Enciclopedia Banatului

Български English Français Deutsch  Magyar Română Српски 

BANATERRA (română)

Site-uri partenere

Copyright © 2006-2015. Asociatia Banaterra. Toate drepturile rezervate.

Marineasa, Viorel - De la Claudio Magris la Urs Altermatt*

Într-o carte apărută recent în traducere românească (Previziunile de la Sarajevo. Etnonaţionalismul în Europa, Polirom, Iaşi, 2000; titlul original: Das Fanal von Sarajevo. Ethnonationalismus in Europa, Verlag Neue Zurcher Zeitung, Zurich, 1996), istoricul şi politologul elveţian Urs Altermatt vorbeşte despre Banat pentru a-şi susţine teza despre acea Europă intermediară de la marginea de est a fostului Imperiu Carolingian, situată între puterile Apusului şi cele ale Răsăritului: “Nicăieri în lume nu s-a demonstrat, de-a lungul secolului XX, atât de pregnant ca în Europa central-estică, în ce constă rolul creuzetului, un furnal ce nu încetează să clocotească, să ardă şi să unească.” (p.170). Banatul este evocat tocmai “pentru a prezenta mai plastic” această tremurătoare şi nu chiar ima-ginară linie de demarcaţie prin cazul lui Reiter Robert, cel ce în 1917 era poet maghiar de avangardă, dar care după primul război mondial “şi-a ales alt stat şi şi-a schimbat naţionalitatea, numele, limba şi stilul”, devenind prin anii ‘80, sub identitatea de Franz Liebhard, patriarhul scriitorilor de limba germană din provincie (Altermatt, p.170).

Sursa lui Urs Altermatt este şi ea una “intermediară”, căci el citează copios din minunata monografie (având şi tentă de eseu, de reportaj, de proză) a Dunării, scrisă de triestinul Claudio Magris (Danubius, Univers, Bucureşti, 1994 – ed. italiană: Danubio, Garzanti Editore s.p.a., 1986), unde se precizează că Liebhard fusese numele unui prieten de-al poetului, miner decedat într-un accident. Se întreabă Magris: “De ce Reiter Robert a tăcut pe neaşteptate? Ce itinerar l-a condus înapoi, de la maghiară la limba sa maternă, germana?” (Magris, p.294). Preocupat să-şi dea un răspuns, autorul se lasă călăuzit în Banatul polietnic de un cicerone pe care suntem tentaţi să credem că şi l-a confecţionat cu abilitate din considerente epice şi de pitoresc, octogenara tuşă Anka, originară din “zona sârbească”, adică din orăşelul Bela Crkva (Biserica Albă, Fehertemplom, Weisskirchen), dar luându-şi precauţia s-o dubleze cu mărturia iluministului veneţian Francesco Griselini din ale sale Scrisori itinerante, cel ce a văzut în Banatul aflat între Dunăre, Tisa, Mureş şi Alpii transilvani “un mozaic de popoare, o suprapunere şi o stratificare de neamuri, de puteri, de jurisdicţii: un pământ în care s-au întâlnit imperiul otoman, autoritatea habsburgică, încăpăţânata voinţă de independenţă – şi apoi de dominaţie – ungară, renaşterea sârbă şi cea română”, întregeşte Magris (p.297) din perspectiva pe care ţi-o dă trecerea a încă 200 de ani. Revenind la Liebhard, cel ce se lăuda că “a învăţat să gândească cu mentalitatea mai multor popoare”, Magris răspunde interogaţiilor puse mai înainte cu alte interogaţii: “Cine ştie ce gândesc Reiter Robert despre nemţi şi, respectiv, Franz Liebhard despre unguri?”, ca apoi să se refere la Aktionsgruppe, care “critica regimul [comunist] de la stânga”, la crizele de identitate ale scriitorului german din România, ce ar stimula creaţia, dar care pot merge până la sinucidere, precum în cazul poetului Rolf Bossert, originar din Reşiţa (Magris, p.310 şi urm.).

Cât despre Franz Liebhard, probabil că fantoma lui trebuie lăsată să-şi facă rondul, adică să distingă şi să apro-fundeze interferenţele din “creuzetul ce nu încetează a fierbe”, dacă mai fierbe cu adevărat ori doar fumegă a extincţie, şi să redescopere, în spiritul locului, “acum când prezenţa multi-seculară [a colonilor şvabi] pe aceste meleaguri stă să apună” (Magris, p.313), “eine deutsche Inschrift im serbischen Friedhof” (o inscripţie germană în cimitirul sârbesc) pe piatra de mormânt a lui Petru Cermena, comandantul Timişoarei de odinioară, pentru ca în final să-şi rezerve surpriza de a regăsi pe soclu câteva versuri în româneşte: “Când pre mormentul meu cel verde/ Stau iubiţi români se joace/ Şi spre piatra îngheţiată/ Scrietura de prau încep a şterge,// Şi când vediură ei pre piatră/ Câ aici diace iubitor de patrie,/ Ei cinstire la memoria aceasta/ Cu vedere o serutare,/ Spre eterna memorie!” (Franz Liebhard, Temeswarer Abendgesprach, Facla, Timişoara, 1977).

Să trecem iarăşi la Urs Altermatt. Acesta observă că nobilimea până-n secolul al XVIII-lea reprezenta o stare socială transnaţională (p.100) şi exemplifică prin persoana celui ce a eliberat Timişoara de stăpânirea turcească la 1716, prinţul Eugen de Savoia, parizian prin naştere, pe care regele Ludovic al XIV-lea l-a sortit unei cariere ecleziastice, dar care, având altă chemare, a fugit pe când avea 20 de ani la Viena, ca să se distingă, în calitate de comandant, pe marile câmpuri de bătălie (şi chiar să lupte împotriva armatelor fostului său suveran), de aceea o statuie imensă ce-l reprezintă străjuieşte palatul regal de la Buda. (Nu ştiu să existe un monument asemănător în oraşul de pe Bega.)

Cât priveşte subcapitolul consacrat de istoricul helvet Estului Europei Centrale, respectivul îşi împrumută titlul dintr-un scriitor transilvănean de limbă germană, Heinrich Zillich, cel ce a publicat romanul Între hotare şi vremuri (Zwischen Grenzen und Zeiten, Munchen, 1937) (Altermatt, p.170), despre care Magris (p.320) spune că “unduieşte între tonuri naţionaliste şi fratern supranaţionale”, saşii, ca şi şvabii, nefiind înţeleşi nici de Viena, nici de Berlin, iar Habsburgii şi Hohenzollernii trădân-du-i deopotrivă pe străjerii lor de la marginea lumii civilizate şi lăsându-i să se plângă întruna că e “greu, infinit de greu să fii german în Est”.

Şi pentru că tot pomeneşte Urs Altermatt de Între-graniţe (din păcate, cam pe aici se profilează acele linii de falie cu care ne tot ameninţă Huntington), se ştie că frontiera militară chiar a fost creată de habsburgi ca o “lungă fâşie autonomă care se întindea pe o mie de kilometri întru apărarea imperiului, din Carniola până în Balcani”, cuprinzând “într-o comunitate unică pe soldaţi şi familiile lor, credincioşi cneazului /…/ lor şi împăratului îndepărtat şi invizibil” (Magris, p.331). Magnaţii nu-i puteau suferi pe Grenzer-i, aceşti soldaţi cu statut de oameni oarecum liberi; acelaşi Heinrich Zillich are o povestire în care e vorba despre un îngâmfat baron ungur, angrenat într-un dife-rend cu Grenzer-ii referitor la aplicarea dreptului feudal sau a legii autonome pe fâşie, aşa că aceştia îl pun pe o bancă ce încalecă graniţa, “plătindu-i tributul în propriile sale mâini, care se găseau pe proprietatea sa, dar biciuindu-l la fund, acesta din urmă aflându-se în fâşia de Frontieră” (Magris, p.332).

La sârbi, cei din Graniţă trăiau în zadruga, “comunitate familială indivizibilă de bunuri şi de sânge, unitate indistinctă de legături, de sentimente şi proprietate” (Magris, p.331). La românii bănăţeni, îi corespundea comunionul, condus de un Hausvater, care trebuia să fie “cel mai bun, muncitor, capabil, cinstit şi disciplinat [din clan], ajutat de o femeie, care nu era neapărat nevoie să fie soţia lui” (Dumitru Terfaloagă, Monografia satului Iablaniţa, Timişoara, 1997, pp.108-109; v. şi Anton Marchescu, Grănicerii bănăţeni şi Comunitatea de Avere, Tiparul Tipografiei Diecezane, Caransebeş, 1941, pp.133-143).

Desfiinţarea regimentelor grănicereşti şi trecerea la admi-nistraţia civilă maghiară i-a şocat şi i-a dezamăgit pe Grenzer-i, ceea ce-l face pe Magris să conchidă că “marele mit austriac al servitorului credincios stăpânului ne învaţă că servitorul este cre-dincios, dar că stăpânul este adesea cel care trădează” (p.332).

Întorcându-ne la scriitorul german plecat din România, se pare că el “continuă să scrie despre patria pe care a lăsat-o şi care între timp /…/ se transformă şi îi devine străină” (Magris, p.310), căci ce a lăsat în urmă este “un sfârşit de partidă, un drum închis /…/, în urma cărora rămâne o regiune pustie…” (Ştefan Borbely, O anchetă regională, “Provincia”, nr.1-2/2001, p.15).

 

*Viorel Marineasa - Despre Banat, în registrul normal
Editura Modus P.H.
Reşiţa, 2009

 

Imagine aleatoare

Sondaj

Sondaj de opinie privind interesul față de istoria recentă a Banatului (1938-1956) - Posibile titluri de cărți:
Română
  • 2196 imagini
  • 4170 articole

Display Pagerank