Printre bufniţe, se poate spune, că este specia cea mai bine reprezentată şi larg răspândită din ţara noastră. Ciuhurezul, ciurlicul, ţuvicul, buha-mică are o variantă largă de nume în funcţie de interpretarea dată glasului său „hu-hu" de către om. Deoarece îi lipsesc „corniţele", după alţii „urechile", se spune pe alocuri că ar avea capul „cât al mielului" ori altfel „cap de mâţă", că dacă „fluieră" la margine de pădure se strică vremea şi iarăşi „de cântă în văi aruncă vreme rea, când cântă la vârf i-a vreme bună".

Huhurezul are într-adevăr capul rotimd, ochii mari şi negri, tot corpul fiindu-i învelit într-o haină de pene brun-roşcate sau cenuşii în funcţie de apartenenţa individului la una din cele două varietăţi cromatice. Pe spinare este stropit cu pete mai deschise la culocire, pe piept şi burtă marcat de dungi mai întunecate; aripile şi coada sunt brăzdate de striuri întunecate.

Pasăre sedentară, cuibăreşte la noi în cuiburile vechi de cioară grivă sau coţofană dar mai cu seamă în scorburile copacilor potrivite taliei sale. Se hrăneşte cu şoareci. Locul vieţuirii sale sunt pădurile dar nu arareori îl găsim prezent şi în parcuri ori poduri de case vechi.

Foto: Dan-Sorin Bandacu

Editura „Tempus“, Timişoara - 2008