Lăcarul sau caracâteţul, pasăre palustră, îl ştiu mai cu seamă riveranii ca prezent, fără abatere, vara, în regiunile joase de baltă cu stufăriş. Dimensiunea, coloritul penajului brun-roşcat mai deschis pe partea inferioară, sprânceana albă şi docul lung şi puternic, îl fac mai uşor de recunoscut printre celelalte specii de lăcari. Cuibul şi-l clădeşte prins între trei, patru, fire de stuf, deasupra apei.

Strict legat de mediul acvatic, se hrăneşte exclusiv cu insecte palustre şi larvele acestora.

Vara poate fi văzut, dar mai cu seamă auzit, pe malul râului Bega, în stufăriş, prins de verticala trestiei. Cântecul este foarte variat, cu diverse tonalităţi şi improvizaţii, reputată de caracâteţ câştigată purtând în sine onomatopeea glăsuirii sale: „car-car-car-cre-cre-cre-...cric-cric"

Foto: Lucian Pârvulescu

Editura „Tempus“, Timişoara - 2008