Credincioşii cultului mozaic se află în această perioadă în sărbătoare. Dacă la începutul lunii, în 3 octombrie, ei au sărbătorit Anul Nou sau Roş Haşana, urmează încă o perioadă de celebrări religioase şi comemorări. În prezent, în Timişoara trăiesc mai puţin de 500 de evrei, iar singura sinagogă funcţională a rămas cea din zona Iosefin. Ceremoniile religioase au fost oficiate de cantorul Efraim Neumann. 
 

Roş Haşana se desfăşoară pe parcursul a două zile şi constă în câteva practici care sunt menite să îi facă pe evrei să îşi analizeze trecutul şi să reflecte asupra planuri-lor pe care şi le fac, dar şi să se gândească la întoarcerea la Dumnezeu. Cele două zile sunt pline de rugăciuni, dedicate în mare parte recunoaşterii lui Dumnezeu ca rege şi judecător asupra tuturor, pentru că numai cu această recunoaştere poate începe căinţa. În limba ebraică, Roş Haşana se traduce prin „începutul anului”. Primele două zile din cea de-a şaptea lună a calendarului evreiesc, denumită Tişrei, constituie un prilej de introspecţie şi, în acelaşi timp, de cunoaştere a lumii înconjurătoare. Cartea de căpătâi a comunităţii de rit iudaic, Talmudul, menţionează încă trei momente asemănătoare, pe parcursul unui an. Astfel, ziua de Nisan reprezintă naşterea naţiunii libere a evreilor, Elul simbolizează anul nou al animalelor, sărbătoarea de Shevat este dedicată copacilor, iar Tişrei constituie o altă aniversare a Creaţiei. În perioada de Roş Haşana oamenii se salută cu „Shana Tova”, adică „Să ai un an bun”. Există, însă, numeroase obiceiuri, menite să îi îndrepte pe oameni spre scopul sărbătorii, obiceiuri respectate şi de evreii din Timişoara, după cum spune preşedintele acestei comunităţi, dl Paul Costin. Astfel, aceştia mănâncă mere şi miere pentru a semnifica anul dulce de care speră să aibă parte. La fel, se mănâncă un fruct nou, însoţit de binecuvântarea Shehchiania, menită să dea un alt semn că a început un an nou. Mulţi evrei mănâncă în aceste zile partea din faţă a peştelui, pentru ca în anul care vine să facă parte din cap, şi nu din coadă. De asemenea, se face Tashlich, adică evreii merg la o apă şi îşi aruncă în mod simbolic păcatele. Ceremonia se bazează pe versetul biblic al profetului Micah „şi Tu (Dumnezeu) le vei arunca păcatele pe fundul mării”. Cel mai important obicei este, însă, probabil, suflatul din Şofar (corn de berbec).  Pentru că Roş Haşana este o sărbătoare, o zi sfântă, şi nu una de tristeţe, cei care o celebrează trebuie să fie optimişti, gândindu-se că, la sfârşitul acesteia, Dumnezeu le va accepta rugăciunile şi căinţa. Cărţile sfinte spun că această perioadă este dedicată exclusiv judecăţii, soarta omului urmând să se pecetluiască la următoarea mare sărbătoare, Yom Kippur, ziua ispăşirii. Zilele dintre Roş Haşana şi Yom Kippur sunt considerate ca făcând parte din procesul sărbătorii şi sunt numite în ansamblu „Cele zece zile ale căinţei”. Când se referă la aceste zile, Talmudul spune că de Roş Haşana cei care sunt în mod evident drepţi sunt înscrişi imediat în cartea vieţii, cei care sunt în mod clar nelegiuiţi sunt înscrişi în cartea morţii şi toţi ceilalţi sunt clasificaţi ca „Beinonim” (la mijloc). Soarta lor se decide pe baza acţiunilor pe care le întreprind în aceste zile. Talmudul spune în continuare că toţi evreii din ziua de azi ar trebui să se considere „benonim” şi în consecinţă să-şi îmbunătăţească acţiunile în aceste zile, pentru că ele pot atârna greu în balanţa în care Dumnezeu îşi cântăreşte hotărârile. 

Yom Kippur
Pentru evrei, Yom Kippur este cea mai sfântă zi a anului. Deşi Dumnezeu este întotdeauna receptiv la plângerile poporului său, se spune că în această zi Dumnezeu face un efort deosebit să asculte rugăciunile evreilor şi să facă un pas mai aproape de poporul Lui. Această zi a fost folosită special pentru căinţă şi tot în această zi se închide cartea care reprezintă judecata pentru trecut, cu consecinţe pozitive sau negative pentru viitor. Evreii petrec aproape întreaga zi în sinagogă, unde se recită rugăciuni care amintesc de mila lui Dumnezeu, de dragostea lui pentru poporul evreu. Ziua se petrece în abstinenţă totală de la tot ce este material. Yom Kippur este singura zi de post obligatorie, după cum se specifică în Torah. Evreilor le este interzis să bea lichide, să facă baie, să întreţină relaţii sexuale sau să poarte pantofi de piele. O persoană care mănâncă de Yom Kippur este considerată a se fi distanţat de legătura sa cu poporul său. Copiii trebuie să fie învăţaţi despre post şi chiar să petreacă seara şi, în unele cazuri individuale, chiar şi o parte din zi fără să bea sau să mănânce. Oamenii a căror sănătate ar putea fi pusă în pericol dacă postesc sunt scutiţi de post, la fel şi femeile care au născut de curând. Prin aceste acţiuni, cei care postesc se îndepărtează de materialismul din lume şi încearcă să devină fiinţe complet spirituale. Ultima masă înainte de sărbătoare se numeşte „Seudah Hamafseket” (masa de încheiere), şi la ea se servesc mâncăruri uşoare. Talmudul spune că acela care ia parte la masă este considerat a fi postit două zile. De Yom Kippur se stă în sinagogă mai mult decât în orice altă zi, pentru că această zi este petrecută în rugăciune. Mulţi oameni obişnuiesc să se îmbrace în alb sau să poarte o mantie albă peste haine pentru a apărea cât mai nepătaţi. Una dintre cele mai solemne şi mai importante rugăciuni de Yom Kippur se recită chiar în acea seară, la apusul soarelui. Prin această rugăciune, denumită Kol Nidrei, evreii îl roagă pe Dumnezeu să îi elibereze de jurămintele pe care le-au făcut către El. Una din rugăciunile recurente este Al Khet, pentru păcatele comise în timpul anului, majoritatea dintre ele morale, cum ar fi bârfa, folosirea unor cuvinte urâte, furtul sau minciuna. Totul se încheie cu o hotărâre de căire în faţa lui Dumnezeu şi cu o cerere de a-i ajuta să îşi ţină promisiunea făcută. Ultimul serviciu de rugăciuni din această zi se numeşte Neilah (încuiere). Simbolistica serviciului este aceea a lui Dumnezeu pregătindu-se să închidă porţile rugăciunii în faţa anului trecut şi să ia deciziile finale în legătură cu soarta fiecărui individ. 

Sabatul
Roş Hashana şi Yom Kippur sunt poate cele mai importante evenimente ale evreilor, însă pentru aceştia, fiecare săptămână se încheie cu o mare sărbătoare care este Sabatul sau „regina săptămânii”. Este o zi liberă, când orice fel de activitate este interzisă, fiind un prilej de reuniune a familiei, de linişte şi introspecţie. Sabatul celebrează Creaţia Divină, căci Dumnezeu a făcut lumea în şase zile, iar în cea de-a şaptea, Sabatul, s-a odihnit. La strălucirea lumânărilor, cu paharul de vin asupra căruia s-a spus binecuvântarea Kiduş, familia se reuneşte vineri seara în jurul mesei de sabat. Cum începe „ziua regină”, se mănâncă bucate deosebite, preparate cu grijă, nelipsite fiind „halah” şi supa de carne. La acest festin bogat se vor consuma o serie de bunătăţi, dar niciodată, aşa cum sunt regulile în ce priveşte alimentaţia, nu se vor mânca împreună carne cu lactate şi se vor consuma doar animalele permise (excluzând porcul, fructele de mare sau vânatul). 
 
 

Lumină şi rugăciune
În luna martie, evreii celebrează Purimul, cea mai veselă sărbătoare din calendarul iudaic, care reprezintă bucuria pentru eliberarea providenţială a evreilor ameninţaţi cu exterminarea în timpul dominaţiei Imperiului Persan. În tradiţia evreiască, la această sărbătoare se obişnuieşte să se ofere cadouri simbolice între cei apropiaţi şi daruri substanţiale celor săraci. De asemenea, se servesc tradiţionalele prăjiturele de Purim, dintre care cea mai obişnuită are o formă triunghiulară, cu diferite umpluturi dulci. Pesah sau Paştele evreiesc este sărbătoarea primăverii şi reprezintă evocarea eliberării poporului evreu din robia egipteană sub conducerea lui Moise. Din acest motiv mai este numită şi sărbătoarea libertăţii. Pesah durează opt zile şi pe parcursul acestora se consumă tradiţionala „matza” sau azimă (aluat nedospit). Aceasta este una din cele trei sărbători din calendarul evreiesc, care impune pelerinajul în locurile sfinte. Una dintre cele mai importante sărbători ale evreilor este Hanuca, sau Sărbătoarea Luminilor. În tradiţia cultului mozaic, acest praznic evocă victoria evreilor asupra seleucizilor, care în secolul II î.Hr. au pângărit Templul din Ierusalim şi au încercat să distrugă tradiţiile iudaice. Hanuca mai reprezintă şi miracolul supravieţuirii evreilor prin credinţă şi speranţă. De aceea, pentru perpetuarea simbolului luminii, în casele evreilor şi în lăcaşurile de cult, pe toată durata celor opt zile cât ţine sărbătoarea, se aprind lumânări. În acest an, Sărbătoarea Luminilor are loc între 26 decembrie şi 2 ianuarie 2006.
 
 

Calendarul lunar
Fiecare lună nouă în calendarul evreiesc începe când este lună nouă pe cer. În timpuri străvechi, o lună nouă începea atunci când astrul ceresc era zărit de doi „martori de încredere”, care comunicau Sanhedrinului, adică conducerii evreieşti, data când au văzut-o. Abia apoi Sanhedrinul anunţa începutul unei noi luni calendaristice. Problema pe care o ridică, însă, un calendar bazat pe ciclul lunar este că sunt aproximativ 12,4 luni lunare în timpul a 12 luni solare. Ceea ce înseamnă că lunile şi anotimpurile, bazate pe calendarul lunar, respectiv, pe cel solar, nu se aliniază unele cu altele, din moment ce se bazează pe două sisteme diferite care nu se corelează perfect. În secolul al IV-lea s-a realizat un calendar stabil, bazat pe calcule astronomice şi matematice. Acest calendar, folosit încă şi astăzi, a stabilit durata lunilor şi a creat un sistem prin care se adaugă o lună în anumiţi ani de-a lungul unui ciclu de nouăsprezece ani. Aceasta asigură corelaţia calendarului lunar cu cel solar şi cu anotimpurile. 
 

 

 

Agenda nr. 42/15 octombrie 2005