Bombardamentele anglo-americane din iulie 1944 au provocat imense pagube materiale
Povestea profesorului timişorean a început în 1950 şi e presărată de amintiri dintre cele mai inedite. Ceea ce urma să devină marea lui aventură de o viaţă a fost momentul unei descoperiri care i-a marcat existenţa, devenind apoi pasiune. Era momentul când comuniştii, în elanul lor nefast, începură să se războiască cu „vechile vestigii” şi „reminiscenţe mistico-burgheze”, lozinci atunci la modă.
În greii ani de epurare comunistă, Ion Brădeanu, un tânăr cu dragoste de carte, a salvat de la pieire un octoih tipărit la 1826, ultimul document de acest fel scris în grafie chirilică, o comoară ce avea să fie una dintre cele mai de seamă piese din colecţia omului de carte şi cu spirit luminat. De aici şi până la unicele documente pe care le deţine un timişorean despre dezastrul provocat de bombardamentele anglo-americane din vara anului 1944, au trecut ani de trudă care i-au adus satisfacţii, dar şi tristeţi. Bucuriile le împărtăşeşte, doar necazurile le deşartă cu greu şi cu sufletul neîmpăcat.
Are 70 de ani bătuţi pe muchie şi locuieşte într-o modestă casă în cartierul timişorean Fabric. Agoniseala lui de o viaţă o poţi cuprinde dintr-o privire. Dar bogăţia lui sunt cărţile rare, documentele unicat şi cele mai de seamă publicaţii din importante momente ale istoriei. Astfel, Ion Brădeanu a devenit unul dintre cei mai cunoscuţi colecţionari de carte rară, de mărturii despre epoci, oameni, fapte şi evenimente, pe care le-a aşezat cu pioşenie în rafturile bibliotecii sale. A pornit marea aventură de la principiul că adevăratele valori creează istoria, culegând un noian de clipe ce au dăinuit vremurilor. Cugetarea lui Jean-Jaques Rousseau, conform căreia valoarea poate îmbina toate formele, ea putând fi sau generoasă, sau brutală, stupidă sau luminată, furioasă sau liniştită, după sufletul care o posedă, Brădeanu şi-a însuşit-o, el, odinioară cadru didactic la Colegiul Tehnic din Timişoara.
Preţioasa lui colecţie cuprinde mai bine de 10 000 de documente şi fotografii, peste jumătate din ele considerate cu nu prea mult timp în urmă de către potentaţii vremurilor de tristă amintire, ca fiind subversive. „Românul” şi „Ilustraţia Română” sunt doar două dintre ele. „Oameni de seamă ai Romei”, carte tipărită la Oradea în 1865, şi „Ţara noastră, oameni, locuri, lucruri”, din 1938, sunt altele care au stârnit admiraţie în toate cele 10 expoziţii de documente rare, organizate între altele la Colegiul Tehnic (fostul Liceu al Ministerului Industriei Uşoare), Muzeul Banatului, Colegiul de Arte „Ion Vidu”, Casa Tineretului şi Cercul Militar din Timişoara. Alături de Octoihul de la 1826, care îi este cea mai dragă piesă din colecţie, şi-a dăruit truda minţii lucrării pe care vrea s o încheie îndată ce-i permite sănătatea şubrezită de osârdia anilor de căutări. Este „Enciclopedia Banatului”, lucrarea vieţii lui, care va cuprinde trei volume a câte 1000 de pagini, despre oamenii acestor locuri, despre ctitoriile înaintaşilor şi despre aproape tot ce s-a ridicat aici cu sudoarea frunţii bănăţeanului. Îl încearcă gânduri şi speranţe pe care mă roagă să nu le încredinţez tiparului, că... „deh!, tot restul vieţii nu e altceva decât destin”, îmi spune nu fără tristeţe...
Are 70 de ani bătuţi pe muchie şi locuieşte într-o modestă casă în cartierul timişorean Fabric. Agoniseala lui de o viaţă o poţi cuprinde dintr-o privire. Dar bogăţia lui sunt cărţile rare, documentele unicat şi cele mai de seamă publicaţii din importante momente ale istoriei. Astfel, Ion Brădeanu a devenit unul dintre cei mai cunoscuţi colecţionari de carte rară, de mărturii despre epoci, oameni, fapte şi evenimente, pe care le-a aşezat cu pioşenie în rafturile bibliotecii sale. A pornit marea aventură de la principiul că adevăratele valori creează istoria, culegând un noian de clipe ce au dăinuit vremurilor. Cugetarea lui Jean-Jaques Rousseau, conform căreia valoarea poate îmbina toate formele, ea putând fi sau generoasă, sau brutală, stupidă sau luminată, furioasă sau liniştită, după sufletul care o posedă, Brădeanu şi-a însuşit-o, el, odinioară cadru didactic la Colegiul Tehnic din Timişoara.
Preţioasa lui colecţie cuprinde mai bine de 10 000 de documente şi fotografii, peste jumătate din ele considerate cu nu prea mult timp în urmă de către potentaţii vremurilor de tristă amintire, ca fiind subversive. „Românul” şi „Ilustraţia Română” sunt doar două dintre ele. „Oameni de seamă ai Romei”, carte tipărită la Oradea în 1865, şi „Ţara noastră, oameni, locuri, lucruri”, din 1938, sunt altele care au stârnit admiraţie în toate cele 10 expoziţii de documente rare, organizate între altele la Colegiul Tehnic (fostul Liceu al Ministerului Industriei Uşoare), Muzeul Banatului, Colegiul de Arte „Ion Vidu”, Casa Tineretului şi Cercul Militar din Timişoara. Alături de Octoihul de la 1826, care îi este cea mai dragă piesă din colecţie, şi-a dăruit truda minţii lucrării pe care vrea s o încheie îndată ce-i permite sănătatea şubrezită de osârdia anilor de căutări. Este „Enciclopedia Banatului”, lucrarea vieţii lui, care va cuprinde trei volume a câte 1000 de pagini, despre oamenii acestor locuri, despre ctitoriile înaintaşilor şi despre aproape tot ce s-a ridicat aici cu sudoarea frunţii bănăţeanului. Îl încearcă gânduri şi speranţe pe care mă roagă să nu le încredinţez tiparului, că... „deh!, tot restul vieţii nu e altceva decât destin”, îmi spune nu fără tristeţe...
Un surâs în plină beznă
În toţi anii lui de condeier a avut adesea de purtat atât poverile sufletului, cât şi pe cele ale trupului. Dar au fost şi raze de lumină pe care mi le împărtăşeşte cu umor şi duioşie totodată. „Ţara noastră, oameni, locuri, lucruri”, semnată la 1938 de profesorul universitar Simionescu, preşedintele Academiei Române la acea vreme, este cartea din colecţie de care-l leagă o amintire hazlie, dublată de admiraţia unor reprezentanţi ai autorităţilor din epocă, despre care nici azi nu ştie exact dacă a fost sinceră sau nu. Cerberii de atunci l-au călcat la una din frumoasele sale expoziţii. De această dată la cea de la Colegiul Tehnic, unde era cadru didactic. Un grup de activişti comunişti de la judeţ, orientaţi spre expoziţie de către primul secretar de atunci, Cornel Pacoste, i-a „puricat” piesele scoase la vedere. Multe din rarităţile lui Ion Brădeanu erau cu „cântec”. „Am tras o mamă de spaimă, pentru că între documentele din diferite perioade antebelice ca «Ziua», «Evenimentul zilei», «Curentul», sau «Universul», am strecurat şi câteva publicaţii care nu puteau fi pe placul stăpânirii de atunci: «Românul» şi «Ilustraţia Română», îmi spune Brădeanu zâmbind. Dar culmea, ele au făcut deliciul delegaţiei şi au fost privite cu o inexplicabilă îngăduinţă”. Cartea profesorului Simionescu, Ţara noastră, oameni, locuri, lucruri, i-a atras atenţia chiar mai-marelui judeţului. I s-a adresat autoritar celui care pe atunci ţinea în mâini frâiele învăţământului timişean, un activist suit la lumina zilei din penumbra mediocrităţii: „Măi, bagă la cap. După cartea asta am învăţat şi eu. Voi mai puteţi face una ca asta?” Răspunsul fu timid cu glasul stins, dar uluitor în acelaşi timp: „Nu putem tovarăşe prim, că n-avem cu cine. Au fugit toţi”. A răsuflat uşurată toată lumea. „Îi mulţumesc şi azi lui Dumnezeu”, îmi spune vestitul colecţionar, „că de la bun început nu m-a turnat nimeni. Securitatea se pare că nu şi-a făcut treaba”.
Mulţi profesori şi ingineri, cadre de specialitate ale şcolii văzuseră pentru prima oară în viaţa lor, cărţi, publicaţii şi documente interzise de stăpânirea comunistă. De necrezut... dascălii animaţi de setea de probitate începuseră să-şi petreacă recreaţiile şi „ferestrele” între orele de curs, în acea modestă sală de clasă în care acelaşi dascăl la fel de modest îşi invita pentru prima oară colegii la tainică lectură. Dar dintre toate adevărurile strânse pentru o viitoare generaţie, acel octoih, odinioară salvat de furia mistuitoare a flăcărilor, cel mai preţios din colecţie, a suscitat în cea mai înaltă măsură interesul unor cercetători de marcă de la Academia Română şi Universitatea de Vest. Tomul legat în piele, cu armătură metalică la colţuri, să dăinuiască etern şi cu paginile ornate, este piesa dăruită de un dascăl bănăţean la vârsta senectuţii. Omul voia să închidă ochii ştiindu-şi cartea de cult încredinţată unor mâini ocrotitoare. Şi aşa s-a şi întâmplat. Lui Brădeanu i-a devenit în toţi anii săi de pasionat colecţionar de carte cu slovă de înţelepciune, îndrumar întru credinţă.
O carte de onoare e dovada grăitoare că omul, colecţionarul, intelectualul nu a trudit în van. „Nu mai pridideam în anii din urmă să mă împart între două sau mai multe expoziţii care mi se solicitau în acelaşi timp”, îşi aminteşte Brădeanu. La expoziţii „paralele” îl mai ajuta şi doamna Sofia, care i-a fost şi-i este mereu alături.
În toţi anii lui de condeier a avut adesea de purtat atât poverile sufletului, cât şi pe cele ale trupului. Dar au fost şi raze de lumină pe care mi le împărtăşeşte cu umor şi duioşie totodată. „Ţara noastră, oameni, locuri, lucruri”, semnată la 1938 de profesorul universitar Simionescu, preşedintele Academiei Române la acea vreme, este cartea din colecţie de care-l leagă o amintire hazlie, dublată de admiraţia unor reprezentanţi ai autorităţilor din epocă, despre care nici azi nu ştie exact dacă a fost sinceră sau nu. Cerberii de atunci l-au călcat la una din frumoasele sale expoziţii. De această dată la cea de la Colegiul Tehnic, unde era cadru didactic. Un grup de activişti comunişti de la judeţ, orientaţi spre expoziţie de către primul secretar de atunci, Cornel Pacoste, i-a „puricat” piesele scoase la vedere. Multe din rarităţile lui Ion Brădeanu erau cu „cântec”. „Am tras o mamă de spaimă, pentru că între documentele din diferite perioade antebelice ca «Ziua», «Evenimentul zilei», «Curentul», sau «Universul», am strecurat şi câteva publicaţii care nu puteau fi pe placul stăpânirii de atunci: «Românul» şi «Ilustraţia Română», îmi spune Brădeanu zâmbind. Dar culmea, ele au făcut deliciul delegaţiei şi au fost privite cu o inexplicabilă îngăduinţă”. Cartea profesorului Simionescu, Ţara noastră, oameni, locuri, lucruri, i-a atras atenţia chiar mai-marelui judeţului. I s-a adresat autoritar celui care pe atunci ţinea în mâini frâiele învăţământului timişean, un activist suit la lumina zilei din penumbra mediocrităţii: „Măi, bagă la cap. După cartea asta am învăţat şi eu. Voi mai puteţi face una ca asta?” Răspunsul fu timid cu glasul stins, dar uluitor în acelaşi timp: „Nu putem tovarăşe prim, că n-avem cu cine. Au fugit toţi”. A răsuflat uşurată toată lumea. „Îi mulţumesc şi azi lui Dumnezeu”, îmi spune vestitul colecţionar, „că de la bun început nu m-a turnat nimeni. Securitatea se pare că nu şi-a făcut treaba”.
Mulţi profesori şi ingineri, cadre de specialitate ale şcolii văzuseră pentru prima oară în viaţa lor, cărţi, publicaţii şi documente interzise de stăpânirea comunistă. De necrezut... dascălii animaţi de setea de probitate începuseră să-şi petreacă recreaţiile şi „ferestrele” între orele de curs, în acea modestă sală de clasă în care acelaşi dascăl la fel de modest îşi invita pentru prima oară colegii la tainică lectură. Dar dintre toate adevărurile strânse pentru o viitoare generaţie, acel octoih, odinioară salvat de furia mistuitoare a flăcărilor, cel mai preţios din colecţie, a suscitat în cea mai înaltă măsură interesul unor cercetători de marcă de la Academia Română şi Universitatea de Vest. Tomul legat în piele, cu armătură metalică la colţuri, să dăinuiască etern şi cu paginile ornate, este piesa dăruită de un dascăl bănăţean la vârsta senectuţii. Omul voia să închidă ochii ştiindu-şi cartea de cult încredinţată unor mâini ocrotitoare. Şi aşa s-a şi întâmplat. Lui Brădeanu i-a devenit în toţi anii săi de pasionat colecţionar de carte cu slovă de înţelepciune, îndrumar întru credinţă.
O carte de onoare e dovada grăitoare că omul, colecţionarul, intelectualul nu a trudit în van. „Nu mai pridideam în anii din urmă să mă împart între două sau mai multe expoziţii care mi se solicitau în acelaşi timp”, îşi aminteşte Brădeanu. La expoziţii „paralele” îl mai ajuta şi doamna Sofia, care i-a fost şi-i este mereu alături.
O seamă de cuvinte
Expresia succesului şi a popularităţii unui om, care printr-un gest de nobleţe strânge semeni în jurul său, se măsoară adesea în vorbe de duh sau sinceră gratitudine. Cartea de onoare, care străjuia la intrarea fiecărei expoziţii a reţinut seama de cuvinte pentru truda cotidiană a neobositului dascăl. „Expoziţia închinată zilei de 1 Decembrie 1918 ne-a impresionat pe toţi cei care am asistat la măreaţa festivitate... Dumnezeu să-l ocrotească pe cel care întru credinţă, luminează spiritul şi cugetul celor apropiaţi”, scrie şi semnează la 1 decembrie 1993, Î.P.S. dr. Nicolae Corneanu, Mitropolitul Banatului. Apoi: „...Faptul că un bibliofil îşi expune trofeele greu dobândite în decursul a zeci de ani de trudă şi căutări denotă caracterul nobil al acestuia.... Semnează la 29 martie 1994, „din partea unui revoluţionar şi la rândul lui colecţionar de carte, Thomas Remus Mochnacs”. Cartea de onoare mai găzduieşte şi opiniile unor nume de prestigiu, cu sutele, din cultura şi viaţa socială a acestei părţi a ţării. Bunăoară, semnează la 24 martie 1994, Zaira Cărpinişan din partea Bibliotecii Academiei, următoarele rânduri: „Expoziţia d-lui Ion Brădeanu demonstrează încă o dată că pasiunea poate salva valori inestimabile din istoria şi cultura unui popor”. Iată şi impresia din cartea de onoare aflată la expoziţia de la Universitatea de Vest. Semnează regretatul eminescolog şi rectorul din primii ani postrevoluţionari, profesor dr. Eugen Todoran: „Intrarea în Aula Magna... trece prin această expoziţie din colecţia d-lui Ion Brădeanu, alcătuită în timp, cu mari visuri, dar şi cu mare folos pentru viitor. Este un gest care înnobilează un om şi înalţă ideea de cultură într-o universitate”.
Expresia succesului şi a popularităţii unui om, care printr-un gest de nobleţe strânge semeni în jurul său, se măsoară adesea în vorbe de duh sau sinceră gratitudine. Cartea de onoare, care străjuia la intrarea fiecărei expoziţii a reţinut seama de cuvinte pentru truda cotidiană a neobositului dascăl. „Expoziţia închinată zilei de 1 Decembrie 1918 ne-a impresionat pe toţi cei care am asistat la măreaţa festivitate... Dumnezeu să-l ocrotească pe cel care întru credinţă, luminează spiritul şi cugetul celor apropiaţi”, scrie şi semnează la 1 decembrie 1993, Î.P.S. dr. Nicolae Corneanu, Mitropolitul Banatului. Apoi: „...Faptul că un bibliofil îşi expune trofeele greu dobândite în decursul a zeci de ani de trudă şi căutări denotă caracterul nobil al acestuia.... Semnează la 29 martie 1994, „din partea unui revoluţionar şi la rândul lui colecţionar de carte, Thomas Remus Mochnacs”. Cartea de onoare mai găzduieşte şi opiniile unor nume de prestigiu, cu sutele, din cultura şi viaţa socială a acestei părţi a ţării. Bunăoară, semnează la 24 martie 1994, Zaira Cărpinişan din partea Bibliotecii Academiei, următoarele rânduri: „Expoziţia d-lui Ion Brădeanu demonstrează încă o dată că pasiunea poate salva valori inestimabile din istoria şi cultura unui popor”. Iată şi impresia din cartea de onoare aflată la expoziţia de la Universitatea de Vest. Semnează regretatul eminescolog şi rectorul din primii ani postrevoluţionari, profesor dr. Eugen Todoran: „Intrarea în Aula Magna... trece prin această expoziţie din colecţia d-lui Ion Brădeanu, alcătuită în timp, cu mari visuri, dar şi cu mare folos pentru viitor. Este un gest care înnobilează un om şi înalţă ideea de cultură într-o universitate”.
Pagube de milioane
Ion Brădeanu este singurul timişorean care deţine procesele verbale privind distrugerile provocate de bombardamentele nocturne anglo-americane, în vara anului 1944 asupra Timişoarei. Documentele, grăitoare dovezi ale unui trecut înspăimântător, au fost întocmite de societăţile de asigurare ale municipiului din acea perioadă. Mărturiile descriu amănunţit pagubele provocate de către aliaţii din coaliţia antinazistă. Americanii bombardau noaptea, englezii ziua, reiese din însemnările de la acea dată, care se află astăzi în posesia lui Ion Brădeanu: Gara Domniţa Elena (Gara de Nord de astăzi), distrusă complet, liniile ferate smulse de pe traverse, vagoane aruncate în aer. Cadavre peste tot în împrejurimile gării. Moara Prohaszka - o ruină, fabrica de tutun arsă şi distrusă aproape în totalitate, bombe căzute chiar aproape de Catedrala Mitropolitană - imaginea haosului apocaliptic al unei conflagraţii fără noimă. Acesta este adevărul reţinut pe file acum îngălbenite de vreme, un adevăr cules pentru neuitare, o mărturie a ceea ce ne-a făcut mai săraci cu decenii. Moartea şi năprasnicul pârjol loveau din bombardierele B29, venite dinspre bazele din Italia, iar aceleaşi dezastre semănau Hurrican-urile britanice, dinspre bazele greceşti, aflăm din cele consemnate în statistici strânse cu migala istoricului datornic celor ce vor urma. Pagubele se cifrează la multe milioane de lei.
Ion Brădeanu vrea să-şi lase „averea”, cărţile, fotografiile, mărturii ale unor vremuri trecute, documente adunate cu conştiinţa celui responsabil faţă de cei ce vor veni, oamenilor care iubesc adevărul coborât din istorie. Chiar şi enciclopedia pe care încă n-a încheiat-o. Care o fi oare acea posteritate? Nu ştie nici dânsul. N-are urmaşi, o are doar pe soţia Sofia, care cu dreaptă înţelepciune îl ocroteşte. Sunt amândoi în amurgul vieţii şi se află la ora concluziilor. Cui îi va folosi truda de o viaţă ? O întrebare deocamdată fără răspuns...
Momente şi evenimente
Din ziarele vremurilor, publicaţii aflate în colecţia domnului Ion Brădeanu, aflăm:
În „Tribuna” datată 6 septembrie 1908 se consemnează la rubrica „Noutăţi”, sub titlul „Adunare de popor în Făgăraş”: „Primim următoarea convocare:
Având în vedere că în sesiunea de toamnă a Dietei ungare se va prezinta Proiectul de Lege despre lărgirea dreptului de alegător la Dietă, subscrişii, pentru a da ocaziune şi poporaţiune din comitatul Făgăraşului, îşi exprimă voinţa în această cestiune de cea mai mare importanţă pentru cetăţeanul patriei, şi avem onoarea de a Vă comunica la Adunarea Poporală ce se va ţinea Duminică în 13 Septemvrie, anul curent la orele 12 în Piaţa Mare din Făgăraş, obiectivele: 1. Constituirea adunarei, alegerea preşedintelui, vicepreşedintelui şi a doi notari ai Primăriei. 2. Dezbateri asupra situaţiunei politice. 3. Propunerea de a se prezinta Dietei o adresă în articularea în lege a votului universal, egal, secret, fără restrângeri“.
Tot în acelaşi ziar şi la aceeaşi dată se consemnează că: „Regele Württembergului a decorat pe principele moştenitor al României, cu Marea Cruce a Ordinului Coroanei”.
Ziarul „Universul”, nr. 281, din 14 octombrie 1934 scrie despre asasinatul de la Marsilia comis de terorişti croaţi asupra regelui Alexandru Karagheorghevici al Iugoslaviei, căruia i-a căzut victimă şi ministrul de externe al Franţei Jean Barthou, sub titlul „Un suspect”, următoarele: „Încă de aseară Poliţia din Fontainebleau semnalase un automobil care venind dinspre Paris, s-a oprit în gara din Fontainebleau. Din automobil a coborât un individ bine legat şi după toate aparenţele străin... A trecut apoi pe la bufet unde a plătit consumaţia şi a dat chelnerului un bacşiş exagerat... Purtarea sa dăduse de bănuit, cu atât mai mult cu cât semnalmentele se potriveau cu cele date de Siguranţă...“
În continuare se consemnează în acelaşi număr,...”Complicii arestaţi purtau nume false, iar revolverul asasinului era model nou cu repetiţie. El a tras 10 gloanţe”.
În ediţia jubiliară (50 de ani de existenţă) a ziarului „Universul”, datată 5 iunie 1933 găsim un titlu pe o pagină întreagă: „Vamele fiscale. Organizarea vamelor în România. Noua aşezare vamală”. În context se scrie, între altele, despre „Regimul alcoolului”, cu referire la reforma din 1927, ...„prin care legiuitorul intenţiona să încurajeze fabricarea alcoolului natural” ... „care a avut repercusiuni defavorabile asupra randamentelor (!)”. „Sistemul de taxe diferenţiale, introdus în favoarea spirtului natural”, se spune în continuare, „a stimulat frauda fiscală, care s-a întins pe tot teritoriul ţării”.
Din ziarele vremurilor, publicaţii aflate în colecţia domnului Ion Brădeanu, aflăm:
În „Tribuna” datată 6 septembrie 1908 se consemnează la rubrica „Noutăţi”, sub titlul „Adunare de popor în Făgăraş”: „Primim următoarea convocare:
Având în vedere că în sesiunea de toamnă a Dietei ungare se va prezinta Proiectul de Lege despre lărgirea dreptului de alegător la Dietă, subscrişii, pentru a da ocaziune şi poporaţiune din comitatul Făgăraşului, îşi exprimă voinţa în această cestiune de cea mai mare importanţă pentru cetăţeanul patriei, şi avem onoarea de a Vă comunica la Adunarea Poporală ce se va ţinea Duminică în 13 Septemvrie, anul curent la orele 12 în Piaţa Mare din Făgăraş, obiectivele: 1. Constituirea adunarei, alegerea preşedintelui, vicepreşedintelui şi a doi notari ai Primăriei. 2. Dezbateri asupra situaţiunei politice. 3. Propunerea de a se prezinta Dietei o adresă în articularea în lege a votului universal, egal, secret, fără restrângeri“.
Tot în acelaşi ziar şi la aceeaşi dată se consemnează că: „Regele Württembergului a decorat pe principele moştenitor al României, cu Marea Cruce a Ordinului Coroanei”.
Ziarul „Universul”, nr. 281, din 14 octombrie 1934 scrie despre asasinatul de la Marsilia comis de terorişti croaţi asupra regelui Alexandru Karagheorghevici al Iugoslaviei, căruia i-a căzut victimă şi ministrul de externe al Franţei Jean Barthou, sub titlul „Un suspect”, următoarele: „Încă de aseară Poliţia din Fontainebleau semnalase un automobil care venind dinspre Paris, s-a oprit în gara din Fontainebleau. Din automobil a coborât un individ bine legat şi după toate aparenţele străin... A trecut apoi pe la bufet unde a plătit consumaţia şi a dat chelnerului un bacşiş exagerat... Purtarea sa dăduse de bănuit, cu atât mai mult cu cât semnalmentele se potriveau cu cele date de Siguranţă...“
În continuare se consemnează în acelaşi număr,...”Complicii arestaţi purtau nume false, iar revolverul asasinului era model nou cu repetiţie. El a tras 10 gloanţe”.
În ediţia jubiliară (50 de ani de existenţă) a ziarului „Universul”, datată 5 iunie 1933 găsim un titlu pe o pagină întreagă: „Vamele fiscale. Organizarea vamelor în România. Noua aşezare vamală”. În context se scrie, între altele, despre „Regimul alcoolului”, cu referire la reforma din 1927, ...„prin care legiuitorul intenţiona să încurajeze fabricarea alcoolului natural” ... „care a avut repercusiuni defavorabile asupra randamentelor (!)”. „Sistemul de taxe diferenţiale, introdus în favoarea spirtului natural”, se spune în continuare, „a stimulat frauda fiscală, care s-a întins pe tot teritoriul ţării”.
Pagubele, în cifre
Spicuim din statisticile aflate în posesia domnului Ion Brădeanu, întocmite în iulie 1944 de către Administraţia financiară a judeţului Timiş-Torontal:
„Potrivit dispoziţiunilor primite, avem onoarea a vă raporta că în urma bombardamentelor din ziua de 3 Iulie 1944, în raza circumscripţiei I-a, s-au produs pagube în valoare totală de... 979 000 000 de Lei, din care numai valoarea imobilelor este de
629 000 000 de Lei”.
Apoi în document se arată în continuare:
...la Fabrica de Tricotaje... o pagubă în valoare de 15 000 000 de Lei...
...la Societatea Continental pentru Comer-
ţul Fierului... o pagubă de 70 000 000 de Lei...
...la Moara Mare (Moara Prohaszka, nn.), ... de 200 000 000 de Lei...
...la Banca Italiano-Română... 25 000 000 de Lei...
Spicuim din statisticile aflate în posesia domnului Ion Brădeanu, întocmite în iulie 1944 de către Administraţia financiară a judeţului Timiş-Torontal:
„Potrivit dispoziţiunilor primite, avem onoarea a vă raporta că în urma bombardamentelor din ziua de 3 Iulie 1944, în raza circumscripţiei I-a, s-au produs pagube în valoare totală de... 979 000 000 de Lei, din care numai valoarea imobilelor este de
629 000 000 de Lei”.
Apoi în document se arată în continuare:
...la Fabrica de Tricotaje... o pagubă în valoare de 15 000 000 de Lei...
...la Societatea Continental pentru Comer-
ţul Fierului... o pagubă de 70 000 000 de Lei...
...la Moara Mare (Moara Prohaszka, nn.), ... de 200 000 000 de Lei...
...la Banca Italiano-Română... 25 000 000 de Lei...
Gerhard Binder
Agenda nr. 11/12 martie 2005
Versiune pentru tipărire
