Enciclopedia Banatului

Български English Français Deutsch  Magyar Română Српски 

BANATERRA (română)

Site-uri partenere

Copyright © 2006-2015. Asociatia Banaterra. Toate drepturile rezervate.

Marineasa, Viorel - Bucovinenii noştri

Aflată la confluenţa a trei imperii (habsburgic, ţarist, otoman), Bucovina fu ruptă din trupul Moldovei la 1774-1775. Era aceasta o consecinţă firească a împărţirii Poloniei la 5 august 1772 (KOGĂLNICEANU:18; NISTOR:8): Austria avea nevoie de un drum direct de legătură între Transilvania şi Galiţia. De aceea a obţinut mai întâi acceptul Înaltei Porţi, apoi, după cum rezultă din corespondenţa principelui Kaunitz, cancelar imperial al Mariei Theresia, cu baronul Thugut, internunţiul austriac de la Istanbul, l-a cumpărat pe mareşalul Romantzow (Rumianţev) cu 5000 de galbeni şi cu o tabacheră de aur, împodobită cu briliante, ca să retragă trupele ruseşti din zonă (DOCUMENTE:57). Pentru că s-a opus respectivului târg, Grigore Ghica, domnul Moldovei, a fost decapitat “cu vicleşug prin un spurcat de turc capugiu la casele din Beilic (sediul gărzii otomane din Iaşi – n.n.) la văleatul 1777 octombrie 1, duminecă spre luni”, după cum a consemnat un contemporan pe foaia unui minei (apud NISTOR:14).

Situaţia părea neschimbată la 1844, din moment ce un englez excentric şi-a propus (şi chiar a izbutit) să doarmă o noapte “succesiv în trei imperii diferite”, “în punctul denumit triplex confinium din nord-estul Bucovinei, în apropierea satului Noua Suliţă, pe Prut, acolo unde se mai întâlneau, încă, graniţele Austriei, Rusiei şi Turciei”, iar în zori şi-a savurat micul dejun “pe un scaun cu trei picioare, fiecare înfipt în alt imperiu” (CORBEA:11). De fapt, continuă Andrei Corbea, englezul nostru dormise în-treaga noapte în Moldova (o parte vasală turcilor, Basarabia – stăpânită de ruşi, iar Bucovina – de austrieci).

Am fost şi eu la Noua Suliţă, în 1983, devenită, sub numele de Novoseliţa, reşedinţă raională sovietică: m-am pre-zentat la miliţie (sediul acestei instituţii era singurul monumental dintr-o localitate ştearsă), ca să mi se pună o viză pe paşaport. Am căutat zadarnic urmele lui Eminescu prin Cernăuţi. Muzeul oraşului nu pomenea nimic despre familia Hurmuzaki, despre Gregor von Rezzori sau despre Paul Celan. Panourile cu planşe grosolan caşerate te mitraliau de peste tot că ai de-a face cu un vechi teritoriu ucrainean care mereu a stârnit pofta viclenilor domni moldoveni. Auzisem de nişte asemănări cu Timişoara; nu le prea distingeam pe faţada rusificată a teatrului, în prăvălioarele unde mai oficiau comercianţi evrei, în cimitirul Căliceanca… Drept e că stăteam în satul Mahala, la şase kilometri de Cernăuţi, ceea ce mă ducea cu gândul acasă, la Mehala, pe vremuri suburbie, iar astăzi cartier al Timişoarei. “…în 1713-1715, turcii, ocupând Cetatea Hotinului, au inclus în raia… şi satul Ostriţa, dându-i denu-mirea Mahala şi acordându-i o administraţie privilegiată” (Nicolae Corlăteanu, Nandrişii – povestea unui neam bucovinean, Ed. Revista Limba română, Chişinău, 1998 – apud NANDRIŞ, ION:21-22). Aflu că românii sunt servitori la Cernăuţi şi că se feresc să-şi vorbească limba. La ţară grăiesc mai în voie: au ceva din savoarea rostirii proprie Banatului montan. Apropo de Hotin, îl întrebăm pe un tânăr cum putem să ajungem acolo şi ne spune că n-avem ce să vedem în afară de casa-muzeu a unui erou co-munist. Similitudinile dintre Bucovina şi Banat, ceea ce se chea-mă astăzi “Mitteleuropa periferiilor” (UNGUREANU:26) trebuie căutate în altă parte. Probabil, în biblioteci.

Aş fi putut sta de vorbă cu Aniţa Nandriş-Cudla, a mai trăit până-n 1986. Nimeni în sat nu bănuia că a izbutit să treacă în România caietul despre cei 20 de ani de deportare petrecuţi în Siberia. N-are de unde să ştie că-i celebră. Nu la fel stau lucrurile în cazul Domnicăi Toacă din Nouă Suliţa, deşi scrie tot aşa de bine (1955, dincolo de Cercul Polar): “Dragii mei copii, Silvia şi Lică, am primit scrisoarea voastră de 1 Mai…şi pe la noi a sosit primăvara, păduricea a înverzit, în pădurice nu mai cântă păsările cum cântau pe la noi. Pădurea-i mută… Aici sunt femei, dar de alte naţii – calmâci, tătari, zireni… Ruşii îs tare puţini… tare sunt sătulă de străinătate şi tare aş vrea să vă văd pe toţi şi să vorbesc cu voi… Nu am cu cine vorbi limba noastră. Când mă apasă necazul şi greutatea pe suflet, iau scrisorile voastre şi pe toate le mai citesc plângând şi apoi merg în pădure şi vorbesc singură şi cu lacrimi în ochi, să-mi aud glasul. Mă întorc acasă mai uşurată…” (apud NANDRIŞ, ION:282-283).

Unii au apucat să fugă în ’41, alţii în ’44. S-au răspândit în toată ţara. Mulţi au optat pentru Banat, cumpănind că astfel pun o distanţă mai mare între ei şi “moscali”. Calcul fatal: aşe-zându-se prea aproape de graniţa cu Iugoslavia, au devenit sus-pecţi în ochii autorităţilor aflate sub imperiul directivelor de la Moscova şi au fost deportaţi în Bărăgan, în iunie 1951. O parte dintre ei s-au întors în Banat, unii au luat-o spre Bucovina de sud, destui au rămas pe la Dâlga, Feteşti, Slobozia etc.

Convinsă de bărbat şi de un unchi (“…ei au început a plânge amândoi mai rău ca nişte femei. Că unde mergeţi voi, unde aţi lăsat tot binele, casa, gospodăria plină de toate, pâine, vaci cu lapte, porci de tăiat şi în sfârşit toate cele trebuincioase şi v-aţi pornit numai cu sufletul gol. Când a însera, la care pereţi or trage copiii…?”), Aniţa a revenit în sat, ca să-şi împlinească destinul şi să scrie o capodoperă despre suferinţele-i siberiene, iar soţul, bietul Chirică, a fost deportat în altă parte de NKVD şi a pierit pentru totdeauna (CUDLA:passim). Deci s-au despărţit de ceilalţi la apa Prutului, iar aceia s-au dus întins către graniţă, parcă ne-maiîndrăznind să caute înapoi şi, ca să fie siguri că n-o să le vină gând de întoarcere, au aruncat în râu cheia mare a casei. Au stră-bătut ţara în căruţe, dirijaţi de un serviciu specializat al armatei; au poposit mai mult lângă Câmpulung-Muscel, ca să fete vaca; s-au oprit la Sălbăgel, lângă Caransebeş, unde au intrat în câte-o casă părăsită de nemţi. Cu timpul, au plecat care-ncotro: la Lugoj, la Sânandrei, la Sânmihaiu-German, la Ghiroda, la Dumbrăviţa, la Şiria… Pe Maria Iacobeţ, născută Cudla, sora sărmanului Chirică şi cumnata scriitoarei Aniţa Nandriş, am cunoscut-o destul de bine. Ea s-a ocupat o vreme de rostul dormitoarelor comune ce-i găzduiau pe ţăranii veniţi să-şi vândă produsele în piaţa din Iozefin. A murit în 1985. A fost bunica Petronelei, nevastă-mea, o timişoreancă sută-n sută. Ceea ce eu nu sunt.

Cât despre Grigore Nandriş, cel ce a ajuns profesor de slavistică la Universitatea din Londra, acesta, decedând în 1968, n-a mai apucat ultimele isprăvi ale surorii sale, Aniţa. Totuşi, un presentiment trebuie să fi avut, deoarece, în 1958, a editat la Paris, sub auspiciile Fundaţiei Regale Universitare Carol I, poves-tea incredibilă a lui Dumitru Nimigeanu, ţăran din Tereblecea Bucovinei, care a reuşit să evadeze dintr-un lagăr de deportare din Siberia şi să se refugieze în Lumea Liberă, trecând peste patru graniţe, şi nu singur, ci cu soţia şi fiica. Cartea ne-a fost supusă atenţiei, lui Vasile Popovici, lui Eugen Dorcescu şi mie, pe când lucram la Editura de Vest, de către ilustrul nostru profesor Ştefan Munteanu, cel ce avea să se ocupe de reeditarea ei şi cel ce a observat cu pertinenţă că Aniţa Nandriş-Cudla şi Dumitru Nimigeanu “reprezintă două ipostaze complementare ale acelu-iaşi personaj” şi că, în cazul lor, “termenul erou …se apropie de sensul lui propriu, până la identificare” (MUNTEANU:5). Mă voi opri doar asupra episodului bănăţean parcurs de Nimigeanu: so-seşte în 1947 la Grabaţi, unde se găseau vreo 40 de refugiaţi din Tereblecea. Prinzând de veste că trebuie să vină o razie de la Timişoara, se ascunde zece zile lângă Caransebeş. Revine la Grabaţi şi face rost de un buletin fals. Între timp, Tito rupe rela-ţiile cu Stalin. Împreună cu alţii, trece graniţa pe un culoar dintre Jimbolia şi Comloşu-Mic, în seara de 13 septembrie 1948. În Iugoslavia constată cu surprindere că oficialităţile mărunte nu aflaseră de ruptura din Cominform. De-abia în 1950 ajunge la Trieste, iar în anul următor se îmbarcă pentru Australia. “Pe zi ce trecea, mă depărtam de acele locuri neuitate, neştiind prin ce lume voi ajunge, când şi dacă mă voi mai întoarce vreodată pe ogorul părintesc.” (NIMIGEANU:139-157 passim)

 „Reflex”, nr. 1-2-3/2002

           

            Bibliografie

CORBEA: Andrei Corbea, Paul Celan şi “meridianul” său, Polirom, Iaşi, 1998.

CUDLA: Aniţa Nandriş-Cudla, 20 de ani în Siberia. Destin bucovinean, Humanitas, Bucureşti, 1991.

DOCUMENTE: [Mihail Kogălniceanu,] Răpirea Bucovinei după documente autentice, Bucureşti, 1875, în Bătălia pentru Bucovina, volum editat de Stelian Neagoe, Helicon, Timişoara, 1992.

KOGĂLNICEANU: [Mihail Kogălniceanu,] “Introducere” la Răpirea Bucovinei după documente autentice (v. supra).

MUNTEANU: Ştefan Munteanu, “Cuvânt introductiv la noua ediţie”, în Dumitru Nimigeanu, Însemnările unui ţăran deportat din Bucovina, Editura de Vest, Timişoara, 1993.

NANDRIŞ, ION: Ion Nandriş, Satul nostru Mahala din Bucovina, ediţie îngrijită de Gh. Nandriş, Casa de presă şi editură Tribuna, Sibiu, 2001.

NIMIGEANU: Dumitru Nimigeanu, Însemnările unui ţăran deportat din Bucovina, ediţie îngrijită de Ştefan Munteanu, Ed. de Vest, Timişoara, 1993.

NISTOR: Ion Nistor, Istoria Bucovinei, ediţie de Stelian Neagoe, Humanitas, Bucureşti, 1991.

UNGUREANU: Cornel Ungureanu, Mitteleuropa periferiilor, Polirom, 2002.

 

*Viorel Marineasa - Despre Banat, đn registrul normalEditura Modus P.H.Reşiţa, 2009

Imagine aleatoare

Sondaj

Sondaj de opinie privind interesul față de istoria recentă a Banatului (1938-1956) - Posibile titluri de cărți:
Română
  • 2196 imagini
  • 4170 articole

Display Pagerank