Enciclopedia Banatului

Български English Français Deutsch  Magyar Română Српски 

BANATERRA (română)

Site-uri partenere

Copyright © 2006-2015. Asociatia Banaterra. Toate drepturile rezervate.

Ghinea, Cristian - Timişoara 1956 – replica bănăţeană a ”cutremurului” de la Budapesta

Revoluţia antisovietică maghiară, începută la 23 octombrie 1956, a fost o mare manifestare de masă împotriva ocupaţiei sovietice din răsăritul Europei. În ciuda blocadei informaţionale, veştile despre răzvrătirea ungurilor au trecut graniţa şi în România. ”Cutremurul” de la Budapesta a generat replici, în Banat, Transilvania, dar şi la Bucureşti. Iată cum îşi aminteşte ziua de 30 octombrie 1956 una din participantele la revolta studenţilor timişoreni, dr. Teodora Popescu – Bârlan. D-na Popescu era pe atunci studentă în anul III la Facultatea de Medicină din Timişoara.
„Era o zi mohorâtă de toamnă, umedă şi ploioasă. Colegele mele din camera 54 a Căminului studenţilor medicinişti – eram şapte în cameră, cifră ce s-a dovedit a fi până la urmă norocoasă – mă îndemnau să mergem la Facultatea de Mecanică a Politehnicii din Timişoara. Erau zvonuri că va fi o revoltă studenţească legată de nivelul nostru de trai. Fiind obosită după cursuri şi seminarii, n-am dat curs invitaţiei, iar colegele (printre care era şi Viorica Răcăleanu, mama actorului de azi, Dragoş Moştenescu) au renunţat şi ele. Ne-am culcat, discutând încet despre posibila adunare. Cea care propusese să participăm la protestul de la Mecanică, Silvia Jantea, cred că era la curent cu ce se întâmpla în Ungaria, însă nu a spus-o direct, având în vedere că eram destul de înfriguraţi şi înfometaţi ca să avem destule motive de revoltă.
A doua zi, pe la 4-5 dimineaţa, un coleg – viitorul medic primar ortoped, dr. Pompiliu Petrescu – a deschis uşa camerei şi ne-a spus pe un ton imperios, dar conspirativ în acelaşi timp: fetelor, astăzi facem greva foamei, pentru că i-au arestat pe colegii noştri de la Politehnică”. Într-adevăr, studenţii care s-au adunat să protesteze contra condiţiilor mizere din cămine, dar şi a cotelor, a ocupaţiei sovietice şi pentru libertatea presei, fuseseră arestaţi, în frunte cu liderul lor, Heinrich Drobny. Interesant este că, printre protestatarii care au reuşit să scape cu fuga, prin grilajul gardului ce împrejmuia facultatea, a fost şi Ioan Holender, directorul de mai târziu Operei din Viena.

Foto – Teodora Popescu, a treia din stânga, împreună cu colegele sale mediciniste – Timișoara 1956


D-na Teodora Popescu îşi continuă povestea: „Am coborât în holul căminului şi în foarte scurt timp acesta a devenit neîncăpător. În frunte cu Pavel Bolchiş, studenţii au început să vocifereze: De ce părinţii noştri trebuie să dea cote aşa mari? De ce minereurile de la Ciudanoviţa sunt luate de ruşi? De ce ni se dă numai mămăligă, în loc de pâine? Eu am luat un craniu pe care-l aveam în laborator, l-am legat cu un cordon de halat şi-l legănam ca pe o cădelniţă. Se striga mereu să fie eliberaţi colegii arestaţi de la politehnică, printre care erau şi doi medicinişti: Octavian (Tavi) Vulpe, pe care-l ştiam că era din Tg Jiu, ca şi mine, şi Ion Boldureanu, din anul II. Noi blocaserăm uşa holului, aşa că n-a putut intra nici unul din cadrele universitare puse să ne convingă s-o lăsăm mai moale şi să întrerupem greva foamei.”
Acestea se petreceau în condiţiile în care atât căminul, cât şi Facultatea de Medicină, erau înconjurate de soldaţi cu puşti mitraliere. Ceea ce nu ştiau atunci protestatarii este că Partidul Comunist dăduse ordin expres: „în condiţiile în care apar manifestări duşmănoase ale unor grupuri de studenţi, comandamentul special din zonă are dreptul de a ordona deschiderea focului, dacă e necesar.” Totuşi, singurul profesor căruia i s-a permis să vorbească a fost rectorul Ştefan Gârbea, respectat pentru că mai făcuse câte ceva pentru studenţii medicinişti (printre altele, adusese saltele noi pentru toate paturile din căminul – fost al piariştilor, „dotate” până atunci cu paie).
„Pe fundalul apelurilor noastre de eliberare a studenţilor arestaţi, la ora opt seara, forţele de securitate au forţat uşa căminului şi au năvălit înăuntru. Erau nişte indivizi scunzi, în haine negre de piele – deci nu mai era vorba de soldaţi, ci de securişti. Imediat după spargerea uşii, au tras câteva focuri de armă, în sus. Toată lumea din hol s-a refugiat pe unde a putut. Îmi amintesc că băieţii au spart uşa care separa sectorul în care erau cazate fetele, sperând probabil că acolo nu se va mai trage. Până la urmă, ne-au ridicat pe toţi şi ne-au înghesuit ca pe sardele într-o încăpere mică, numită parloarul căminului. Acolo am stat până aproape de ora 23, când ne-au ordonat să mergem la masă. Până atunci, toată lumea respectase greva foamei, în afară de studentele comuniste din… Grecia, care n-aveau treabă cu protestul nostru. Urcând spre sala de mese, am fost bruscaţi, înjuraţi, pe majoritatea băieţilor i-au pus cu mâinile sus şi cu faţa la perete, iar nouă ne strigau: „bestiilor, curvelor, târfelor”. Aşa ne-au dus în sala de mese şi ne-au dat să mâncăm forţat, sub pază. Înghiţeam greu, pentru că nu ştiam ce va urma. Îmi amintesc de colega mea Mariana Cernăianu, fiică de preot din Bucureşti şi de alte colege din anul I, care plângeau de mama focului. Culmea este că ne pregătiseră, în mod demonstrativ, o masă plină cu bunătăţi, şi pâine pe deasupra!”
Apoi, toţi protestatarii medicinişti au fost duşi la etajul II al căminului şi înghesuiţi claie peste grămadă în sala de lectură, sub ameninţarea armelor. Atmosfera tensionată a luat sfârşit după miezul nopţii, odată cu ordinul zbierat: „Marş afară!” Toţi studenţii au fost urcaţi în camioane ale armatei – băieţii au fost duşi la o cazarmă dezafectată din Becicherec şi la Săcălaz, iar fetele, la cazarma din calea Lipovei, unde au ajuns la ora unu noaptea. Studentelor li s-au repartizat paturile suprapuse ale soldaţilor. În zilele următoare, aveau să fie duse la interogatoriu din oră în oră. Interesant este că, deşi condiţiile erau îngrijorătoare, între forţele de ordine au fost şi oameni de omenie. Teodora Popescu şi-l aminteşte pe colonelul Vasile Opriş, care era medic militar şi care, prin natura profesiei, se situa mai aproape de studenţi: „acesta s-a apropiat de noi, chipurile pentru a ne întreba dacă suntem mulţumite de mâncare – ne dăduseră salam, pâine şi brânză – apoi ne-a sfătuit cu voce scăzută să avem grijă ce spunem şi să zicem că n-am văzut nimic, nu ştim nimic. Aşa am şi făcut. Ne întrebau cine a venit să ne anunţa, iar noi răspundeam că era ora cinci dimineaţa, eram somnoroase şi n-am recunoscut vocea. După patru zile de detenţie, sub ameninţări, ne-au obligat să iscălim că nu suntem de acord cu răzmeriţa studenţilor de la Facultatea de Mecanică.”
Însă nu toate lucrurile au decurs la fel de lin pentru toată lumea: „Faza care m-a speriat cel mai tare a fost că ne-au separat la un moment dat în grupuri de câte două-trei. Eu eram împreună cu colega Marilena Marinescu, care a ajuns mai târziu directoare de spital la Piteşti şi cu o studentă la chimie, din anul III. Marilena mi-a mărturisit mai târziu că acceptase să colaboreze cu securitatea, pentru că o ameninţaseră că părinţii ei, ambii profesori, vor fi daţi afară din învăţământ. În fiecare sâmbătă, la ora unu, pe o stradă din apropierea căminului, o aştepta o Volgă neagră, iar ea trebuia să le spună securiştilor ce discutam între noi în cameră, dacă vorbeam de rău pe ruşi sau criticam regimul. Din fericire, ea s-a conformat doar pe jumătate, consemnând discuţiile despre băieţi  sau despre facultate”. Singurul lucru bun care a urmat a fost că… la cantină nu s-a mai servit mămăligă, ci numai pâine.
În total, în octombrie 1956, la Timişoara au fost anchetaţi peste 700 de studenţi, dintre care 80 au fost condamnaţi (cea mai grea pedeapsă fiind de opt ani de închisoare, iar 80 au fost exmatriculaţi). Mişcarea studenţilor timişoreni, ca şi rezistenţa anticomunistă din munţi, au demonstrat faptul că România nu a asistat pasivă la instaurarea regimului stalinist. Sunt fapte de care istoricii comunismului vor trebui să ţină seama.


Cristian Ghinea


(articol publicat în Redeșteptarea și reluat în volumul Cristian Ghinea – “Intra Muros” – Anthropos Timișoara 2006)

Imagine aleatoare

Peretar din Bačka Palanka

Sondaj

Sondaj de opinie privind interesul față de istoria recentă a Banatului (1938-1956) - Posibile titluri de cărți:
Română
  • 2196 imagini
  • 4170 articole

Display Pagerank