Enciclopedia Banatului

Български English Français Deutsch  Magyar Română Српски 

BANATERRA (română)

Site-uri partenere

Copyright © 2006-2015. Asociatia Banaterra. Toate drepturile rezervate.

Ghinea, Cristian - Un alt fel de 11 septembrie

Şi lugojenii au avut un 11 septembrie al lor. Dacă 11 septembrie 2001 a marcat istoria Americii şi a întregii lumi, punând o pecete încă greu de descifrat asupra mersului omenirii, 11 septembrie 1944 a însemnat cam acelaşi lucru pe malurile Timişului, schimbând într-un mod greu de crezut pentru lumea de atunci mersul istoriei. 11 septembrie 1944 este ziua intrării trupelor sovietice în Lugoj.
Mulţi dintre cei aflaţi cu treburi în zona aglomerată a staţiei CFR, trec grăbiţi, fără a băga în seamă monumentul din Parcul gării. Ansamblul respectiv, ridicat prin anii ‘50, nu mai are nici o semnificaţie pentru cei mai mulţi dintre noi. Când îngrijit, când profanat, când cu simbolurile schimbate (steaua bolşevică fiind înlocuită cu o cruce creştinească), când restaurat în forma de astăzi, monumentul, numit „al eroilor sovietici”, marchează o dată extrem de importantă, care a schimbat, pentru o jumătate de secol, destinul Lugojului şi al întregii ţări.
În ultimele zile ale celui de-al doilea Război Mondial, oraşul nostru a fost ferit de distrugerile masive pe care le-au suferit obiective importante din ţară, precum Ploieştiul sau Bucureştiul. În afară de gară şi de aerodrom (situat în zona hipodromului de astăzi, cu hangarul aferent), Lugojul nu avea cine ştie ce puncte strategice care ar fi îndreptăţit lupte crâncene, cu pierderi de vieţi omeneşti. Şi totuşi, pentru câteva zeci de tineri români, sovietici şi germani, prinşi în vâltoarea unui război aflat peste puterea lor de înţelegere, soarta a avut o întorsătură tragică.
Ziua care ne-a pecetluit tuturor destinele, pentru aproape 50 de ani, a fost cea a intrării avangărzilor sovietice în Lugoj. Iată cum descria evenimentul ziarul „Răsunetul”, nr. 38, din 17 septembrie 1944: „Luni, 11 septembrie, către orele 5, avangărzile trupelor sovietice şi-au făcut apariţia în oraşul nostru. O tanchetă şi câteva motociclete se opresc în faţa poliţiei. Comandantul avangărzilor, un ofiţer tânăr şi chipeş (n.r. – cum altfel, doar venise în postură de eliberator!) zâmbeşte fericit la exclamaţiile îndelungate ale mulţimii. După ce locotenentul şi-a îndeplinit misiunea – o conferinţă militaro-civilă în localul poliţiei Lugoj – el şi ostaşii s-au îndreptat spre sediul Partidului Comunist. Un delegat al PC salută eroicii reprezentanţi ai eroicei Armate Roşii, comunicându-le că muncitorimea lugojeană este gata de luptă şi sacrificiu până la biruinţa finală (n.r. – sărmanul de el, nici nu ştia câtă dreptate are), până la lichidarea ultimelor resturi hitleriste. A închinat apoi pentru Armata Roşie, pentru Armata Română şi pentru România liberă, democratică şi independentă”.
Din această adevărată „întâlnire de gradul III” mai reţinem un pasaj, pe care-l savurăm cu amară ironie, din perspectivă istorică: „tânărul sublocotenent şi un subofiţer, membri ai Partidului Comunist, au declarat că trupele sovietice nu vreau (sic!) să se amestece în afacerile interne ale ţării noastre, ci ţinta lor este nimicirea hitlerismului.” După aceste cuvântări, membrii Armatei Roşii au luat o gustare şi au primit ţigări oferite de membrii Apărării Patriotice din Lugoj.
„Marţi, 12 septembrie, s-a scurs prin Lugoj o coloană mai mică de tancuri şi trupe motorizate. Către orele 10 dimineaţa, muncitorii încolonaţi cu drapele şi pancarte, sosiţi de la sindicat, au făcut o manifestaţie de simpatia (sic!) Armatei roşii. A urmat o conferinţă militară în sala Prefecturii judeţului, unde comandantul trupelor sovietice, dl. lt. col. Piotr Strujenko, s-a orientat asupra situaţiei de pe frontul Timişorii” – mai scrie „Răsunetul”.
Viteza cu care sovieticii au trecut prin Lugoj era justificată de graba cu se îndreptau spre Timişoara. Martorii oculari spun că tancurile şi camioanele erau înţesate de infanterişti. Unii dintre aceştia, extenuaţi de marşurile forţate, dormeau, fiind literalmente legaţi cu sfori ca să nu cadă de pe tunurile tractate. Nici un mijloc de transport nu era neglijat, în goana spre Timişoara. Regimentul de Călăraşi de la Lugoj, aflat deja sub coordonare sovietică, a participat din plin la luptele din 17 septembrie de la Timişoara, unde au căzut, printre alţii, comandantul unităţii, lt. col. Ion Enescu şi căpitanul Alexe Donici, decorat cu Coroana şi Steaua României.
Cu toate aceste jertfe, teatrul de operaţiuni părea să se îndepărteze de oraşul nostru…
Aşa cum era de aşteptat, germanii au revenit la Lugoj, nu cu infanteria, ci cu avioanele. După ce compania de reparaţii a unităţii de aviaţie, încartiruită în hangarul de la călărie, s-a predat fără luptă trupelor române din Lugoj (era doar o unitate tehnică), faimoasele Messerschmidt 109, echipate cu câte două tunuri de 20 mm şi două mitraliere de 7,9 mm, au bombardat gara şi aerodromul. În aceeaşi zi fatidică de 17 septembrie, presa locală consemna că, la ora 8 dimineaţa, pe când 12 avioane germane zburau deasupra Lugojului, antiaeriana noastră a început tragerile şi a fost doborât un avion german. Pilotul, în vârstă de 22 de ani, a fost capturat de Constantin Pleşu, un vajnic administrator agricol din Sâlha, înarmat cu o furcă!
După capturarea aerodromului, militarii noştri au preluat cele trei tunuri antiaeriene germane de 37 mm Rheinmetal, model 1936 şi au organizat în grabă apărarea. Primul avertisment al atacului a venit rapid: un avion de recunoaştere Sisseler Storck făcuse deja un „rond” deasupra zonei. În tensiunea momentului, au fost uitate mormanele de bombe, clădite în stive, care fuseseră scoase din hangar şi din beciuri înainte de retragerea naziştilor. Din fericire, piloţii avioanelor de vânătoare Me 109, emoţionaţi şi ei (războiul adevărat nu e ca în filme), au ratat ţintele, întorcându-se la bazele lor din Ungaria. Aşa s-a încheiat un raid ce putea aduce un adevărat dezastru asupra Lugojului.
Şi totuşi, cine sunt ostaşii îngropaţi în Parcul gării? Doar câteva pietre funerare au numele gravate pe ele: căpitanul Vitov Polceain şi soldaţii Dimitri Lavrentovici Dadanov, Dimitri Ivanovici Ostanenko, Ivan Anasimovici Timoşenko, Viktor Stefanovici Vişniakov. Despre soarta acestora şi a celor necunoscuţi, ne vorbeşte dl. Vasile Haţegan, secretarul Organizaţiei municipale Cultul eroilor: „Sunt 26 de militari sovietici înmormântaţi la Lugoj. Opt dintre aceştia au murit în oraş, în timpul bombardamentelor din septembrie 1944. Ei deserveau un tun antiaerian de calibrul 37, care a tras proiectile trasoare. Pilotul german a reperat tunul, în zona actualei unităţi de jandarmi, şi l-a distrus, omorând servanţii. Ceilalţi 18 militari sovietici necunoscuţi au căzut în luptele de la Timişoara, din 17 septembrie. Ei au fost descoperiţi după înmormântarea camarazilor lor într-o groapă comună şi, la propunerea comandantului de la Lugoj, au fost aduşi în oraşul nostru şi îngropaţi aici. Toţi aceştia făceau parte din Frontul IV Ucrainian, însă, deşi unele nume au rezonanţă specifică, nu toţi erau etnici ucrainieni, ci aparţineau diverselor popoare ce formau pe atunci URSS.”
În legătură cu cei 18 militari sovietici decedaţi mai circulă o variantă, susţinută de dl. Vasile Belinţan, preşedintele Corporaţiei Meseriaşilor din Lugoj, care susţine că ei ar fi fost îmbarcaţi într-un tren mitraliat pe traseu de aviaţia germană şi ar fi ajuns în gara Lugoj deja morţi sau grav răniţi.
În anul 2001, dl. Vasile Haţegan a făcut un memoriu la Ambasada Rusiei prin care întreba dacă se poate finanţa repararea monumentului închinat acestor tineri care şi-au pierdut viaţa departe de patrie şi dacă însemnele sovietice rămân valabile. Răspunsul a fost afirmativ, iar banii au sosit anul trecut.
Indiferent care a fost contextul istoric, aceşti militari căzuţi la datorie trebuie onoraţi, iar ansamblul din Parcul gării trebuie îngrijit aşa cum se cuvine, fără a permite unor indivizi lipsiţi de discernământ să răstoarne pietrele funerare.
Cred că acest monumentul nu este închinat vreunei ideologii, ci este o perpetuă reamintire a tragediei războiului şi un avertisment că oricând istoria se poate repeta.

 

Din volumul “Intra muros” – reportaje - Editura Anthropos Timişoara, 2006

Imagine aleatoare

Sondaj

Sondaj de opinie privind interesul față de istoria recentă a Banatului (1938-1956) - Posibile titluri de cărți:
Română
  • 2196 imagini
  • 4170 articole

Display Pagerank