Enciclopedia Banatului

Български English Français Deutsch  Magyar Română Српски 

BANATERRA (română)

Site-uri partenere

Copyright © 2006-2015. Asociatia Banaterra. Toate drepturile rezervate.

Marineasa, Viorel - Călătorii: iarăşi la capătul lumii

Cred că am atins sfârşitul. S-ar putea vorbi de o altă
călătorie la pseudo-capătul lumii. Banatul încrezut, cel habsburgic,
oferă suficiente prilejuri. Că inşi şi comunităţi s-au îngăduit în
interculturalitate şi în pluriaspecte, asta nu e o realizare de
sistem, ci, în primul rând, oboseală, lehamite, cedare, ieşire
parţială de sub ordine, acolo unde canonul a fost vulnerabil,
îngălare de adio, oportunism. Lenau – cântecul pustei ungureşti
ieşit dintr-o ostenită vână austriacă/ nemţească, un prunc
părăsit de un tată ce ar fi trebuit să fie războinic, dar a eşuat la
Viena, în cazinouri şi-n hemoptizii; urmarea a fost că Fiul,
încercând să inventeze noi teritorii, a mai avut snaga de a da o
Cântare a Americii, exasperată şi tandră, deci cam pe dos,
prima a unui bănăţean, chiar dacă unul de factură incertă. Să
adăugăm, cu tâmpă simetrie academică, periplul îndurat de
Eminovici, adolescent atras de complotistul interstatal Iulian
Grozescu în berăriile din Fabrik-Temeswar pentru a exalta o
cauză naţională necoaptă şi pentru a consuma numaidecât
halbă după halbă, în virtutea dreptului popoarelor la autodeterminare,
ca să fie dus apoi la Comloşu-Mare, unde contesa
Nako îşi sporea dubios de graţios domeniul, scontând pe faptul
că în veacul următor ar izbuti să-şi simuleze moartea-n braţele
Adrianei Babeţi.
Mergem spre Mânăstirea Bogata, la şaizeci de kilometri
de marele oraş. Cu puţin înainte apar culele de la sârbi, niciodată
nu-s lămurit dacă-i vorba de cote geologice sau de cetăţi. Sporul
nostru se frânge drastic – nu avem în faţă decât o cărare pietruită
cu blocuri de beton care te răstoarnă, parcă am povesti ca pe
vremuri, atunci când ţi se băga în cap că după viaţa adevărată
urmează o altă istorie, sau că o astfel de viaţă nici măcar nu
există, că, ce să faci, trebuie să ne supunem imaginaţiei simpliste
a unui boulean, cel ce crede că poate instala un anumit rând în
cedările noastre de zi cu zi.
Leon Wilhelm e catolic, după câte i-au spus ai lui, dar
ăştia nici nu prea mai există, cel mult la gradul doi-trei, şi sunt
inşi cu toane, mai ales că se pun probleme de succesiune pe
dăraba de casă şi pe crişca de pământ, aşa că destui l-ar vrea
scos din plaţ, zice-se că-i un pic nebun, semicălugărit, cu pretenţii
reduse la bunurile lumeşti. „Ce faci, totuşi, Leon, ai stat nişte
luni printre fraţi, nu-s mulţi aici, deşi vă pretindeţi bogaţi în
titulatură, la început ţi s-a părut că l-ai prins pe Dumnezeu de-un
picior, acum te-ai cam pleoştit.” Leon susţine că mai mult s-ar
putea numi Lulufrie, că i-a fost bine în ordinea pe care a
acceptat-o timp de trei luni, că s-a reabilitat tehnic, fizic şi
psihic, „chiar şi la kilograme”, pe care nu ştie unde să le
situeze, în zona pierderilor pe care bunul simţ, în acord cu
bătăile metodice ale Universului, le pregăteşte, ori să înceapă
a-şi lua aventura pe cont propriu, adică să nu admită parascoveniile
prea încărcate de teorie, ci să facă atâta bine cât
atâta rău într-un demers pe care puţini şi-l pot imagina.
E seara dinainte de a-mi preda textul. Îl întreb, simplist,
pe Leon Wilhelm dacă mai e catolic sau dacă a devenit ortodox.
Îmi dau seama că e o întrebare ticăloasă. Că nu are nicio relevanţă.
Îl văd pe Leon Wilhelm agitându-se. Cineva, un funcţionar,
i-a cerut să clarifice: eşti catolic, protestant sau ortodox,
bă?! Măi românule, măi bozgore! Leon mă priveşte consternat
şi-mi spune că nu aşa şi-a imaginat viaţa în pustietate, adică
băgându-şi cu de-a sila muzică-n urechi de la aparatul de radio
al lui bunică-su, modernizat după canoane de ultimă oră, şi
uitându-se tâmp la păpucii nepingeliţi (singurătatea l-a prins,
de data asta, în ciorapi) pe care nu i-a mai schimbat de un deceniu
juma, fără să-şi clătească sufletul din când în când cu o
gură de bere şi fără să aibă permisiunea să treacă pe la vecin,
pentru a face schimb de idei la o şeptică în chilie, nici măcar nu
poate gândi la faptul că, dacă ar sări gardul, viaţa bezmetică,
dezordonată l-ar lua din nou în primire, un ins beat îşi încearcă
ATV-ul împrejurul singurului birt din localitate, în timp ce
fantomele apetisante ale fătucilor de pe vremuri încă se mai
zbănţuie în ritmul zâmbetului plin de sine al lui Elvis Presley la
o reuniune tovărăşească-minune, care încă se consumă prin
cotloanele căminului cultural în prelungită ruinare, asta în timp
ce vocea baritonală a lui Leon Wilhelm rosteşte rugăciuni mustrătoare
la un microfon nevăzut, iar credincioşii, deşi puţini, se
strâng câte doi, câte trei şi şoptesc că un asemenea glas venit
din străfunduri, din vini imemoriale, de mult nu s-a fost auzit şi
că ar fi păcat ca o asemenea rostire să se piardă într-o margine
de oraş, pe Strada Laboratorului, în sfada pentru o succesiune de
bunuri lumeşti ce nu ajută cu nimic la câştigarea vieţii de apoi.
Orizont”, nr. 11/2008

Imagine aleatoare

Buziaș - vedere futuristă din 1911

Sondaj

Sondaj de opinie privind interesul față de istoria recentă a Banatului (1938-1956) - Posibile titluri de cărți:
Română
  • 2196 imagini
  • 4170 articole

Display Pagerank