Enciclopedia Banatului

Български English Français Deutsch  Magyar Română Српски 

BANATERRA (română)

Site-uri partenere

Copyright © 2006-2015. Asociatia Banaterra. Toate drepturile rezervate.

Ghinea, Cristian - Un kitsch împotriva legilor heraldicii

Reorganizarea administrativ-teritorială din 1968 a readus în prim-plan stemele judeţelor şi ale municipiilor, puse la index de regimul stalinist, care ţinea să rupă orice legătură a „maselor populare” cu istoria adevărată. Dar, pentru că simbolurile trecutului glorios trebuiau îmbinate cu ale socialismului multilateral dezvoltat, au rezultat o mulţime de năzbâtii aşa-zis „heraldice”: alături de scuturi medievale, coifuri romane sau steaguri dacice, hop şi câte un furnal, un ditamai ciocanul proletar, o seceră cu spicele aferente, o sondă sau o rafinărie. Nici Lugojul nu a scăpat de canoanele din acea perioadă, afişând cu mândrie lira, simbol al culturii, alături de trei mosoare (sau papiote) de aţă, care evocau filatura de mătase şi industria textilă!

După Revoluţie, rămas fără filatură şi fără industrie textilă, Lugojul redevenit capitalist şi-a dorit o stemă nouă. Ocazia ideală a fost oferită de Legea 102 din 21 septembrie 1992, care permitea ca judeţele, municipiile, oraşele şi comunele să-şi poată elabora însemne heraldice proprii, la propunerea consiliilor locale sau judeţene, după caz şi cu avizul Comisiei Naţionale de Heraldică şi Genealogie.

În toată ţara, ca la un semn, fiecare localitate şi-a dorit propriile simboluri, din care să reiasă blândeţea şi ospitalitatea locuitorilor, bogăţia pământului, înaltele aspiraţii etc. Celebru este cazul Brăilei, unde apare pe stemă acvila cruciată ce ţine în gheare semiluna, simbol al „victoriilor româneşti în confruntarea cu Poarta Otomană”. Ce importanţă mai are că Brăila a fost timp de 300 de ani raia turcească, ea fiind eliberată în urma unui război ruso-turc! La Cernavodă, gânditorul de la Hamangia stă alături de simbolul atomic al centralei nucleare, la Târgu Jiu, spada este descrisă ca un „element caracteristic spiritualităţii” locului, în alte părţi, sărmanul inorog, sinonim cu puritatea, este privit… ca un simplu cal, redând tradiţiile zootehnice locale!

Ţinând cu tot dinadinsul să fie originali, lugojenii au produs o stemă unică, în felul ei: aceasta, în formă de scut, se sprijină, împotriva tuturor legilor heraldicii, pe o liră aflată în fundal. Pe noul simbol al oraşului mai apare un animal negru şi ciudat, surprins într-o aparentă tentativă de a sări de pe un mal al Timişului pe celălalt. Privitorul neavizat n-are de unde şti că bizara arătare reprezintă un lup… stilizat. Într-adevăr, prima stemă oficială a Lugojului, elaborată de Regina Isabela la anul 1551, avea reprezentat un lup, dar în cu totul altă postură şi într-o poziţie dominantă. Cunoscutul istoric Heinrich Lay, cercetător care a primit anul trecut titlul de cetăţean de Onoare al Oraşului, a susţinut mai demult o comunicare pe această temă, la Galeria „Pro Arte”.

Din dorinţa de a restitui adevăruri importante, dânsul a subliniat că lupul alb (şi în nici un caz negru), ridicat în două picioare, este un simbol preluat de la străvechii daci şi păstrat pe stema din 1551, ca o recunoaştere a numeroasei populaţii româneşti din districtul respectiv. Ar fi interesant de amintit că Isabela se intitula „prin mila lui Dumnezeu, Regină a Ungariei, Croaţiei, Dalmaţiei etc.”

Şi Arpad von Marsovszky, unul din primarii care au stat cel mai mult timp în fruntea urbei, recunoştea că lupul alb (înlăturat de pe actuala stemă) este un simbol al elementului românesc. În anul 1893, el scria: „Această stemă, dăruită oraşului în 1551 de Regina Isabela, are în centru podul de piatră peste Timiş, ce uneşte Lugojul Român de Lugojul German. Deasupra Dealului Viilor, dominând Lugojul Român, se află un lup alb.”

Cercetările profesorului Lay pe această temă sunt cuprinse în numărul 2/1993 al revistei „Lugoscher Heimatblatt” („Foaia lugojenilor”), care apare în Germania, la Togging am Inn. Heinrich Lay apreciază la pagina 40 a publicaţiei amintite, ca „neautentic” ansamblul actualei steme.

În ciuda opiniilor avizate, venite din partea unor oameni de specialitate, fostul Consiliu Local s-a grăbit să voteze actuala stemă a municipiului, încă de acum câteva luni. Ea a fost trimisă spre aprobare unei comisii interdisciplinare de pe lângă Consiliul Judeţean, care se află şi acum în faza deliberărilor.

Cum simbolurile oraşului nu au ajuns încă la Comisia Naţională de heraldică, nu este prea târziu ca adevărul istoric să fie repus în drepturi.

Aceasta este, de altfel, şi părerea muzeografului Răzvan Pinca: „Pe un fond heraldic medieval şi modern, a fost adăugată o liră care, aşa cum e plasată, nu are de-a face cu restul ansamblului. Actuala compoziţie nu respectă legile heraldicii şi cred că aceasta va fi şi concluzia comisiilor care o vor examina.”

Departe de a fi o problemă minoră, stema oraşului necesită întreaga noastră atenţie. Din graba de a ridica mâna la o şedinţă de consiliu local, din plictis sau inconştienţă, aruncăm la coş vechile simboluri de pe documentele istorice originale, care pot da răspuns întrebărilor: „cine suntem? de unde venim?”. Pentru că la interogaţia „încotro ne îndreptăm?”, răspunsul ne aparţine.

 Din volumul “Intra muros” – reportaje - Editura Anthropos Timişoara, 2006

Imagine aleatoare

Luncanii de Sus - Mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului

Sondaj

Sondaj de opinie privind interesul față de istoria recentă a Banatului (1938-1956) - Posibile titluri de cărți:
Română
  • 2196 imagini
  • 4170 articole

Display Pagerank