoara a lui Sorin Titel
înseamnă atât o îndepărtare a indezirabilului, cât şi iniţiativa
acestuia de a ieşi dintr-un mediu sufocant). Pentru mine (dar şi
pentru alţii), spiritul cultural al oraşului s-a retras, în ultima perioadă
de ceauşism, în micul univers cenacular, aflat şi acesta
sub incidenţa mizerei supravegheri de către „organe”. Că există,
însă, mai presus de atâtea precarităţi, un spirit civic, al oraşului,
greu de egalat, am constatat-o cu toţii. Am asistat, după '89, la
o altă performanţă a oficialităţii, care (după o vagă relaxare) a
impus continuarea unei linii ceauşiste fără Ceauşescu, deci
Timişoara trebuie pedepsită din nou, aşa că regimul Iliescu şi
ministerul de resort au uns aici funcţionari culturali duri, docili
şi opaci. Noroc că „lucrurile au scăpat de sub control” şi că
iniţiative fără blagoslovire de la centru au adus un suflu proaspăt,
aşa cum marele oraş o merită. Circumstanţe favorabile: europenitatea,
dar şi „exotismul” Timişoarei; o nouă generaţie de
universitari, bătăioasă şi cultivată; amploarea proiectelor şi di36
versitatea ofertei culturale; existenţa unor „lideri de opinie” etc.
Poate că există acum, dar nu-l resimţim ca atare, nu-i găsim coerenţa
în disipările de peste zi, un spirit cultural al oraşului; doar
că, sătui de jumătăţi de măsură, l-am dori evident şi pregnant.

Orizont”, nr. 4/1997

________________

 

*Viorel Marineasa - Despre Banat, în registrul normal
Editura Modus P.H.
Reşiţa, 2009

Imagine aleatoare

Lucareț - Biserica Ortodoxă Sârbă

Sondaj

Sondaj de opinie privind interesul față de istoria recentă a Banatului (1938-1956) - Posibile titluri de cărți:
Română
  • 2196 imagini
  • 4170 articole

Display Pagerank