Enciclopedia Banatului

Български English Français Deutsch  Magyar Română Српски 

BANATERRA (română)

Site-uri partenere

Copyright © 2006-2015. Asociatia Banaterra. Toate drepturile rezervate.

Ghinea, Cristian - Regele Ferdinand descoperă Banatul

…Mă aflu în casa plină de amintiri a doctorului Dan Traian Demeter, nepotul marelui tenor Traian Grozăvescu şi mângâi, cu gestul tandru şi nedezminţit al colecţionarului, copertele unui album istoric, care vorbeşte despre prima vizită a Suveranului României reîntregite la Lugoj, la 12 noiembrie 1923. Citesc cu zâmbetul pe buze, cucerit de graţia vremilor apuse şi de meticulozitatea editorului: „albumul a fost tipărit (n.a. - în culori şi condiţii grafice de invidiat şi pentru standardele din ziua de azi) la 20 iulie 1928, la Tipografia Auspitz din Lugoj, proprietate a lui Iosif Schlinger; selecţia materialelor a fost realizată cu grijă şi scrupulozitate de către Emil Grădinariu şi Eugen Bugel”.

Dincolo de toate astea, interesant mi s-a părut cu ce ochi îl vedeau bănăţenii de atunci pe Rege, şi cum îi privea acesta, la rându-i. Iar doctorul Demeter era un interlocutor avizat, care tocmai scosese de sub tipar jurnalul de adolescent al lui Filaret Barbu, ce cuprindea entuziasmul trăirilor sale la 1919, legate de intrarea trupelor române în oraş, dar şi de fiorul primelor iubiri…

Cea dintâi vizită a Regelui Ferdinand în oraşul de pe Timiş a avut loc în cadrul unui amplu turneu desfăşurat în Banat, periplu ce a cuprins Timişoara (cu inaugurarea Politehnicii şi punerea pietrei fundamentale a teatrului), Arad (vizita la Uzinele Astra, la fabrica de textile, Liceul Moise Nicoară şi Palatul Cultural), Caransebeşul şi Reşiţa (unde a pornit o locomotivă  fabricată la UDR). Regele a revenit la Timişoara la 5 octombrie 1925, când a fost pusă piatra fundamentală a bisericii din Mehala. De fapt, Ferdinand I mai fusese o dată, pentru foarte scurt timp, în capitala Banatului, la 26 iulie 1924. Atunci el se afla “incognito” în oraş, abia revenit după o partidă de vânătoare în Pădurea Bruckenau. Suveranul a profitat de ocazie pentru o vizită fulger la Muzeul Banatului, care i-a lăsat „mască” atât pe funcţionari, cât şi pe directorul instituţiei, aflaţi din fericire la post.

“O zi de rară frumuseţă, raze aurii de dimineaţă au primit pe Rege în Lugoj” se arăta în splendidul album comemorativ, editat după moartea primului domnitor al României Mari, care a survenit la 20 iulie 1927. “Începând de la gară, pe întregul parcurs al străzilor, o mulţime de stâlpi, stilizaţi cu gust şi legaţi prin ghirlanduri de verdeaţă, împodobiţi cu drapele, dau oraşului un aspect de sărbătoare. În faţa capelei Sf. Ştefan, pe frontispiciul unei porţi de triumfale sunt două plachete, reprezentând: una pe împăratul Traian, iar cealaltă pe Regele Ferdinand. Atât vulturul, cât şi plachetele, sunt creaţiunile artistului sculptor Ludovic Rapolthy. Decoraţia a executat-o, cu adevărat simţ artistic, maestrul V. Simonescu (n.r. – este vorba despre pictorul academic Virgil Simonescu), profesor la liceul (n.r. - Brediceanu) din Lugoj, care fără a cunoaşte oboseală, două zile neîntrerupt, a aranjat decoraţiile după planul întocmit de domnia sa. Vitrinele prăvăliilor se întrec în frumuseţea lor. Tablouri, reprezentând familia regală şi o adevărată pădure de drapele se văd pretutindeni. Podul de fier este cu desăvârşire îmbrăcat în verdeaţă, iar pe stâlpii porţilor triumfale sunt postate Stemele Regale, a ţării, a oraşului şi judeţului (…) la fiecare colţ de stradă a fost postat câte un cor sau o fanfară, cu destinaţia de a cânta la trecerea M. sale Imnul Regal”.

În aşteptarea Regelui, pe peronul gării se aflau prefectul Corneanu, primarul Ioan Harambaşa şi consilierul economic Victor Holban, care purta şi tava de argint cu pâinea şi sarea, semn al ospitalităţii locului. În faţa sălii de aşteptare clasa I, împodobită cu covoare naţionale, stăteau alte oficialităţi, deputaţi, bărbaţi şi femei în costume populare, precum şi conducătoarele societăţilor femeieşti.

“Exact la ora 9, întră în gară trenul regal împodoit cu drapele, cu locomotiva având în faţă stema ţării. În uşa vagonului al şaselea stătea dl. Ionel Brătianu, preşedintele Consiliului de Miniştri (…) M. Sa şedea în vagonul-salon. Când a observat că trenul s-a oprit, s-a ridicat şi singur şi-a deschis uşa  vagonului, coborând pe scară cu un zâmbet pe faţă (…) purta uniformă de general de Roşiori”.

Primarul Ioan Harambaşa a adresat apoi suveranului “cel mai profund omagiu cu acest prilej, când M.Voastră vizitează pentru prima dată Banatul eliberat şi oraşul Lugoj”. Interesant este faptul că Ferdinand a primit apoi raportul comandantului garnizoanei militare a Lugojului, care era un ofiţer francez, colonelul Mouchard (situaţia de atunci o impunea, Timişoara fiind ocupată de trupele sârbeşti până la 1 august 1919).

Printre cei care l-au primit pe Rege se aflau ministrul Muncii, A. Cosma, sosit în oraş încă din cursul nopţii, senatorul dr. Galici şi deputaţii Biberia, Lalescu, Conciatu şi Gârda, prefectul de Caraş, dr. Petru Corneanu. Alături de ei, personalităţi precum dr. Nestor Porumb, Ştefan Szombati-Szabo, Iakabffy Elemer, industriaşul Jakob Muschong, generalul Cihosky, comandantul Corpului de Armată Sibiu şi generalul Găvănescu, comandantul Diviziei I din Timişoara. Regele a fost salutat şi de reprezentantele societăţilor femeilor, societăţi care ilustrau fidel şi componenţa etnică a Lugojului de atunci. Este vorba de doamnele Vălean şi Corneanu (comunitatea română), Schiesler şi Ritt (comunitatea maghiară), Hirschl şi Epstein (comunitatea evreiască) şi d-na Kugler (comunitatea germană).

Să urmărim continuarea firului vizitei: “Banderiul, format din 100 de călăreţi, îmbrăcaţi în costume naţionale, sub conducerea căpitanului de roşiori în pesie, dl. radulovici, a pornit pe strada principală, urmându-i automobilului Curţii cu dl. ministru al Palatului Mişu, iar apoi imediat maşina M. Sale. Convoiul a înaintat încet (…) M. Sa saluta în stânga şi în dreapta mulţimea, zâmbind pentru urale. La Claustrul surorilor, la geamurile deschise, trei câte trei fete, îmbrăcate în alb, ţineau în mâini coroane de mirt, ceea ce a impresionat vădit pe M. Sa. De la Claustru mai încolo, elevi de şcoală presărau flori în drumul maşinei regale. În faţa podului (de fier) a fost postat corpul de ofiţeri al Regimentului 17 Infanterie (…) în apropierea bisericei ortodoxe române stăteau ofiţerii de artilerie. A sunat întreaga piaţă de muzică şi urale ce nu mai voiau să înceteze.

În faţa bisericei ort. Române, M. Sa era aşteptat de PSS dr. Traian Bădescu, episcop al Caransebeşului, care a binecuvântat înalţii oaspeţi. În dreapta altarului, sub un baldachin, s-a aşezat Majestatea Sa, iar alături stătea ministrul preşedinte Ionel Brătianu. După un scurt serviciu, Majestatea Sa a trecut în biserica greco-catolică, unde s-a celebrat un alt serviciu de către Prea Sfinţia sa, episcop dr. Alexandru Nicolescu.”

După serviciul divin din catedrala greco-catolică, Ferdinand şi suita sa au plecat la Filatura de Mătase (pe atunci fabrică reprezentativă, astăzi complet dispărută), unde a vizitat instalaţiile şi o expoziţie cu produsele fabricii. Proprietarul filaturii era industriaşul Vasile Popa. Apoi a urmat Spitalul Judeţean, unul dintre cele mai mari din ţară şi mai bine dotate, al cărui director era doctorul Lazăr. În fiecare salon, Ferdinand a vorbit cu pacienţii, interesându-se de starea lor. O, tempora! Astăzi, spitalul a “evoluat” ca şi filatura, ajungând din “judeţean”, municipal. La aniversarea a 75 de ani, spitalul avea 1100 de paturi, 680 în anul 2000, iar acum doar 450… Să revenim însă la ziua de 12 noiembrie 1923: “M. Sa a fost oaspetele Internatului Orfanilor de război (…), iar de aici a trecut la Asilul Săracilor. Aici a vizitat toate sălile, vorbind cu fiecare moşneag sau bătrână, cu românii vorbind româneşte, iar cu nemţii în limba nemţească”. Atenţia pentru tratamentul egal al minorităţilor s-a manifestat şi la recepţia de la Prefectură (azi, o ruină ce stă să cadă chiar în buricul târgului), unde s-a servit o masă festivă cu 70 de tacâmuri. În numele cetăţenilor de alte naţionalităţi au participat Jakabffy Elemer, Szombati Szabo Istvan, Berard Mahig, dr. Henrich Berdach, Mano Lenke, Sigismund Chovan şi Soma Grunbaum. Edificator pentru atmosfera evenimentului este un pasaj din discursul primarului Harambaşa, care făcea referire la curajul suveranului, geman de origine, de a intra în război de partea Antantei şi tocmai împotriva Germaniei: “În inima tuturor românilor, dar mai ales a celor eliberaţi (…) este săpat pe veci numele acelor domnitori, a căror nume vor fi înscrise în istoria românilor cu litere de aur: Regele Ferdinand I şi Regina Maria, făuritorii României Mari. Cunoaştem şi apreciem acea luptă sufletească, pe care a suportat-o M. Voastră atunci când a trebuit să croiască drumul ce duce la fericirea poporului român. În această luptă a ieşit biruitor sentimentul de iubire al M. Voastre pentru binele acestui popor.”

Am închis paginile rarissimului album, aflat în colecţia doctorului Dan Traian Demeter, cu senzaţia că am citit o carte de poveşti. Doar că regii şi reginele au existat cu adevărat şi – ciudat lucru - nimănui nu părea să-i fie ruşine de apartenenţa sa la poporul român. Nici măcar lui Ferdinand, şters din analele neamului său, în Germania…

 

Din volumul “Intra muros” – reportaje - Editura Anthropos Timişoara, 2006

Imagine aleatoare

Jarkovac - Plug cu tracțiune animală cu două brăzdare

Sondaj

Sondaj de opinie privind interesul față de istoria recentă a Banatului (1938-1956) - Posibile titluri de cărți:
Română
  • 2196 imagini
  • 4170 articole

Display Pagerank